Consiliul UNBR din 16 februarie 2018 a decis ca evenimentele organizate de UNBR și INPPA în 2018 să se desfășoare sub deviza „PROFESIA DE AVOCAT DIN ROMÂNIA LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE: 1918 - 2018"

Publicăm Codul Deontologic al Avocatului Român adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17 iunie 2017 cu mențiunea că acesta intră în vigoare odată cu prima zi a Anului Centenarului - 2018.

Aducem la cunoștință, pe această cale, avocaților și tuturor autorităților publice adresa Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale privind, cităm: ”… o rețea de falsificare de documente care are ca scop obținerea atestării calității de avocat pe teritoriul spaniol pentru cetățeni din spațiul Uniunii Europene, în special cetățeni italieni.”

Pledoarie pentru România, pledoarie pentru excelență. Avocatura din România la Centenarul Marii Uniri – av. Dan Mihai ȘUTA, Decanul Baroului Satu Mare

Pledoarie pentru România, pledoarie pentru excelență. Avocatura din România la Centenarul Marii Uniri – av. Dan Mihai ȘUTA, Decanul Baroului Satu Mare

28 noiembrie 2018

Pledoarie pentru România, pledoarie pentru excelență.

Avocatura din România la Centenarul Marii Uniri

avocat Dan Mihai ȘUTA
Decanul Baroului Satu Mare

În numele Baroului Satu Mare vă urez bun venit la ședința solemnă comună a Baroului Satu Mare și a Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România, dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și la conferința profesională organizată de Baroul Satu Mare și Baroul Sălaj, sub genericul ”Pledoarie pentru România, pledoarie pentru excelență. Avocatura din România la Centenarul Marii Uniri”, de asemenea dedicată aceluiași mare eveniment.

Pentru Baroul Satu Mare ceea ce se întâmplă astăzi, aici, în această impunătoare sală, cu un vechi trecut cultural în urbea sătmăreană, mărturie peste timp și împotriva uitării a ceea ce a fost odinioară orașul de pe Someș și, îndeosebi, reper pentru reașezarea lui într-o nouă matrice de calitate administrativă, socială, urbanistică și culturală, are conotații deosebite. Pe de o parte, pentru că este întâia dată când Satu Mare găzduiește conducerea la nivel național a avocaturii din România, în persoana președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România, domnul avocat dr. Gheorghe Florea și a membrilor Comisiei Permanente a acestei uniuni  profesionale legale a avocaților din România, iar pe de altă parte, pentru că are ca scop celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, moment astral întru devenirea României și a poporului român.

Întâlnirea noastră, după cum spuneam adineaori, nu este întâmplătoare. Ea se produce în anul 2018, an jubiliar al Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, moment al înfăptuirii României întregite, al României Mari, al României care, mai apoi, înfruntând un secol de istorie foarte concentrată și deloc miloasă, suferind mari pierderi, încă se află pe harta lumii moderne. A fost visul secular al multor generații de mari patrioți, ardeleni, moldoveni, munteneni de a face și de a vedea România Unită. A încercat și a reușit pentru o fărâmă de timp istoric, la 1600, Mihai Viteazul, iar apoi la 1859, durabil, Alexandru Ioan Cuza, unind Moldova cu Țara Românească. Au pledat și au luptat pentru Unirea cea Mare, luminata Școală Ardeleană și corifeii ei, Inocențiu Micu Klein, Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, iar mai apoi personalități importante, precum preotul dr. Vasile Lucaciu, marele nostru patriot sătmărean și toți cei alături de el semnatari ai Memorandumului de la 1892, act fundamental de afirmare a românilor ardeleni și drept strigăt pentru libertatea Transilvaniei. Pentru ca, în cele din urmă, prin dăruire și jertfă să înfăptuiască Marea Unire, Regele Ferdinand I, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Episcopul Iuliu Hossu și mulți, mulți alții, în frunte cu Biserica Greco-Catolică și Armata Română.

Momentul 1 Decembrie 1918, de desăvârșire a unității naționale și statale a românilor a fost zenitul năzuinței noastre în întemeierea unei  istorii comune, pentru a forma o singură Țară numită România. A fost zenitul demnității naționale a românilor și a României, apogeul credinței noastre în unitate, libertate și demnă unicitate. A fost momentul astral al speranței poporului român în adecvarea la făurirea istoriei, la construirea lumii contemporane.

