Consiliul UNBR din 16 februarie 2018 a decis ca evenimentele organizate de UNBR și INPPA în 2018 să se desfășoare sub deviza „PROFESIA DE AVOCAT DIN ROMÂNIA LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE: 1918 - 2018"

Publicăm Codul Deontologic al Avocatului Român adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17 iunie 2017 cu mențiunea că acesta intră în vigoare odată cu prima zi a Anului Centenarului - 2018.

Publicăm „GHIDUL DE BUNE PRACTICI privind principalele obligații ale avocaților conform Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR)””.

Despre onorarii minimale, concurență, și profesia de avocat… (II)

Despre onorarii minimale, concurență, și profesia de avocat… (II)

22 mai 2018

* Prima parte a articolului poate fi consultată AICI

  1. În prima parte[56] a prezentei lucrări am adus argumente în susținerea poziției noastre potrivit căreia opoziția Consiliului Concurenței față de instituirea unor onorarii avocațiale minimale este neîntemeiată, răspunzând astfel la întrebarea notată cu A. în cadrul schemei stabilite pentru analizarea problemei. În această a doua parte ne propunem să răspundem la întrebările notate cu B. (prin indicarea unor argumente care nu numai ar justifica, dar ar și impune, instituirea unor onorarii minimale) și C. (prin aducerea de exemple din sfera dreptului comparat european, care să demonstreze că onorariile avocațiale minimale sunt des întâlnite, în special în forma onorariilor de recomandare).

B.

