Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru învestirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri

23 iunie 2014


LEGE nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru învestirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri

 

EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 3 iulie 1944

Decretul Nr. 1.243 din 29 Iunie 1944.

Dispoziţiuni generale

ART. 1

Autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, învestirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri se vor face după procedura prevăzută de legea de faţă.

TITLUL I

Autentificarea

CAP. I

Competenţa de autentificate

ART. 2

Tribunalele sînt competente să autentifice înscrisuri, oricare ar fi natura şi valoarea actelor juridice ce constată, între orice persoane şi indiferent de domiciliul sau reşedinţa acestora.

ART. 3

Judecătoriile de pace, cu sediul în afară de comuna de reşedinţă a tribunalului, sînt competente să autentifice:

a) Înscrisuri referitoare la drepturi reale imobiliare, dacă imobilul este situat în circumscripţia lor, indiferent de natura şi valoarea actelor juridice ce constată sau de domiciliul ori reşedinţa părţilor;

b) Înscrisuri constatând donaţiuni şi contracte matrimoniale necuprinse în alineatul precedent, precum şi orice fel de acte juridice cu caracter patrimonial, de orice valoare ar fi, în care cel puţin una din părţi are domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia judecătoriei respective.

Domiciliul sau reşedinţa părţilor în circumscripţia judecătoriei se va constata prin cunoştinţa personală a magistratului, prin acte de identitate ale părţilor, prin certificate eliberate în acest scop de autorităţile publice sau prin atestarea avocatului care a redactat actul;

c) Înscrisuri constatând testamente şi declaraţiuni referitoare la testamente, procuri, declaraţiuni şi înscrisuri de orice fel cu caracter nepatrimonial, indiferent de domiciliul sau reşedinţa părţilor;

d) Înscrisuri constatând contracte de orice valoare, încheiate în târguri sau bâlciuri ce se ţin în circumscripţia lor, indiferent de domiciliul sau reşedinţa părţilor;

e) Înscrisuri a căror autentificare este dată prin legi speciale judecătoriilor de pace.

ART. 4

Competenţa de autentificare a judecătoriilor de pace care au sediul în oraşul de reşedinţă a tribunalului se limitează numai la înscrisurile arătate în art. 3, lit. c, d şi e.

Judecătorii dela judecătoriile rurale şi mixte vor putea autentifica, la primăriile comunelor rurale situate la o distanţă mai mare de 15 km de comuna de reşedinţă a judecătoriei, toate înscrisurile prevăzute de art. 3.

ART. 5

Formalităţile de autentificare se îndeplinesc de un singur magistrat, care va fi asistat de grefier sau de locţiitorul acestuia.

La judecătoriile de pace şi la tribunalele nedivizate autentificarea se poate face de oricare dintre magistraţii acestor instanţe; la tribunalele divizate în mai multe secţii, autentificarea se va face de magistraţii secţiunii I-a, iar la tribunalele cu secţie specială de notariat, de magistraţii acestei secţiuni.

CAP. II

Procedura autentificării

ART. 6

Înscrisurile a căror autentificare se cere şi anexele lor de orice fel se vor întocmi cel puţin în două exemplare identice.

Cînd se vor întocmi mai mult de două exemplare, se va face menţiune la sfîrşitul înscrisului de numărul exemplarelor originale şi de numele părţilor cărora li se eliberează.

Înscrisurile vor putea fi scrise de mână, cu maşina sau imprimate în orice mod în total sau numai în parte şi completate cu mâna sau cu maşina.

În toate cazurile, înscrisurile vor trebui redactate în limba română şi cu caractere latine, citeţ, curat şi fără prescurtări.

Înscrisurile destinate a fi traduse într’o limbă străină se vor putea redacta fie pe două coloane, cuprinzînd în prima coloană textul în limba română, iar în cea de a doua textul tradus în limba străină, fie în mod succesiv, scriindu-se mai întâiu în întregime textul în limba română şi continuându-se dedesubt cu textul tradus în limba străină.

Înscrisurile destinate a fi traduse în două sau mai multe limbi străine se var redacta după normele arătate mai sus, fie pe coloane paralele, câte vor fi necesare, fie în mod succesiv, scriindu-se deasupra textul în limba română, iar textele în limba străină unele sub altele.

Menţiunile în cifre se vor preciza şi în litere.

Locurile goale se vor completa prin tragere de linii.

Ştersăturile, adăugirile şi rectificările se vor certifica de părţi în josul înscrisului.

ART. 7

Înscrisurile se vor redacta de un avocat.

Licenţiaţii şi doctorii în drept vor putea redacta înscrisurile lor, ale soţului, ascendenţilor sau descendenţilor lor.

La judecătoriile rurale, unde nu profesează vreun avocat, înscrisurile se vor redacta fără plată de unul dintre grefierii sau impiegaţii judecătoriei, după dictarea magistratului, sau de notarii comunali care sînt licenţiaţi în drept.

ART. 8

Părţile vor putea să-şi redacteze singure:

Orice fel de înscrisuri cu băncile populare sau cu societăţile cooperative şi federale; înscrisurile făcute de sindicatele profesionale în limitele legilor lor organice; contractele şi cesiunile contractelor de închiriere, subînchiriere, arendare şi subarendare; înscrisurile constatând locaţiuni de servicii; contractele de asigurarea recoltelor; înscrisurile de gaj intervenite între săteni şi casele de împrumut pe gaj; chitanţele descărcătoare; procurile judiciare şi cele de administraţie; actele de notorietate şi declaraţiunile fără caracter patrimonial.

ART. 9

Părţile vor cere prin petiţie scrisă, după ce au plătit taxele de timbru şi impozitul proporţional prevăzut de legile în vigoare, autentificarea înscrisului şi se vor prezenta în persoană înaintea magistratului, în pretoriul instanţei competente, pentru a exprima şi oral voinţa lor de a se autentifica acel înscris.

Ele vor putea fi reprezentate printr’un mandatar cu procura autentică.

Mandatarul se va prezenta în persoană în numele părţii pe care o reprezintă şi va depune originalul mandatului sau copie legalizată de pe mandat.

După ce actul sau mandatul de reprezentare a persoanelor juridice a fost publicat în Monitorul Oficial, se va prezenta acel Monitor Oficial, despre care se va lua numai notă în minuta de autentificare.

Redactorul înscrisului, de va fi, se va prezenta în persoană odată cu părţile şi va declara dacă înscrisul a fost redactat de el.

ART. 10

Cererea de autentificare, exemplarele înscrisului şi anexele se vor semna de părţi sau reprezentanţii lor, de redactorul înscrisului şi de avocatul care atestă identitatea, cu menţiunea citeaţă a numelui şi domiciliului lor.

Redactorul înscrisului şi avocatul care atestă identitatea vor arăta şi calitatea în care semnează înscrisul.

Unul din exemplarele înscrisului şi anexelor se va prezenta nesemnat.