După o perioadă interbelică înfloritoare și remarcabilă în toate planurile vieții economico-sociale, urgiile n-au întârziat să apară între hotare. A fost a doua Conflagrație Mondială, care a măcinat din temelii atât România, cât și  întreaga planetă, dând o cotitură istorică  mult prea nedreaptă Țării și Poporului Român, silite să suporte cățușele bolșevismului și ale totalitarismului comunist. A fost perioada în care am pierdut tot ce am câștigat la 1 Decembrie 1918. Am suportat reculul destinului nostru istoric prea supuși, prea plecați și prea fataliști! Ne-am plecat capetele în fața istoriei croite pe la chermeza occidentalilor adunați la braț cu bolșevicii la Yalta. Puteam face altfel? E greu de spus… Însă ne-a costat enorm și a durat aproape o jumătate de secol! Dar, chiar și în robia comunistă, în spatele cortinei de fier, a existat cineva care a încercat să ne redea demnitatea de odinioară, declarând România independentă, suverană pe destinul ei și crezând cu încăpățânare funciară că nu va fi aruncată la ghena istoriei. Numai că am plătit un preț prea mare și, într-un moment de oarbă furie, dezlănțuită de iluzia revoluționară a unor zile de decembrie și suficient instigați de aceiași autori ai condamnării noastre la întunecimea comunismului, strânși laolaltă de data aceasta la Malta, l-am împușcat într-o zi sfântă, a anului 1989, pe visătorul comunist. Iar fantomele lui ne bânuie și astăzi, după aproape 30 de ani…

Ce a urmat știm cu toții. Visuri, idealuri, credințe, iubiri și dragostea față de Țară frânte și spulberate. Le-am dat pe toate pentru visurile îmbogățirii materiale rapide și ne-am trezit despuiați de tot ce aveam mai de preț: aurul galben, aurul verde, aurul negru, munții, câmpiile și văzduhul. Din stăpânitori am devenit înstăpâniți, un mic grăunte în uriașul carusel al capitalismului și al globalismului, cele două mega-malaxoare ale lumii contemporane. Ne-au fost și ne sunt măcinate fără milă tradițiile, obiceiurile, cutumele, cântecele populare și patriotice, gândurile la Țară și la Popor. Adică tot ce este românesc și românism! Corabia destinului românesc este în derivă, purtată de curenții soioși dar repezi ai lumii actuale, iar Țara este părăsită, este depopulată și lăsată de izbeliște de cei plecați în pribegie, în căutarea unei vieți mai bune, fără minciună, hoție și dispreț pentru valorile autentice, iar cei rămași îi cântăm prohodul, îndemnând-o la părăsire. Drama României noastre de astăzi este depersonalizarea ei prin depopulare, prin ștergerea tradițiilor ei seculare și prin plecarea fiilor ei într-un exod fără întoarcere. Încet-încet Țara rămâne stearpă, rămâne goală, fără suflet și fără chiotele copiiilor. Actrița și scriitoarea Oana Pellea, remarca recent: ”Ce destin! Să-ți moară țara când împlinește 100 de ani… de neiubire moare țara asta… de nepăsare. Neiubire este să asiști pasiv la moartea țării tale.”

Și, peste toate, în zilele din urmă, nu se știe în numele cui, mandatați de cine și în ce fel legitimați, unii au început să delireze despre părăsirea de către România a Uniunii Europene, despre ROEXIT! Desigur, după ce în prealabil, la Bruxelles, România a fost tratată precum un școlar nătâng care nu și-a făcut lecțiile, iremediabil repetent la toate materiile. Din nefericire, României i se predau lecții care îi sunt străine genetic, este trasă de urechi pentru refuzul asumării unor valori pe care istoric nu are cum să le împărtășească, fiind în afara bagajului ei axiologic. Iar la acest perdaf, așa zișii conducători ai Țării asistă fie neputincioși, fie muți, fie cretinoid zămbitori. Din nefericire, România este linșată în anul Centenar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și! pentru asaltul propriiilor politiceni împotriva unor valori perene ale statutului de drept, mai mult sau mai puțin călcat în picioare, mai mult sau mai puțin siluit prin acte de legiferare congruente spre un scop personal sau de gașcă.

