Transparenţa instituţională şi comunicarea autentică se numără printre obiectivele prioritare de dezvoltare a sistemului judiciar şi Consiliului Superior al Magistraturii. Interviu cu Doamna Judecător Daniela Pantazi, purtător de cuvânt, Consiliul Superior al Magistraturii

Transparenţa instituţională şi comunicarea autentică se numără printre obiectivele prioritare de dezvoltare a sistemului judiciar şi Consiliului Superior al Magistraturii. Interviu cu Doamna Judecător Daniela Pantazi, purtător de cuvânt, Consiliul Superior al Magistraturii

04 decembrie 2015

Cu ocazia Zilei Europene a Avocaților, care are ca temă centrală ”Libertatea de exprimare”, Doamna Judecător Daniela Pantazi, purtătorul de cuvânt al CSM a avut amabilitatea acorde un interviu solicitat de departamentul de comunicare al UNBR și să răspundă la întrebări legate de comunicarea magistraților și provocările acesteia într-o perioadă dominată de evoluția fără precedent a tehnologiei informațiilor.

1.  Ne puteți spune câteva cuvinte despre evoluția comunicării CSM, care sunt aspectele noi care au fost luate in considerare?

Aş spune că la nivelul justiţiei din România există nenumărate oportunităţi de comunicare şi dorinţa generală de eficientizare a comunicării printr-o atitudine proactivă şi transparentă în relaţia cu  societatea, cetăţenii şi mass-media.

Transparenţa instituţională şi comunicarea autentică se numără printre obiectivele prioritare de dezvoltare a sistemului judiciar şi Consiliului Superior al Magistraturii.

În ziua de azi, statistic, unul din patru români este la un moment dat parte într-un proces. Probabil de aici şi nevoia publicului larg de a cunoaşte legile şi procedurile, de a vedea rezultatele sistemului judiciar, de a-i cunoaşte  mai bine pe cei care înfăptuiesc justiţia, atât din punct de vedere profesional, cât şi uman.

Într-o societate în care tehnologia informaţiei a luat o amploare nemaiîntâlnită, iar informaţiile ne invadează din toate direcţiile, la nivelul CSM, instanţelor şi parchetelor am amplificat eforturile de informare şi sensibilizare a publicului şi presei cu privire la rolul şi statutul justiţiei, respectiv cauzele de interes public aflate în curs de soluţionare. Urmărim ca mesajele noastre să fie clare, să răspundă nevoii de informare a opiniei publice, să aibă un caracter constant şi continuu şi să contribuie la creşterea nivelului încrederii populaţiei în sistemul judiciar.

Ca stat membru al UE, suntem obligaţi să ne adaptăm politicile de comunicare standardelor europene în materie. Potrivit acestora, procedurile judiciare şi problemele privind administrarea justiţiei sunt de interes public. Cu toate acestea, dreptul la informare, parte  a libertăţii de expresie, trebuie exercitat  ţinându-se seama de limitele impuse de independenţa justiţiei şi de exigenţele dreptului la un proces echitabil. Este necesar să găsim acel just echilibru între dreptul publicului de a fi informat şi drepturile fundamentale ale persoanelor implicate în desfăşurarea unor proceduri judiciare.

Mai mult, conştientizând tot mai profund că justiţia nu trebuie considerată doar o putere, o autoritate, ci un serviciu public în slujba cetăţeanului, de-a lungul celor peste zece ani de existenţă independentă, instituţiile judiciare şi îndeosebi magistraţii care le compunem, am învăţat nu doar despre ce şi cum să comunicăm, ci mai ales de ce să comunicăm: pentru ca cetăţenii să cunoască felul în care justiţia funcţionează, pentru a le proteja drepturile şi libertăţile, pentru a aduce justiţia mai aproape de cetăţean, pentru a câştiga încrederea publicului că în România avem un sistem judiciar performant şi independent, condiţii inerente statului de drept.

Am realizat că o justiţie făcută “cu uşile închise” nu aduce nimănui beneficii, iar  încrederea publică în sistemul judiciar şi în magistraţii români nu va deveni realitate fără asumarea independenţei,  deciziilor şi managementului strategic al creării imaginii publice.

