PREZENTARE ASUPRA ARHIVEI DE GARANTII REALE MOBILIARE

PREZENTARE ASUPRA ARHIVEI DE GARANTII REALE MOBILIARE

3 noiembrie 2003

Sediul  materiei: Legea 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, Titlul VI – Regimul juridic al garantiilor reala mobiliare.

Ordonanta 89/2000 privind unele masuri pentru autorizarea operatorilor si efectuarea inscrierilor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.423 din 1.09.2000, aprobata cu modificari prin Legea 298/2002 la randul ei modificata prin Ordonanta nr. 12/30.01.2003
Art. 2. – (1)
Înregistrarea operatiunilor privind garantiile reale mobiliare si publicitatea actelor juridice, prevazute de titlul VI, se efectueaza în Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, care constituie un sistem de evidenta a prioritatii garantiilor reale mobiliare si de publicitate, structurat pe persoane si bunuri.
(2)
Inscrierea avizelor de garantie, prevazuta la titlul VI, în arhiva se efectueaza de operatori si de agentii acestora, în conditiile prevazute în titlul VI, în regulament si în prezenta ordonanta.
Art. 3. – (1)
Ministerul Justitiei se constituie în Autoritatea de Supraveghere a arhivei.
Hotararea Guvernului 802/1999 privind adoptarea Regulamentului pentru organizarea si functionarea Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare
Art. 2. – (1)
Numai operatorii autorizati si agentii autorizati ai acestora, persoane fizice sau juridice, au dreptul sa faca înscrieri în arhiva.
(2)
Operatorii autorizati se constituie în Corpul operatorilor, persoana juridica de utilitate publica, fara scop lucrativ, care îsi stabileste organele de conducere si functioneaza potrivit prezentului regulament si statutului propriu.
(3)
Corpul operatorilor va administra si va asigura functionarea arhivei potrivit dispozitiilor titlului VI din Legea nr. 99/1999, prezentului regulament, deciziilor Autoritatii de Supraveghere, precum si regulamentului intern de organizare si functionare a Corpului operatorilor.

1. EXEMPLE DE IMPLEMENTARI ALE ARHIVEI ELECTRONICE

 Statele Unite ale Americii – Registrul de garantii reale In Statele Unite ale Americii garantiile reale mobiliare sunt inregistrate in conformitate cu Articolul 9 din Uniform Comercial Code. Fiecare stat are propriul Registru de Garantii Reale Mobiliare si o parte dintre acestea sunt ramificate la nivel regional. In acest moment exista o mare varietate de tipuri de registre. De-a lungul timpului au fost propuse unele modificari ale legislatiei care sa conduca la intarirea puterii de reglementare a autoritatilor care coordoneaza registrele astfel incat sa se ajunga la o practica uniforma in acest domeniu. De asemenea, in unele state au fost introduse tehnici noi de efectuare a inregistrarilor. In Texas, de exemplu, a fost introdus sistemul de transfer electronic de date (TED) pentru a primi si procesa inregistrari si a efectua cautari.

Progresul tehnologic a redus cheltuielile si a imbunatatit serviciile. Cel mai important lucru insa, pare a fi faptul ca operatorii de arhive s-au constituit intr-o asociatie. Ei se intalnesc regulat pentru a discuta si a solutiona problemele care apar in activitatea de zi cu zi.

Canada – Registrul de Proprietate Privata In Canada garantiile reale in bunuri mobile sunt inregistrate, in conformitate cu Actul de Garantii asupra Proprietatii Private, in Registrul de Proprietate Privata al fiecarei provincii. Legislatia canadiana in acest domeniu a avut ca model Articolul 9 din Uniform Comercial Code. Registrele canadiene sunt printre cele mai moderne din lume si asigura inregistrare automata si in regim on-line, servicii de cautare si acces prin Internet pentru clientii lor .