ART. 11

Părţile sau reprezentanţii lor, care sînt neştiutori de carte sau în imposibilitate de a semna, vor imprima, în prezenţa magistratului, pe toate exemplarele înscrisului, în dreptul menţiunii despre numele şi domiciliul lor, degetul arătător dela mâna stângă.

În acest scop, se va îmbiba cu tuş ultima falangă a degetului, care se va răsuci pe înscris dela stânga spre dreapta, pentru a se imprima cât mai bine toată suprafaţa inferioară a acestei falange.

În caz de imposibilitate a imprimării degetului arătător dela mâna stângă, se va aplica în acelaşi mod impresiunea oricărui alt deget dela mâna stângă sau dreaptă, care se va identifica prin menţiune specială.

ART. 12

Magistratul va constata identitatea părţilor, procuratorilor şi a martorilor, fie prin cunoştinţa sa personală, fie prin atestarea unui avocat sau prin acte de identitate eliberate de o autoritate publică competentă, fie prin declaraţia a doi martori cunoscuţi magistratului.

Apoi va dispune a se da citire înscrisului în auzul părţilor, pe care le va întreba dacă cele cuprinse în înscris exprimă voinţa lor, dacă toate exemplarele înscrisului şi anexele sînt identice, controlând el însuşi această identitate, precum şi dacă sînt semnate propriu de ele.

În cele din urmă, exemplarul înscrisului şi anexele prezentate nesemnate se vor semna în faţa magistratului atît de părţi cât şi de toţi aceia a căror semnătură este cerută prin art. 10.

ART. 13

Cînd magistratul apreciază că s’ar putea ivi discuţiuni cu privire la identitatea uneia sau a tuturor părţilor ce figurează în înscris va putea dispune ca, pe lîngă semnătură, partea, sau părţile să aplice degetul arătător dela mâna stângă, conform art. 11.

ART. 14

Dacă părţile sau unele din ele nu cunosc limba română, formalităţile prevăzute de art. 12, alin. 2, se vor îndeplini prin interpret.

ART. 15

Declaraţiunea de voinţă a surdului, mutului sau surdo-mutului ştiutori de carte se va da în scris în faţa magistratului, osebit de înscrisul întocmit cum s’a arătat mai sus. Surdul, care ştie carte, va mai fi obligat să citească înscrisul înaintea magistratului şi să declare verbal că consimte la încheierea lui.

Dacă surdul, mutul sau surdo-mutul sînt neştiutori de carte sau se găsesc în imposibilitate de a scrie, declaraţiunea lor de voinţă se va lua prin interpret.

Pentru a lua consimţămîntul unui orb, magistratul va citi personal şi în întregime înscrisul în auzul părţilor şi va întreba pe orb dacă a auzit bine şi dacă cele auzite reprezintă voinţa sa.

ART. 16

În cazurile în care declaraţiunea de voinţă se ia prin interpret, numirea acestuia se va face de magistratul instrumentator.

Mai înainte de îndeplinirea oficiului său, interpretul va presta următorul jurământ: „Jur în numele lui Dumnezeu că voiu traduce fidel şi exact tot ce mi se va cere a traduce”.

Despre luarea jurămîntului interpretului se va încheia osebit proces-verbal.

Interpretul va semna exemplarele înscrisului cu menţiunea calităţii sale.

ART. 17

Magistratul va putea cere sau da lămuriri speciale asupra clauzelor complicate pentru a se convinge, dacă părţile au înţeles sensul lor şi au voit efectele legale sau convenţionale ale acestor clauze.

Magistratul este obligat a cere sau a da asemenea lămuriri dacă părţile sau unele din ele sînt neştiutoare de carte sau nu cunosc limba română.

ART. 18

Magistratul va putea cere modificarea înscrisurilor care conţin clauze vădit contrarii ordinei publice sau bunelor moravuri, ori dispoziţiuni care sînt vădit sancţionate cu nulitatea absolută.

ART. 19

Dacă părţile stăruesc în cererea de autentificare şi nu consimt la modificarea înscrisului sau dacă o asemenea modificare nu este posibilă magistratul va da o încheiere de respingerea autentificării, restituind înscrisul sau înaintându-l parchetului competent, cînd este cazul a se deschide acţiune penală pentru faptele constatate prin acel înscris.

ART. 20

Dacă pentru validitatea actului juridic constatat prin înscris, legea prevede îndeplinirea umor anumite condiţiuni de împuternicire, de abilitare, autorizare sau formalităţi prealabile de orice fel, magistratul va constata îndeplinirea acestor condiţiuni sau formalităţi pe baza certificatelor eliberate de autorităţile competente şi care se vor depune odată cu cererea de autentificare.

În lipsa acestor dovezi, dacă părţile stăruesc în cererea de autentificare, magistratul va da încheiere de respingerea autentificării şi va restitui înscrisul.

ART. 21

În toate cazurile de respingere a cererii de autentificare, încheierea va constata împrejurările arătate la art. 27, lit. a-n şi va fi motivată.

ART. 22

Oricare dintre părţi va putea declara apel în contra încheierii de respingerea autentificării, în termen de 5 zile dela data încheierii, la instanţa care a respins autentificarea.

La cererea de apel se vor alătura toate exemplarele înscrisului şi anexele, dacă acestea n’au fost reţinute la dosar.

Apelul se va judeca cu citarea părţilor, în camera de consiliu, de tribunalul din care face parte magistratul instrumentator sau în circumscripţia căruia se găseşte judecătoria de pace unde s’a respins autentificarea.

În contra încheierii de respingerea apelului, părţile vor putea declara recurs în termen de 5 zile dela pronunţare.

Recursul se va declara la instanţa care a judecat apelul şi se va rezolva, cu citarea părţilor, de Curtea de Apel respectivă, care în caz de casare va evoca fondul.

ART. 23

În caz de admitere a apelului sau recursului, învestirea înscrisului cu formă autentică se va face de instanţa respectivă prin transcrierea în josul exemplarelor înscrisului a dispozitivului hotărîrii, care va cuprinde constatările consemnate în încheierea de respingere conform art. 21, precum şi încuviinţarea autentificării.

Această transcriere va fi semnată de magistraţii care au dat hotărîrea, va fi contrasemnată de grefier şi va fi învestită cu sigiliul instanţei.

Unul din exemplarele înscrisului care a fost autentificat în aceste condiţiuni se va reţine şi înainta instanţei sesizată cu cererea de autentificare, pentru a se înregistra şi forma dosarul actului autentic.

ART. 24

Învestirea cu forma autentică în condiţiunile arătate la articolul precedent va avea efect din momentul luării consimţămîntului părţilor, chiar dacă între timp una din părţi ar reveni asupra consimţămîntului dat sau dacă ar interveni o cauză de imposibilitate a exprimării voinţei sale.