  1. Codul de procedură civilă din anul 1865, în forma sa inițială[57], a prevăzut la art. 146 punctul 4) că onorariile avocațiale pot fi incluse în cheltuielile de judecată numai într-o măsură supusă aprecierii judecătorului (instanței de judecată), și numai în cazul în care partea ar fi îndreptățită la daune interese. Legea pentru accelerarea judecăților din anul 1925[58], la art. 48 alin. (2), a indicat ca și criterii suplimentare pe baza cărora această apreciere urma să aibă loc ”importanța” și durata procesului, limitând totodată cuantumul la care onorariul se putea reduce, la tarifele minimale ”(…) întocmite de comisiunea permanentă a uniunii advocaților aprobate de Ministerul de Justiție și publicate în Monitorul Oficial”. Acest act normativ, caracterizat prin ostilitate[59] față de rolul avocatului în procesul civil, a deschis totuși posibilitatea limitării sumelor la care onorariile avocațiale puteau fi micșorate, pe baza unor criterii obiective, unitare și publice. În cursul perioadei interbelice, tabloul onorariilor minimale a făcut parte din setul minim de legislație a cărei cunoaștere era necesară în practica zilnică a avocatului, fapt atestat prin includerea acestui tablou în agende speciale oferite spre vânzare [60] avocaților.
  2. În urma republicării Codului de procedură civilă, intervenită în anul 1948 [61], a fost introdusă prevederea art. 274 alin. (3). Potrivit acesteia, prin excepție față de onorariile datorate altor profesioniști, onorariul avocatului putea fi efectiv micșorat, sau mărit [62], prin intervenția instanței de judecată în raporturile juridice născute între avocat și client, ori de câte ori exista o discrepanță între valoarea onorariului și valoarea pricinii sau ”munca îndeplinită de avocat”, în limitele sumelor prevăzute în tabloul onorariilor minimale. Se observă, că în pofida adaptării textului la principiile procesului civil socialist, pe de o parte prin permiterea măririi onorariului (în mod incompatibil cu principiul disponibilității), și prin înlocuirea criteriului duratei procesului cu cel al ”muncii” prestate, prerogativa instanței de judecată de a reduce onorariile avocațiale, nu era una deplin discreționară, datorită existenței valorilor de referință cuprinse în tabloul onorariilor minimale.
  3. Doctrina vremii a considerat în mod cvasi-unanim [63], că textul art. 274 alin. (3) a devenit inaplicabil, ca urmare a intrării în vigoare a Decretului nr. 281/1954 [64], deoarece acesta a impus stabilirea onorariilor pe baza unor tarife fixe, propuse de Consiliul Central al Colegiilor de Avocați din RPR [art. 21 alin. (1) lit. g) din Decret] și aprobate de Ministerul Justiției [art. 23 lit. b) din Decret]. Un punct de vedere similar a fost ulterior exprimat, inclusiv în practica instanței supreme [65], imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995, această interpretare fiind însă imediat respinsă [66] de doctrină, dovedindu-se efemeră.
  4. Prevederile art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă au rămas nemodificate până la ieșirea din vigoare a acestui Cod [67], în pofida transformării procesului civil, prin înlăturarea multor elemente cu încărcătură ideologică socialistă. Textul a continuat să facă referire la tabloul onorariilor minimale, chiar și cu aproape un deceniu după abrogarea prevederilor Legii nr. 51/1995 care au permis existența unui astfel de tablou. Pe parcursul celor 80 de ani, cât s-a aflat în vigoare, instituția onorariilor minimale avocațiale a devenit una dintre elementele mai durabile ale procesului civil român.
  5. Spre deosebire de perioada anterioară, după anul 1995, în urma abrogării Decretului nr. 281/1954, prin efectul art. 79 alin. (1) al Legii nr. 51/1995 în forma sa inițială [68], instanțele de judecată au generat o jurisprudență din ce în ce mai abundentă în materia cenzurării onorariilor avocațiale (sau, mai precis, a cuantumului cheltuielilor de judecată corespunzătoare acestor onorarii, în noua concepție). Înainte de abrogarea instituției onorariilor minimale, și încă influențate de poziția doctrinară și jurisprudențială care punea sub semnul întrebării posibilitatea reducerii onorariilor, instanțele s-au dovedit reticente în cenzurarea acestora. Cum reiese din motivarea uneia dintre puținele hotărâri publicate din această primă perioadă [69], onorariile minimale au constituit în continuare un veritabil cadru de referință.
  6. Practica cenzurării onorariilor avocațiale a început să ia amploare numai în urma abrogării textelor Legii nr. 51/1995 referitoare la onorariile minimale [70], și în special începând cu anul 2007, cum reiese din jurisprudența publicată a mai multor curți de apel, și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această jurisprudență [71] poate fi caracterizată prin lărgirea constantă a sferei de aplicare a art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
  7. În anul 2008, printr-o hotărâre de referință [72] Curtea de Apel București a statuat în sensul că enumerarea de la art. 274 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă a circumstanțelor în temeiul cărora se poate cenzura onorariul avocațial este doar exemplificativă, reducând apoi de cinci ori onorariul solicitat în cauză. Prin Decizia nr. 405 din 04 februarie 2010 [73] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, a statuat în sensul că onorariile de succes prin definiție nu pot face parte niciodată din cheltuielile de judecată, fiind considerate ”(…) o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu (…)”. Prin Decizia nr. 349 din 28 octombrie 2010 [74] Curtea de Apel Craiova a reținut că un onorariu stabilit într-o valoare care nu este ”echitabilă și justificată” și fără a fi proporțională cu ”dificultatea, amploarea sau durata cazului” conferă chiar contractului de asistență juridică o cauză imorală. Prin Decizia nr. 5125 din 29 iunie 2012 [75] Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I. civilă, a considerat că înaintarea tardivă a unei căi extraordinare de atac de către partea adversă