Ucraina – Registrul National al Garantiilor Reale Mobiliare Legea ucraineana a garantiilor reale a intrat in vigoare la 1 martie 1999. Aceasta lege se aplica doar gajurilor si privilegiilor legate de taxe. Astfel, in afara sferei ei de reglementare raman: leasingul financiar, vanzarea conditionata, contractele de consignatie, si cesiunile de creanta. In aceste conditii, desi Registrul National al Garantiilor Reale Mobiliare din Ucraina e unul dintre cele mai moderne din aceasta parte a lumii, legea pe care acesta se bazeaza are cateva puncte salbe si poate fi imbunatatita. Prin Centrul National de Informare din cadrul Ministerului Justitiei din Ucraina a fost introdus un sistem on-line foarte modern, folosind atat sistemul on-line al Ministerului Justitiei cat si pe cel al Bancii Nationale a Ucrainei. Clientii pot sa inregistreze sau sa caute informatii prin oricare din aceste sisteme pe intreg teritoriul tarii. De la 1 martie 1999 pana la 30 aprilie 2000, au fost procesate 61.895 de intregistrari (garantii comerciale, garantii anterioare si privilegii privitoare la taxe), 1.536 de modificari, 7.283 de radieri si 5.121 certificate rezultate in urma cautarilor. La 31 decembrie 1999 existau 320 de puncte de acces la registru in toata Ucraina, inclusiv 259 de institutii bancare si 35 de notariate.

ALBANIA – REGISTRUL GARANTIILOR REALE Legea albaneza a garantiilor reale si regulamentul registrului vor intra in vigoare anul acesta. Registrul garantiilor reale va fi administrat de Ministerul Finantelor si va asigura servicii de inregistrare si cautare. Initial, avizele de inregistrare vor fi trimise la registru pe hartie, iar datele vor fi introduse de operatori in sistemul computerizat central. De asemenea, cererile de cautare vor fi procesate de catre operatori pentru clienti. Pentru viitor exista planuri pentru inregistrari on-line si cautari directe din biroul clientului.

ROMANIA- ARHIVA ELECTRONICA DE GARANTII REALE MOBILIARE

Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare este stabilit de Titlul VI al Legii 99/1999 privind Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare, de Ordonanta 89/2000 privind unele masuri pentru autorizarea operatorilor si efectuarea inscrierilor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si Hotararea Guvernului 802/99 privind adoptarea Regulamentului pentru organizarea si functionarea Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare. Corpul operatorilor si Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare se vor afla sub autoritatea Ministerului Justitiei (autoritatea de supraveghere) si pe de o parte vor realiza inregistrari si servicii de cautare si pe de alta parte vor administra baza de date. Cererile de inregistrare se pot trimite catre Arhiva atat pe hartie cat si in format electronic. De asemenea, orice persoana va avea acces liber si direct la informatiile din Arhiva.

2. CE ESTE ARHIVA ELECTRONICA DE GARANTII REALE MOBILIARE Asa cum este definita in articolul 1 al Regulamentului, Arhiva „reprezinta o baza de date la nivel national, care asigura înscrierea si accesul la informatiile înscrise cu privire la avizele de garantie”. Astfel, in aceasta baza de date vor fi inregistrate informatii cu privire la garantiile constituite si vor putea fi cautate informatii cu privire la creditori, debitori si bunurile mobile ce fac obiectul raportului juridic dintre cei doi.

3. CARE SUNT FUNCTIILE ARHIVEI

A. FUNCTIA DE AVERTIZARE In primul rand, Arhiva va pune la dispozitie un sistem de cautare care sa ofere informatii exacte si acualizate cu privire la inregistrarile garantiilor reale mobiliare. Cea mai eficienta metoda de cautare in Arhiva este cautarea in functie de numele debitorului pentru ca rezultatele vor include toate garantiile reale acordate de acesta in vigoare la acel moment. Celelalte tipuri de cautari nu vor oferi informatii la fel de complete (ex. Caut o masina, nu gasesc, dar exista o garantie asupra tuturor bunurilor debitorului). In functie de rezultatele cautarii efectuate dupa numele debitorului se deosebesc doua situatii:

