Ghidul orientativ al onorariilor minimale a fost republicat. Hotărârea Consiliului UNBR nr. 174 din 24 iunie 2021 privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 82/17-18 iulie 2020 în ce privește Anexa (republicată) referitoare la „Ghidul orientativ al onorariilor minimale”

Ghidul orientativ al onorariilor minimale a fost republicat. Hotărârea Consiliului UNBR nr. 174 din 24 iunie 2021 privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 82/17-18 iulie 2020 în ce privește Anexa (republicată) referitoare la „Ghidul orientativ al onorariilor minimale”

06 august 2021

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

CONSILIUL UNIUNII

HOTĂRÂREA nr. 174

24 iunie 2021

În baza dispozițiilor art. 30 alin. (3) și ale art. 65 lit. v) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Lege),
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (în continuare, UNBR) nr. 82/17-18 iulie 2020, prin care s-a aprobat „Ghidul orientativ al onorariilor minimale”;
Constatând necesitatea modificării/completării pct. „2.4. In materia executării silite:” din cuprinsul art. I lit. A din Ghid;
Având în vedere Hotărârea Consiliului UNBR nr. 267/17 iunie 2017 privind înființarea Grupului de lucru privind onorariile minimale, astfel cum a fost completat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 395/25.08.2018 și Hotărârea Consiliului UNBR nr. 412/07-08 decembrie 2018;

Consiliul UNBR, în ședința din 24 iunie 2020,

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art. 1 (1) Art. I, lit. A, Pct. 2.4 din Anexa la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 82/17-18 iulie 2020 – „Ghidul orientativ al onorariilor minimale”, se modifică și va avea următorul cuprins:
„2.4. În materia executării silite:
2.4.1. asistență/reprezentare în procedura executării silite cu caracter patrimonial – se aplică onorariul de la pct.2.2;
2.4.2. asistență, reprezentare în procedura executării silite cu caracter nepatrimonial – 1.760 lei;
2.4.3. contestație la executare împotriva executării silite înseși, având caracter patrimonial – se aplica prevederile pct.2.2;
2.4.4. contestația la executare  împotriva executării silite având caracter nepatrimonial  – 1.760 lei;
2.4.5. cereri de suspendare a executării silite, respectiv a executării provizorii – 880 lei;
2.4.6 cererile de întoarcere a executării silite – 2.200 lei.
2.4.7 cereri privind recunoașterea executării străine – 1.760 lei”.

(2) „Ghidul orientativ al onorariilor minimale” se republică în Anexa la prezenta hotărâre, împreună cu modificările și completările reținute prin prezenta hotărâre.

Art. 2 – Consiliul UNBR mandatează Grupul de lucru înființat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 267/17 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, să analizeze și să propună reactualizarea cuantumului onorariilor prevăzute în Ghidul orientativ al onorariilor minimale.

Art. 3  Prezenta Hotărâre se comunică membrilor Consiliului UNBR și se publică pe pagina web a UNBR (www.unbr.ro).

C O N S I L I U L U. N. B. R.


Descarcă integral Hotărârea + Anexa format DOCX / PDF