Toate acestea semnifică conturarea unei doctrine antiromânești dintre cele mai dure, având ca scop dovedirea inadecvării României la Uniunea Europeană și la valorile europene, inabilitatea ei de a se integra în casa europeană și, desigur, preferința ei pentru Balcani și balcanism, pentru mahalale și periferii.

Peisajul avocaturii din România, în acest an 2018, nu este mai luminos decât imaginea generală a României actuale, iar motive de optimism cu greu se întrevăd. Lipsa unei dispoziții legale exprese care să-l consacre pe avocat unic titular al funcției de apărare în procesele penale, tolerarea avocaturii clandestine și a unor structuri paralele, care se pretind pe aceeași treaptă sau chiar identice cu Uniunea Națională a Barourilor din România, organizată pe baza Legii nr. 51/1995, precum și lipsa de fermitate a autorităților statului pentru lichidarea respectivelor structuri, plasează avocatura legal organizată în România într-o poziție defensivă, față de asaltul ilicit la care este supusă de acești pirați ai profesiei. Independența avocatului român a fost grav afectată atât de măsuri legislative restrictive, cât și de măsuri administrative dintre cele mai abuzive, de notorietate fiind ordinul Ministrului de Interne, referitor la consultarea de către avocați a dosarelor de urmărire penală și protocoalele încheiate de gestionarii justiției cu Serviciul Român de Informații ori (putem ști?!) cu alte servicii secrete. Aceste acte cu caracter administrativ, situate cu mult sub pragul minim de legalitate admis, pe lângă ocultarea actului de justiție, au avut consecințe grave asupra independenței avocatului, au afectat în mod brutal secretul profesional, precum și confidențialitatea raporturilor dintre avocat și clientul său. Au fost, astfel, zdrobite principii elementare ale exercitării profesiei, înscrise atât în legislația primară, cât și în legislația infraparlamentară, respectiv Statutul profesiei de avocat și Codul deontologic al avocatului. Nu puține au fost situațiile în care avocații au fost abuzați pentru simplul fapt că au înțeles să-și apere clienții cu fermitate, onoare și deontologie profesională, uitându-se că avocatul este în slujba clientului său, iar misiunea lui este de a-l apăra, cu toate mijloacele legale care îi stau la dispoziție și NU de a-l da ,,în primire”, trăda, vinde ori convinge să recunoască ceea ce nu a făcut. De asemenea, pledoaria și conduita adecvate obligației constituționale de asigurare a apărării în procesele penale și civile sunt mult prea des și excesiv de punitiv amendate de către unii magistrați.

Cauzele înscrierii avocaturii din România pe o pantă descendentă nu sunt numai externe. Sunt multe, poate prea multe de spus despre măruntaiele interne ale profesiei, deloc estetice și agreabile. Dintre toate, cea mai corozivă este lipsa ei de unitate, fracturarea, uneori violentă, a relațiilor dintre avocați, cu consecința imposibilității de comunicare, cu sădirea unor pizme și dușmănii jenante pentru imaginea și onorabilitatea profesiei. Chiar dacă suntem actorii unei profesii concurențiale, noi avocații, în principal, avem două obligații: una pozitivă, de respect reciproc și una negativă, de abținere, de a nu comenta defăimător actele și faptele confratelui nostru. Sunt două obligații înscrise și în Codul deontologic al avocatului român, a căror executare este esențială pentru îmbunătățirea relațiilor dintre avocați și, în egală măsură, pentru creșterea prestigiului avocaturii și, în mod cert, la parcurgerea primilor pași pentru refacerea unității ei.

Sunt motivele pentru care întreaga avocatură din România, toți avocații organizați în barourile care funcționează pe baze legale au obligația de a apăra independența profesiei, de a păstra cu sfințenie secretul profesional și de a asigura confidențialitatea relațiilor profesionale cu clientul. Autodeterminarea, și autoreglementarea profesiei sunt cele două mijloace specifice majore prin care profesia de avocat în România își poate păstra independența, contrar unor propuneri și voci mult prea ușuratice, cu memorie extrem de scurtă față de nu prea îndepărtata trecută aservire a avocaturii și a avocaților față de puterea executivă, concretizată prin supunerea lor în fața unor mărunți birocrați ai statului, de cele mai multe ori total lipsiți de elementara reprezentare a ceea ce înseamnă avocatura și a fi avocat.