  • DACA NU A GASIT NICI O INREGISTRARE concluzia care se trage este ca poate sa isi inregistreze garantia si sa fie sigur ca ii sunt asigurate drepturile pe care legea le confera aceluia care inregistreaza primul un aviz de garantie reala asupra unui bun mobil.
  • DACA A GASIT ALTE GARANTII inregistrate anterior concluzia care ar trebui sa fie trasa este ca trebuie facute cercetari mai amanuntite. Astfel, potentialul creditor poate cere informatii de la viitorul sau debitor asupra valorii imprumutului anterior, poate cere garantarea imprumutului sau cu un alt bun sau poate accepta ca garantie acel bun chiar daca exista creditori cu un rang mai bun decat el.

Inregistrarea in Arhiva nu creaza drepturi substantiale ci doar drepturi procesuale, iar importanta acestora iese la iveala atunci cand exista un conflict intre creditorii care au garantii reale asupra aceluiasi bun. Cei care vor fi interesati sa cauta in Arhiva aceste informatii sunt: bancile si alte instituiii financiare (inainte de a acorda credite), vanzatori si in unele cazuri cumparatori.

B. FUNCTIA DE ASIGURARE A PRIORITATII Arhiva va pune la dispozitie o metoda prin care creditorii isi vor putea inrregistra garantiile reale pe care le au asupra bunurilor mobile ale debitorilor. Inregistrarea in Arhiva este o metoda prin care se determina prioritatea in cazul existentei mai multor creditori interesati in a obtine respectivul bun. Inregistrarile in aceasta Arhiva pot fi cerute atat de catre creditori (banci, cooperative de credit, companii de leasing, institutii financiare, fonduri de investitii, vanzatori, dealeri de diverse echipamente) cat si de reprezentanti ai acestora ( avocati, notari, agenti privati autorizati si agenti guvernamentali).
Regula prin care este stabilita ordinea in care creditorii isi satisfac creantele este enuntata de articolul 28 din Legea 99/1999: “Fata de terti, inclusiv fata de stat, o garantie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor care cad sub incidenta prezentului titlu au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul în care garantia reala sau sarcinile reale au fost facute publice prin una din metodele prevazute la acest articol”. Aceasta regula trebuie interpretata in sensul ca acel creditor care isi inregistreaza garantia asupra unui bun mobil inaintea altuia va avea prioritate fata de acesta din urma atunci cand se va pune problema valorificarii garantiei. De asemenea, atunci cand se pune problema concursului intre un creditor care are garantia inregistrata in Arhiva si unul care nu a facut aceasta inregistrare, i se va da castig de cauza celui care are inregistrarea facuta. De la aceasta regula exista cateva exceptii prevazute de Lege aratandu-se situatiile in care un creditor fara garantie inregistrata in Arhiva are castig de cauza in fata unuia care are facuta aceasta inregistrare.

C. NICI O ALTA FUNCTIE A ARHIVEI NU AR PUTEA FI JUSTIFICATA DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL
Astfel, nu se poate justifica, din punct de vedere legal sau economic o eventuala intentie a operatorilor de a verifica actele juridice prin care s-a constituit garantia. Acest lucru nu va cauza decat intarzieri, costuri mai mari si nesiguranta. Motivul acestei concluzii este faptul ca inregistrarea unei garantii care rezulta dintr-un contract nul nu va oferi valabilitate acelei garantii (art. 29 “(2) Înscrierea la arhiva nu confera validitate unei garantii reale lovite de nulitate.”)
Operatorii americani de arhive au efectuat numeroase experiente cu reguli si proceduri diferite. Multe dintre acestea s-au dovedit a fi ineficiente, provocand intarzieri, cheltuieli si nefiind sigure pentru creditori. Numeroasele greseli au necesitat interventii legislative care sa adopte reglementari stricte cu privire la comportamentul operatorilor de arhive. Cele mai frecvente probleme intalnite in America au aparut atunci cand functionarii arhivelor:

