COMUNICAT UNBR
Profesia de avocat se apără prin solidaritate și acțiune.
Uniunea Națională a Barourilor din România salută decizia definitivă a Tribunalului Neamț, care a anulat sancțiunea contravențională aplicată avocatului Ionuț Olteanu, membru al Baroului Vaslui, pentru că a refuzat să își lase telefonul mobil într-un spațiu special amenajat la intrarea într-o unitate de poliție, în contextul exercitării unui mandat profesional într-un dosar penal.
Instanța a constatat că sancțiunea a fost aplicată în mod nelegal, în absența unei interdicții legale exprese și aplicabile în speță. Deși s-a invocat refuzul de a lăsa telefonul mobil la intrarea în instituție, normele legale nu interzic, în principiu, accesul în sediile poliției și în spațiile unde se gestionează informații clasificate de nivel maxim secret de serviciu cu un smartphone, decât în situații justificate – și doar printr-o decizie expresă a șefului unității, conform art. 3 alin. 3 din Dispoziția IGPR nr. 146/2018. Or, în această cauză, o asemenea restricție nu a fost dovedită, iar existența unor reguli interne nepublice nu poate constitui temei suficient pentru sancționarea unui avocat aflat în exercitarea profesiei.
Cazul este cu atât mai grav cu cât avocatul sancționat acționa în baza unei ordonanțe a procurorului, pentru a studia dosarul unui client aflat în urmărire penală. Orice împiedicare nejustificată a accesului avocatului în această etapă a procedurii afectează nu doar persoana profesionistului, ci și dreptul la apărare al justițiabilului.
Baroul Vaslui, prin decanul său – domnul Marian Senchiu – a intervenit prompt și hotărât în sprijinul avocatului sancționat. Baroul a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în fața instanței, a susținut poziția colegului în apel și a argumentat temeinic interesul legitim al baroului de a apăra demnitatea profesiei și libertatea exercitării mandatului profesional. Această implicare a fost nu doar un gest de solidaritate, ci și o acțiune instituțională fermă, întemeiată pe dispozițiile legale și statutare care conferă barourilor rolul de a apăra independența și reputația profesiei de avocat.
Acțiunea Baroului Vaslui a fost coordonată cu UNBR, iar situația a fost prezentată și discutată în cadrul Comisiei Permanente, ca exemplu de reacție instituțională în fața unei măsuri nelegale ce viza exercitarea profesiei de avocat.
UNBR își exprimă întreaga apreciere pentru demersul Baroului Vaslui, care oferă un exemplu de reacție corectă, promptă și documentată în fața unei situații care risca să creeze un precedent periculos.
Cazul reconfirmă nevoia ca instituțiile să cunoască și să respecte cadrul legal privind exercitarea profesiei de avocat, în special în relația cu autoritățile penale. Respectul față de avocat înseamnă, în fond, respect față de dreptul la apărare.
UNBR reiterează următoarele principii fundamentale:
• Avocatul trebuie să fie liber să își exercite profesia fără teama unor sancțiuni nejustificate;
• Nicio reglementare internă nu poate prevala asupra drepturilor profesionale ale avocatului fără o bază legală explicită și accesibilă;
• Dreptul la apărare nu poate fi îngrădit prin norme administrative interpretabile sau aplicate arbitrar.
Hotărârea Tribunalului Neamț este mai mult decât o soluție într-un caz punctual. Este un semnal ferm că legea nu poate fi aplicată selectiv și că statutul avocatului trebuie respectat în toate etapele procesului penal – inclusiv de către organele de cercetare penală.
UNBR face apel către toate barourile din țară să vegheze, cu fermitate, la respectarea drepturilor membrilor lor și le asigură de întreg sprijinul Uniunii în demersurile legitime de protejare a profesiei și a exercitării libere a acesteia de către avocați.
Profesia noastră se întemeiază pe respectul față de lege. Iar când legea este folosită abuziv, întreaga profesie are datoria să reacționeze.