În același spirit și după cum m-am exprimat instituțional în forurile profesiei, consider că este necesară elaborarea unei noi legi a profesiei de avocat, închegată și unitară, care să consemneze, în primul rând, în aplicarea articolului 24 din Constituția României, calitatea avocatului de subiect unic al funcției de apărare în procesele penale și de subiect principal al apărării în procesele civile. Noua lege trebuie în așa fel concepută încât să creeze premisele esențiale pentru ca întregul corp național al avocaților să se constituie într-o elită profesională, cu valențe de calitate profesională, morală și integritate de necontestat. De asemenea, noua lege trebuie să redea avocaților competențele pierdute în ultimii ani, în care să fie cuprinse drepturile referitoare la redactarea contractelor, ceea ce implică investirea avocatului cu atribuțiuni de autentificare, firești și pe deplin exercitate în alte țări europene!, la efectuarea tuturor formalităților necesare înscrierii societăților la Oficiul Registrului Comerțului, la procedura emiterii somației de plată etc. Noua lege, în opinia mea, trebuie să cuprindă criterii lipsite de echivoc de definire a integrității profesionale, inclusiv a incompatibilităților și a conflictului de interese. Efectivitatea exercitării dreptului la apărare, prin enumerarea tuturor mijloacelor care o fac posibilă este un deziderat absolut necesar, care are menirea de a consolida atât dreptul la apărare al clientului, cât și dreptul avocatului de a-l oferi, atât magistratului, cât și clientului, la standarde de calitate superioare. Între mijloacele care fac posibilă garantarea efectivității apărării este unul cât se poate de natural și firesc: timpul! Nu este admisibilă buscularea avocatului în formularea apărării sub presiunea timpului și sub pretexte de urgență sau de vechime! Reprezentativitatea în forul suprem de conducere al profesiei trebuie să fie regândită, în așa fel încât cei care îl compun să fie aleși direct de adunările generale ale barourilor, iar criteriul cantitativ să fie unul subsidiar. Altfel spus, consilierii uniunii profesionale a avocaților să fie aleși în mod nemijlocit de către avocați, prin exercitarea votului nominal, spre a fi reprezentați de colegii pe care îi consideră cei mai adecvați și demni s-o facă, abandonându-se actuala formulă prin care constituirea Consiliului U.N.B.R. se face de către delegații la Congres, procedură care nu corespunde noilor pretenții ale profesiei. Durata mandatelor persoanelor care fac parte din conducerea profesiei, atât la nivel local, cât și la nivel central trebuie să fie clar prevăzută de noua lege.

Doamnelor și domnilor,

Pentru că suntem împreună, într-o compunere cum aici la Satu Mare nu a mai fost, permiteți-mi ca în numele colegilor mei să fac un apel la toți magistrații, judecători și procurori, de a încerca o acțiune coordonată, în spiritul principiilor comune, dar și al celor specifice pe care sunt așezate profesiile noastre, în vederea atingerii dezideratului comun de a livra cetățenilor un act de justiție curat și de calitate, cu unicul scop de a face dreptate, prin relevarea adevărului, respectarea legalității și afirmarea principiilor esențiale ale dreptului. Oamenii trebuie să părăsească sălile de ședință cu sentimentul că au fost ascultați și înțeleși și că problema lor, indiferent de natura ei, face obiectul unui act de judecată calificat, independent de constrângeri de orice fel.

La final, în numele tuturor avocaților sătmăreni, foarte aproape de marea aniversare a Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, urez Țării noastre și Justiției acesteia, ceea ce urez tuturor avocaților și magistraților din România, precum și tuturor românilor oriunde se află: regăsirea demnității, a identității, a iubirii și a respectului pentru celălalt, a locului pe care îl merită în complicata lume contemporană pe care o trăim!

La mulți ani România, la mulți ani avocați români!

*Discurs rostit la Satu Mare, în data de 5 octombrie 2018, cu ocazia Conferinței profesionale ”Pledoarie pentru România, pledoarie pentru excelență. Avocatura din România la Centenarul Marii Uniri”

Avocat Dan Mihai Șuta
Decanul Baroului Satu Mare


Preluare prin amabilitatea și cu acordul www.juridice.ro