Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Europene a Avocaților – 2017”, Comisia Permanentă a UNBR, în ședința din 24 octombrie 2017 (electronică) a decis distribuirea unui număr de 11.000 licențe de acces la site-urile de informare juridică (legislație) gratuite pentru avocați.

„Conversie audio în text” APLICAȚIE din „Tabloul național al avocaților” pusă la dispoziția avocaților gratuit, finalizată în cadrul acțiunilor
inițiate de UNBR pentru „Ziua Europeană a Avocaților - 2017” cu tema „AVOCAȚII ÎN E-VOLUȚIE”.

Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților selectează între unu și trei avocați stagiari (anul I sau II), în vederea participării la prima ediție a Concursului de drept european și internațional pentru tinerii avocați „Competition on EU Law in Practice”

6 septembrie 2017

Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților selectează între unu și trei avocați stagiari (anul I sau II), în vederea participării la prima ediție a Concursului de drept european și internațional pentru tinerii avocați „Competition on EU Law in Practice”, organizat de Academy of European Law (ERA) și Council of Bars and Law Societies in Europe (CCBE), în data de 7-8 decembrie 2017 la Trier.

Detaliile cu privire la specificul și modul de derulare a concursului pot fi consultate AICI. Limba de desfășurare a concursului este engleza.

Selecția avocaților români va fi realizată în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, sub coordonarea Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Candidaturile vor fi trimise până la data de 18 septembrie 2017 pe adresa unbr@unbr.ro și vor fi însoțite de un CV Europass în limba engleză, o succintă scrisoare de intenție care să evidențieze eventuala experiență anterioară relevantă a candidatului, respectiv recomandarea îndrumătorului de stagiu al candidatului.

Candidații selectați în această etapă preliminară vor susține o probă orală în București, în data de 25 septembrie 2017, la sediul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, în urma căreia vor fi desemnați participanții la concurs.

Costurile de participare a avocaților stagiari la etapa internațională a competiției vor fi suportate de Uniunea Națională a Barourilor din România.