30
august
2018
COMUNICAT privind ședințele ordinare ale Comisiei Permanente și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România care au avut loc la Iași în perioada 23-25 august a.c., precum și a evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri.
COMUNICAT privind ședințele Comisiei Permanente și Consiliul UNBR de la Iași din perioada 23-25 august 2018
4
iulie
2018
COMUNICAT DE PRESĂ. Întâlnire între judecători și avocați la Timișoara, la inițiativa Tribunalului Timiș, joi, 21 iunie 2018
COMUNICAT DE PRESĂ. Întâlnire între judecători și avocați la Timișoara, la inițiativa Tribunalului Timiș, joi, 21 iunie 2018
2
iulie
2018
Comunicat de presă – Uniunea Națională a Barourilor din România în parteneriat cu Fundația Centrul pentru Resurse Juridice lansează proiectul „Program de educație şi asistenţă juridică pentru îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiţie – JUST ACCESS”
Comunicat de presă – UNBR și Centrul pentru Resurse Juridice lansează proiectul „Program de educație şi asistenţă juridică pentru îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiţie – …
1
iulie
2018
COMUNICAT – Vineri, 29 iunie 2018, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o delegație a Uniunii Naționale a Barourilor din România a vizitat satul Bădăcin din comuna Pericei, județul Sălaj, unde a trăit și a activat, pentru cauza unității naționale, marele avocat, om politic și patriot român IULIU MANIU
Vineri, 29 iunie 2018 o delegație a Uniunii Naționale a Barourilor din România a depus coroane de flori la Bădăcin – Sălaj, locul nașterii marelui patriot român IULIU MANIU
23
mai
2018
COMUNICAT privind ședința Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România din zilele de 11 – 12 mai care s-a desfășurat la Sibiu
COMUNICAT privind ședința Comisiei Permanente a UNBR din 11 – 12 mai care s-a desfășurat la Sibiu
16
aprilie
2018
COMUNICAT privind programul și lucrările Congresului Avocaților 2018
COMUNICAT privind programul și lucrările Congresului Avocaților 2018: Congresul Avocaților va începe cu dezbaterea tematică „Secretul profesional al avocatului – valoare supremă a …
16
aprilie
2018
Pentru a pune capăt unor speculații apărute în mass media referitoare la existenta unor Protocoale oculte încheiate de Uniunea Națională a Barourilor din România cu alte instituții, pentru a elucida anumite afirmații scoase din context în legătură cu scopul real al acestor protocoale precum și pentru a dezvălui oportunismul neargumentat, rupt din context, al unor confrați, gata să denigreze profesia de avocat, UNBR publică pe pagina oficială web aceste documente care nu reprezintă decât activități normale în orice societate.
Pentru a pune capăt unor speculații apărute în mass media referitoare la existenta unor Protocoale oculte încheiate de Uniunea Națională a Barourilor din România cu alte instituții …
5
aprilie
2018
COMUNICAT: UNBR susține deconspirarea oricăror protocoale sau înțelegeri oculte încheiate de participanții la înfăptuirea justiției
COMUNICAT: UNBR susține deconspirarea oricăror protocoale sau înțelegeri oculte încheiate de participanții la înfăptuirea justiției
2
noiembrie
2017
UNBR – BOTA ȘI INPPA – BOTA NU AU EXISTENȚĂ LEGALĂ!
UNBR – BOTA ȘI INPPA – BOTA NU AU EXISTENȚĂ LEGALĂ!
13
iulie
2017
Informare a Departamentului Protecția profesiei, informare și relații publice din Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) în legătură cu articolul „Codul Slugărnologic, cel mai nou banc cu avocați”
Informare a Departamentului Protecția profesiei, informare și relații publice din Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) în legătură cu articolul „Codul Slugărnologi …