rezultă în transformarea sumelor achitate pentru asigurarea apărării în ”cheltuieli de judecată nedatorate”, reducând de 6 ori onorariul avocațial de la 3000 la 500 de lei. Prin Decizia nr. 2566 din 23 mai 2012 [76] a Curții de Apel Cluj-Napoca, una dintre cele mai semnificative în materie, s-a stabilit că în temeiul art. 274 alin. (3) onorariul avocațial poate fi cenzurat de către instanța de judecată și din oficiu, direct în faza deliberării, fără punerea în discuția părților a acestei măsuri, din simplul motiv că dovada cheltuielilor de judecată adeseori se depune la sfârșitul fazei cercetării judecătorești a cauzei. În Decizia nr. 1950 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă [77], a statuat în sensul că cele două criterii de apreciere stabilite de art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă trebuie luate în considerare în mod autonom, astfel chiar dacă valoarea litigiului este semnificativă, dacă activitatea prestată de avocat justifică reducerea onorariului, acesta trebuie redus.
  8. Noul Cod de procedură civilă [78] a reglementat posibilitatea reducerii onorariilor avocațiale, cu includerea pozițiilor exprimate în jurisprudență, majoritatea lor nefavorabile justițiabilului reprezentat. Astfel textul art. 451 alin. (2) teza I. prevede în mod expres posibilitatea cenzurării părții din cheltuielile de judecată care reprezintă onorariul de avocat inclusiv din oficiu, fără să stabilească dacă măsura va trebui sau nu pusă în prealabil în discuția părților [79]. Reducerea poate fi motivată prin disproporția ”vădită” între onorariu și valoarea sau complexitatea litigiului, sau între acesta și ”activitatea desfășurată de avocat”, cu luarea în considerare a altor circumstanțe ale cauzei. Se poate observa că enumerarea temeiurilor pentru care reducerea onorariului poate fi dispusă nu mai este limitativă, nici măcar în aparență, și permite judecătorului, prin coroborare cu art. 22 alin. (7) din Noul Cod de procedură civilă, să țină seama de ”toate circumstanțele cauzei”, inclusiv dar nu limitat la principiile generale ale dreptului, cerințele echității, și buna-credință.
  9. Astfel prerogativa reducerii onorariilor s-a transformat, prin noua reglementare, într-o putere discreționară propriu zisă conferită asupra instanței de judecată, care poate fi exercitată inclusiv din oficiu, pe baza oricăror circumstanțe ale cauzei (inclusiv ca o veritabilă măsură punitivă, comportamentul justițiabilului sau al apărătorului fiind o circumstanță a cauzei). La luarea măsurii instanța se bucură de libertate deplină atât în aprecierea circumstanțelor reținute pentru motivarea acesteia, cât și în determinarea cuantumului onorariului care se va putea recupera de către justițiabil de la partea adversă. Mai mult, instanța își poate exercita această prerogativă fără ca justițiabilul, care nu-și va recupera o parte din cheltuielile de judecată, să beneficieze de o posibilitate expres garantată de lege, pentru exprimarea propriei poziții, în cadrul unei proceduri contradictorii. Lipsa unor limite clare în cadrul cărora prerogativa instanței poate fi exercitată a dat naștere la un fenomen previzibil: unele instanțe [80] au început să reducă în mod sistematic onorariile avocaților, inclusiv la sume umilitoare, de 5 (!) lei.
  10. Jurisprudența născută în temeiul noii norme confirmă cele mai sus expuse. În Decizia nr. 4966 din 6 septembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș [81], Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a statuat în sensul reducerii onorariului avocațial, printre altele, pentru motivul că tipul de cauză soluționată (recuperarea taxei pe poluare) a fost ”extrem de mediatizată, atât în privința pașilor care trebuia urmați de contribuabil, cât și în privința șanselor de reușită a cererilor”. Curtea de Apel Cluj-Napoca, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a socotit în Decizia nr. 964 din 22 ianuarie 2015 [82], ca fiind justă reducerea onorariului avocatului de la 3100 lei la 1400 lei, statuând în sensul că în materia reducerii onorariilor instanțele de judecată dispun de o marjă de apreciere largă, pentru ”a face aprecieri subiective pe chestiuni factuale”, ca o manifestare a ”esenței atribuțiilor jurisdicționale”.
  11. Nu trebuie să uităm, că problema reducerii cheltuielilor judiciare corespunzătoare onorariului avocațial se ivește numai în situația în care partea perdantă se află în culpă procesuală. Drept consecință, orice asemenea măsură luată de instanța de judecată profită unei părți de rea-credință, care în loc să recunoască pretențiile sau apărările părții adverse până la primul termen de judecată, a ales să irosească resursele adversarului și ale statului. Totuși, atât practica judiciară, cât și practica Curții Constituționale [83] par să favorizeze partea de rea-credință, pe raționamentul suprimării unor presupuse abuzuri de drept, punând accent pe calitatea de terț a părții perdante față de contractul de asistență juridică prin care onorariul a fost stabilit. În aceste circumstanțe lipsa oricărei limite minime la care cuantumul cheltuielilor judiciare aferente onorariului avocațial poate fi redus este nu numai inexplicabilă, dar și profund injustă, atât față de justițiabil, cât și față de apărătorul acestuia. Existența unor onorarii minimale de recomandare ar conferi un grad de previzibilitate laturii pecuniare a raportului de drept procesual civil, părțile de rea-credință putând fi sigure ca în cazul în care se opun în mod abuziv la pretențiile legitime ale adversarului, vor fi obligate la plata onorariului avocațial, cel puțin într-un cuantum minim, care devine opozabil lor prin publicitatea normei juridice în care este cuprins. Această previzibilitate constituie o precondiție a procesului echitabil, și constituie o practică răspândită în diferite state. [84]
