Publicăm interviul apărut pe Juridice.ro la 19 mai 2016  sub titlul: „Dacă distrugem apărarea, cine mai are un cuvânt de spus?”, interviu acordat de domnul avocat dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR și preluat de doamna Alina Matei, Senior editor:

Alina Matei: Înainte de toate, vă rugăm să lămuriți un aspect referitor la noutățile din proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care au creat atâtea controverse în spațiul public, respectiv interdicția perchezițiilor și a interceptării avocatului nesuspectat de fapte penale.

Gheorghe Florea: Aspectele cele mai controversate referitoare la interdicția perchezițiilor și a interceptării comunicărilor avocat – client nu sunt noutăți absolut deloc, așa cum eronat au fost prezentate de autorități publice și implict de o parte a presei. Dispozițiile referitoare la interdicția perchezițiilor la sediul avocatului nesuspectat de fapte penale, precum și a interceptărilor convorbirilor acestuia există în legislația națională și sunt în vigoare de când a căzut regimul comunist în România. Și până acum au fost considerate firești. În țările cu tradiție democratică sunt în vigoare dintotdeauna.

Deci, afirmația ministrului justiției că așa ceva este nemaiîntâlnit în Europa apare ca nefundamentată și nejustificată, așa cum au observat și judecătorii din UNJR, care au solicitat premierului Cioloș să indice public articolul de lege care ar conferi avocaților “imunitate absolută”. Acesta nu există!

Alina Matei: În ce constau modificările articolelor referitoare la interdicțiile privind percheziția și interceptarea?

Gheorghe Florea: Este vorba de completări, nu de modificări. Culmea este că noutatea, sub aceste aspecte, constă tocmai în precizarea că aceste interdicții de percheziție și de interceptare în privința avocatului nu se aplică în situația în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracțiuni în exercitarea activităților specifice profesiei. Și aceste aspecte erau deja incluse în legislație, însă la modul foarte general, în sensul că avocatul poate fi percheziționat, respectiv interceptat, ”în condițiile prevăzute de lege”, sintagmă care poate fi interpretabilă și, în consecință, susceptibilă de abuz.

Însă chiar dacă avocatul este suspectat, secretul profesional în privința tuturor clienților săi nu poate fi sacrificat. Este un principiu universal valabil, instituit în vederea garantării dreptului la apărare și la un proces echitabil. Trebuie respectate proporțiile, ridicate, sechestrate, respectiv confiscate numai documentele care au legătură cu cauza. Nu se poate ”da iama” în toate dosarele avocatului. Mandatele de percheziție trebuie să fie clar delimitate în acest sens. După cum știți, cauzele privind încălcarea de către autorități a secretului profesional în privința avocaților s-au înmulțit considerabil, tocmai din cauza confiscărilor nediferențiate de la sediul acestora, în descinderi abuzive ale autorităților pentru a strânge probe cu orice preț. În ultimii ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat de nenumărate ori în privința încălcării drepturilor fundamentale, în urma perchezițiilor la avocați dispuse în baza unor mandate legale sub aspectul autorizării de către judecător, dar ilegale sub aspectul conținutului acestor mandate mult prea evazive. Inclusiv în privința interceptărilor abuzive, ”prin ricoșeu” a avocaților nesuspectați că ar fi comis fapte penale. Statul român a fost condamnat recent la CEDO pentru acest motiv, în cauza Pruteanu contra României, care a devenit speță de referință în toată Europa.

Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care Legea nr. 51/1995 a trebuit să fie revizuită, prin precizări în privința limitelor în care se pot face percheziția și interceptarea avocatului. Supravegherea electronică în masă a atins dimensiuni fără precedent, drepturile la viață privată, la apărare și la un proces echitabil tind să fie sacrificate sub stindardul luptei împotriva terorismului și a crimei organizate. Însă această luptă legitimă trebuie să fie, la rândul ei, în conformitate cu legea, pentru că altfel ne îndreptăm spre noi dictaturi și statul de drept este compromis.

Alina Matei: Care credeți că este motivul acestui val de opoziție împotriva principiului secretului profesional și a confidențialității comunicărilor dintre avocat și clientul său?

