Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Europene a Avocaților – 2017”, Comisia Permanentă a UNBR, în ședința din 24 octombrie 2017 (electronică) a decis distribuirea unui număr de 11.000 licențe de acces la site-urile de informare juridică (legislație) gratuite pentru avocați.

„Conversie audio în text” APLICAȚIE din „Tabloul național al avocaților” pusă la dispoziția avocaților gratuit, finalizată în cadrul acțiunilor
inițiate de UNBR pentru „Ziua Europeană a Avocaților - 2017” cu tema „AVOCAȚII ÎN E-VOLUȚIE”.

Publicăm interviul domnului avocat Dan-Mihai Șuta, decanul Baroului Satu-Mare, apărut sub titlul: „Principiile cunoscute, însușite și aplicate, sunt Steaua Polară a fiecărui om”

24 noiembrie 2017

Dan-Mihai Șuta: Principiile cunoscute, însușite și aplicate, sunt Steaua Polară a fiecărui om

23 noiembrie 2017 | Alina MATEI


Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Decan Dan-Mihai Șuta pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE.ro. Ați făcut parte din Comisia de redactare a Codului deontologic al avocatului român. Cum au decurs ședințele de lucru?

Dan-Mihai Șuta: Mă adresez cu plăcere cititorilor JURIDICE.ro, cu atât mai mult cu cât este vorba de persoane avizate care înțeleg multe dintre problemele juriștilor, în general și ale avocaților, în special. Este și motivul pentru care îmi voi permite să fiu mai tehnic în descrierea problemelor pe care le-a implicat codificarea și redactarea Codului deontologic al avocatului român.

Pentru început, în mod necesar voi prezenta componența comisiei care a avut sarcina de a da viață Codului. Am lucrat cu colegi care au zeci de ani de experiență în avocatură și în conducerea destinelor ei, cu o deosebită probitate profesională și cu mare drag de profesie. Păstrez și voi păstra amintirea unei colaborări de excepție, cu acești colegi de deosebiți, într-o temă pe cât de incitantă, pe atât de sensibilă ca aceea a jalonării, din punct de vedere moral, a conduitei avocatului în România zilelor noastre. Așadar, din comisia de redactare a Codului deontologic al avocatului român, înființată prin Hotărârea nr. 170/3 septembrie 2016 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, au făcut parte:
1. Domnul prof. univ. dr. avocat Traian Briciu, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România;
2. Doamna avocat Eleonora Lanțoș, decanul Baroului Bistrița Năsăud, consilier U.N.B.R.;
3. Doamna avocat Doina Stupariu, din cadrul Baroului Iași, consilier U.N.B.R.;
4. Doamna avocat Mariana Popovici, din cadrul Baroului Neamț, consilier U.N.B.R.;
5. Doamna avocat Narcisa-Iulia Dumbrăvescu, decanul Baroului Vâlcea, consilier U.N.B.R.;
precum și interlocutorul Dumneavoastră, avocat Dan Mihai Șuta, decanul Baroului Satu Mare.

Comisia s-a întrunit de câteva ori în București, la sediul U.N.B.R. până când s-a reușit închegarea și definitivarea proiectului de Cod. Discuțiile au fost concrete, fapt înlesnit și de proiectele pe care câțiva din comisie le-am întocmit și prezentat în plen. Analizarea proiectelor, dintre care unele au venit de la, organizații profesionale ale avocaților, a fost și dificilă și ușoară. A fost dificilă pentru că mai toate au conținut unele idei inedite, chiar nițel stridente, dar nuanțate sau chiar înlăturate în cele din urmă, prin strădania fiecăruia. A fost și ușoară pentru că în proiecte s-au regăsit multe principii și idei care, la final am constatat, au reprezentat „scheletul” noului Cod.

Una peste alta a fost o muncă destul de laborioasă, deloc ușoară, desfășurată pe durata a câteva zeci de ore dar, atât în comisie, cât și individual. Cred că a meritat, rezultatul fiind unul acceptabil întrucât, prin efortul tuturor, s-a născut un Cod deontologic aprobat ulterior cu o copleșitoare majoritate de Congresul Avocaților din luna martie anul acesta. Putem spune că este un Cod făcut de avocați pentru avocați. Nu înseamnă că nu este loc pentru observații sau amendamente!

Alina Matei: Dintre modelele de coduri deontologice existente și pe care Uniunea Națională a Barourilor din România le-a publicat în traducere a fost unul care s-a apropiat de ceea ce intenționați să introduceți în codul român?

Dan-Mihai Șuta: Fără falsă modestie îmi permit să susțin că, raportat la experiența în profesia de avocat a membrilor comisiei, nu am avut nevoie de modele occidentale. Bunul simț, educația, cultura și experiența de viață au fost cel mai bun îndrumar în facerea acestui Cod, cu care, din nou fără modestie, fiecare dintre noi se mândrește. Cred că el răspunde nevoilor actuale, impune avocaților, din punct de vedere moral, o anumită etică în exercitarea profesiei, dublată de o conduită pe măsură. Adică nimic anormal ci doar moral.

Nu cred că este nevoie să fim învățați de către străini că avocatul român nu are voie să-și trădeze clientul, că trebuie să păstreze secretul discuțiilor cu clientul, că nu e cazul să furnizeze informații false judecătorului cauzei pe care el o susține, că nu e cazul să joace „la două capete”, că trebuie să se documenteze înainte de a angaja o cauză, că trebuie să aibă o conduită demnă, onorabilă, că e necesar să fie colegial și cu bun simț față de ceilalți avocați, chiar adversari în varii litigii și așa mai departe. Altfel spus, să fie principial, în concordanță cu decalogul codului. Apropos: întâmplarea a făcut să fie zece principii expres enunțate și prevăzute în Cod, nimeni nepremeditând acest număr. Așa a fost să fie!

O altă observație necesară este legată de pretenția pe care comisia și-a impus-o de a „scurta” Codul. Am gândit, mai ales că am și receptat unele semnale de nemulțumire de la colegi față de amplitudinea proiectului la care lucram, că nu este cazul să se întindă pe zeci de articole și pagini, fie cu trup de hârtie, fie virtuale. Ca atare, am tăiat la modul consistent din proiecte, după cum la același mod am „comprimat” ceea ce era strict necesar de prevăzut. Cred că am reușit o codificare mulțumitoare, rezultând norme care îndrumă scurt și la obiect dar, în același timp, nu dau senzația de superficialitate și de aflare în treabă. Altfel spus, dacă s-ar întâmpla, ca inopinat, să aterizeze un extraterestru printre avocații din România și ar dori să profeseze avocatura, prin simpla citire a Codului, pe loc și-ar da seama ce are de făcut în această profesie din punct de vedere deontologic. Desigur, sub rezerva celor șapte ani de acasă, cum se spune aici, printre noi pământenii.

Alina Matei: La 10 ani de la adoptarea de către Uniunea Națională a Barourilor din România a deciziei de aplicare în România a Codului deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, apare Codul deontologic al avocatului român. Reglementarea europeană a contribuit la întărirea culturii deontologice în rândul avocaților care practică în România?

Dan-Mihai Șuta: Este mai presus de orice îndoială că avocații din România au avut, în exercitarea profesiei lor, etica profesiei. Atât înainte de aderarea la Uniunea Europeană, cât și după acest moment, atât înainte de preluarea Codului deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, cât și după. Care etică însă nu a fost „adunată” într-un Cod specific. Asta, desigur, nu înseamnă că înaintașii noștri în profesie nu au știut ce înseamnă principiile enunțate și enumerate în Cod. Nicidecum nu se poate susține așa ceva! Dimpotrivă! Numai că, înmulțirea componenților profesiei a dus la acutizarea și amplificarea concurenței, iar în multe zone, datorită condițiilor economice s-a comprimat piața, ceea ce a crescut numărul derapajelor tipice unei profesii concurențiale cum e avocatura, unele fiind duse la extrem, gen „care pe care” și îmbrăcând forme dintre cele mai oribile, deloc demne profesiei. Sunt de notorietate situații în care avocați au avut prestații ajuridice sau chiar nejuridice (un avocat nu poate bate câmpii, să susțină orice, oricând, oriunde și, pe deasupra, pe lângă lege ori împotriva ei!), în care și-au trădat clienții, în care au devoalat secrete și informații confidențiale din dosare grele, în care au făcut greșeli profesionale grave, în care s-au măcinat în conflicte de interese de ei înșiși generate etc. Enumerarea ar putea continua, dar cred că (și) acest Cod va avea menirea de a-i pune punct. Nu numai teoretic!

Concluzia: avocați au fost și înainte de Cod, vor fi și după Cod. Important este să fie mai mulți „de rasă”, raportat, desigur, inclusiv la pretențiile Codului.

Alina Matei: Ce valori asumă Codul deontologic al avocatului român?

Dan-Mihai Șuta: Exact acele valori pe care le menționează în cuprinsul lui și care sunt exprimate cel mai bine de decalogul principiilor. Adică, este de dorit ca un avocat, în exercitarea profesiei să fie independent, să-și expună punctul de vedere în mod liber, lipsit de constrângeri externe; să pledeze „pe lege” și să acționeze în limitele pretinse de aceasta; să propună soluții în litera și, îndeosebi, în spiritul ei; să nu poarte prin târg spețele clienților săi; să evite conflictele de interese; să fie cinstit cu clientul său; să-și respecte colegii, în spiritul unei confraternități firești, evidențiat de conștiința apartenenței la profesia de avocat; și, nu în ultimul rând, să fie corect cu profesia de avocat și demn de a purta roba de avocat. Sunt, zic eu, pretenții firești și tot atâtea jaloane care, dacă sunt avute în vedere, dau măsura adecvării la profesie.

Alina Matei: Valorile pe care dumneavoastră le-ați enumerat pot fi respectate doar prin reglementări precise precum cele prevăzute în Cod?

Dan-Mihai Șuta: Categoric NU! Personal nu sunt adeptul unei suprareglementări, indiferent despre ce materie vorbim. Sunt notorii situațiile de suprareglementare (în materie fiscală, în materie contravențională, în materie penală) care nu au îmbunătățit raporturile sociale din domeniile respective. Dimpotrivă, atât de crâncen s-au încurcat ițele încât și cei mai avizați au serioase probleme în a le descâlci. Putem vorbi nu numai despre o suprareglementare, dar și de o suprabirocratizare cauzată de norme inutile, lipsite de claritate, de înțeles, prin care inclusiv limba română este violată, nu numai știința dreptului. Ca atare, deși am fost un susținător al Codului, nu neapărat sunt adeptul lui. E un paradox, dar e precum Napoleon cu trădarea: a iubit-o, dar i-a urât pe cei care au comis-o. La mine e invers, îmi sunt deosebit de simpatici colegii cu care am avut onoarea de a lucra la acest Cod, dar nu neapărat sunt convins de utilitatea lui. Pentru un singur dar, cred eu, esențial motiv: avocatul care are un anumit nivel de cultură, de educație și de bun simț, adică are „cei șapte ani de acasă”, Codul este inutil, mare lucru nu are să-i spună. În alt registru punând problema, Codul nu ține loc de cei șapte ani de acasă! Vreau să cred că în anii ce urmează, avocații din România vor atinge acel grad de educație care să releve inutilitatea unui Cod deontologic.

Alina Matei: Codul este dedicat în cea mai mare parte principiilor fundamentale ale profesiei de avocat: peste 10. Fiecare este dezvoltat apoi separat, fiindu-i dedicat câte un articol. De multe ori, principiul este în realitate o veritabilă obligație a avocatului. Sunt coduri deontologice, spre exemplu precum cel italian unde există stipulată expres obligația de independență a avocatului (art. 9), în vreme ce la noi s-a optat pentru principiul libertății și independenței avocatului (art. 8 alin. 2 lit. a). Principiul seduce, sună bine, obligația ordonează. De ce a fost „principiul” opțiunea în fața „obligației”?

Dan-Mihai Șuta: Bună întrebare! În primul rând, rostul principiilor este de a oferi subiectului soluții pentru o multitudine de situații în care se poate găsi la un moment dat, unele chiar inedite, a căror dezlegare sau al căror tratament sunt imposibil de prevăzut de către autoritatea de reglementare, adică de a fi prescrise în vreo lege (lato sensu). Mă refer la așa numitele „spații albe”. Așadar, subiectul fiind într-o astfel de situație inedită și realizând că într-un „spațiu alb” din punct de vedere normativ, prin aplicarea unuia sau altuia dintre principii ori chiar a mai multora dintre ele, va putea găsi soluția optimă sau tratamentul corespunzător. Este motivul pentru care îmi sunt dragi principiile. Ele, dacă sunt cunoscute, însușite și aplicate, sunt Steaua Polară a fiecărui om. De aceea, este bine ca fiecare dintre noi să aibă propriul mănunchi de principii, să fie înzestrat cu propriul sistem axiologic.

În al doilea rând, e locul să precizez că principiile enunțate și enumerate în Cod sunt specifice profesiei de avocat. Adică, sunt principiile eticii, pliate pe profesia de avocat. Multe dispoziții cu caracter etic, de conduită morală în exercitarea profesiei se găsesc atât în Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cât și în Statutul profesiei de avocat. De la bun început am stabilit în comisie că nu reluăm în Cod aceste prescripții. Ca atare, în măsura posibilului am căutat să nu repetăm ceea ce prevede legea și/sau statutul. Însă au fost anumite reguli pe care nu am avut cum să nu le avem în vedere în Cod, deși sunt prevăzute și în celelalte două acte normative. Așa este, de exemplu, independența profesiei de avocat și cea a avocatului, prevăzută chiar în debutul Legii nr. 51/1995, de art. 1 alin. (1) și de art. 2 alin. (1). În Statut este prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. c), art. 3 alin. 1, art. 6 alin. (1) și art. 109. Independența avocatului este nu numai un drept, ci și o obligație. Ca atare, avocatul este obligat să-și apere independența în cazul în care e în pericol sau afectată. Independența profesiei de avocat și a însuși avocatului este, atât în optica legiuitorului, cât și în optica profesiei, esența și pilonul ei de rezistență. E de neconceput un avocat lipsit de independență, care nu se bazează în exercitarea avocaturii pe forțele proprii, date de știința de carte, de elocință, de temeinicie, de punctualitate, de onestitate, de loialitatea față de client, etc. Altfel spus, adecvarea la profesie este dată de o multitudine de calități care au ca rezultat independența avocatului, adică aptitudinea de a practica avocatura de unul singur, fără sprijin de afară. De aceea, independența este atât un drept, cât și o pretenție/obligație față de profesie. Prin urmare, a fost de neconceput ca în Cod să nu vorbim despre independența avocatului, desigur dublată/manifestată de/prin libertate. Că nu am reluat-o sub forma unei obligații este rezultatul prevederii și a recunoașterii ei în lege și statut. Consacrarea ei ca principiu de conduită în exercitarea profesiei a fost impusă tocmai de cele menționate adineauri, în răspunsul la întrebarea precedentă, când mă refeream la funcția de busolă a principiilor, de aranjare a conduitei unei persoane în cele mai inedite situații, în lipsa unor reglementări sau a neclarității lor. Așa că, avocatul independent fiind, atribut dobândit prin întrunirea unei sume de calități, de natura celor enunțate, dispune oricând de adecvarea necesară de a face față, în orice situație, pretențiilor profesiei. În acest sens sunt edificatoare cele prevăzute de art. 9 alin. (3) din Cod care, în esență, îi pretind avocatului exercitarea libertății de a acționa, într-o anumită situație, cum crede că este mai potrivit pentru clientul său, abstracție făcând de „pretențiile” sau „așteptările” unora sau ale altora. Acesta este efectul pozitiv al independenței și libertății avocatului. Efectul negativ al acestor atribute constă în dreptul de a refuza orice client, indiferent de pricina pe care o are și de miza ei, fără a da explicații, prevăzut la art. 22 alin. (4) din Cod.

În concluzie, în Cod, necesitatea de a prevedea principiul independenței s-a născut din nevoia de a asigura exercitarea dreptului și de a garanta executarea obligației de independență a avocatului.

Alina Matei: Un principiu interesant, reglementat de Cod, este cel al loialității față de profesia de avocat (art. 8 alin. 2 lit. j) În codurile deontologice pe care le-am parcurs am regăsit formula obligația de loialitate a avocatului față de client (art. 10 din Codul de conduită al avocaților italieni, art. 1.3. Codul deontologic al avocaților francezi, at. III.2.1.1 Codul deontologic al avocaților barourilor flamande din Belgia). În Codul nostru, loialitatea avocatului față de client este prevăzută în cadrul Relațiilor avocaților cu clienții (art. 22 alin. 2). De ce nu s-a prevăzut loialitatea avocatului față de client ca principiu?

Dan-Mihai Șuta: Cum spuneam adineauri, anumite obligații specifice profesiei de avocat sunt atât de profund presupuse încât condiționează însăși existența profesională a avocatului și, ca atare, menționarea lor într-un cod de conduită morală ar fi un fel de pleonasm. Cum e de imaginat un avocat care nu este loial, adică cinstit, corect, sincer față de clientul său ori că nu se ocupă la manieră profesionistă de cauza acestuia? Mai ales în ipoteza în care acel avocat percepe profesia mai puțin ca pe un mijloc și mai mult ca pe un scop, ca pe o profesie de credință, pe care o respectă și la care ține.

Cu toate acestea întrebarea Dumneavoastră nu este lipsită de temei. Însă cum am spus, Codul este perfectibil, cu atât mai mult cu cât dorește să ghideze conduita profesională a unor oameni atât de speciali precum avocații care, într-o bună parte a activității lor, sunt nevoiți să manifeste o conduită conflictuală sau, cel puțin, o îndoială rezonabilă dar necesară și permanentă și care, în general, se ocupă de problemele altora, cu obligația de a le găsi soluția. Iar granița dintre conflict și război, precum și cea dintre îndoială și neîncredere ori suspiciune este extrem de relativă și foarte ușor de trecut. Prin urmare, Codul nu avea de ce să prevadă ceea ce este la mintea cocoșului, adică obligația unui avocat care, și numai cu minim respect față de profesie, măcar pentru a supraviețui, trebuie să se ocupe de client și de cauza lui. Faptele notorii sunt inutil de menționat. Ele sunt presupuse, cunoscute și naturale. Pe de altă parte, dacă un avocat nu se ocupă de client și pricina lui, de cine sau de ce se ocupă?

Așadar, pentru a răspunde la întrebare, îmi pare absolut firească pretenția Codului ca avocatul să fie loial față de profesie, să nu o facă de râs prin utilizarea unor practici necinstite, ilicite sau imorale ori amorale. Cu titlu de exemplu, cred că este o dovadă de lipsă de loialitate față de profesie și de calitatea de avocat, denunțarea propriului client sau susținerea formală a cauzei lui.

Alina Matei: Art. 10 alin. 3 din Cod (Scopul avocatului în realizarea apărării trebuie să fie asigurarea dreptăţii pentru clientul său, în conformitate cu interesele sale legitime, iar nu obţinerea unei soluții favorabile clientului, cu orice preț). Acest articol nu vine într-o coliziune vizibilă cu dispozițiile art. 40 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (Avocatul este obligat să depună toată diligenţa pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale clienţilor şi să uzeze de mijloacele prevăzute de lege, pe care le consideră favorabile acestora)?

Dan-Mihai Șuta: Nu văd nicio contradicție între cele două prevederi. Scopul prestației avocatului, în calitate de apărător al clientului său, constând în asigurarea dreptății pentru acesta, este văzut de Cod ca o obligație de diligență, de stăruință și nu de rezultat, de atingere obligatorie a scopului, în sens de câștig. Cu atât mai mult, dacă avem în vedere sintagma „în conformitate cu interesele sale legitime” (adică ale clientului) și precizarea din partea finală a art. 10 alin. (3) din Cod ,,nu obținerea unei soluții favorabile clientului, cu orice preț”. A face dreptate clientului înseamnă nu neapărat a-i câștiga procesul, de a striga triumfător „am câștigat procesul!”. Poate însemna și conștientizarea lui asupra imposibilității, din punct de vedere juridic, de a-și atinge scopul, de a-și valorifica interesul sau de a dobândi ceva ori de a-i obține un tratament mai slab punitiv, cu ani mai puțini de pedeapsă, plata unor despăgubiri reduse etc.

Alina Matei: Care sunt interesele clientului pentru ca avocatul să le apere cât mai bine, pentru respectarea art. 23 alin. 2 din Cod?

Dan-Mihai Șuta: În regulă generală, nimeni nu îl caută pe avocat de drag, nu-l vizitează ca să vadă ce mai face. Asta e clar! Ca regulă, liantul relațiilor dintre oameni este interesul. Avocatul se supune și el acestei reguli, motiv pentru care nu este căutat de client întâmplător, așa de dragul unei trăncăneli sau al unei șuete bune. Gândul clientului, atunci când îl caută pe avocat, este unul cât se poate de concret, axat pe interes, de cele mai multe ori oneros. Prin urmare, este limpede că motorul stabilirii, statornicirii și amplificării relației dintre avocat și client este interesul, înțeles în toate felurile posibile: succes, folos, avantaj, câștig, profit ori satisfacție morală. Ca atare, cât timp interesul urmărit de client nu este prohibit de lege în mod expres, avocatul, după ce încheie contractul de asistență juridică cu clientul și, ca efect, preia povara acelui interes, are deplina libertate și responsabila obligație, de a depune diligențele necesare pentru realizarea lui. Raportat la acest scop, este firesc ca alte interese să fie subordonate față de cel al clientului. Cred că nici nu este de conceput altfel!

Alina Matei: Avocatul nu se poate folosi de notorietatea clientului său, în promovarea serviciilor, potrivit art. 20 alin. 7 din Cod. Dar posibilii clienți sunt curioși pentru cine ai lucrat și chiar și ce rezultate ai obținut. Răspunsurile evazive nu îi satisfac. Cum ar putea evita divulgarea?