  • Au creat formulare cuprinzand informatii inutile, care nu erau cerute de catre lege.
  • Au refuzat sa actioneze pana cand nu le-a fost furnizata o informatie care de altfel era inutila.
  • Nu au colectat informatiile cerute de lege si de care creditorii aveau nevoie
  • Au pricinuit intarzieri prin verificarea autenticitatii si corectitudinii documentelor
  • Au impus taxe excesive pentru a ridica nivelul veniturilor peste nevoile efective ale arhivei
  • Au implementat sisteme de taxare complicate, fara baza legala, care descurajeaza creditul.

Arhivele americane s-au imbunatatit in ultimii ani. Practicile anti-comerciale descrise mai sus au fost in mare parte eliminate, iar schimbarile legislative au ajutat operatorii de arhiva sa isi inteleaga propriul rol.

4. CE SE INREGISTREAZA IN ARHIVA ?
Avizele care pot fi introduse in Arhiva se clasifica in urmatoarele categorii:

  1. aviz de garantie
  2. aviz de garantie aditional
  3. aviz de garantie modificator
  4. aviz de garantie modificator aditional

Formularele pentru aceste avize sunt prezentate in anexele de la Hotararea 802/1999 care contine regulamentul de aplicare a Legii 99/1999. Atunci cand este inregistrat, fiecare aviz primeste un numar de format dintr-un numar de înscriere serial, urmat de cifrele anului în care se efectueaza înscrierea.De asemenea, avizul precizeaza data inscrierii, ora, minutul si secunda, date de identificare a operatorului care efectueaza inscrierea, date de identificare a agentului autorizat.

A. Acest formular poate fi folosit pentru a inregistra o intentie de a constitui un aviz de garantie si pentru a inregistra avizul de garantie. In cadrul acestui formular vor fi precizate urmatoarele informatii:

  1. datele de identificare ale debitorului / debitorilor ( nume, prenume, adresa, cod numeric personal – pentru persoanele fizice si denumirea, sediul, tipul persoanei juridice, locul constituirii si codul fiscal – pentru persoane juridice ).
  2. datele de identificare ale creditorului ( nume, prenume, adresa, cod numeric personal – pentru persoanele fizice si denumirea, sediul, tipul persoanei juridice, locul constituirii si codul fiscal – pentru persoane juridice ).
  3. descrierea bunului afectat garantiei

B. Acest formular poate fi folosit pentru a inregistra o intentie de a constitui un aviz de garantie si pentru a inregistra avizul de garantie daca anumite informatii nu au incaput in formularul precedent.
C. Avizul de garantie modificator poate fi folosit pentru anularea, stingerea, prelungirea sau modificarea unui aviz de garantie înscris anterior ori de cesiune a creantei. Acesta contine urmatoarele informatii:

  1. numarul de inregistrare a avizului initial
  2. care este procesul pe care il va suferi avizul initial
  3. care sunt campurile care se vor modifica in avizul initial in functie de fiecare proces.

e.          Avizul de garantie modificator aditional poate fi folosit pentru anularea, stingerea, prelungirea sau modificarea unui aviz de garantie înscris anterior ori de cesiune a creantei daca aceste informatii nu au incaput in avizul de garantie modificator.


CE INFORMATII NU VOR FI INCLUSE IN AVIZ(daca partile nu decid altfel)

  1. valoarea bunului
  2. valoarea imprumutului
  3. termenii contractului
  4. semnatura din partea notarului

Pentru inscrierea in Arhiva nu este necesara nici o aprobare din partea statului. Operatorii au datoria de a face inregistrarile si nu au dreptul sa refuze efectuarea acestora pentru faptul ca nu le sunt prezentate alte documente decat cele prevazute de lege. 