  12. Raționamentul auxiliar exprimat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție [85], și ulterior repetat ad nauseam în practica judiciară, actualmente cuprins în mod expres în art. 451 alin. (2) teza II. al Noului Cod de procedură civilă, conform căruia, reducerea părții cheltuielilor de judecată, care corespunde onorariului de avocat, nu afectează raporturile contractuale între avocat și client este profund eronat. Reducerea părții din cheltuielile de judecată care reprezintă onorariul avocatului conduce în cel mai bun caz la conflicte între justițiabil și avocat, care afectează prestigiul profesional al celui din urmă. În cel mai rău caz, prin interacțiunea prevederilor art. 451 alin. (2) teza I. din Noul Cod de procedură civilă cu cele ale art. 32 și art. 56 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 51/1995 modificată și completată coroborate cu cele ale art. 132 din Statutul [86] profesiei de avocat, aceasta poate conduce la diminuarea onorariului stabilit prin contract, cu obligarea avocatului la restituirea parțială a onorariului deja achitat.
  13. Aceasta, deoarece o hotărâre judecătorească prin care au fost reduse cheltuielile judiciare corespunzătoare onorariului avocatului, de cele mai multe ori va da naștere la o prezumție în sensul nerespectării prevederilor art. 127 alin. (2) și (3) al Statutului profesiei de avocat. Prevederile menționate stabilesc criteriile pe baza cărora onorariile trebuie determinate, și conținutul lor coincide în mare parte cu temeiurile pe baza cărora se poate dispune reducerea onorariilor, prevăzute la art. 451 alin. (2) teza I. din Noul Cod de procedură civilă.[87] Drept consecință orice reducere a onorariului avocațial de către instanța de judecată poate conduce la concluzia că avocatul nu și-a determinat onorariul în conformitate cu prevederile Statutului profesiei. Astfel, efectele reducerii onorariului de către instanța de judecată în realitate nu se pot izola de efectele contractului de asistență juridică. Instituirea unor onorarii minimale de recomandare este necesară pentru a nu transforma contractul de asistență juridică, într-un contract aleatoriu sub aspectul onorariului, ale cărui efecte se nasc sub condiția rezolutorie implicită a diminuării onorariului prin hotărâre judecătorească.
  14. Aici trebuie menționat faptul, că raționamentul expus mai sus nu se limitează strict la procesul civil, fiind aplicabil și în cadrul procesului penal, în condițiile art. 276 alin. (6) din Noul Cod de procedură penală [88] [fostul art. 193 alin. (6) din Codul de procedură penală [89].
  15. Reinstituirea onorariilor minimale, cel puțin în forma unor onorarii de recomandare, ar fi semnificativă, însă, și în afara raportului juridic născut ca urmare a reprezentării sau asistării justițiabilului într-un proces civil (sau după caz penal). Pe de o parte, ar lua naștere un cadru de referință obiectiv, unitar și public, util pentru soluționarea conflictelor client-avocat iscate în materia onorariului perceput, în condițiile aplicării principiului medieri pentru soluționarea acestor conflicte potrivit art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Pe de altă parte avocații, în special cei care, datorită experienței profesionale încă limitate, se găsesc în dificultate față de clienții cu o experiență mai amplă în negociere, ar beneficia de un ghid, opozabil potențialului client, care poate constitui un punct de pornire pentru determinarea onorariului liber negociat.
  16. În altă ordine de idei, sistemul de pensii și asigurări sociale ale avocaților se bazează pe principiul contributivității atât în forma sa actuală [90], cât și în cea [91] care urmează să intre în vigoare începând cu data de 3 august 2016. Contribuțiile la acest sistem determină cuantumul drepturilor fiecărui membru al Casei de Asigurări a Avocaților, inclusiv cuantumul pensiei. Rata de finanțare a obligațiilor fondului de pensii a fost, la ultima evaluare (în luna martie a anului 2015), de numai 69,17% [92], ceea ce, chiar dacă semnifică o creștere față de situația din anul 2013, lasă aproape o treime din obligațiile viitoare și previzibile ale fondului nefinanțate. Mai îngrijorător este faptul, că onorarea acestor obligații viitoare va depinde în proporție de 85,26% de contribuțiile viitoare (!) ale membrilor fondului. [93] Nevoia extinderii continue a clientelei, prin practicarea unor onorarii cât mai mici, este imediată și stringentă pentru majoritatea covârșitoare a avocaților, și poate duce la ignorarea unei nevoi mai puțin imediate, dar totuși vitale: contribuirea cu sume consistente la fondul de pensii. Onorariile minimale de recomandare ar putea să reamintească contributorii de riscul practicării unor onorarii care pot rezulta în pensii insuficiente pentru asigurarea propriilor nevoi viitoare, și chiar în colapsul sistemului de pensii.
  17. Contractul de asistență juridică se poate încheia, în cazuri excepționale, și în formă verbală, potrivit art. 121 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat [deși exprimăm îndoieli în legătură cu legalitatea acestui text, raportat la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995]. Ținând cont de dificultățile stabilirii și înregistrării onorariului în astfel de situații caracterizate, mai presus de toate, de urgență, un tablou cuprinzând onorarii minimale de recomandare ar putea fi util, ca o modalitate de determinare a unor onorarii supletive, aplicabile în cazul în care părțile contractului de asistență juridică nu stabilesc în mod expres alt onorariu și optează pentru încheierea contractului în formă verbală. O astfel de soluție ar putea fi utilă și în cazul contractelor încheiată în formă scrisă.
  18. În ultimul rând, ca argument pentru instituirea unor onorarii minimale de recomandare, se poate invoca necesitatea unificării regimului ajutorului public judiciar, cu cel al stabilirii onorariilor datorate pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, respectiv cu cel de reprezentare sau de asistență extrajudiciară. Crearea unui cadru unitar pentru determinarea onorariilor cuvenite avocaților în urma desfășurării acestor activități ar putea avea loc concomitent cu crearea unui tablou al onorariilor minimale.

