• CEDO: Interceptarea convorbirilor telefonice ale avocatului cu clientul. Lipsa unui remediu eficient împotriva măsurii. Secret profesional. Încălcarea art. 8 din Convenție referitor la respectarea vieții private și a secretului corespondenței.

Cazul Pruteanu contra României (no 30181/05)* ( Hotărârea CEDO din 3.02.2015)

Prin Decizia pronunțată la data de 3 februarie 2015 Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă statul român să plătească reclamantului Alexandru Pruteanu despăgubiri morale de 4500 de euro pentru încălcarea art 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la respectarea vieții private și a secretului corespondenței.

Avocatul Pruteanu a fost angajat pentru a-l reprezenta pe C.I. într-o procedură penală.

În speță, în anul 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a început urmărirea penală împotriva lui M.T.O. și a lui M.G.T, asociați la o societate comercială împotriva căreuia au fost depuse mai multe plângeri penale pentru înșelăciune. Aceștia l-au mandatat pe C.I. să vândă niște imobile.

La data de 24  septembrie 2004, instanța a autorizat Ministerul Public să intercepteze și să înregistrareze convorbirile  telefonice ale lui  M.T.O,  M.G.T și C.I. pentru o perioadă de treizeci de zile. Douăsprezece dintre aceste convorbiri au fost purtate de C.I.  cu avocatul său, Dl. Pruteanu.

La data de 17 martie 2005, Ministerul Public  a întocmit un proces verbal prin care a pus la dispoziția Tribunalului  suporturile magnetice și transcrierile înregistrărilor efectuate în baza autorizației din 24 septembrie 2004, menționând  că aceste înregistrări au fost realizate în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva OTM și MGT, deci alți asociați ai societății decât C.I.

Printr-o hotărâre pronunțată la 21 martie 2005, în camera de consiliu, Tribunalul a hotărât că înregistrările sunt utile cauzei și a aprobat cererea procurorilor, ordonând sigilarea transcrierilor și a suporturilor magnetice la grefa instanței.

Avocatul Pruteanu, acționând în nume propriu, nu ca un reprezentant al CI, a formulat recurs împotriva hotărârii interlocutorii din 21 martie 2005. În cererea de recurs, reclamantul a precizat că legislația națională nu prevede o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri și a cerut instanței să declare recursul admisibil în temeiul art. 13 din Convenție. El a susținut că, în hotărârea atacată, instanța a certificat înregistrările conversațiilor avute cu CI în condițiile în care el nu a fost citat să se prezinte în cadrul procedurii și că aceste conversații au avut un caracter profesional. De asemenea, a invocat art. 91³ alineatele 2 și 7 din Codul de procedură penală, potrivit căruia conversațiile profesionale dintre un avocat și clientul său nu pot fi menționate în procesul-verbal de transcriere și nu pot fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale. În cele din urmă, el a subliniat faptul că interceptarea telefonului lui IC nu a fost justificată de un interes legitim, dat fiind faptul că CI nu a făcut obiectul acelei proceduri penale, și a solicitat instanței de apel să dispună distrugerea transcrierii ale înregistrărilor conversațiilor sale cu clientul său.

Audierea în acest recurs a avut loc pe 5 aprilie 2005 în fața Curții de Apel Bacău. În observațiile sale orale, reclamantul a adăugat că practica instanțelor naționale în materie a fost de a ordona distrugerea înregistrări ale convorbirilor dintre avocat și clientul său. La aceeași dată, Curtea a pronunțat o hotărâre prin care a declarat cererea de recurs inadmisibilă întrucât calea de atac nu este prevăzută de lege.

În aceste condiții, dl. Avocat Pruteanu a făcut plîngere la CEDO, pretinzând câ a fost încălcat dreptul său la respectarea vieții private și secretul corespondenței, ca urmare a interceptării convorbirilor sale telefonice și lipsa remediilor legale pentru a contesta legalitatea măsurii și a solicita distrugerea înregistrărilor. El și-a întemeiat plângerea pe articolul 8 din Convenție, luat separat și coroborat cu articolul 13 al Convenției.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat plângerea sub două aspecte, respectiv dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute în alin. 2 al art 8 din Convenție pentru a se justifica o astfel de ingerință in viața privată din partea autorităților publice.

Aceste condiții sunt:

–          Măsura să fie prevăzută de lege

–          Să constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Cu privire la primul aspect, sintagma „prevăzute de lege” din articolul 8 § 2 din Convenție impune în primul rând ca măsura contestată să aibă o bază în dreptul intern. Aceasta implică, de asemenea,  o anumită calitate a legii în cauză. Curtea a reținut că tribunalul a autorizat ascultarea în baza art 91¹ și urm. din Codul de procedură penală. Fără a aprecia asupra  ”calitatății acestei legi”, Curtea a reținut că articolele menționate nu prevăd situația specifică a persoanelor ascultate fără autorizație de interceptare.

În ceea ce privește a doua condiție,  Curtea a considerat că în acest caz, ingerința a fost motivată de necesitatea stabilirii adevărului în cadrul unei proceduri penale și, prin urmare, au avut tendința de a apăra ordinea publică. De aceeea, a rămas să stabilească dacă ingerința a fost „necesară într-o societate democratică” pentru a atinge aceste obiective. În conformitate cu jurisprudența Curții, statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în evaluarea existenței și a amplorii unei astfel de necesități, însă trebuie să existe și garanții adecvate și eficiente împotriva abuzurilor.

În acest caz, Curtea a observat că interceptarea convorbirilor între avocat și client constituie incontestabil o atingere adusă secretului profesional, care este baza relației de încredere între cele două persoane, astfel încât clientul putea să facă plângere pentru încălcarea dreptului său de a avea o relație confidențială cu avocatul. În egală măsură însă, avocatul poate să facă plângere pentru nerespectarea vieții private și a corespondenței, independent de dreptul de a face plângere a clientului său.

Desigur, reclamantul nu a făcut el însuși obiectul unei autorizații de interceptare având în vedere calitatea sa de avocat al  C.I. Însă nu este mai puțin adevărat că persoana în cauză trebuie să aibă posibilitatea unui control efectiv asupra modului în care sunt utilizate înregistrările.

În această privință, Curtea a constatat că permisiunea de a înregistra conversațiile cu CI a fost emisă de o instanță, însă nu se poate concluziona că instanța a considerat a priori nevoia de acțiune în ceea ce privește persoana în cauză.  Prin urmare, este necesar să se ia în considerare dacă reclamanta a avut la dispoziție un remediu a posteriori pentru a controla înregistrările în litigiu.

Având în vedere aceste argumente, Curtea a concluzionat că a fost încălcat art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la respectarea vieții private și a secretului corespondenței.