ART. 25

Dacă respingerea autentificării a rămas definitivă, constatările magistratului consemnate în încheierea dată conform art. 21 nu vor avea niciun efect cu privire la consimţămîntul părţilor şi data certă a înscrisului.

ART. 26

Dacă înscrisul întruneşte condiţiunile pentru a fi învestit cu forma autentică, magistratul va viza toate exemplarele înscrisului, precum şi chitanţele, planurile, fotografiile sau orice alte documente anexe şi va încuviinţa autentificarea printr’o minută redactată pe cererea de autentificare, semnată de el şi contrasemnată de grefier.

Dacă înscrisul cuprinde mai multe coale, viza se va face pe fiecare din ele.

Dacă textul înscrisului a fost întocmit şi într’o limbă străină în condiţiunile arătate la art. 6, viza de autentificare se va face numai pe textul în limba română, făcându-se menţiune în minută că numai textul în limba română are puterea unui înscris autentic.

ART. 27

Autentificarea va fi constatată printr’un proces-verbal care se va trece pe fiecare din exemplarele înscrisului, după semnăturile părţilor şi care va arăta:

a) Data şi locul de instrumentare;

b) Numele magistratului şi al grefierului;

c) Numele părţilor şi faptul prezentării lor în persoană sau prin mandatar;

d) Data şi numărul procurei şi autoritatea care a autentificat-o sau menţiunea Monitorului Oficial în care a fost publicată, dacă partea s’a prezentat prin mandatar;

e) Modul de constatare a identităţii părţilor;

f) Citirea înscrisului în prezenţa părţilor şi declaraţia acestora că înscrisul a fost făcut cu consimţămîntul lor şi este subscris de ele;

g) Modul în care s’a luat consimţămîntul părţilor care nu cunosc limba română;

h) Modul în care infirmii şi-au exprimat voinţa lor;

i) Semnarea de către părţi, în faţa magistratului, a înscrisului original, făcută pentru dosar;

j) Declaraţia părţii dacă nu ştie sau nu poate semna înscrisul;

k) Faptul că neştiutorilor de carte sau celor în imposibilitate de a semna li s’a luat impresiunea digitală, în condiţiunile arătate la art. 11;

l) Faptul că, după dispoziţia magistratului, părţile sau unele din ele, osebit de semnătură, au aplicat şi degetul, în condiţiunile arătate la art. 11;

m) Subscrierea exemplarelor înscrisului, în aceleaşi condiţiuni, de către redactorul lui şi de avocatul care a atestat identitatea părţilor, precum şi declaraţia orală a acestora în ce priveşte redactarea înscrisului şi identitatea părţilor;

n) Arătarea numerică a anexelor;

o) Dispozitivul de învestire cu forma autentică care se exprimă prin cuvintele „Se declară autentic prezentul înscris”, sau prin alte expresiuni echivalente.

Se va mai face menţiune şi despre eventualele declaraţiuni făcute de părţi, precum şi despre faptul că banii au fost număraţi înaintea magistratului.

Dacă înscrisul cuprinde şi traducerea într’una sau mai multe limbi străine, se va face menţiune că numai textul în limba română are puterea unui înscris autentic.

ART. 28

Procesul-verbal de autentificare va fi semnat de magistrat şi contrasemnat de grefier, va purta un număr de ordine şi va fi învestit cu sigiliul instanţei.

ART. 29

În josul anexelor se va face menţiune că ele fac parte integrantă din înscrisul autentic, care va fi identificat prin numărul şi data procesului-verbal de autentificare şi arătarea instanţei dela care emană.

Această menţiune va fi semnată de magistrat şi contrasemnată de grefier şi va fi învestită cu sigiliul instanţei.

ART. 30

Exemplarul înscrisului şi anexele semnate în faţa magistratului, conform art. 12, alin. 3, precum şi certificatele sau documentele depuse cu cererea de autentificare, se vor reţine la instanţa de autentificare pentru dosarul actului autentic, iar cel de al doilea exemplar sau celelalte exemplare şi anexe se vor elibera părţilor arătate în cererea de autentificare sau în favoarea cărora s’a întocmit înscrisul.

ART. 31

Şeful instanţei sau locţiitorul său va putea delega prin simplă rezoluţie un magistrat care, asistat de grefier, să instrumenteze în altă parte decât în pretoriul instanţei, în următoarele cazuri:

a) În caz de boală constatată sau vârstă înaintată, care, ar împiedica pe vreo parte să se prezinte înaintea instanţei de autentificare, magistratul delegat va instrumenta la locul unde se află acea persoană.

Imposibilitatea prezentării în pretoriul instanţei de autentificare se va stabili prin certificat medical sau în orice alt mod;

b) Dacă mai mulţi locuitori sătenii voiesc a cumpăra, vinde, schimba, comassa, ipoteca sau lua ori da în arendă un imobil rural, sau dacă voesc a da procuri în vreunul din aceste scopuri, magistratul delegat va putea instrumenta la primăria unde se află domiciliul sau reşedinţa tuturor părţilor;

c) Atunci cînd motive de ordine publică împiedică prezentarea părţilor în pretoriul instanţei de autentificare sau cînd părţile sînt în imposibilitate de a părăsi serviciul sau misiunea lor, în timpul orelor de lucru ale instanţei, magistratul delegat va putea instrumenta la locul unde se află acele părţi.

ART. 32

Dacă instanţa de autentificare este tribunalul, iar locul de instrumentare, nu se află în localitatea de reşedinţă a instanţei, se va putea delega unul dintre magistraţii judecătoriei în circumscripţia căreia urmează a se face autentificarea.

ART. 33

În cazurile prevăzute de art. 31, procesul-verbal de autentificare încheiat de magistratul delegat va mai arăta delegaţia de instrumentare în afară de pretoriul instanţei, precum şi locul unde magistratul s’a transportat.

ART. 34

Magistratul va putea lua în mod separat, dar în aceiaşi zi, după aprecierea sa, consimţămîntul părţilor care figurează în înscris, încheind osebite minute, care se vor menţiona în procesul-verbal de autentificare.

ART. 35

Cei care nu pot sau nu ştiu să scrie şi să citească, pot încheia acte juridice numai în formă autentică dacă valoarea actului depăşeşte 25.000 lei.

În aceleaşi cazuri, dacă valoarea actului juridic nu depăşeşte 25.000 lei, înscrisul sub semnătură privată care-l constată va fi valabil numai dacă a fost subscris de scriitorul lui şi dacă arată într’însul numele, profesia şi domiciliul a doi martori ştiutori de carte, care au fost de faţă la încheierea actului şi întocmirea înscrisului.

CAP. III

Viciile formelor de autentificare

Nulităţi

ART. 36

Viciile, omisiunile sau erorile din procesul-verbal de autentificare referitoare la înfăţişarea părţilor în persoană sau prin reprezentare înaintea magistratului, la luarea consimţămîntului şi stabilirea identităţii părţilor, mandatarilor şi martorilor, constituesc cauză de nulitate absolută a formei autentice.

