Soluționarea contestațiilor la barem. PROCES VERBAL din data de 23 septembrie 2021 privind soluționarea contestațiilor la barem, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 19 septembrie 2021

Soluționarea contestațiilor la barem. PROCES VERBAL din data de 23 septembrie 2021 privind soluționarea contestațiilor la barem, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 19 septembrie 2021

23 septembrie 2021

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR ŞI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2021

Comisia Națională de Examen

PROCES VERBAL
din data de 23 septembrie 2021
privind soluţionarea contestaţiilor la barem, formulate de candidaţii care s-au prezentat la proba de examen din data de 19 septembrie 2021

În conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice,

Comisia națională de examen,

Analizând contestaţiile la baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru calitatea de avocat stagiar și de la examenul pentru calitatea de avocat definitiv, precum şi opiniile formulate de membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor la barem,

CONSTATĂ ŞI, RESPECTIV, DISPUNE URMĂTOARELE:

1. În baza opiniei majoritare a membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor la baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru avocații stagiari, se admite contestaţia la următoarea întrebare de la disciplina „Drept penal” de la proba scrisă pentru avocații stagiari: Grila 1 (70), Grila 2 (61), Grila 3 (63), Grila 4 (74).
Drept urmare:
– Se anulează întrebarea menţionată mai sus și, potrivit art. 22 alin. (6) al Regulamentului-cadru de examen, se acordă un (1) punct la această întrebare tuturor candidaţilor.

2. În baza opiniei majoritare a membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor la baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru avocații stagiari, se admite contestaţia la următoarea întrebare de la disciplina „Drept procesual penal” de la proba scrisă pentru avocații stagiari: Grila 1 (88), Grila 2 (95), Grila 3 (86), Grila 4 (86).
Drept urmare:
– La întrebarea menţionată mai sus se consideră corectă indicarea literelor a) și b) ca variantă corectă de răspuns. În consecinţă, potrivit art. 22 alin. (5) al Regulamentului-cadru de examen, se acordă un (1) punct la această întrebare atât candidaţilor care au indicat ca variantă corectă de răspuns litera a) și b), cât și candidaților care au indicat ca variantă corectă de răspuns litera a) sau litera b).

3. În baza opiniei unanime a membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor la baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru avocații stagiari, se admite contestaţia la următoarea întrebare de la disciplina „Drept procesual penal” de la proba scrisă pentru avocații stagiari: Grila 1 (94), Grila 2 (85), Grila 3 (84), Grila 4 (89).
Drept urmare:
– La întrebarea menţionată mai sus se consideră corectă indicarea literei b) ca singură variantă corectă de răspuns. În consecinţă, potrivit art. 22 alin. (4) al Regulamentului-cadru de examen, se acordă un (1) punct la această întrebare numai candidaților care au indicat ca variantă corectă de răspuns litera b).

4. Se resping toate celelalte contestaţii la baremul de evaluare, formulate de candidaţii care s-au prezentat la proba scrisă din data de 19 septembrie 2021 a examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice.

5. Se republică baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru avocații stagiari, cuprinzând modificările prevăzute la pct. 1 – 3 de mai sus.

6. În baza prevederilor art. 22 alin. (7) al Regulamentului-cadru de examen, se acordă un termen de 24 de ore, cu începere de la data de 23.09.201 ora 14.00 până la data de 24.09.2021 ora 14.00, numai pentru candidații de la examenul pentru avocații stagiari al căror punctaj a fost diminuat în urma procedurii soluționării contestațiilor și care vor putea formula contestație exclusiv cu privire la întrebările/răspunsurile anulate.

7. Se validează baremul de evaluare la testul tip grilă de la examenul pentru avocații definitivi astfel cum a fost publicat la data de 20 septembrie 2021, ora 13, care devine barem final.

8. Evaluarea lucrărilor probei de examen din data de 19 septembrie 2021, în baza baremelor finale publicate, pentru toți candidații (pentru calitatea de avocat stagiar și pentru calitatea de avocat definitiv), se va realiza numai după finalizarea etapei de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 6 de mai sus.

9. Prezentul proces verbal se va publica pe pagina web a U.N.B.R. şi I.N.P.P.A. și se comunică consultantului tehnic al examenului. .

COMISIA NAŢIONALĂ DE EXAMEN