Interviul acordat de domnul avocat dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR publicației online UniversulJuridic.ro sub titlul: „Este cert că UNBR nu militează pentru privilegii legale pentru avocați!”

Interviul acordat de domnul avocat dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR publicației online UniversulJuridic.ro sub titlul: „Este cert că UNBR nu militează pentru privilegii legale pentru avocați!”

19 mai 2016

UniversulJuridic.ro a publicat azi 19 mai 2016 interviul acordat de domnul avocat dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR sub titlul: „Este cert că UNBR nu militează pentru privilegii legale pentru avocați!”, interviu preluat de domnul Nicolae Cîrstea, Președintele Grupului editorial Universul Juridic:

Nicolae Cîrstea: Domnule Președinte Gheorghe Florea, cum explicați informațiile distorsionate apărute în mass-media cu privire la obiectivele și finalitatea proiectului de modificare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat?

Gheorghe Florea: Asocierea tendențioasă a „imunității parlamentare”, concept prezentat în mass-media ca fiind un obstacol pentru tragerea la răspundere penală a membrilor Parlamentului, cu sintagma „superimunitatea avocaților” provoacă și întreține confuzii!

Acest clișeu de comunicare publică datează din 25 iunie 2015, imediat după „Ziua avocatului” 2015, când majoritatea barourilor au tratat tema „Vulnerabilitatea avocatului în sistemul noilor reglementări de drept penal”, înainte de aprobarea Proiectului de lege în discuție, în Senat! În acea perioadă l-am descifrat exclusiv în paradigma specifică luptei politice, mai ales că la aprobarea legii în Senatul României un partid politic s-a opus vehement și a impus și inițiatorilor (senatori) să voteze împotriva legii înaintate chiar de ei! Conceptul de „imunitate a avocaților”, incorect și fals, a fost și este folosit exclusiv pentru a decredibiliza profesia de avocat!

Nicolae Cîrstea: Care a fost evoluția procesului legislativ urmat de aceste modificări?
Gheorghe Florea: Înainte de Congresul avocaților de la sfârșitul lunii martie 2016, a fost prezentat pe site-ul Camerei Deputaților Raportul Comisiei juridice a Camerei Deputaților cu privire la proiectul de lege. Nu au participat la dezbaterea lui nici reprezentanții U.N.B.R., nici reprezentanți ai Guvernului, care nu a înaintat punct de vedere scris către Camera Deputaților cu privire la Proiectul de lege aprobat de Senat!

Ulterior, după ce Punctul de vedere al Guvernului a fost înaintat chiar în ziua în care Proiectul era planificat a fi dezbătut în Plenul Camerei Deputaților, Raportul inițial al Comisiei Juridice a fost reanalizat. Raportul final este și acum publicat pe site-ul Camerei Deputaților.

Campania de presă inițiată împotriva Proiectului de lege într-un context politic cu o agendă subordonată, mai degrabă, preocupărilor de asigurare a securității strategice a României a reluat aceleași documente care au fost puse în circulație în mass-media în iunie 2015 și au fost preluate, cu prioritate, de aceleași organisme de presă! În aceeași perioadă s-au finalizat reglementările care au completat Codul de procedură penală, a căror transparență a fost estompată de problema „imunității avocaților”!

Faptul că excelența sa, ambasadorul în România al Statele Unite ale Americii, și-a manifestat preocuparea ca demersul legislativ să dobândească coerență și să ofere garanții legale pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățeanului într-un stat bazat pe respectarea legii este un lucru pe care toți avocații îl apreciază pozitiv. Interesul pentru evoluția reglementărilor legale privind profesia de avocat România a reprezentantului unui stat în care dreptul la apărare prin avocat este sfânt dă avocaților speranța că problemele dreptului la apărare în România sunt cu adevărat cunoscute, conform faptelor și nu potrivit declarațiilor oficiale, și că vor fi rezolvate în raport de principii și reguli specifice statelor cu democrație consolidată pe un sistem legislativ din care nu poate lipsi avocatul!

Nicolae Cîrstea: Care este reacția breslei? Ce opinii au comunicat către U.N.B.R. avocații?

Gheorghe Florea: Sunt convins că avocații au cunoscut și cunosc evoluția procesului legislativ. Sigur, membrii Consiliului U.N.B.R. sunt în temă cu privire la poziția organelor executive ale profesiei față de Raportul Comisiei Juridice al Camerei Deputaților și față de campania de presă, deoarece li s-a comunicat pentru a fi discutate cu cei pe care îi reprezintă documentare, afișat pe site-ul www.unbr.ro, preluate de site-urile juridice importante, inclusiv de portalul universuljuridic.ro, din păcate, reproduse de extrem de puține barouri pe site-urile lor!

Există o reacție fermă pentru necesitatea reglementării procedurii de declarare de către fiecare avocat că nu este inapt să păstreze secretul profesional din rațiuni ce țin de alte angajamente personale, trecute sau viitoare!

Când este vorba de reglementarea profesiei se demonstrează că se poate beneficia de slăbiciunea profesiei, care acceptă compromisul dintre competență și diletantism, fără ca să departajeze pe cei curajoși de cei fricoși, pe cei responsabili de cei comozi.

Este situația creată și în legătură cu Proiectul de modificare și completare a legii de organizare a profesiei, inițiat de parlamentari, cu consultarea Corpului profesional! Mai mult interes a stârnit în rândul avocaților și reacțiile violente nu au lipsi când a fost vorba despre proiectul relativ la Consilierii juridici!

S-a verificat că una dintre cele mai importante obligații ale avocatului – interesul pentru profesia din care faci parte – este mai degrabă o declarație fără conținut și corespondent în realitate!

Chiar dacă gradul de dezvoltare a culturii de apartenență la un grup organizat pe bază de lege este diferit de situația formelor asociative voluntare, interesul față de propria profesie trebuie să funcționeze, iar crezul profesional real și respectul față de profesia de avocat, inclusiv din partea celor care deși sunt avocați dețin, temporar alte demnități, ori fac politică, nu poate să te facă indiferent sau ostil profesiei când există o ofensivă împotriva încrederii în avocați doar pentru că aceștia reclamă garanții legale precise și complete pentru confidențialitate, în interesul cetățeanului și în raport de principii ale procesului echitabil care reclamă „egalitatea armelor”!

Este cert că U.N.B.R. nu militează pentru „privilegii legale” pentru avocați! Dimpotrivă, Proiectul instituie reguli aspre față de avocații-delatori!

Toate reglementările inițiate sunt exclusiv în folosul cetățenilor și responsabilizează avocații în caz de nerespectare a secretului profesional reinstaurând legal „securitatea apărării” și „principiul egalității armelor” între acuzare și apărarea prin avocat!

Constituția României garantează dreptul la apărare calificată prin avocat. Orice demers care ignora situația legală specială a avocatului în statul de drept în comparație cu alte profesii, reglementarea specifică a garanțiilor dreptului la apărare prin avocat în legislația europeană și deciziile Curții Europene Drepturilor Omului privind respectarea secretului profesional al avocatului nu face altceva decât să atenteze la consolidarea statului de drept!

Vom trage concluziile care se impun și vom comunica public poziția organelor de conducere a profesiei, fără a tabloidiza un subiect care este tratat de cei interesați exclusiv pentru a decredibiliza instituția „avocatului”!