Cuvânt înainte

Cuvânt înainte

23 iunie 2014
Mesajul Preşedintelui

Av. dr. Gheorghe FLOREA

Preşedinte U.N.B.R.

 
În acest an plin de provocări în privinţa exercitării profesiei de avocat, datorate impactului puternic al aplicării noilor coduri, ne-am propus să relansăm publicaţia „Avocatul”. Apariţia în noul format coincide in mod fericit cu aniversarea a 150 de ani de avocatură în România.
 
Ne dorim ca această revistă să impulsioneze comunicarea în cadrul corpului profesional, prin prezentarea opiniilor şi aducerea în planul dezbaterii a temelor de interes în legătură cu dezvoltarea şi reglementarea profesiei.  Credem că în acest fel, vom cunoaşte mai bine opiniile confraţilor noştri, ne vom întări solidaritatea în  găsirea şi promovarea unor soluţii pentru problemele cu care se confruntă profesia şi avocaţii.
 
În acest scop, ne propunem să valorificăm conlucrarea între barouri, pe care le invităm să contribuie, prin avocaţii lor,  la conţinutul publicaţiei. Pe lângă subiectele care au legătură directă cu profesia, invitaţia se referă şi la dezbaterea unor teme actuale privind subiecte legislative care au repercusiuni asupra exerciţiului profesiei. Poate vom putea astfel să intervenim proactiv atunci când sunt propuse reglementării acte normative care ar influenţa negativ profesia, iar în cazul legilor în vigoare vom avea opinii bine fundamentate, care să aducă valoare adăugată muncii avocaţiale şi un  impact mai puternic al acesteia în faţa autorităţilor publice.
 
De asemenea, publicaţia „Avocatul” îşi propune să restituie legi care au influenţat tradiţia dreptului românesc şi care, datorită principiilor pe care le-au promovat în timp, revin în actualitate în momente în care valorile dreptului sunt puse la încercare prin influenţa altor culturi juridice, care uneori creează distorsiuni.
 
Pentru mai multă accesibilitate, aceasta va fi  editată online de UNBR şi INPPA, urmând să apară şi ediţii aniversare, în format print,  care să cuprindă articolele excepţionale trimise de avocaţi din toate barourile din ţară.

Ţinem să mulţumim, pe  această cale, celor care ne-au sprijinit cu materiale de calitate pentru relansarea publicaţiei „Avocatul”:  avocaţi, cadre didactice,  barouri, revistele „Foaia Avocatului” şi ”Justiţia”

Mesajul Preşedintelui