APEL pentru selecție de participanți la Conferința Națională cu tematica „MIGRAȚIE ȘI AZIL – ANTIDISCRIMINARE” a Proiectului ACTIONES finanțat de Comisia Europeană – Programul Drepturi Fundamentale & Cetățenie

APEL pentru selecție de participanți la Conferința Națională cu tematica „MIGRAȚIE ȘI AZIL – ANTIDISCRIMINARE” a Proiectului ACTIONES finanțat de Comisia Europeană – Programul Drepturi Fundamentale & Cetățenie

05 mai 2017

ACTIONES – EVENIMENT NAȚIONAL DE DISEMINARE

Tehnici de interacțiune judiciară în aplicarea Cartei UE

ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI “ACTIVE CHARTER TRAINING THROUGH INTERACTION OF NATIONAL EXPERIENCES” (ACTIONES) FINANȚAT DE COMISIA EUROPEANĂ PROGRAMUL DREPTURI FUNDAMENTALE & CETĂȚENIE

 

APEL

SELECȚIE PARTICIPANȚI

la CONFERINȚA NAȚIONALĂ  A PROIECTULUI

coordonat de către Centrul pentru Cooperare Judiciară din cadrul

Institutului Universitar European

3-4 iulie 2017, București

Uniunea Națională a Barourilor din România (în continuare UNBR) este partener în Proiectul ACTIONES – Active Charter Training through Interaction Of National Experiences,în colaborare cu  Institutul Național al Magistraturii  și  coordonat de Centrul pentru Cooperare Judiciară din cadrul Institutului Universitar European de la Florența (în continuare EUI). Proiectul se  derulează  pe o perioadă de doi ani, în perioada 1 noiembrie 2015 – 31 octombrie 2017.

Conferința națională –  înscrisă ca eveniment în cadrul proiectului – are  ca tematică

MIGRAȚIE ȘI AZIL – ANTIDISCRIMINARE

Număr locuri de participare : 25

Limba de desfășurare a conferinței: română și engleză (fiind asigurată traducere simultană)

Programul Conferinței poate fi consultat AICI

INFORMAȚII DESPRE PROIECT

În cadrul Proiectului au avut loc cinci sesiuni transnaționale de pregătire în care au fost implicați judecători și avocați din cele 7 state partenere precum și din alte state membre și instanțele la nivel european.

Scopul sesiunilor de formare naționale este de a îmbunătăți cunoștințele în ceea ce privește domeniul de aplicare și punere în aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și de a promova potențialul pe care acest dialog judiciar îl prezintă pentru judecătorii și avocații naționali. Aceste obiective vor fi atinse printr‐o analiză a drepturilor fundamentale selectate, care vor fi abordate în cadrul evenimentului  de instruire național.

 


Proiectul ACTIONES include 7 instituții academice, o asociație europeană de judecători și 9 instituții naționale însărcinate cu  formarea avocaților și judecătorilor. Proiectul este o manifestare a convingerii că un standard ridicat și coerent al protecției drepturilor fundamentale în cadrul UE necesită mai mult decât simpla cunoaștere a Cartei. Aceasta trebuie să fie completată de sensibilitate socială și politică profundă, conștientizare și rapiditate în adoptarea soluțiilor procedurale oferite de diferitele ordini juridice, deschiderea spre produsele lor și disponibilitatea de a se angaja în schimburi de opinii. Aceste calități trebuie să fie cultivate prin conștientizarea limitărilor temporale și a resurselor pe care judecătorii și avocații le întâmpină în munca lor de zi cu zi. Proiectul își propune să ofere răspunsuri la toate nevoile de mai sus prin elaborarea unui set de instrumente ușor de folosit , prin care practicienii  din domeniul juridic se vor familiariza cu tehnicile de interacțiune juridică verticală și orizontală, asigurând astfel implementarea efectivă a Cartei și remedii adecvate cu privire la încălcările sale.