C.

  1. În ceea ce privește regimurile de onorarii minimale în dreptul comparat european, putem observa existența a două sisteme: sistemul onorariilor minimale obligatorii și sistemul onorariilor minimale de recomandare care se pot subdivide în onorarii de recomandare propriu-zise (care constituie numai un ghid pentru părțile contractului de asistență juridică și, după caz, pentru instanță) și onorarii de recomandare supletive, care își găsesc aplicarea în cazul în care părțile contractului de asistență juridică nu au determinat în mod expres alt onorar. [94] În cele ce urmează vom analiza sumar regimul juridic al onorariilor minimale în anumite state europene. Analiza nu are menirea de a fi completă și exhaustivă, ci de a conferi o imagine de ansamblu asupra reglementării domeniului în state cu tradiții juridice variate.
  2. Germania menține și la momentul actual un sistem de onorarii minimale obligatorii. Acestea sunt reglementate prin Legea remunerării avocaților [95] (purtând denumirea abreviată de ”Rechtsanwaltsvergütungsgesetz” sau RVG). RVG prevede că, în afara excepțiilor prevăzute de această lege, onorariile avocaților trebuie stabilite prin raportare la valoarea obiectului activității profesionale a avocatului [§2 alin. (1) – de principiu valoarea obiectului litigiului]. Avocații pot deroga de la aceste onorarii minimale, prin stabilirea unor onorarii inferioare,  numai excepțional, când desfășoară activități în afara procedurii litigioase, sau în cazul unor proceduri speciale, respectiv când s-a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, conform §4 din RVG. Derogarea, prin stabilirea unor onorarii superioare, este și ea permisă, cu posibilitatea reducerii onorariului, pe cale judiciară, la cererea părții interesate, și numai până la cuantumul stabilit conform RVG. În cazul înaintării unei cereri pentru reducerea onorariului, poziția Consiliului Baroului de Avocați trebuie solicitată de drept, de către instanța de judecată, în afara cazului când însuși acest Consiliu a stabilit onorariul, ca entitate terță care poate fi desemnată pentru acest rol, prin acordul avocatului cu clientul său conform §3a alin. (2) și §4 alin. (3) din RVG. În mod surprinzător §4a din RVG permite chiar și stabilirea onorariilor în forma unui pactum de quota litis, când clientul ar fi descurajat de la înaintarea cererii în lipsa pactului, datorită situației materiale precare în care se află.
  3. În Austria, Legea tarifelor avocațiale (Rechtsanwaltstarifgesetz[96] sau RATG) prevede modalitatea de stabilire a onorariilor, care sunt de recomandare și supletive, în funcție de multiple elemente, printre care: valoarea obiectului litigiului și performanțele individuale ale avocatului în reprezentarea clientului (numărul concluziilor scrise, durata dezbaterilor, etc.). Avocații pot deroga de la tarifele stabilite prin lege, stabilind în mod expres onorarii mai mici sau mai mari în acord cu clienții, dar în această situație se expun controlului Baroului, care tinde să apere interesele clienților cu mai puțină experiență, față de cele ale avocaților. Partea corespunzătoare onorariului avocațial din cheltuielile de judecată poate fi redusă de instanța de judecată, dar numai la cererea expresă a părții adverse, într-o procedură contradictorie, și numai până la cuantumul onorariului stabilit conform RATG. [97]
  4. În Elveția [98] (care nu este membră a Uniunii Europene dar face parte din Spațiul Economic European) sunt instituite limite minimale pentru onorariile avocațiale, la nivelul fiecărui canton. Ca regulă, onorariile sunt determinate cu efecte obligatorii, prin acte normative, pe baza valorii obiectului litigiului, în temeiul căreia se determină baza de calcul, care se poate suplimenta dacă există motive în acest sens. Recent unele reglementări la nivel de canton au sporit libertatea părților contractului de asistență juridică în determinarea onorariilor, care rămâne însă constrânsă de limitele stricte ale Legii Avocaturii. În toate cazurile, onorariile nu pot fi reduse de către instanța de judecată sub cuantumul minim stabilit prin act normativ. Clienții care convin onorarii inferioare acestui cuantum nu vor fi îndreptățiți la restituirea întregului onorariu stabilit prin tabloul onorariilor, diferența profitând avocatului în urma restituirii cheltuielilor de către partea care a căzut în pretenții.