5. CUM SE PROCESEAZA SI SE VERIFICA INREGISTRARILE
Avizul de garantie trebuie completat in limba romana si inaintat in formatul mentionat in Regulament. Avizul poate fi dat pe suport de hartie sau electronic in vederea inregistrarii in arhiva. Metodele electronice de comunicare pot include transmisiunile prin  email(obligatoriu semnat electronic sau pe cale electronica (TED).
Dupa primirea formularului de aviz de garantie sau a unui formular de aviz de garantie modificator si achitarea taxei (a se vedea Articolul 39 din Regulament) catre Corpul Operatorilor sau catre agentii autorizati, operatorul trebuie sa verifice daca solicitantul are calitatea de persoana interesata. (a se vedea Articolul 36(3) din Regulament).
Informatia din avizul de garantie va fi inscrisa copiind exact continutul formularului primit la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (Articolul 29(1) din Regulament). Inscrierea unui formular de aviz de garantie poate fi respinsa daca avizul este incomplet, ilizibil, sau daca informatiile transmise nu pot fi citite de catre sistem. In cazul unui refuz, solicitantul va fi informat asupra deciziei si motivelor care au stat la baza ei, in termen de 5 zile lucratoare.
Arhiva va atribui un numar unic de inregistrare insotit de cifrele anului, dupa efectuarea inscrierii. Data, ora, minutul si secunda cand s-a efectuat inregistrarea vor fi atribuite inregistrarii dupa ce baza de date a arhivei verifica comunicarea si hotaraste ca toate elementele necesare inscrierii au fost primite in formatul corespunzator si sunt accesibile si lizibile. (Articolul 43(2) din Regulament). Numarul de inregistrare determina gradul de prioritate a drepturilor asupra bunului afectat garantiei. (Articolul 9(2) din Regulament).
Articolul 44 din Regulament stipuleaza “In interval de 24 de ore de la inscrierea avizului de garantie, fiecare persoana interesata care a solicitat inscrierea este obligata sa ii trimita fiecarui debitor sau/si, dupa caz, creditorului o copie de pe formularul de aviz de garantie inscris in arhiva.”

6. Ce se poate cauta si cum ?
Orice persoana are acces liber si direct in arhiva pentru cautarea, citirea si copierea informatiilor. (Articolul 45 din Regulament).
O cautare se poate desfasura pe baza unuia din urmatoarele criterii:
X Numele debitorului
X Anul si seria motorului autovehiculului
X Elementele de identificare bunului imobil afectat garantiei ( imobil prin destinatie)
X Numarul de inregistrare al unei anumite inscrieri

7. Ce informatii ar trebui incluse in rezultatul cautarii ?

  1. A.    Cautarea numelui debitorului (persoana fizica sau juridica)
    Cautarea numelui unui debitor ar trebui sa arate toate inregistrarile active si modificarile acestora in care numele cautat este inregistrat ca fiind numele unui debitor, indiferent de bunul care a fost afectat garantiei. Inscrierile expirate sau stinse nu ar trebui sa apara printre rezultate. Ar trebui afisate toate datele din avizul de garantie si din avizul de garantie modificator cu privire la debitor, plus numarul, data si detaliile de inregistrare pentru fiecare.
  1. B.    Cautarea numarului si seriei bunurilor
    Rezultatele cautarii ar trebui sa arate toate inregistrarile active si modificarile in care bunurile sunt descrise prin avizului de inscriere sau avizului modificator, indiferent cine este debitorul . Rezultatele nu vor afisa inregistrari ale bunurilor care pot fi incluse in inventar si descrise ca atare la capitolul garantiilor formate din universalitati de bunuri, inregistrari ale bunurilor care au fost retrase sau care au expirat. Ar trebui furnizate toate detaliile inregistrate in legatura cu inscrierile active.
  1. C.    Cautarea numarului de inregistrare
    Rezultatele cautarii ar trebui sa dezvaluie toate detaliile inregistrate la o anumita inscriere si orice alta modificare ulterioara a acesteia.

