La data de 21 iunie 2025, Baroul Constanța a organizat, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România și INPPA – Centrul teritorial Constanța, o conferință internațională dedicată Zilei Avocatului Român.
Evenimentul a debutat cu un moment festiv, în cadrul căruia invitați din România și din străinătate au susținut alocuțiuni pe teme relevante pentru profesia de avocat. A fost subliniată dubla semnificație a acestui an: 30 de ani de la adoptarea Legii nr. 51/1995, în același an în care, la nivel european, a fost lansată spre semnare Convenția europeană pentru protecția profesiei de avocat.
Au luat cuvântul:
● Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România
● Călin Andrei Zamfirescu, președinte de onoare al UNBR
● Marie-Pascale Piot, decanul Baroului Hauts-de-Seine
● Martun Panosyan, președintele Asociației Avocaților Francofoni din Armenia
● Dorin Popescu, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova
● Dan Oancea, directorul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților
● Mihăiță Bubatu, președintele Casei de Asigurări a Avocaților
Baroul Hauts-de-Seine a fost reprezentat și de foștii săi decani, Isabelle Clanet dit Lamanit și Vincent Maurel, fiind evocat momentul începutului colaborării dintre Baroul Constanța și Baroul Hauts-de-Seine, inițiat în 2019 prin sprijinul UNBR și al Conseil National des Barreaux.
În cadrul deschiderii festive, a fost decernat Premiul „Avocat Ion Theodorescu Valahu” domnului avocat Gheorghiu Crum, din Baroul Constanța, pentru o carieră de peste 45 de ani în profesie. De asemenea, Fundația Europrof a acordat premii speciale pentru trei avocați din Baroul Constanța – doi avocați stagiari și un avocat definitiv – care s-au remarcat prin rezultate excelente la examenele de primire în profesie și de absolvire a INPPA.
După deschiderea festivă, conferința a continuat cu o dezbatere pe teme de drept civil și de drept penal, susținute de:
● Prof. univ. dr. Traian Briciu Președintele UNBR
● Conf. dr. Claudiu Dinu, Facultatea de Drept a Universității din București
● Conf. univ. Dr. Laura Stănilă, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timișoara
● Prof. univ. Dr. Mihai Hotca, Rector al Universității Nicolae Titulescu din București
● Marie Pascale Piot, decan al Baroului Hauts-de-Seine
Galerie foto:
Descarcă Teme drept civil și procedură civilă AICI