Dincolo de orice strategii de comunicare însă, ceea ce creează cu adevărat imaginea publică a oricărui sistem judiciar este felul în care judecătorii şi procurorii acţionează în viaţa profesională dar şi personală zi de zi, integritatea şi profesionalismul lor.

Este dincolo de evidenţă că numai un corp profesional judiciar integru poate transmite semnale că societatea românească se îndreaptă într-o direcţie pe care cu toţii ne-o dorim.

La ora actuală avem legi, regulamente, ghiduri şi instrumente specifice adecvate pentru a comunica public eficient. Cu toate acestea, dinamica procedurilor judiciare în contextul noilor coduri, dar şi evoluţia continuă a mijloacelor de comunicare reclamă identificarea unor soluţii inovatoare adaptate nevoii de comunicare a unei societăţi în continuă transformare şi a unor instrumente de informare mai puternice referitoare la funcționarea sistemului judiciar.

În acest sens, continuăm demersurile de creştere a transparenţei în justiţie prin acţiuni ce vor transpune în practică obiectivele Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar pentru perioada 2015 – 2020. Dintre acestea amintesc elaborarea unei noi Strategii de comunicare a sistemului judiciar din România, evaluarea modului de comunicare şi a elementelor de identitate vizuală promovate prin paginile web ale instituţiilor judiciare, în special site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, care se impune a fi modernizate prin creşterea gradului de accesibilitate, diversificarea modalităţilor online de informare a cetăţenilor  şi acţiuniinterprofesionale de formare în domeniul comunicării.

2. În ultima vreme, odată cu diversificarea platformelor de comunicare în masă, tot mai multe persoane publice fac declarații cu privire la funcționarea justiției, prin intermediul publicațiilor sau in social media (care imediat sunt preluate de publicatii).  Tot mai frecvent, CSM constată că prin astfel dedeclarații, se aduce atingere independenței și imparțialității sistemului judiciar. Care sunt criteriile de stabilire a afirmațiilor făcute în mass media care aduc atingere independenței și imparțialității justiției ?

Observăm cu toţii că mijloacele tradiționale de informare în masă nu mai dețin monopolul asupra numărului și conținutului informațiilor dislocate în spațiul public.

Spaţiul virtual oferit de tehnologia informaţiei este unul foarte generos şi oricine se poate exprima cu privire la orice, depăşindu-se de multe ori limitele rezonabile ale libertăţii de exprimare. A apărut acea categorie a așa-numiților „jurnalişti cetăţeni”, care au o putere nelimitată de a produce şi răspândi în spaţiul public virtual imagini sau informaţii, inclusiv subversive, despre funcţionarea sistemului judiciar.

Astfel de opinii sunt emise în mod constant în spațiul public virtual, fie prin postarea pe bloguri, fie prin intermediul platformelor de socializare, de către influenți oameni politici. Unii dintre aceştia, deşi au intrat în vizorul justiţiei, se bucură în continuare de o anumită cotă de credibilitate în rândul opiniei publice. Aceste atitudini pot genera consecinţe ce anterior dezvoltării tehnologiei menţionate nu puteau fi imaginate, cu privire la justiţie, instanţe, parchete, dar mai ales cu privire la magistraţii care le compun, rezultatul fiind formarea unei percepții negative asupra sistemului judiciar.

Este important de aflat pentru sistem în ce măsură poate acesta să genereze subiectele de dezbatere publică în domeniul justiţiei, inclusiv prin valorificarea oportunităţilor oferite de platformele de socializare. Se prefigurează astfel noi atribuții ce trebuie să revină instituțiilor judiciare, în strânsă colaborare cu structurile lor de comunicare, în procesul de creare, gestionare și promovare a imaginii justiției.

La nivel european există ample preocupări în acest sens prin care se urmăreşte identificarea unor priorităţi şi a unor direcţii de acţiune în domeniul gestionării imaginii justiţiei, astfel încât aceasta să răspundă adecvat aşteptărilor şi nevoilor contemporane ale publicului şi în scopul aducerii justiţiei, ca serviciu public, cât mai aproape de cetăţean.