Acelaşi efect îl produc orice omisiuni sau erori în ce priveşte constatarea că înscrisul s’a citit în prezenţa părţilor şi este semnat de el şi în ce priveşte menţionarea numelui magistratului şi al grefierului.

Orice alte vicii, omisiuni sau erori, precum şi acelea arătate în alineatele precedente, care pot fi reconstituite şi acoperite prin conţinutul minutei, redactată conform art. 26, nu vor atrage nulitatea înscrisului şi nici valoarea sa ca act autentic, chiar atunci cînd forma autentică constitue o solemnitate legală a actului, prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Viciile, omisiunile sau erorile strecurate în cuprinsul minutei vor fi rectificate de către judecătorul care a încheiat-o, după constatările sale, încheindu-se despre aceasta proces-verbal pe însăşi cererea de autentificare, contrasemnat de grefier.

ART. 37

Procesele-verbale de autentificare care conţin erori sau omisiuni materiale vor putea fi rectificate sau refăcute în întregime prin ordonanţă prezidenţială, din oficiu, sau la cererea părţilor interesate, pe baza declaraţiunii de voinţă luată de magistratul instrumentator.

ART. 38

Incompetenţa magistratului nu poate constitui o cauză de nulitate a autentificării dacă el a instrumentat în pretoriul instanţei competente sau dacă a instrumentat în altă parte în virtutea unei delegaţiuni viciate date în temeiul art. 31, sau în cazul prevăzut de art. 4, al. 2 şi dacă părţile n’au fost de rea credinţă.

ART. 39

Autentificarea făcută de judecătorul de pace peste competenţa sa prevăzută de art. 3 din prezenta lege atrage nulitatea formei autentice.

Această nulitate nu va putea fi invocată de partea sau părţile care prin fraudă au făcut posibilă depăşirea competenţei materiale de autentificare.

CAP. IV

Legalizarea copiilor de pe actele autentice

ART. 40

Părţile şi terţii vor putea obţine copii legalizate de pe orice act autentic.

Şeful instanţei va putea interzice, în mod excepţional, a se elibera copii legalizate de pe anume înscrisuri altora decât părţilor, reprezentanţilor şi succesorilor acestora, dacă solicitanţii nu justifică un interes legitim.

Această interdicţiune nu va putea fi revocată decât de şeful instanţei superioare în grad.

ART. 41

Legalizarea copiilor se va face de unul dintre grefierii instanţei care a autentificat înscrisul.

În cazul cînd copia actului este destinată reconstituirii originalului pierdut, sustras sau distrus, legalizarea se va face de unul dintre magistraţii instanţei unde s’a înregistrat înscrisul.

CAP. V

Reconstituirea originalelor actelor autentice pierdute, sustrase sau distruse şi emiterea de duplicate

ART. 42

Cînd originalul unui înscris autentic a fost pierdut, sustras sau distrus, reconstituirea acestuia se va face, la cererea părţii interesate, de instanţa unde s’a autentificat înscrisul.

Cererea se va judeca după procedura şi cu căile de atac prevăzute de art. 104 pr. civ.; dacă părţile nu sînt de acord, cererea se va judeca potrivit procedurii contencioase prevăzută de dreptul comun.

În ambele cazuri se vor cita părţile care figurează în înscris sau succesorii lor.

Instanţa va putea ordona reconstituirea de îndată a înscrisului sau va putea dispune ca procedura de reconstituire să nu se continue decât după 30 zile dela data publicării în extras a cererii de reconstituire în ziarul ce se va desemna de instanţă sau în Monitorul Oficial. În acest interval, părţile şi terţii vor putea face întâmpinări, care se vor judeca odată cu cererea de reconstituire.

Terţii care au făcut întâmpinări nu vor fi citaţi. Ei se vor putea prezenta şi pune concluzii în instanţă pînă în momentul închiderii desbaterilor.

ART. 43

Prin hotărîrea de reconstituire se va dispune emiterea unui duplicat al înscrisului autentic, care va ţine loc de original al înscrisului pierdut, sustras sau distrus şi va produce aceleaşi efecte ca şi actul reconstituit.

Acest duplicat va purta menţiune specială despre hotărîrea de reconstituire şi scopul pentru care a fost emis şi va fi semnat de magistraţii care au semnat hotărîrea de reconstituire.

ART. 44

Cînd părţile care figurează într’un înscris autentic sau succesorii lor vor declara de comun acord că voiesc a se emite unul sau mai multe duplicate de pe înscris, instanţa la care s’a autentificat actul va dispune de îndată constituirea şi emiterea acestor duplicate.

De asemenea, cînd originalul unui înscris autentic este destinat a servi de probă mai multor persoane, oricare dintre părţile interesate va putea cere un duplicat al înscrisului, care se va constitui şi emite de îndată de instanţa la care s’a autentificat înscrisul.

Dacă prin cereri depuse la dosarul actului autentic, vreuna din părţile care figurează în înscris sau succesorii lor au făcut opuneri la emiterea de duplicate de pe acel înscris, constituirea şi emiterea duplicatelor se va face în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor, după procedura şi cu căile de atac prevăzute de dreptul comun.

Duplicatele se vor constitui în forma arătată la art. 43, alineatul 2.

CAP. VI

Învestirea cu formulă executorie a actelor autentice

ART. 45

Actele autentice sînt executorii din momentul exigibilităţii obligaţiunilor constatate prin înscris.

Condiţiunile de fond pentru învestirea au formulă executorie sînt acelea prevăzute de codul civil şi de codul de procedură civilă privitoare la exigibilitatea obligaţiunilor constatate prin înscris.

ART. 46

Învestirea actelor autentice cu formulă executorie se va face de instanţa judecătorească unde au fost autentificate sau înregistrate, conform art. 23, alin. ultim.

ART. 47

Învestirea cu formulă executorie se va încuviinţa la cererea persoanei în folosul căreia s’a stipulat obligaţiunea.

În cererea de învestire se va învedera exigibilitatea actului, precum şi calitatea, dreptul şi interesul deţinătorului înscrisului de a cere învestirea.

ART. 48

Instanţa va examina cererea în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Încheierea va fi motivată şi este executorie.

Această încheiere este supusă căilor de atac arătate la art. 104 din procedura civilă.

ART. 49

Cererile de anularea încheierii de învestire cu formula executorie se vor putea face numai pe calea contestaţiunii la executare.

ART. 50

Dacă exigibilitatea actului urmează a se deduce din împrejurări care necesită verificări de fapt, instanţa competentă va hotărî asupra cererii, cu citarea părţilor, de urgenţă, în camera de consiliu, după procedura şi cu căile de atac prevăzute de dreptul comun.

ART. 51

Formula executorie se aplică pe originalul titlului cînd acesta se află în posesiunea părţii; în celelalte cazuri, pe un duplicat emis, conform art. 43 sau 44.