8. Ce ar trebui sa faca o banca sau alt creditor conform Legii privind regimul juridic al garantiilor reale mobiliare?

  • Sa caute in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare inainte de a acorda imprumutul, pentru a determina bonitatea potentialului debitor si a verifica daca bunul respectiv a facut obiectul unor sarcini anterioare.
  • Sa isi inregistreze intentia de constituire a unui aviz de garantie in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare cat de repede posibil, in vederea obtinerii prioritatii. Apoi sa incheie contractul de garantie si sa inscrie avizul initial de garantie in termen de 2 luni de la inscrierea intentiei pentru a mentine data prioritatii.
  • Sa execute contractul de garantie in conformitate cu Capitolul II din Lege, Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare.
  • Sa completeze formularului avizului de garantie initial cu detaliile din contractul de garantie, in conformitate cu instructiunile si regulamentul. Sa verifice ca numele debitorului si numerele de serie ale bunurilor afectate garantiei sa fie corecte.
  • Sa inregistreze avizul de garantie initial cat mai curand posibil pentru a obtine prioritate.
  • Atunci cand primestei confirmarea inscrierii de la Arhiva, sa verifice daca detaliile contractului de garantie reala au fost corect inregistrate. Daca a aparut vreo eroare in completarea formularului de aviz, trebuie completat si inregistrat un aviz modificator cat mai repede cu putinta pentru a corecta eroarea. Daca Corpul Operatorilor a introdus gresit datele din avizul de garantie in Arhiva, sa notifice imediat Arhiva pentru ca eroarea sa fie corectata.
  • Sa pastreze inregistrarile la zi facand modificari asupra datelor inregistrate atunci cand este cazul. Sa inregistreze orice cesiune de garantie catre un nou creditor si orice transfer de garantie catre un nou debitor.
  • Sa reinnoiasca inregistrarea daca durata contractului depaseste 5 ani. Sa se asigure ca reinnoiesc inregistrarea inainte de expirarea termenului.
  • Sa inregistreze un aviz de stingere daca obligatiile garantate au fost indeplinite. ( art. 61 din Lege dispune ca un aviz de stingere trebuie inregistrat in termen de 40 de zile de la stingerea obligatiei garantate. Nerespectarea acestei prevederi atrage raspunderea pentru orice dauna produsa debitorului.)
  • Sa se asigure ca personalul este bine pregatit si stie ce date trebuie introduse in formularul de aviz.
  • Sa participe un forum de discutie, daca acesta exista, pentru a putea fi la curent cu verificarea, dezvoltarea si testarea oricaror schimbari. De asemenea, sa faca sugetii pentru imbunatatirea legislatiei si a sistemului, daca acest lucru este necesar.

De retinut:

  • In cadrul regimului garantiilor reale mobiliare instituit de Legea 99/1999, inregistrarea presupune doar anuntarea existentei unui contract de garantii reale mobiliare. Detaliile contractului, ca de exemplu termenele, valoarea obligatiei garantate, etc. trebuie obtinute de la creditorul inregistrat in avizul initial.
  • Avizul de garantie trebuie completat cu mare exactitate si trebuie sa reflecte exact continutul contractului de garantie.
  • Art. 59. (2) In caz de neconcordanta intre datele cuprinse in formularul de aviz de garantie reala si cele cuprinse in contractul de garantie, in raporturile dintre terti si in cele dintre parti si terti vor prevala cele prevazute in formularul de aviz de garantie reala.
  • Inregistrarea nu transforma o garantie rezultata dintr-un contract nul intr-o garantie valabila. Art. 29 (2) din lege prevede ca: “Inscrierea la arhiva nu confera validitatea unei garantii reale lovite de nulitate”.