Cu toate eforturile depuse în colaborarea instituţională şi de promovare a mecanismelor care să asigure o independenţă efectivă a sistemului judiciar, şi în acest an s-a remarcat prevalenţa atacurilor din zona politicului lansate prin intermediul mass media şi a platformelor de socializare la adresa sistemului judiciar, judecătorilor şi procurorilor.

Criteriile de diferenţiere a afirmaţiilor ce aduc atingere independenţei justiţiei sau reputaţiei magistraţilor sunt amplu reglementate prin documente europene şi internaţionale. Toate acestea converg spre un punct comun: justiţia trebuie protejată de afirmaţii ce-i pot ştirbi credibilitatea în faţa publicului. Judecătorii şi procurorii au nevoie de încrederea publică pentru a-şi realiza menirea. O justiţie puternică şi independentă reprezintă pilonul de bază al oricărei democraţii.

Nu negăm că în cadrul sistemului judiciar există derapaje, situaţii când magistraţii abdică de la valorile profesiei, însă în marea lor majoritate judecătorii şi procurorii români formează un corp profesional integru, conştient că fără susţinere publică fermă, independenţa lor poate fi afectată de atitudinea denigratorie a unor persoane sau grupuri de interese de cele mai multe ori „cu probleme” în justiţie.

Deşi la acest moment instrumentul legal pus la dispoziţia Consiliului pentru apărarea independenţei justiţiei este doar unul de atitudine, reacţiile instituţionale au fost ferme. Dificultăţi există în reflectarea în presă a poziţiei adoptate de plen cu aceeaşi promptitudine cu care au fost raportate acuzaţiile iniţiale.

Rămâne însă o provocare şi o temă de reflecţie pentru actualul CSM de a genera un mecanism de apărare eficient şi efectiv de sancţionare a încălcărilor sau atingerilor aduse independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei magistraţilor, constatate prin hotărâri ale Plenului.

Mecanisme de prevenţie şi sancţionare a atingerilor aduse independenţei şi reputaţiei magistraţilor ar trebui să se regăsească în însăşi codurile de conduită ale celorlalte puteri în stat, aşa cum recomandă Comisia Europeană în cadrul MCV. Mai mult, este necesar ca aceste reguli, pe care sperăm ca cei vizaţi să le adopte şi să le aplice cât de curând, să fie interiorizate şi asumate la nivel instituţional şi personal, astfel încât să se reducă cât mai mult incidenţa cazurilor de afectare a valorilor unei justiţii pe care cu toţii, declarativ, ne-o dorim independentă şi în slujba cetăţeanului.

Este clar că și judecătorii, în calitate de cetățeni ai acestei țări, au libertate de exprimare. Care sunt totuși limitele acestei libertăți, comparativ cu un cetățean care nu are niciun rol direct în buna funcționare a justiției? Poate fi magistratul jurnalist cetățean? Se poate exprima magistratul în legătură cu buna funcționare a justiției? În ce constă obligația de discreție a magistratului?

Tot mai mult în ultimii ani magistraţii înşişi au conştientizat faptul că justiţia este un serviciu public şi că cetăţenilor trebuie să li se asigure accesul la informaţii din domeniul judiciar.

Au realizat că rolul lor nu se rezumă doar la soluţionarea efectivă a cauzelor, ci sunt chemaţi ca în orice împrejurare să  apere drepturile şi libertăţile omului şi să promoveze statul de drept.

Această conştientizare a generat ieşirea unui număr tot mai mare de judecători şi procurori din zona de confort  şi asumarea poziţiei de arbitru social, implicat în viaţa societăţii şi aflat în slujba cetăţeanului.

Chiar dacă libertatea de exprimare a magistraţilor ca participanţi la înfăptuirea justiţiei este drastic limitată de obligaţia de rezervă, constatăm că din ce în ce mai mulţi judecători şi procurori dislocă informaţii în spaţiul public folosind diverse canale de comunicare, inclusiv platforme social media.