Cuprinsul ei este cel arătat la art. 135 proc. civ.

Actul învestit cu formula executorie va fi trecut într’un registru special al titlurilor executorii şi va purta numărul de înregistrare.

ART. 52

Formula executorie se va încuviinţa o singură dată pe acelaşi titlu.

ART. 53

Titlul executoriu se va elibera părţii care a cerut învestirea sau persoanei arătată de ea în cererea de învestire.

Grefierul va menţiona numele persoanei căreia i s’a eliberat titlul învestit cu formulă executorie, atît pe acest titlu, cât şi pe originalul reţinut la dosarul actului autentic.

Cu încuviinţarea instanţei şi dacă se justifică un interes legitim, se vor putea elibera părţii interesate unul sau mai multe duplicate ale titlului executoriu, făcându-se menţiune pe ele despre caracterul de duplicat şi de scopul pentru care s’au emis.

În cazul cînd titlul executoriu a fost pierdut, sustras sau distrus şi dacă partea nu posedă un duplicat, ea va putea obţine reconstituirea lui prin cerere adresată instanţei dela care emană sprijinită pe toate dovezile de care dispune reclamantul.

Instanţa va dispune să se extragă din registrele sale toate datele necesare titlului ce se reconstitue. Copiile legalizate de pe titlul dispărut aflate în posesiunea părţilor, a unui terţiu sau oricărei autorităţi, pot servi la reconstituire; depunerea lor va fi ordonată de preşedintele instanţei, sub sancţiune de daune cominatorii în caz de refuz.

Hotărîrea de reconstituire ce se va da va ţine locul titlului original pînă la găsirea lui.

Cererea de mai sus se va judeca de urgenţă, în camera de consiliu, după procedura şi cu căile de atac prevăzute de art. 42, alin. 2 din prezenta lege şi cu distincţiunile acolo stabilite, citându-se totdeauna părţile interesate.

CAP. VII

Executarea actelor autentice şi a titlurilor executorii în general

ART. 54

Pentru executarea înscrisurilor învestite cu formula executorie şi a titlurilor executorii în general, cererea se va îndrepta direct la instanţa competentă, după distincţiunile următoare:

a) Executarea mobiliară şi a obligaţiunilor de a face sau a nu face se va îndeplini de judecătoria de pace sau de tribunalul în circumscripţia cărora îşi are domiciliul sau reşedinţa debitorul sau unde s’a ales de părţi domiciliul pentru executare, după valoarea arătată în titlul executoriu.

Predarea silită mobiliară se va putea face şi de instanţa competentă, după valoare, în circumscripţia căreia se găseşte bunul;

b) Executarea şi predarea silită imobiliară se va face de tribunalul în circumscripţia căreia se află imobilul sau de tribunalul ales de părţi.

În părţile, unde, conform art. 13 din legea Nr. 389 din 22 Iunie 1943 pentru extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi, executarea imobiliară se face potrivit legii LX din 1881, cu modificările aduse prin legea LIV din 1912, instanţa competentă pentru ordonarea executării în baza unui act autentic sau a unei hotărîri dată de o instanţă de pe un teritoriu unde legile menţionate mai sus nu sînt aplicabile, este judecătoria de pace pe lîngă care se află instanţa de carte funduară la care este înscris imobilul.

Ordonarea executării imobiliare în baza unei hotărîri definitive dată în procese pornite la o instanţă judecătorească unde sînt aplicabile legile locale mai sus arătate, se va face de instanţa care a judecat în prim grad.

Procedura de executare imobiliară este aceea a locului situaţiunii imobilului, indiferent de instanţa dela care emană titlul executoriu.

ART. 55

Între mai multe instanţe competente, creditoru are alegerea.

Dacă imobilul urmărit este situat în circumscripţia a două sau mai multe tribunale din Vechiul Regat, executarea se va putea cere la tribunalul în circumscripţia căruia este sediul exploatării.

Dacă imobilul urmărit este situat în circumscripţia a două sau mai multe instanţe, unele din Vechiul Regat şi altele de peste Carpaţi, executarea se va cere separat la fiecare din aceste instanţe pentru porţiunea din imobil situat în circumscripţia tribunalului sau judecătoriei respective.

ART. 56

Cererea de ordonarea executării se va încuviinţa fără citarea părţilor, prin simplă ordonanţă, care va fi supusă apelului în condiţiunile art. 104 din procedura civilă.

ART. 57

Instanţa competentă, potrivit art. 53, pentru ordonarea executării, va putea încuviinţa măsuri de asigurare, cu procedura prevăzută la articolul precedent.

TITLUL II

Legalizarea înscrisurilor sub semnătură privată

CAP. I

Competenţa de legalizare

ART. 58

Tribunalele şi judecătoriile de pace sînt competente să legalizeze semnătura de pe orice înscris pentru care legea nu cere forma autentică.

Legalizarea înscrisurilor se va face de un singur magistrat asistat de grefier, după distincţiunile arătate la art. 5.

Competenţa de a legaliza o au şi judecătorii dela judecătoriile rurale şi mixte cînd se deplasează în comunele rurale din circumscripţia lor, situate la o distanţă mai mare de 15 km de reşedinţă, pentru a exercita atribuţiunile lor la primăriile respective.

ART. 59

Comisarii de poliţie în comunele urbane şi notarii în comunele rurale sînt competenţi să legalizeze semnăturile persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia lor, numai în ce priveşte următoarele înscrisuri:

a) Procuri de orice fel pentru reprezentare în justiţie sau pentru acte de administraţie, dacă după natura actului sau a reprezentării legea nu prevede forma autentică;

b) Procuri pentru a primi pensii sau lefuri şi chitanţe de orice natură;

c) Conturi şi facturi pentru furnituri de orice fel şi valoare;

d) Certificate medicale şi în general orice înscrisuri cu caracter nepatrimonial.

CAP. II

Procedura de legalizare

ART. 60

Instanţele judecătoreşti şi autorităţile arătate la art. 58 şi 59 se vor mărgini numai la constatarea autenticităţii subscrierii.

Semnăturile prin punerea de deget sau ştampile ale neştiutorilor de carte sau ale celor ce nu pot serie, ori ale orbilor, nu pot fi legalizate.

ART. 61

Pentru legalizarea subscrierii partea se va prezenta personal înaintea instanţei sau autorităţii competente cu o cerere scrisă însoţită de cel puţin două exemplare ale înscrisului întocmite în condiţiunile arătate la art. 6.

Unul din exemplare se va prezenta nesemnat.

ART. 62

Magistratul sau funcţionarul competent, după ce va constata identitatea părţii prin unul din modurile prevăzute la art. 12, va viza exemplarele înscrisului, va întreba partea dacă ştie şi poate scrie şi să citească, dacă semnătura de pe înscris este a sa proprie şi îi va cere să subscrie în faţa sa exemplarul înscrisului nesemnat.