  5. În Spania [99] barourile dispun de sisteme de onorarii de recomandare, de la care avocații sunt liberi să deroge.
  6. În Italia [100] modalitatea de determinare a onorariilor avocaților este reglementată prin Decretul Ministerial nr. 127 din 8 aprilie 2004, în funcție de activitățile întreprinse de avocat în fiecare cauză concretă. Începând cu anul 2007 onorariile minimale au fost abolite, norma mai sus amintită transformându-se într-un mod de stabilire a unor onorarii minimale de recomandare. Onorarii maximale au rămas în vigoare, iar față de abolirea onorariilor minimale membrii profesiei de avocat au arătat rezistență, care a îngreunat implementarea reformei. Cheltuielile de judecată aferente onorariului avocațial nu pot fi reduse, potrivit regimului juridic aplicabil acestora în Italia, sub cuantumul stabilit prin Decretul Ministerial mai sus arătat.
  7. În Franța [101], potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 71-1130 din 31 decembrie 1971 [102] așa cum a fost modificată prin Legea nr. 91-647 din 10 iulie 1991, onorariile practicate de avocați în anumite activități de reprezentare în fața instanțelor de judecată (denumite: postulation) și în materia actelor de procedură au fost strict reglementate pe baza unor tarife obligatorii, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 2015-990 din 6 august 2015. La momentul de față în cazul majorității activităților avocațiale [cu excepția materiilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 71-1130 precum: executarea imobiliară, partajul judiciar, etc.] onorariile se determină pe baza liberei negocieri, între avocat și client.
  8. În Polonia [103], onorarii minimale sunt stabilite prin Regulamentul Ministerului Justiției privind onorariile pentru serviciile avocaților, din data de 22 octombrie 2015 [104] (Rozporządzenie Ministra Sprawiedliwości z dnia 22 października 2015 r. w sprawie opłat za czynności adwokackie), în funcție de valoarea obiectului litigiului sau a activității avocatului. Părțile contractului de asistență juridică pot deroga de la aceste onorarii minimale, fără ca onorariul stabilit să depășească cu mai mult de șase ori onorariul minim recomandat. Părțile pot stabili și onorarii inferioare onorariilor minimale stabilite prin Regulament, însă instanțele de judecată nu pot reduce cheltuielile de judecată aferente onorariilor avocaților sub cuantumul minim stabilit.
  9. În Cehia [105], onorarii de recomandare și cheltuieli prezumate sunt instituite printr-un Regulament [106] adoptat de Ministerul Justiției, cheltuielile de judecată fiind stabilite în conformitate cu acest regulament. Onorariile se stabilesc ca regulă prin negociere între parte și avocat (onorarii contractuale), sau, în lipsa unui astfel de acord expres, conform Regulamentului, în funcție de valoare obiectului cauzei la care avocatul participă, și, după caz în funcție de alți factori, ca activitatea concretă realizată în interesul clientului (onorarii supletive). Instanțele de judecată, la stabilirea cheltuielilor de judecată pot lua în considerare exclusiv onorariile stabilite prin Regulament [a se vedea Secțiunea 1 alin. (1) și (2) din Regulament], indiferent de cuantumul onorariului contractual efectiv stabilit. Ele pot, în mod excepțional, deroga de la onorariile stabilite prin Regulament, dar numai dacă circumstanțele cauzei justifică această derogare. Aici trebuie menționat că reglementarea onorariilor minimale în Cehia a fost recent contestată pe calea procedurii contencioase constituționale [107], suferind modificări ca urmare a declarării neconstituționalității anumitor măsuri, dar a rămas în vigoare.
  10. Comitetul Economic și Social al Uniunii Europene, în raportul întitulat: The State of Liberal Professions Concerning their Functions and Relevance to European Civil Society din anul 2014 [108] a menționat ca state în care se află în vigoare regimuri de onorarii minimale de recomandare și Lituania, Grecia (deși în această țară regimul onorariilor minimale a fost abolit [109] la insistențele creditorilor internaționali) și Bulgaria.