Astfel de atitudini, chiar şi în context preelectoral, având în vedere că anul viitor se vor desfăşura alegeri pentru CSM, sunt aşteptate de colegi şi chiar de societate. Ele relevă faptul că libertatea de exprimare nu este doar un concept teoretic, ci este interiorizată ca valoare fundamentală şi manifestată ca atare de către magistraţi. Aceste activităţi sunt în beneficiul societăţii, dar şi al sistemului judiciar şi al magistraţilor în general şi creeazăo percepţie şi imagine publice favorabile asupra justiţiei.

Un prim reper de care trebuie să ţinem cont ori de câte ori comunicăm şi ne exercităm libertatea de exprimare, fie că suntem magistraţi, avocaţi sau simpli cetăţeni este cel al respectării demnităţii umane.

Demnitatea umană este o valoare pe care Constituţia o consacră şi ocroteşte înaintea oricărei alte libertăţi. Conştientizarea faptului că libertatea fiecăruia dintre noi se termină acolo unde începe demnitatea şi libertatea celuilalt, dar şi acţiunea în acest sens, pot fi căi pentru schimbarea în bine a societăţii româneşti. Şi dacă acest tip de atitudine vine din interiorul fiecăruia dintre noi din convingere, din respect pentru semenii noştri şi nu din teamă de sancţiuni sau alte forme de represiune, efectele benefice pentru sistemul judiciar şi societate în general nu vor întârzia să apară.

Atâta vreme cât magistraţii respectă obligaţiile de rezervă şi de abţinere de la manifestări cu caracter politic, iar demnitatea omului este valoare de referinţă, plaja libertăţii de exprimare a judecătorilor şi procurorilor este foarte largă. Acesta este un lucru extraordinar şi este de dorit ca tot mai mulţi magistraţi  – şi nu numai – să apară în spaţiul public, să promoveze supremaţia legii, valorile democraţiei, independenţa justiţiei, să discute despre principiile generale ale dreptului, să furnizeze informaţii despre modul de organizare şi funcţionare a justiţiei, să facă educaţie juridică şi să propună politici publice pentru eficientizarea activităţii sistemului judiciar.

Alături de avocaţi şi alte categorii profesionale, judecătorii şi procurorii,  prin pregătirea şi experienţa pe care le-au acumulat, fac parte din elita societăţii şi trebuie să devină etalon de integritate şi profesionalism, inclusiv prin ceea ce comunică, scopul şi felul în care comunică.

Obligaţia de discreţie nu impune izolarea magistratului de societate şi de celelalte profesii juridice, ci doar limitează sfera libertăţii sale de exprimare, lăsând actele judiciare pe care le întocmeşte şi hotărârile judecătoreşti pe care le pronunţă “să vorbească”de la sine atunci când procedurile se vor fi finalizat. Este firesc să fie aşa, limitarea libertărţii de exprimare a magistratului prin impunerea obligaţiei de rezervă, respectiv a interdicţiei de a discuta despre dosare aflate pe rolul său sau de a-şi justifica în mod public soluţiile pronunţate, constituind una dintre cele mai puternice garanţii de protecţie a drepturilor şi intereselor justiţiabililor, dar şi a imparţialităţii şi independenţei judecătorilor şi procurorilor.

Cred că şansa autentică a unui stat de drept stă, pe lângă o legislaţie puternică şi buna funcţionare a instituţiilor, în buna cooperare a acestora. Ne dorim şi în continuare întărirea dialogului şi colaborării cu diverse instituţii ale statului, cu profesiile organizate în mod autonom şi cu societatea civilă şi implicarea acestora în procesul de modernizare a sistemului judiciar.

Consolidarea colaborării dintre magistraţi şi avocaţi, în limitele trasate de legislaţia românească şi alte documente europene, poate fi o premisă solidă pentru îmbunătăţirea actului de justiţie în România. Ambele categorii profesionale au roluri bine determinate şi esenţiale în cadrul procesului judiciar. Respectul reciproc şi comunicarea cu integritate trebuie să primeze, iar depăşirea tendinţelor de izolare între cele două profesii şi intensificarea eforturilor comune pentru înfăptuirea unui act de justiţie calitativ, eficient şi responsabil, în condiţii de deplină independenţă şi imparţialitate, sunt obiective de dezvoltare ce trebuie avute în vedere permanent.