PREZENTARE ASUPRA ARHIVEI DE GARANTII REALE MOBILIARE- II

Activitatea de publicitate se realizează la solicitarea persoanelor interesate prin înscrierea în arhivă a avizelor de garanţie reală mobiliară.

Aceasta reglementare legală aduce schimbări esenţiale în materia constituirii garanţiilor reale mobiliare simplificând la minimum procedurile, diminuând substanţial costurile, reducând durata operaţiunii de realizare a drepturilor de creanţă.

Avantajele introduse de aceasta reglementare sunt:

  1. Proceduri simplificate şi cheltuieli mult diminuate  constând în urmatoarele :

a)             contractul de garanţie, privilegiul, titlurile sau cesiunile de creanta înregistrate în Arhivă conform noilor reglementări în vigoare au valoare de titlu executoriu, nemaifiind necesară procedura judiciară de obţinere a titlului (cu fond, apel, recurs), reducându-se substanţial cheltuielile (taxe judiciare şi onorarii) precum şi termenele de realizare a dreptului.

b)            inflaţia nu mai afectează esenţial valoarea creanţei ca în cazul obţinerii titlului executoriu prin procedura judiciară, prin aceea că termenul parcurs de la naşterea creanţei şi pâna la realizarea ei în noua reglementare este de la câteva zile la maxim câteva luni, pe când în cazul procedurii judiciare, acest termen este de regulă între 2-3 ani.

  1. Lărgirea sferei actelor juridice şi bunurilor mobile ce intră sub incidenţa noilor reglementări.

a)             actele juridice care intră sub incidenţa noii reglementări sunt:

–                       contractele de garanţie

–                       hotărârile judecătoreşti definitive

–       toate cesiunile de creanţă

–                       contractele de închiriere,  arendare şi concesiunile

–                       leasing-ul , vânzările în rate şi vânzările condiţionate

–                       contractele de consignaţie şi amanet

–                       contractele de custodie, depozit (inclusiv depozite bancare)

–                       contractele de credit sau împrumut

–                       privilegiile statului ( rezultate din impozite, taxe, amenzi, confiscări, etc)

b)            Bunurile ce pot face obiectul actelor juridice descrise mai sus sunt bunuri mobile, corporale sau necorporale (inclusiv accesorii la un bun imobil), stocurile de bunuri fungibile şi nefungibile, solduri creditoare ale conturilor de depozit, certificate de depozit, acţiuni şi părti sociale ale societăţilor comerciale, drepturi de exploatare, resurse naturale şi de operare de servicii publice, drepturi de creanţă, pădurea, recolta agricolă, minerale şi hidrocarburi, poliţe de asigurare, drepturile obţinute din închirierea, concesionarea sau arendarea unor bunuri imobile, bunuri închiriate sau vândute în leasing, bunuri indivizibile sau divizibile, biletul la ordin, cecul, cambia  şi titlurile de valori mobiliare, etc., cu condiţia ca aceste bunuri să fie determinate (individual sau generic) sau determinabile în viitor.

3.  Egalitatea între toţi subiecţii de drept:

a)                     prin noua reglementare se realizează egalitatea între toţi subiecţii de drept, statul nemaideţinând calitatea de subiect privilegiat (Art. 98/L99/1999).

b)                    înscrierea unui  aviz de garanţie are un grad de prioritate faţă de orice terţ, inclusiv faţă de stat, chiar dacă statul beneficiază de un privilegiu (art. 28, Legea nr.99/1999)

c)                     Debitorul are în conformitate cu noua reglementare dreptul de a garanta cu bunul sau de a dispune de acesta chiar dacă respectivul bun constituie garanţie într-un contract anterior, singura protecţie a creditorului fiind înscrierea avizului de garanţie înaintea oricărui alt creditor, în caz contrar creditorul nediligent neavând la dispoziţie decât posibilitatea de a-şi satisface creanţa din ceea ce excede creditorului ce şi-a înscris primul avizul de garanţie.