III. Concluzii

  1. În cadrul acestui studiu, prin răspunsurile date la întrebările notate cu A. și C. am demonstrat, că opoziția Consiliului Concurenței la reinstituirea onorariilor avocațiale minimale nu este întemeiată, nici raportat la structura pieței serviciilor juridice, nici din perspectiva reglementării aplicabile în cazul altor profesii juridice din România, nici din punctul de vedere al dreptului comparat. Am arătat, de asemenea, prin răspunsul dat la întrebarea notată cu B., că există numeroase argumente bine întemeiate, care pot justifica reinstituirea unor onorarii avocațiale minimale, cel puțin de recomandare și supletive. Nu putem decât specula, că resentimentul vociferat în discursul public (și exprimat fără îndoială și în cel privat) față de avocați și profesia noastră, a putut contribui, la formarea opoziției față de un astfel de demers.
  2. Rămâne să concludem, că problematica onorariilor avocațiale minimale este inexorabil legată de acea altă problematică ridicată de Proiectul de lege PL-x nr. 555/2015, cea a ”super-imunității” (în formularea denigratoare răspândită în mass-media), și prin aceasta de locul și rolul avocatului într-un stat de drept. Siguranța materială (existențială) și cea personală a avocatului au fost șubrezite, rezultând în diminuarea prestigiului de apărător, și a rolului de contrapondere, măcar simbolică, a puterii etatice manifestată în chipul autorităților și instanțelor de judecată.
  3. Un avocat astăzi trebuie să-și stabilească onorariile știind că instanța de judecată poate dispune diminuarea acestora la un cuantum imprevizibil (chiar umilitor), din oficiu, cu orice motiv, într-o procedură care nu este contradictorie, și cu posibilul efect al restituirii lor parțiale către client [110]. Astfel, avocatul este ”încurajat” să-și subevalueze munca, și să evite confruntările cu instanța de judecată, chiar dacă ar fi necesare pentru apărarea exigențelor procesului echitabil. Avocatul perfect, în concepția punctului 4.3 din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană[111], care apără clientul ”(…) conștiincios și fără teamă, fără a ține cont de propriile sale interese și nici de vreo consecință de orice fel (…)” este doar un ideal. Apropierea de acest ideal este însă posibilă, dar numai prin măsuri legislative concertate pentru restaurarea siguranței materiale și a celei personale a avocatului. Reinstituirea unor onorarii minimale ar putea fi o astfel de măsură. Nu este o coincidență, că statele europene cu experiență în crearea și menținerea statului de drept, reglementează și astăzi, sau au reglementat până nu demult, onorariile avocaților prin stabilirea unor onorarii minimale inviolabile prin măsuri de reducere dispuse de instanțele de judecată.