ART. 63

Legalizarea va fi constatată printr’un proces-verbal care se va trece pe fiecare din exemplarele înscrisului.

Procesul-verbal va cuprinde:

a) Data;

b) Locul de instrumentare;

c) Numele şi calitatea instrumentatorului;

d) Prezentarea părţii în persoană, modul de stabilire a identităţii acesteia şi starea înscrisului;

e) Declaraţiunea părţii că înscrisul este subscris de dânsa şi că ştie şi poate să serie şi să citească;

f) Subscrierea în faţa instrumentatorului a exemplarului ce se va reţine la dosar.

Procesul-verbal va fi semnat de magistrat şi contrasemnat de grefier, dacă legalizarea se face la o instanţă judecătorească, iar în celelalte cazuri numai de funcţionarul care a legalizat actul.

El va cuprinde şi menţiunea că partea a fost întrebată dacă ştie şi poate să scrie şi să citească, precum şi răspunsul ei.

Procesul-verbal va fi învestit cu sigiliul autorităţii.

ART. 64

Exemplarul semnat în faţa magistratului sau a funcţionarului instrumentator, se va păstra la dosar, iar celălalt exemplar va fi eliberat părţii, care va semna de primire pe cererea de legalizare.

ART. 65

Autorităţile care au instrumentat pot elibera, la cererea părţilor interesate, copii de pe înscrisul a cărui subscriere a fost legalizată.

ART. 66

Specimenele de semnătură se vor putea legaliza, după normele procedurale arătate mai sus, făcându-se menţiune specială, în procesul-verbal de legalizare.

ART. 67

Nu se vor legaliza (semnăturile de pe înscrisurile care constată un fapt juridic pentru care nu s’au plătit taxele de timbru şi impozitul proporţional.

ART. 68

De asemenea nu se vor legaliza semnăturile de pe înscrisurile al căror conţinut este vădit contrariu ordinei publice şi bunelor moravuri.

ART. 69

Încheierea de respingere a legalizării înscrisurilor sub semnătură privată este supusă căilor de atac arătate la art. 68 al legii Nr. 394 din 23 Iunie 1943, pentru accelerarea judecăţilor în materie civilă şi comercială.

TITLUL III

Darea de dată certă

ART. 70

Tribunalele şi judecătoriile de pace, ca şi judecătorii acestor judecătorii cînd vor instrumenta în comunele rurale situate la o distanţă mai mare de 15 km de reşedinţa lor vor putea da dată certă înscrisurilor ce li se vor prezenta în acest scop.

Formalitatea învestirei cu dată certă se va îndeplini de un singur magistrat asistat de grefier, după distincţiunile arătate la art. 5

ART. 71

Magistratul va viza înscrisul prezentat, va dispune înregistrarea cererii şi va încheia în josul înscrisului un proces-verbal sumar arătând faptul prezentării lui la instanţa respectivă, data şi numărul înregistrării, precum şi starea înscrisului.

Procesul-verbal se va semna de magistrat, se va contrasemna de grefier şi se va învesti cu sigiliul instanţei.

Originalul înscrisului, cu menţiunea datei certe, se va elibera părţii interesate, reţinându-se pentru dosar o copie, colaţionată de grefier şi legalizată de magistratul instrumentator.

Nu se derogă prin aceste dispoziţiuni la cele prescrise de art. 1182 şi 1188 din codul civil şi nici la regulele speciale stabilite în materie de drept comercial.

ART. 72

Dispoziţiunile art. 67-69 sînt comune şi acestui titlu.

TITLUL IV

Legalizarea copiilor de pe acte

ART. 73

Tribunalele, judecătoriile de pace şi judecătorii acestor judecătorii, cînd vor instrumenta în comunele rurale situate la o distanţă mai mare de 15 km de reşedinţa lor, sînt competenţi a elibera copii legalizate de pe înscrisurile ce li se vor prezenta de părţi, fie sub semnătură privată, fie legalizate sau emanate de’a vreo altă autoritate română.

De asemenea vor putea elibera copii legalizate de pe tipărituri române cu caracter public.

Legalizarea se va face de un singur magistrat asistat de grefier, după distincţiunile arătate la art. 5.

ART. 74

Partea va depune înscrisul de pe care cere eliberarea copiei legalizate, dimpreună cu cel puţin două copii identice. Magistratul va viza înscrisul şi va dispune ca grefierul instanţei să procedeze la colaţionarea copiilor pentru identificarea lor cu înscrisul respectiv.

Pe baza referatului grefierului, magistratul va da rezoluţie de emiterea copiei legalizate, încheind în acest sens câte un proces-verbal pe fiecare din copiile depuse, dintre care va reţine una pentru dosarul instanţei.

ART. 75

Copiile legalizate de pe planurile pentru a căror întocmire se cere o pregătire de specialitate, se vor elibera, după normele de mai sus, pe baza colaţionării de către un expert, care va face atestarea sa în faţa magistratului sub prestare de jurământ, conform art. 196 proc. civilă.

ART. 76

Legalizarea copiilor se va putea face, fie de pe întregul text al înscrisului, fie de pe părţi determinate de text, în care caz se va face menţiune specială că legalizarea priveşte un extras din înscris.

ART. 77

Tribunalul nedivizat şi secţiunile competente în materie comercială la tribunalele divizate în două sau mai multe secţiuni, vor legaliza, la cerere, extrase din registrele comerciale, chiar neobligatorii sau neregulat ţinute.

ART. 78

Legalizarea se va face de un singur magistrat, asistat de grefier sau locţiitorul acestuia.

ART. 79

Extrasele se vor întocmi cel puţin în două exemplare identice. Magistratul va verifica exactitatea extrasului şi modul de ţinere a registrului, după care va viza posturile sau înregistrările trecute în extras şi va încheia în josul fiecărui exemplar al extrasului un proces-verbal de legalizare, cu menţiunea constatărilor făcute.

Unul din exemplarele extrasului se va reţine pentru dosarul tribunalului.

ART. 80

Dispoziţiunile art. 67-69 sînt comune şi acestui titlu.

TITLUL V

Competenţa notarilor publici şi a unor autorităţi şi instituţiuni

CAP. I

Competenţa notarilor publici de a autentifica şi legaliza înscrisuri, de a da dată certă şi de a legaliza copiile de pe înscrisuri

ART. 81

În afară de instanţele judecătoreşti, arătate la art. 2-4, acolo unde funcţionează notarii publici, aceştia sînt de asemenea competenţi să autentifice înscrisuri de orice natură şi valoare, între orice persoane şi indiferent de domiciliul sau reşedinţa acestora, să legalizeze înscrisuri sub semnătură privată şi să dea dată certă unor asemenea înscrisuri, precum şi să legalizeze copii de pe înscrisuri şi extrase din registre comerciale sau private, ce li se vor prezenta în acest scop în biroul lor.