d)                    Statul are prioritate în a-şi realiza drepturile rezultate din privilegii doar după înscrierea acestora în Arhivă şi doar în  funcţie de rangul înscrierii (art. 36. Legea nr. 99/1999 şi art. 9, H.G. nr. 802/1999).

e)                     Statul nu va fi trecut pe tabloul creditorilor fără o prealabilă înregistrare în Arhivă (art. 36, Legea nr. 99/1999), înregistrare care va da rangul participării sale la împărţirea sumelor obţinute din vânzarea bunului cu care s-a garantat

(art.28, Legea nr.99/1999).

f)                     Realizarea obligaţiei sau executarea garanţiei mobiliare nu poate fi împiedicată de către debitor nici chiar dacă ulterior înregistrării avizului de garanţie s-a declanşat procedura de reorganizare judiciară a debitorului (art.86  Legea nr.99/1999).

g)                    Hotărârile judecătoreşti executorii privitore la bunuri mobile sunt executate în ordinea rangului de prioritate conferit de înscrierea în Arhivă, în caz contrar debitorul poate înscrie în Arhivă o altă garanţie cu privire la acele bunuri, imediat după obţinerea hotărârii judecătoreşti si investirea acesteia cu titlu executoriu de către creditor, dar înainte de punerea în executare a acesteia (art.37, Legea nr.99/1999)

h)                     Avizele de garanţie înscrise în temeiul vechilor reglementări trebuie să fie înregistrate în Arhivă pentru a putea beneficia de avantajele oferite de rangul de prioritate (art. 102 , Legea nr.99/1999).

i)                      Reglementarea permite informarea părţilor interesate asupra înscrierii anterioare a unui aviz de garanţie cu privire la acelasi bun in orice localitate de pe teritoriul tarii ci nu doar la nivelul localitatii in care s-a inscris avizul.

j)                      Înscrierea avizului de garanţie conferă creditorului posibilitatea de a-şi executa titlul fie prin mijloace proprii, fie prin executor judecătoresc, fără nici o altă formalitate (art. 63, 67, 68 Legea nr.99/1999).

k)                     Singura posibilitate de apărare a debitorului în cadrul procedurii de executare reglementate de noile dispoziţii legale este opoziţia (contestaţia la executare) care se judecă după o procedură accelerată (art.75, Legea nr.99/1999).

  1. Protecţia specială a creditorului se realizează prin:

a)                     proceduri simplificate, termene scurte şi costuri reduse de realizarea creanţei.

b)                    posibilitatea de a lua la cunoştinţă despre orice aviz de garanţie înscris în Arhivă anterior cu privire la un anumit bun .

c)                     protecţia titlului înscris în Arhivă faţă de orice terţ (inclusiv statul) ce nu are înscris un aviz anterior cu privire la acel bun.

d)                    conferirea de  către noua reglementare a calităţii de titlu executoriu oricărei cesiuni de creanţă, scutind astfel creditorul de proceduri judiciare complexe şi costisitoare (art.2 , Legea nr.99/1999).

e)                     creditorul garantat are posibilitatea urmăririi bunului afectat ca garanţie, chiar şi atunci când acesta se află în posesia unui terţ (art.23, Legea nr.99/1999).

f)                     executarea simplificată a garanţiilor atunci când bunul garantat constituie o sumă de bani depusă într-un depozit bancar (art. 80–82, 85, Legea nr.99/1999)

g)                    consignantul şi  casa de amanet sunt sancţionaţi conform legii  în situaţia în care nu înregistrează avizul de garanţie cu privire la bunul cu care s-a garantat, prin aceasta producând un prejudiciu debitorului (art.31, 38, Legea nr. 99/1999)

h)                     posibilitatea  înscrierii intenţiei de a înregistra un aviz de garanţie, ceea ce conferă grad de prioritate din momentul înscrierii intenţiei. (art.56, Legea nr.99/1999).

Av. Nuca Valentina

Bucuresti, 03.11.2003

Distribuie prin: