Se dă publicității materialul întocmit de către Departamentul de Protecție a Profesiei și Relații Publice intitulat: ”Propunere de modificare a legislației taxelor judiciare de timbru” în cadrul proiectului de îmbunătățire a accesului la justiție

14 octombrie 2016

Profesia de avocat are întâia datorie de a promova interesele justițiabililor, misiunea acesteia fiind apărarea intereselor legitime ale acestora. Accesul la justiție este un drept care trebuie să fie efectiv, iar nu iluzoriu, prin aplicarea unor taxe judiciare de timbru supradimensionate.

Prin promovarea unui proiect ce are în vedere excluderea din legislaţia taxelor judiciare de timbru a unor aspecte cu caracter prohibitiv pentru accesul la justiţie, apreciem că atingem scopul grupului de lucru: promovarea democraţiei în domeniul justiţiei.

Noua reglementare, încercând să definească natura taxelor judiciare de timbre, prevede că acestea: reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 1 alin. (2)].

Şi în viziunea Curţii de la Strasbourg, accesul la un tribunal nu este un drept absolut, nefiind afectat, în principiu, de condiţionarea plăţii unor taxe.  Se recunoaşte obligaţia justiţiabililor de a contribui la costurile pe care statul le are cu privire la organizarea serviciului public al justiţiei. Totuşi, ce caracterizează gândirea instanţei europene este grija ca, ţinând seama de criterii precum natura dreptului dedus judecăţii, cuantumul taxei, faza procesuală în care este impusă taxa, circumstanţele cauzei, situaţia financiară a părţilor, taxele judiciare să nu reprezinte pentru un anumit justiţiabil un impediment efectiv în ce priveşte accesul la justiţie. Se reţine că limitarea accesului la justiţie prin impunerea unor taxe trebuie să se supună condiţiilor cumulative: limitarea accesului la justiţie să aibă un scop legitim şi să fie proporţională cu scopul urmărit. În acest sens, numai câteva din soluţiile relevante, CEDO, Hotărârea Kreuz c. Poloniei, 19.06.2001; CEDO, Hotărârea Brezeanu c. României, 21.07.2009; CEDO, Hotărârea Weissman c. României, 24 mai 2006; CEDO, Hotărârea Iorga c. României, 25.01.2007; CEDO, Hotărârea Mehmet şi Suna Yigit c. Turciei, 17 iulie 2007; CEDO, Hotărârea Podbielski şi PPU Polpure c. Poloniei, 26 iulie 2005.

Ideea proporţionalităţii în materia taxelor judiciare de timbru a fost dezvoltată în jurisprudenţa CEDO mai mult în legătură cu raportul dintre scopul legitim urmărit prin impunerea unor taxe pentru accesul la justiţie şi mijloacele utilizate (efectivitatea accesului la justiţie nu trebuie afectată prin cuantumul ridicat al acestor taxe, prin lipsa capacităţii de achitare a reclamantului sau de faza procesuală în care este impusă obligaţia de plată a taxei), dar justiţiabilii se aşteaptă la o dezbatere pe tărâmul proporţionalităţii între taxă şi serviciul solicitat, în logica noţiunii de „justă aşezare a taxelor”.

Propuneri de modificare a O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

  1. Art. 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:

  1. cereri pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei partajabile şi cereri de partaj – 50 de lei.
  2. cererea de raport – potrivit art.3 alin. (1), calculată la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
  3. cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive – potrivit art.3 alin. (1), calculată la valoarea părţii de rezervă supusă reîntregirii prin reducţiunea liberalităţilor.
  1. Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată.
  2. Dacă se formuleaza mai multe cereri de către aceeași parte, aceasta nu va datora o taxă mai mare decât cea stabilită potrivit art.3 alin.(1), calculată la întreaga masă partajabilă.”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Reglementarea actuală a taxelor judiciare de timbru în materia cererilor privind partajul şi a altor cereri în materie succesorală, aflate în strânsă legătură cu acestea sunt vădit prohibitive în privinţa accesului la justiţie. Sunt nemulţumiri din partea justiţiabililor relative la imposibilitatea de acces la justiţie în cazul partajelor din cauza taxelor judiciare de timbru. Unii dintre justiţiabili recurg la forme de substitut, precum partajul de folosinţă pentru că nu îşi permit luxul unui proces de partaj judiciar.

În prezent, nu există un echilibru proporţional între interesul urmărit de stat prin impunerea taxei judiciare de timbru şi limitarea pe care o aduce dreptului de acces la justiţie.

Taxele judiciare de timbru supradimensionate, prevăzute în actuala reglementare sunt în contradicţie cu calificarea partajului judiciar drept o cerere de complexitate redusă, dedusă competenţei judecătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile [art.94 pct.(1) lit.j) NCPC].

Apreciem că o sumă în cotă fixă este suficientă pentru cererea de partaj judiciar. De asemenea, nu se justifică timbrarea separată a cererilor pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei partajabile deoarece acestea reprezintă operaţiuni absolut necesare soluţionării cererii de partaj.

În ceea ce priveşte cererile de reducţiune a liberalităţilor şi de raport al donaţiilor este corectă calcularea unei taxe judiciare de timbru prin raportare la valoarea obiectului acestora, dar nu de 3%, aşa cum prevede în prezent ordonananţa, ci potrivit algoritmului prevazut la art.3 alin.(1) pentru cererile evaluabile în bani.

  1. Art.9 lit.a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„cereri de recuzare în materie civilă – pentru fiecare participant la proces – pentru care se solicită recuzarea – 20 lei;”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Cererea de recuzare reprezintă un mijloc procedural firesc, aflat la dispoziţia părţii pentru a asigura imparţialitatea instanţei de judecată. Taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei pentru fiecare participant la proces este excesivă și îngrădește manifestarea liberă a dreptului de a contesta imparțialitatea instanței.

Se impune ca taxa judiciară să fie de 20 lei, așa cum se prevede pentru orice cerere neevaluabilă în bani.

Taxa în cuantum supradimensionat nu se justifică prin ideea de responsabilizare a petentului sau prin cea de descurajare a abuzului în această materie, este drept, sensibilă. În cazul în care partea abuzează de dreptul de a recuza judecătorul, există un mijloc sancționator, prin aplicarea amenzii prevăzute de art.187 alin.(1) pct.1 lit.b) NCPC.

  1. La art.10 alin.(1) se adaugă lit.c) cu următorul cuprins:

„cererile de validare a propririi – 100 lei”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Un aspect lăsat nereglementat de O.U.G. nr.80/2013 îl reprezintă timbrarea cererilor de validare a popririi. Este de menţionat că nici legea anterioară nu reglementa timbrajul acestor cereri. Unele instanţe au apreciat că dispoziţiile legale referitoare la taxa judiciară de timbru pentru cererile de înfiinţare a popririi (în cuantum de 10 lei) vizează, de fapt, cererile de validare a popririi, făcând aplicarea acestora în consecinţă. Dispoziţiile art. 3 lit. s) au fost însă abrogate prin Legea nr. 76/2012. Abrogarea dispoziţiei privitoare la taxa judiciară de timbru pentru cererile de înfiinţare a popririi nu este, în sine, criticabilă deoarece acestea sunt de competenţa executorului judecătoresc. Totuşi, interpretarea, drept forţată, a textului era de natură să acopere un vid legislativ în ce priveşte cererile de validare a popririi. O.U.G. nr. 80/2013 menţine acest neajuns, nereglementând în niciun mod timbrajul în privinţa cererilor de validare a popririi. Se impune reglementarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum fix pentru cererile de validare a popririi, în spiritul soluţiilor arătate anterior. În acest fel se dă curs jurisprudenţei dominante, punându-se capăt şi unor controverse ce pot genera practică neunitară.

  1. Art.14 alin.(1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,Acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 287/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, cu modificările şi completările ulterioare, se taxează cu 200 lei.”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Abrograrea Legii nr.85/2006. Intrarea în vigoare a Legii nr.85/2014.

  1. Art.31 alin.(3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„În cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcţie de valoarea impozabilă a bunului imobil. Dacă valoarea este contestată sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Pentru corelare cu dispoziţiile art.104 alin.(2) NCPC. Referirea la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, pe care o face legislaţia specială a taxelor judiciare de timbru, este în contradicţie cu determinarea valorii prevazută de art.104 alin.(2) NCPC. Se poate ajunge în acest fel la două valori pentru același obiect – una determinată conform art.104 alin.(2) NCPC (în materie de competență materială) și una determinată conform art.21 alin. (3) din O.U.G. nr.80/2013 (aplicabilă în materia taxelor judiciare de timbru). Totuși, valoarea obiectului cererii reprezintă o realitate faptică unică, cu dublă semnificație juridică.

  1. Art.33 alin.(2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru. De la comunicarea încheierii definitive prin care s-a respins cererea de acordare a facilităţilor sau a fost stabilită o altă taxă judiciară de timbru, reclamantul are la dispoziţie 10 zile pentru depunerea la dosar a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanţă.”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Noua reglementare are meritul de a fi rezolvat o problemă de compatibilizare a legislaţiei privind taxele judiciare de timbru cu dispoziţiile privind regularizarea cererii de chemare în judecată, cuprinse în art. 200 NCPC. Problema principală decurgea din faptul că termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) teza I NCPC pentru regularizarea cererii de chemare în judecată nu era suficient pentru parcurgerea şi a eventualelor proceduri de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau de acordare a facilităţilor la plata acestora, pe care partea ar fi putut să le exercite. Or, anularea cererii ca netimbrată înainte de finalizarea procedurilor care aveau drept rezultat tocmai fixarea în mod definitiv a taxei judiciare de timbru reprezintă o soluţie neacceptabilă şi generatoare de complicaţii juridice. În acest context legislativ, am propus ca cererea să nu fie anulată în baza art. 200 alin. (2) teza I NCPC pentru neplata taxei judiciare de timbru, până la finalizarea procedurilor menite să stabilească în mod definitiv obligaţia de plată şi întinderea acesteia, termenul de 10 zile urmând a fi prelungit cu perioada necesară parcurgerii acestor proceduri. Legiuitorul s-a aplecat asupra acestor probleme, încercând să ofere o soluţie în spiritul propunerilor avansate în literatura noului Cod de procedură civilă. Totusi, reglementarea este încă perfectibilă, mai ales sub aspectul dezvăluirii complete a voinţei legiuitorului. Din parcurgerea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) şi art. 39 din ordonanţă rezultă următoarele:

– dacă cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată corespunzător, instanţa, în cadrul procedurii de regularizare, pune în vedere reclamantului să plătească sau să completeze, după caz, taxa judiciară de timbru, în termen de 10 zile de la comunicare. Prin aceeaşi comunicare, instanţa pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dacă reclamantul se prevalează de acest drept, atunci instanţa va verifica după expirarea celor 10 zile celelalte elemente ale cererii de chemare în judecată. Dacă instanţa apreciază că cererea de chemare în judecată este corect întocmită sub aspectul condiţiilor formale prevăzute la art. 194-196 NCPC, nu va proceda la comunicarea cererii către pârât până la soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor fiscale. Textul ar trebui interpretat în sensul soluţionării definitive, adică incluzând şi eventuala reexaminare a încheierii de respingere a cererii de acordare a facilităţilor. Se înţelege, din formularea textului, că se va proceda la comunicarea cererii către pârât (conform art. 201 NCPC) după intervenirea uneia din următoarele situaţii: soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a facilităţilor prin acordarea scutirii, amânării sau eşalonării taxei judiciare de timbru; în cazul reducerii taxei, dacă reclamantul plăteşte în termenul fixat de instanţă (de principiu, ar trebui tot 10 zile de la comunicarea încheierii de soluţionare a cererii); în cazul respingerii cererii de acordare a facilităţilor, dacă reclamantul, totuşi achită taxa judiciară de timbru fixată iniţial de către instanţă într-un termen pe care îl interpretăm ca fiind de 10 zile de la comunicarea respingerii cererii şi a eventualei cereri de reexaminare.

Textul legal prezintă unele limite, deoarece nu răspunde la următoarea problemă de interes practic: după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor, care este termenul pe care îl are la dispoziţie reclamantul pentru a se conforma obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, în cazul în care cererea este respinsă sau, chiar admisă, dar în sensul unei reduceri a taxei?

Este normal ca, după parcurgerea mijloacelor procedurale puse la dispoziţie de legiuitor pentru înlăturarea sau reducerea obligaţiei de plată a taxei de timbru, reclamantul să aibă la dispoziţie un termen pentru a se conforma înainte de a îşi vedea anulată cererea ca netimbrată. Apreciez că ar trebui recunoscut reclamantului un termen de 10 zile de la comunicarea soluţionării (definitive) a incidentelor legate de acordarea facilităţilor, pentru a-şi îndeplini obligaţia de timbrare a cererii de chemare în judecată. Semnificaţia art. 33 alin. (2) este aceea că termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (1) teza I NCPC nu mai curge în ce priveşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, dacă reclamantul se prevalează de dreptul de a solicita acordarea de facilităţi, rămânând valabil pentru celelalte condiţii ale cererii de chemare în judecată. După finalizarea cererii de acordare a facilităţilor, dacă obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru se menţine, cred că un nou termen de 10 zile curge. Reclamantul se va conforma obligaţiei de plată în acest nou termen. O altă interpretare ar conduce fie la posibile abuzuri (dacă instanţa ar putea anula cererea de îndată ce s-a soluţionat cererea de acordare a facilităţilor) sau la o întrerupere a procedurii (dacă nu ar exista un termen ferm în care reclamantul să se conformeze obligaţiei de plată a taxei, aşa cum a rezultat în urma soluţionării cererii de facilităţi). Credem că avem de a face cu un caz de întrerupere a termenului de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (1) teza I NCPC pe durata soluţionării cererii de acordare a facilităţilor, exclusiv pentru aplicarea dispoziţiilor art. 197 teza II NCPC, după acest moment curgând un termen similar, în măsura în care subzistă obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru.

Regulile descrise anterior se vor aplica prin asemănare şi în situaţia în care în legătură cu taxa judiciară de timbru există o cerere de reexaminare din partea reclamantului. Şi în acest caz, în virtutea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din ordonanţă, formularea cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, comunicată de instanţă conform art. 200 alin. (2) teza I NCPC, are ca efect întreruperea termenului de 10 zile în ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de depunere la dosar a dovezii de plată. După comunicarea respingerii cererii de reexaminare sau admiterii numai în parte (adică orice soluţie care menţine obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru) va curge un nou termen de 10 zile pentru plata taxei.

  1. Art.37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„În cazul în care se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe ţinandu-se seama de reducerea ulterioară.”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Regula clasică a păstrării taxei judiciare de timbru prin raportare la valoarea iniţială a pretenţiilor, fără a se ţine cont de reducerea pretenţiilor, este contrară principiului unei juste şi proporţionale aşezări a sarcinii fiscale. De altfel, dispoziţiile art.37 contravin spiritului general al reglementării, reflectat şi în art.34, conform căruia timbrarea parţial conduce, atunci când este posibil, la anularea parţială a cererii iar nu la una totală.

  1. Art. 39 alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare. Dispoziţiile art.33 alin. (2) teza finală sunt aplicabile, în mod corespunzător.”

Au fost avute în vedere argumentele de la pct.VI.

  1. La art.45 alin.(1) se adaugă lit. i indice 1, cu următorul cuprins:

„litigiul s-a stins prin pronunţarea unei hotărâri în condiţiile art. 438-441 din Codul de procedură civilă”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Încurajarea soluţionării cererii pe cale amiabilă.

Faptul că, recurgându-se la tranzacţia judiciară, se reduce proporţional şi rolul instanţei în judecarea cauzei.

  1. Art.45 alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e) şi i) şi i.ind.1) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. h) se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluţionat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. În cazul prevăzut la alin.(1) lit.d) se restuie taxa judiciară de timbru care excede sumei de 100 lei.”

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

În cazul în care cererea este anulată pentru motive de formă, conform art. 200 NCPC, este injustă păstrarea chiar şi a 50% din taxa judiciară de timbru. În aceste cazuri, instanța nu analizează cererea în fond, nu recurge la o procedură contradictorie şi nu intră nici măcar etapa cercetării procesului. În plus, reclamantul, de cele mai multe ori, va reintroduce cererea, cu respectarea formelor prescrise de lege, dar va trebui să suporte o nouă taxa judiciară de timbru. Apreciem că un just echilibru între interesele sistemului judiciar și dreptul de acces la justiţie ar conduce la ideea că în aceste cazuri, în care cauza se oprește încă înainte de primul termen, pe baza unor aspecte ce ţin de formalitatea cererii, taxa judiciară de timbru ar trebui restituită, fiind reţinută numai o sumă fixă, pe care o apreciem ca fiind de 100 lei.

  1. După art.47 se introduce art.47 ind.1, cu următorul cuprins:

,,(1) O cotă de 75% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaţilor va fi folosită pentru finanţarea sistemului de ajutor public judiciar şi a sistemului de asistenţă juridică, pentru suportarea cheltuielilor reclamate de organizarea și funcționarea asistenței judiciare și pentru pregătirea profesională continuă a avocaților care asigură asistența judiciară și serviciile de curatelă judiciară. Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistratirii și Uniunea Națională a Barourilor din România vor stabili anual modalitatea concretă de utilizare a sumelor.

(2) Ministerul Finanţelor va comunica lunar Uniunii Naționale a Barourilor din România sumele virate in contul prevăzut la art.47 din impozitul pe veniturile realizate din activitățile desfășurate de avocați”.

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Serviciile de asistență judiciară reprezintă un factor de interes public. Statul, ca și garant al serviciului public al justiției, este responsabil și de calitatea funcției apărării, mai ales ȋn acele situații ȋn care persoanele apelează la ajutorul public judiciar și asistența judiciară. Prin functionalitatea acestor servicii, sistemul judiciar devine unul mai echitabil pentru justițiabil. Ajutorul public judiciar și asistența judiciară reclama fonduri. Creșterea fondurilor pentru asistența judiciară reprezintă o garanție a dreptului la apărare pentru persoanele aflate ȋn situații economice care nu le conferă posibilitatea de accede la o apărare calificată. Creșterea fondurilor ȋn aceasta materie poate fi susținută prin identificarea de resurse ȋn chiar interiorul spațiul profesional interesat ȋn buna funcționare a funcției apărării.

O asistență judiciară performantă presupune avocați bine pregătiți ȋn domeniile acesteia. Acești avocați ȋndeplinesc un serviciu de interes public. Prin urmare, este firesc ca pregătirea profesională continuă a acestora, ȋn domeniile asistenței judiciare și serviciilor de curatelă judiciară, să fie susținută parțial și din fonduri publice, iar cea mai corectă identificare a acestora se găsesțe ȋn chiar  impozitul pe veniturile realizate din activitățile desfășurate de avocați.

av. dr. Traian Briciu

Vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România

coordonator al Departamentul de Protecția Profesiei și Relații Publice

din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România