[56] Disponibil aici.
[57] Codul de procedură civilă din anul 1865, publicat în Monitorul Oficial nr. 200/11.09.1865.
[58] Legea din 19 mai 1925 pentru accelerarea judecăților, publicată în Monitorul Oficial nr. 108/19.05.1925.
[59] Art. 65 alin. (1) al Legii a abrogat textul art. 40 alin. (1) din Legea de unificare a corpului de avocați (nr. 610 din data de 21 februarie 1923 publicată în Monitorul Oficial nr. 231/21.02.1923.) care a impus contrasemnarea cererilor de chemare în judecată de către avocați, ca și o condiție de admisibilitate (fine de neprimire). Obligativitatea contrasemnării s-a aflat în vigoare numai pe o perioadă de puțin peste 2 ani, fiind abrogată cu efecte retroactive (!) pentru toate cererile în curs de judecată.
[60] A se vedea Revista de Bibliografie ”Ex Libris”, ediția iunie 1937, pp. 1-2. Disponibilă aici.
[61] Codul de procedură civilă din anul 1865, republicat în Monitorul Oficial nr. 45/24.02.1948.
[62] Pentru această interpretare a se vedea expunerea de motive a Deciziei nr. 17R din data de 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, Secția Civilă. Disponibilă aici.
[63] A se vedea: Șerban Beligrădeanu: Dreptul instanțelor judecătorești de a face aplicarea art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă și după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995. Dreptul 6/1997, p. 34. Pentru autorii (cei mai străluciți ai epocii) care s-au raliat în favoarea opiniei dominante, conform căreia, textul art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă a devenit inaplicabilă, a se vedea nota nr. 4 pe pagina citată. Pentru autorii care au susținut opinia minoritară contrară, devenită dominantă după anul 1995, a se vedea nota nr. 5.
[64] Decretul nr. 281 din 21.07.1954. pentru organizarea și exercitarea avocaturii în Republica Populară Română publicat în Buletinul Oficial nr. 34/21.07.1954 republicat în Buletinul Oficial nr. 11/06.03.1958.
[65] A se vedea: Curtea Supremă de Justiție, Secția comercială, Decizia nr. 914 din 11 iunie 1996; Decizia nr. 1479 din 15 octombrie 1996. Pentru analiza primei decizii a se vedea: Șerban Beligrădeanu, op. cit., pp. 31-32.
[66] Șerban Beligrădeanu, op. cit., pp. 31-34.
[67] A se vedea art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă din anul 1865, forma consolidat la data de 31.01.2013.
[68] Legea nr. 51/1995 în forma sa inițială a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 116/09.06.1995.
[69] Una dintre primele hotărâri publicate în materie, a fost Decizia nr. 658/1999 a Curții de Apel București, Secția Comercială, care a făcut referire expresă la onorariile minimale stabilite.
[70] Această concluzie este întărită și de faptul, că instituția reducerii onorariilor avocațiale a fost pentru prima oară contestată, printr-o excepție de neconstituționalitate (respinsă ca inadmisibilă), în anul 2000. A se vedea Decizia nr. 131 din 26 aprilie 2001 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 353/30.06.2001.
[71] Pe lângă hotărârile judecătorești mai jos menționate, a se vedea și: Decizia nr. 10144/15.12.2009 a ICCJ, Secţia civilă și de proprietate intelectuală; decizia civilă nr. 2420/11.04.2008 a ICCJ, Secţia civilă și de proprietate intelectuală; decizia nr. 5125/29.06.2012 a ICCJ, Secția I civilă.
[72] Decizia nr. 1612/2008 de la 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă.
[73] Disponibil aici.
[74] Disponibil aici.
[75] Disponibil aici.
[76] Disponibil aici.
[77] Disponibil aici.
[78] Legea nr. 134/2010 republicată în Monitorul Oficial nr. 247/10.04.2015.
[79] Suntem de părere că reducerea va trebui pusă întotdeauna în discuția părților, în cadrul dezbaterilor privind fondul cauzei. Susținem această poziție prin referire la prevederile art. 452 din Noul Cod de procedură civilă, care obligă părțile să facă dovada cheltuielilor de judecată cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, și prevederile art. 14 alin. (5) din acest Cod care statuează în următorul fel: ”Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate” (sublinierea este a autorului).
[80] Disponibil aici.
[81] Disponibil aici.
[82] Disponibil aici, p. 72.
[83] Pentru o recapitulare a acestei practici a se vedea: Decizia nr. 702 din 28 inie 2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 607/23.08.2012.
[84] În acest sens a se vedea: Mathias Reiman,”Cost and Fee Allocation in Civil Procedure”, pp. 226-227. In: Karen B. Brown; David V. Snyder (coordonatori): General Reports of the XVIIIth Congress of the International Academy of Comparative Law, Springer Science+Business Media B. V., 2012.
[85] A se vedea spre exemplu o hotărâre recentă, întemeiată încă pe prevederile art. 274 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, Decizia nr. 866 din 12 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I. Civilă.
[86] Hotărârea nr. 64/03.12.2011. a Uniunii Naționale a Barourilor din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 898/19.12.2011., modificată și completată.
[87] În acest sens a se vedea Liviu Herghelegiu, Dreptul instanței de judecată de a reduce onorariul de avocat și în cauzele penale. Dreptul 4/2004, p. 113.
[88] Legea nr. 135/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 486/15.07.2010. cu modificările și completările ulterioare.
[89] Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial nr. 289/14.11.1996. cu modificările și completările ulterioare.
[90] A se vedea art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 221/2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 610/28.11.2000.
[91] A se vedea art. 2 lit. c) din Legea nr. 72/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 342/05.05.2016.
[92] A se vedea: Uniunea Națională a Barourilor din România: Raport de activitate al Consiliului UNBR (între Congresul avocaților 2014 și Congresul avocaților 2015), 2015, Anexa 11, p. 5.
[93] A se vedea: Uniunea Națională a Barourilor din România: Raport de activitate…, p. 7.
[94] Comitetul Economic și Social European: The State of Liberal Professions Concerning their Functions and Relevance to European Civil Society, 2014, p. 77. Disponibil aici.
[95] A se vedea textul consolidat original în limbă germană în vigoare la momentul actual, aici; Pentru textul legii în limba engleză (actualizat până în anul 2013) a se vedea aici.
[96] Forma oficială actualizată a actului normativ este disponibilă aici.
[97] Marianne Roth, Cost and Fee Allocation in Civil Procedure – Austria, International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), pp. 8-9.
[98] Caspar Zellweger: Cost and Fee Allocation in Civil Procedure in Switzerland, International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), p. 10.
[99] Francisco Lopez Simo; Jose Ángel Torres Lana, Replies of Spanish Reporters to the Questionnaire about Cost and Fee Allocation in Civil Procedure, International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), pp. 8-9.
[100] Alessandra De Luca, Cost and Fee Allocation in Italian Civil Procedure, International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), pp. 6-7.
[101] Sophie Gjidara-Decaix, Les regles de repartition des frais en Procedure Civile. Rapport pour la France, International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), pp. 15-18.
[102] A se vedea versiunea consolidată și actualizată oficială, aici.
[103] Andrzej Jakubecki, Cost and Fee Allocation in Civil Procedure [Poland], International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), p. 6.
[104] Pentru textul actualizat a se vedea aici.
[105] Jan Hurdik, Cost and Fee Allocation in Civil Procedure. Report for Czech Republic, International Academy of Comparative Law, 18th World Congress (Washington D.C. July 21-31, 2010), pp. 6-7.
[106] Pentru textul Regulamentului, actualizat până la data de 1 ianuarie 2014, a se vedea aici.
[107] Disponibil aici.
[108] A se vedea supra, nota nr. 94.
[109] Disponibil .
[110] A se vedea supra, nota nr. 87.
[111] Implementat în România prin Decizia nr. 1486/2007 a Uniunii Naționale a Barourilor din România.


Avocat drd. Janos Szekely – Baroul Satu-Mare


Articol preluat prin amabilitatea JURIDICE.ro