ART. 82

Sînt aplicabile, prin asemănare, şi notarilor publici, dispoziţiunile art. 6-15, 17, 23-30, 34-38, 60-68, 71-77, 79 şi 80 din legea de faţă.

ART. 83

Notarul public va instrumenta în biroul dela sediul său legal.

El va putea instrumenta şi la domiciliul părţilor în cazurile arătate la art. 31, făcînd menţiune în procesul-verbal de autentificare despre motivul şi dovada care au legitimat luarea consimţămîntului la domiciliul părţilor.

ART. 84

Notarul public va putea redacta personal înscrisuri ce întocmeşte în formă autentică, acestea putând fi scrise cu mâna sau cu maşina. În acest caz, înscrisul va cuprinde menţiunile prevăzute de art. 27, cu excepţia celei prevăzute la lit. o. Înscrisul va fi semnat de notar, de martori sau de cel de al doilea notar public, precum şi de părţi. El va purta un număr de ordine şi va învestit cu sigiliul notarului.

Înscrisurile redactate de avocaţi sau, în cazurile arătate la art. 7, alin. 2 şi art. 8, de către părţi se vor autentifica de notarul public în redacţiunea prezentată.

ART. 85

Pentru autentificarea testamentelor, notarul public va instrumenta în prezenţa a doi martori majori şi capabili, bucurându-se de o bună reputaţie atestată de notarul public pe a sa răspundere.

Nu pot fi martori persoane care sînt rude pînă în gradul al IV-lea inclusiv cu testatorul, beneficiarii testamentului sau cu notarul public, ori care sînt în serviciul acestora.

Prezenţa martorilor nu este necesară dacă notarul public va fi asistat de un al doilea notar public.

Oficiul martorilor este gratuit. Ei vor putea pretinde o despăgubire pentru cheltuielile de deplasare, care – în caz de neînţelegere – se va fixa de judecătorul de pace prin ordonanţă prezidenţială, dată conform art. 67 al legii Nr. 394 din 23 Iunie 1943, pentru accelerarea judecăţilor în materie civilă şi comercială.

ART. 86

Notarul public, care are autorizaţie de traducător, va putea lua, fară interpret, consimţămîntul părţilor care nu cunosc limba română şi care îşi exprimă voinţa lor într’una din limbile prevăzută în autorizaţiunea sa.

Dacă notarul public nu are autorizaţie de traducător, consimţămîntul părţilor care nu cunosc limba română, se va lua prin interpret.

În aceste cazuri, precum şi în acele prevăzute de art. 15, alin. 2, cînd declaraţiunea de voinţă se ia prin interpret, numirea acestuia se va face de judecătoria de pace, înaintea cărei interpretul va presta jurământul prescris de art. 16. alin. 2. al legii de faţă, mai înainte de îndeplinirea oficiului său.

Despre aceasta se va face menţiune în procesul-verbal de autentificare.

ART. 87

În cazurile prevăzute de art. 18, 19 şi 20, notarul public va respinge autentificarea prin proces-verbal motivat, care va conţine şi constatarea împrejurărilor arătate la art. 27.

Pentru încuviinţarea autentificării în aceste cazuri, oricare dintre părţi, care figurează în înscris, se va putea adresa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are sediul notarul public.

Tribunalul va judeca, cu citarea părţilor, după procedura şi cu căile de atac arătate la art. 104 proc. civilă.

Dacă cererea se va găsi întemeiată, autentificarea se va încuviinţa după normele arătate la art. 23.

ART. 88

Notarul public va forma dosare de înscrisurile autentificate în biroul său, pe care le va conserva în ordine timp de 30 ani, după care le va preda la Arhivele Statului.

În caz de desfiinţarea biroului său, notarul public va preda judecătoriei de pace, în circumscripţia căreia funcţionează, toată arhiva actelor autentificate de el.

ART. 89

Reconstituirea înscrisurilor întocmite în formă autentică sau autentificate de notarii publici, pierdute, sustrase sau distruse, este de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are sediul notarul public.

Cererea de reconstituire se va judeca conform art. 42 din prezenta lege.

ART. 90

În cazurile prevăzute de art. 44. notarul public va putea emite duplicate de pe înscrisurile întocmite în forma autentică sau autentificate în biroul său, la cererea oricăreia dintre părţile interesate.

Dacă vreuna din părţile care figurează în înscris sau succesorii ei au făcut opuneri la emiterea de duplicate de pe acel înscris, notarul public nu va emite duplicatele cerute decât în baza unei ordonanţe prezidenţiale date cu citarea părţilor, conform art. 67 şi 68 din legea Nr. 394 din 23 Iunie 1943, pentru accelerarea judecăţilor în materie civilă şi comercială.

ART. 91

Notarii publici nu vor putea emite duplicate sau copii legalizate de pe înscrisurile întocmite în forma autentică sau autentificate în biroul lor decât după justificarea plăţii taxelor de timbru şi a impozitului proporţional la actul autentic.

ART. 92

Înscrisurile întocmite în formă autentică sau autentificate de notarii publici se vor putea învesti cu formula executorie de judecătoria de pace în circumscripţia căreia notarul public îşi are sediul, dacă părţile nu au ales competenţa altei judecătorii.

CAP. II

Autentificarea, legalizarea şi învestirea cu dată certă a înscrisurilor de către consulatele şi legaţiunile române din străinătate

ART. 93

În străinătate, înscrisurile cetăţenilor români se vor putea autentifica, legaliza sau învesti cu dată certă de către consulatele sau legaţiunile române după competenţa determinată prin legile şi regulamentele în vigoare şi conform practicei internaţionale sau principiilor generalmente admise, însă cu observarea normelor de procedură prevăzute de prezenta lege.

ART. 94

Agenţii consulari sau diplomatici competenţi vor instrumenta la sediul consulatului sau legaţiunii.

ART. 95

Incompetenţa agenţilor consulari sau diplomatici constitue o cauză de nulitate a autentificării sau legalizării, după natura instrumentării, sub rezerva dispoziţiunilor art. 38 şi 39, alin. 2.

ART. 96

Părţile vor putea să-şi redacteze singure actele ce urmează a fi autentificate de consulatele sau legaţiunile române din străinătate.

ART. 97

Reconstituirea actelor autentificate de consulatele sau legaţiunile române din străinătate se vor ordona de tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază sau are reşedinţa debitorul, iar în cazul cînd debitorul nu are nici domiciliu nici reşedinţa în ţară, de tribunalul domiciliului sau reşedinţei creditorului sau de acela ales de părţi.

ART. 98

Emiterea de duplicate în cazurile prevăzute de art. 44, se va face de consulatul sau legaţiunea care a autentificat actul, dacă nu s’au produs opuneri.

De asemenea emiterea de duplicate de pe actele autentificate de consulatele sau legaţiunile române din străinătate se va putea face de orice tribunal din ţară, dacă toate părţile care figurează în înscris sînt de acord.