Gheorghe Florea: Din păcate, sursa acestei opoziții provine tocmai din anumite atitudini ale autorităților statului, cu atribuții în acuzare. Pentru acestea, apărarea este o piedică în strângerea trofeelor acuzării și, la o privire obiectivă, se vede clar o campanie negativă împotriva apărării. S-a ajuns până acolo încât în punctul de vedere al Guvernului cu privire la proiectul de modificare a Legii nr. 51/2016 să apară o acuză directă adusă avocaților, că și-ar crea o anumită formă de imunitate pentru a se sustrage legii penale. Citez din acest document: ”apreciem, în acord cu opinia DNA, că prin completarea propusă se creează o formă de imunitate pentru avocați, care încalcă principiul constituțional al egalității persoanelor în situații juridice similare”. Cu alte cuvinte, se fac generalizări la adresa întregii bresle. Este un atac fără precedent la imaginea profesiei, inducându-se ideea avocații și-ar crea așa numita imunitate pentru a nu putea fi acuzați pentru infracțiuni. Așa cum am arătat, în proiect se precizează foarte clar că dacă avocatul devine el însuși suspect, interdicția percheziției, respectiv a interceptării nu i se aplică. Acest aspect este omis din neatenție oare?

Principiul secretului profesional și al confidențialității comunicărilor avocat client a fost instituit în întreaga lume, poate cu excepția unor regimuri dictatoriale, tocmai în scopul garantării principiului constituțional al egalității tuturor cetățenilor în fața legii. Acesta presupune ca armele legale ale apărării trebuie să fie egale cu armele legale ale acuzării. Aceasta este egalitatea în fața legii!

Confidențialitatea comunicărilor avocat – client este o armă a apărării, o garanție a dreptului fundamental la apărare. Atunci când comunicările avocat client sunt cunoscute de acuzare prin interceptări și percheziții, persoana acuzată va avea mari reticențe de a spune tot adevărul avocatului și astfel apărarea va fi în dezavantaj.

Cu alte cuvinte, se induce ideea că avocații ar fi aceia care s-ar sustrage principiului egalității persoanelor în situații juridice similare. Așa cum am arătat, avocații nu fac niciun fel de excepție de la percheziții, interceptări, reținere sau arestare în cazul în care există probe sau indicii temeinice că au săvârșit infracțiuni.

Cuvântul imunitate nu are nicio legătură cu profesia de avocat. Termenul ”imunitate” este prevăzut de art. 72 din Constituția României și se referă la deputați și senatori, care nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Este un alt principiu atacat continuu prin denaturarea sensului și a finalității acestuia, prin inducerea ideii că acesta este doar un paravan pentru corupți. Chiar șeful DNA emis opinia că imunitatea parlamentarilor trebuie eliminată complet.

Și atunci vin cu o întrebare: dacă distrugem apărarea prin denigrarea principiului confidențialității, dacă distrugem libertatea cuvântului politic prin denigrarea principiului imunității parlamentare, cine mai are un cuvânt de spus? Cine se mai poate exprima liber și mai poate lupta pentru dreptate când stă sub amenințarea acuzării, lipsit de garanțiile apărării?

Pe zi ce trece vedem cum prezumția de nevinovăție, principiul secretului profesional sunt golite de conținut. Persoanele suspectate sunt prezentate public ca infractori înaintea vreunui act oficial de acuzare, bazat pe probe și indicii temeinice. Apare știrea că se fac descinderi și percheziții și ”pe surse” apare și numele persoanei vizate. Și aproape întotdeauna se întâmplă acest lucru, deci nu e vorba de accidente de încălcare a secretului anchetei de către autorități.

Secretul profesional și confidențialitatea comunicărilor avocat client sunt esențiale sub aspectul garantării dreptului la la apărare, care presupune egalitatea de arme între acuzare și apărare.

Am speranța că, în apărarea profesiei, avocații își vor mai manifesta mai intens libertatea de exprimare și vor reuși să contracareze prin argumentele pe care le au din plin, curentul de opinie negativ cu privire la proiectul de lege, creat politic.