Dan-Mihai Șuta: Nu este vorba despre o interdicție absolută, ci de una relativă la o situație concretă, aceea a publicității. Este de observat că art. 20 alin. (7) face parte din subcapitolul 1 – având denumirea „publicitatea” – al Capitolului V, denumit „Publicitatea și comunicarea cu mass-media”, în care se fac precizări privind publicitatea pe care și-o poate face avocatul și conduita în relația cu mass-media. Codul definește, la art. 20 alin. (1), publicitatea ca fiind „orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale, în scopul promovării acestora în fața publicului”. Apoi, în alineatele următoare precizează ce poate și ce nu este cazul să facă avocatul când apelează la publicitate. Între acestea este și alineatul (7) care atunci când interzice invocarea de către avocat a unor clienți notorii (vedete ori personalități) are în vedere această obligație de abținere doar în situația procedurilor de publicitate la care recurge avocatul. Adică, avocatului îi este oprit a devoala identitatea unor clienți notorii în materialele publicitare de care le folosește sau în cadrul procedurilor publicitare derulate în mass-media, pe internet sau prin alte medii. Așa că, avocatului nu îi este prohibit să divulge și să invoce clienții celebri pe care i-a avut în portofoliu cu ocazia prezentării în fața noului client sau când, cu aceeași ocazie, este întrebat despre cazurile unor vedete sau personalități pe care le-a gestionat. Este singura interpretare logico-juridică viabilă care se poate da dispozițiilor art. 20 alin. (7) din Cod.

Alina Matei: Codul va contribui la o mai bună relație a avocaților cu magistrații sau cu alte autorități?

Dan-Mihai Șuta: Sunt convins că da. A fost unul, dintre argumentele pe care le-am avut în vedere atunci când am optat pentru elaborarea Codului. Este benefic că acest Cod vrea să îmbunătățească manierele avocaților, limbajul folosit, conduita în instanțe și în fața altor autorități. După cum cred că este pozitivă pretenția de minima morala față de avocat și încercarea de impunere a unei etici profesionale în munca fiecărui avocat. Dacă și în ce măsură se va și întâmpla depinde de mulți factori. Dar dacă se va întâmpla, în mod cert corpul avocaților va dobândi un nou prestigiu și respect din partea celorlalte profesii juridice.

Alina Matei: Există aspecte cu care nu sunteți întrutotul de acord în Cod sau să fi fost altfel formulate?

Dan-Mihai Șuta: Da, cu publicitatea. Personal am pledat împotriva publicității avocatului. Cred că cea mai bună publicitate pentru un avocat este prestația lui profesională, prezentarea în public, munca pe care o depune, lucrările pe care le face, felul în care se face auzit și, nu în ultimul rând, rezultatele pe care le obține. În mod cert, dacă dovedește adecvarea la profesie, avocatul dobândește notorietate și, în mod implicit, clientelă, fără a fi nevoit să recurgă la poleiala publicitară.

Alina Matei: Baroul al cărui Decan sunteți cum va aduce la cunoștința avocaților Codul?

Dan-Mihai Șuta: În data de 24 noiembrie organizăm o ședință profesională la care vor participa membrii Baroului Satu Mare. Tematica este una vastă, iar unul dintre subiecte este prezentarea și discutarea Codului deontologic al avocatului. Scontez pe o prezență masivă, cu atât mai mult cu cât, în deschidere, se va face prezentarea unei cărți, scrise de profesorul Ștefan Haiduc din orașul Negrești-Oaș, despre unul dintre avocații de mare notorietate din județul Satu Mare, regretatul Ioniță G. Andron. A fost nu numai avocat, ci și un excepțional fotograf (autor al celebrei fotografii intitulate ,,Sfetnicii lui Decebal”, realizată în anul 1939, o adevărată capodoperă, comparabilă, în pictură, cu Giconda lui Leonardo da Vinci), etnograf și scriitor. A fost avocatul, fotograful și poetul Țării Oașului, pe care, pe ultimul drum, l-a însoțit un cortegiu funerar lung de cinci kilometri.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Dan-Mihai Șuta: Să aibă încredere în avocați.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Dan-Mihai Șuta: Cu mare drag și plăcere! Am fost onorat!


Interviul a fost preluat prin amabilitatea www.juridice.ro unde a fost publicat la 23 noiembrie 2017