În celelalte cazuri, emiterea duplicatelor se va ordona de tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază sau are reşedinţa debitorul, iar în lipsă, de tribunalul domiciliului sau reşedinţei creditorului sau de acela ales de părţi.

ART. 99

Actele autentificate de autorităţile diplomatice şi consulare române din străinătate se vor învesti cu formulă executorie de tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază sau are reşedinţa, debitorul, iar în cazul cînd acesta nu are nici domiciliu nici reşedinţă în ţară, de Tribunalul Ilfov, secţia de notariat, dacă părţile nu au ales competenţa altui tribunal.

CAP. III

Autorităţi publice şi instituţiuni cu competenţă specială de autentificare

ART. 100

Primarii comunelor rurale, autorităţile publice şi instituţiunile, cărora prin legi speciale li s’a dat competenţa de a autentifica anumite înscrisuri, păstrează această competenţă; ele se vor conforma, însă normelor de autentificare prevăzute de prezenta lege, dacă legea specială nu derogă dela ele.

ART. 101

Autentificarea făcută de autorităţile publice şi instituţiunile arătate la articolul precedent, peste competenţa acordată lor prin legile respective, constitue o cauză de nulitate absolută a formei autentice.

ART. 102

Părţile vor putea să-şi redacteze singure înscrisurile ce se autentifică de autorităţile publice sau de instituţiunile competente, conform articolului 100.

ART. 103

Cînd autentificarea se face de o autoritate publică, formalităţile de autentificare se vor îndeplini de şeful autorităţii sau de funcţionarul arătat prin legea specială, iar cînd autentificarea se face de instituţiuni învestite cu această competenţă prin legi speciale, formalităţile de autentificare se vor îndeplini de directorul instituţiunii cu drept la semnătură.

Funcţionarul competent va instrumenta la sediul autorităţii sau instituţiunii şi va fi asistat de un secretar.

ART. 104

Procesul-verbal de autentificare va cuprinde următoarele menţiuni:

a) Data şi locul de instrumentare;

b) Numele şi calitatea agentului instrumentator şi ale secretarului;

c) Constatarea identităţii părţilor;

d) Declaraţiunea de voinţă a părţilor sau de adeziune la contractul cu instituţia respectivă;

e) Dispozitivul de autentificare.

În cazul neştiutorilor de carte sau al infirmilor, se va mai face menţiune despre citirea din cuvânt în cuvânt a înscrisului şi despre voinţa lor de a consimţi la act, arătându-se modul în care infirmul şi-a manifestat voinţa, în sensul art. 15 din prezenta lege.

ART. 105

Acest proces-verbal se va semna de agentul instrumentator şi de secretar, se va da un număr de ordine şi va fi învestit cu sigiliul autorităţii sau instituţiunii.

ART. 106

Înscrisurile se vor înregistra în ordinea intrării într’un registru special de acte autentice, care va putea fi cercetat de părţi.

ART. 107

Autorităţile publice şi instituţiunile cu competenţă specială de autentificare a anumitor înscrisuri, se vor conforma, în ce priveşte conservarea actelor autentificate, obligaţiunilor arătate la art. 88 pentru notarii publici.

ART. 108

Reconstituirea originalelor pierdute, sustrase sau distruse, precum şi emiterea de duplicate sînt de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are sediul autoritatea publică sau instituţiunea care a autentificat actul.

ART. 109

Înscrisurile autentificate de autorităţile publice şi de instituţiunile arătate la art. 100, se vor învesti cu formula executorie de instanţele judecătoreşti prevăzute de legea specială dacă legea specială nu dispune în această privinţă, învestirea cu formulă executorie se va face de judecătoria de pace în circumscripţia căreia îşi are sediul autoritatea publică sau instituţiunea care a autentificat înscrisul.

Dispoziţiuni finale şi transitorii

ART. 110

La Tribunalul Ilfov, secţia de notariat, se înfiinţează cazierul testamentelor autentice şi mistice din întreaga ţară.

Toate instanţele judecătoreşti şi notarii publici care au învestit cu formula autentică testamentele ce li s’au prezentat sau declaraţiunile prin care se revocă sau se modifică acestea, precum şi instanţele judecătoreşti, care au primit în conservare testamente mistice, vor comunică Tribunalului Ilfov, secţia de notariat, în cel mult 10 zile dela primirea sau autentificarea unor asemenea acte, iar în ce priveşte testamentele mistice, şi pe acelea depuse pînă astăzi în instanţele judecătoreşti, numele, pronumele şi domiciliul testatorului sau declarantului, caracterul autentic sau mistic al testamentului, data şi numărul sub care au fost autentificate sau înregistrate la instanţă sau la notarul public.

ART. 111

Pentru înregistrarea acestor înscrisuri se vor înfiinţa şi ţine, zi cu zi, câte un opis general şi unul alfabetic.

Înregistrările în aceste opise se vor face sub directa supraveghere a primului grefier, care este şi conservatorul opiselor.

Aceste opise au un caracter confidenţial în ce priveşte testamentele mistice, despre care nu se vor putea da niciun fel de informaţiuni sau certificate, decât dacă se face dovada încetării din viaţă a testatorului.

ART. 112

Pentru înregistrarea actelor autentice, a cererilor de legalizarea înscrisurilor sub semnătură privată, a cererilor pentru dare de dată certă sau pentru eliberarea de copii legalizate se va înfiinţa câte un registru unic de intrare şi ieşire, în care intrarea cererilor formulate în scopurile de mai sus şi ieşirea proceselor-verbale sau a încheierilor de respingere să se opereze simultan şi cu acelaşi număr.

ART. 113

Ministrul Justiţiei va putea să stabilească prin deciziune tariful onorariilor maximale cuvenite notarilor publici pentru actele întocmite de ei în formă autentică sau autentificate în biroul lor, ca şi pentru diversele însărcinări primite dela părţi sau dela autorităţile judecătoreşti.

În acelaşi mod se vor putea stabili şi gratuităţi în materie succesorală în folosul unor categorii de moştenitori.

ART. 114

Dispoziţiunile din legea pentru organizarea corpului de avocaţi, privitoare la dreptul avocaţilor de a da dată certă şi a legaliza semnăturile de pe procurile judiciare primite dela părţi, se menţin în vigoare.

ART. 115

Dispoziţiunile art. 861-863 din codul civil, dispoziţiunile legii pentru autentificarea actelor din 1 Septemvrie 1886, cu modificările ulterioare, dispoziţiunile legii XXXV din 1874 şi VII din 1886, cu modificările ulterioare, care privesc autentificarea şi legalizarea actelor şi eliberarea de duplicate şi copii legalizate de pe acte, precum şi dispoziţiunile contrarii din orice alte legi, se abrogă.

ART. 116

Prezentul decret-lege se pune în aplicare pe data de 1 Septemvrie 1944.

Mesajul Preşedintelui