Conferința își propune să abordeze aceste dificultăți complexe și multiple cu care se confruntă judecătorii și avocații în aplicarea Cartei UE, folosind formatul Centrului de cooperare judiciară ca forumuri  în care judecătorii și avocații naționali interacționează în mod direct între ei și cadre universitare în scopul încurajării dialogului judiciar. Premisa fundamentală a proiectului ACTIONES este că tehnicile de interacțiune judiciară (de exemplu, întrebare preliminară, interpretare  consecventă, efect direct, test de proporționalitate și recunoaștere reciprocă) reprezintă ușile de acces ale Cartei în practica juridică națională.

 

Termene și informații utile:

Candidații interesați sunt invitați să depună următoarele documente până la 20 mai  2017 la adresele de email [email protected] și [email protected] :

  1. CV în limba română ;
  2. O scurtă scrisoare de motivație, redactată în limba română, în care să se explice care este rațiunea pentru depunerea candidaturii, care sunt beneficiile pe care el/ea consideră ca le‐ar primi prin participare  și care sunt contribuțiile pe care el/ea le‐ar putea aduce Proiectului. Această scrisoare nu trebuie să conțină explicații/informații ale CV‐ului candidatului.

Candidații vor fi anunțați cu privire la rezultatul procesului de selecție la  25 mai 2017.

 

PROCESUL DE SELECȚIE

Procesul de selecție va identifica participanții care  sunt interesați și/sau implicați de tematica abordată în cadrul conferinței de plen și a seminarului de a doua zi și doresc să contribuie la evaluarea impactului manualelor naționale ce vor sta la baza dezbaterilor și care se vor distribui anticipat participanților, precum și modul în care vor contribui efectiv și substanțial la diseminarea rezultatelor  proiectului.

Având în vedere  abordarea temei metodelor specifice  de apărare în cazurile din domeniul « migrației si azilului » UNBR  invită în mod special să  aplice avocați membrii ai Barourilor aflate în circumscripția teritoriala a instanțelor specializate pe cauze de migrație și azil.

CERINȚE  PENTRU SELECȚIA CANDIDAȚILOR:

  1. Să aibă disponibilitatea de a participa activ la dezbaterile ce vor avea loc, mai ales la seminarul aplicativ ce se va desfășura a doua zi;.
  2. Să aibă cunoștințe și experiență generale cu privire la topicul sesiunii de pregătire.

Selecția va fi efectuată cu respectarea următoarelor criterii:

a) Principiul participării unice: În principiu, nici un participant nu poate lua parte la mai mult de un atelier de pregătire. În cazuri excepționale, abateri de la acest principiu constituie obiectul unei permisiuni exprese acordată de Centrul de Resurse Juridice al Institutului Universitar European.

b) Reprezentativitate interdisciplinară: organizațiile participante trebuie să asigure pe cât posibil reprezentarea egală a avocaților care profesează în domeniului dreptului civil, penal și administrativ.

c) Echilibru între femei și bărbați în rândul participanților: este de dorit asigurarea unui echilibru între femei și bărbați în rândul participanților

d) Echilibru cu privire la vârstă: este de dorit asigurarea unui echilibru între participanții cu vârste diferite

e) Reprezentare geografică: Distribuția geografică va fi luată în considerare, în scopul de a selecta participanți care profesează în județe și regiuni diferite.

f) Naționalitate: dacă sunt disponibile, vor fi luate în considerare și candidaturi exprimate de persoane cu alte naționalități decât cea română, cu condiția ca avocații să profeseze în societăți (internaționale) de avocatură, care să aibă punct de lucru în România.

Candidații nu au obligația de a fi participat la programe de formare similare, înainte, după cum nici participarea recentă la programe de formare similare, nu îi împiedică să fie selectați.

CERINȚE PENTRU CANDIDAȚII SELECTATI:

Participanților le este cerut :

  • să acorde timpul necesar acestui proiect;
  • să se angajeze că vor lua parte la toate sesiunile atelierului de lucru pentru care au fost selectați;
  • să se pregătească pentru seminarul de lucru prin lecturarea materialelor distribuite de organizatori în avans.
  • să fie gata să se angajeze la participarea activă în cadrul seminarului și activitățile ulterioare ale acestuia.

 

SUPORTAREA COSTURILOR:

Costurile de participare (transport,  cazare și masă) se suportă din bugetul proiectului în limita sumei de 182 euro


Download anunt PDF