Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Europene a Avocaților – 2017”, Comisia Permanentă a UNBR, în ședința din 24 octombrie 2017 (electronică) a decis distribuirea unui număr de 11.000 licențe de acces la site-urile de informare juridică (legislație) gratuite pentru avocați.

„Conversie audio în text” APLICAȚIE din „Tabloul național al avocaților” pusă la dispoziția avocaților gratuit, finalizată în cadrul acțiunilor
inițiate de UNBR pentru „Ziua Europeană a Avocaților - 2017” cu tema „AVOCAȚII ÎN E-VOLUȚIE”.

Cine poate fi cu adevărat maestru?

23 iunie 2014


Avocat dr. Doina STUPARIU

Baroul Iaşi

Puţini oameni ştiu ce presupune noţiunea de maestru. Şi, din păcate, din ce în ce mai puţini avocaţi. Este un adevăr trist, care nu ne onorează pe noi, avocaţii.

Ideea de maestru trimite cu gândul la o persoană integră, omniscientă, cu înalte aptitudini morale … un model de viaţă profesională şi nu numai.

Ce simte stagiarul acelui maestru care – ieşindu-şi din fire într-un fel nepermis – se manifestă prin ţipete şi gesturi nepotrivite, care vorbeşte urât (pentru că “necuviincios” este o noţiune prea blândă faţă de realitate), uneori exhibându-şi surplusul de “nobleţe sufletească” şi în public ?

Ce simte oricare dintre colegi care se vede nevoit să asiste la astfel de ieşiri necontrolate ? Dar justiţiabilul a cărui percepţie despre profesia de avocat va fi iremediabil afectată de asemenea scene ?

Părăsirea profesiei de avocat şi adoptarea celei de actor pare a fi o  recomandare utilă pentru îndrumătorii – iubitori de “spectacol” –, care nu se pot adapta la cerinţele onorabilului statut de avocat-maestru (ar putea tinde să dobândească titlul de maestru al scenei, nu ?)

Înainte de a fi avocaţi, suntem oameni. Totdeauna vom regăsi în textele de lege, în regulamente şi statute, condiţiile necesare şi suficiente – fie mai vechi, fie mai stricte ori adaptate în pas cu vremurile şi societatea – pentru a fi avocat. Dar, niciodată, nu vom găsi în asemenea scripte condiţiile – la fel de necesare şi nicicând suficiente – pentru a fi om.

Interesant de reţinut este faptul că nu există nişte condiţii clare, bine definite, pentru a putea accede la postura de maestru în avocatură. Singura condiţie în acest sens este aceea prevăzută de art. 18 din Legea profesiei de avocat nr. 51/1995:

Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumată numai de avocaţi definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o reputaţie profesională neştirbită.

În opinia noastră, vechimea în profesie este necesară, dar nu atât de relevantă sub aspectul condiţiilor morale pe care ar trebui să le îndeplinească un viitor maestru. Cât despre “reputaţia profesională neştirbită” – prea puţin din închegarea acestor trei cuvinte trimite la moralitatea, la calităţile umane ale aspirantului la statutul de maestru, şi aceasta deoarece reputaţia profesională este cvasi-independentă de aptitudinea de a fi maestru. Se ştie doar că a fi un bun profesionist nu-ţi conferă automat competenţe didactice şi pedagogice.

Tocmai de aceea se impune găsirea unui sistem adecvat de selectare a acelora care pot transmite într-un fel util şi onorabil atât cunoştinţele lor profesionale, cât şi însuşi modul de viaţă care trebuie să fie unul onest, demn – un adevărat model pentru fiecare avocat.

Dificultatea constă – nu în a emite opinii acceptabile – ci în a găsi metode aplicabile. Una dintre soluţii ar putea fi aceea a constituirii unui dosar al aspirantului în care să se găsească un număr anume de recomandări de la maeştri cu vechime. Acest lucru ar reprezenta o condiţionare selectivă eficientă, având în vedere situaţia maestrului care-şi pune în joc propria imagine elogiind pe cineva care nu merită cu adevărat.

Poate ideea de mai sus ar putea fi combinată şi cu supunerea la un vot al Consiliului Baroului. Şi pentru a nu fi la discreţia conducerii, acest vot să aibă un caracter …consultativ, dacă se poate spune aşa, dar al cărui rezultat să fie reţinut în vederea următoarelor solicitări pentru deţinerea statutului de maestru.

 *

Relaţiile interumane funcţionează pe baza unui mecanism nevăzut, imaterial, ale cărui puncte sensibile sunt bunul-simţ, răbdarea, politeţea… Sună desuet, nu-i aşa ?

Ne-am obişnuit să trăim într-un ritm ameţitor, în care sufletele şi minţile noastre sunt comprimate, scanate, depăşite – nu mai avem timp să zâmbim, nu mai avem timp să vorbim frumos, nu mai avem timp să răspundem la saluturile celor din jur şi, paradoxal, nu mai avem timp să tăcem, să ne ascultăm semenii, să ascultăm liniştea din noi…

Uneori suntem singuri în mulţime, e o pseudo-detaşare de toţi şi toate, privim realitatea dintr-un unghi optim, limpede, învăţăm cu timpul ca aceste momente să le percepem ca pe exerciţii de responsabilitate – utilă până la indispensabilă în profesia de avocat.

Nu de puţine ori, în alergarea grăbită de la o clădire la alta, de la o sală de judecată la alta, ori stând pe aceeaşi bancă în sala de şedinţe, după un simplu schimb de cuvinte, constatăm cu plăcută uimire că împărtăşim aceleaşi temeri, aceleaşi aşteptări, că ne asemănăm – noi, avocaţii – mult mai mult decât am fi dispuşi să recunoaştem.

Ce poate fi mai grăitor de bună înţelegere decât faptul de a regăsi în mintea noastră câte puţin din trăirile fiecărui coleg, cu care, prin simpla întâmplare ori poate – de ce nu ? – miraculoase formule necunoscute care exclud coincidenţa şi implică destinul, ajungem să împărtăşim aceleaşi dimensiuni spaţio-temporale ?

Nu ar fi minunat ca maestrul, care reprezintă în mintea noastră un ideal profesional, moral şi afectiv, să fie tocmai acela care să dea primul dovadă de bun-simţ, răbdare, politeţe – noţiunile desuete ale unei educaţii de înaltă clasă …?

*

*    *