Uniunea Națională a Barourilor din România a sprijinit și onorat evenimentele aniversare dedicate împlinirii a 150 de ani de existență a Baroului Arad, un reper de tradiție și excelență în profesia de avocat.
Baroul Arad a marcat la 5 aprilie 2025 o aniversare istorică: 150 de ani de la atestarea documentară și de tradiție juridică neîntreruptă. Cu această ocazie, avocații arădeni, alături de Președintele UNBR, membri ai Comisiei Permanente, reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului academic și ai instituțiilor partenere, s-au reunit în cadrul Adunării Generale Festive și al Conferinței Aniversare a Baroului Arad, organizate cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Evenimentul, desfășurat în atmosfera solemnă a Marelui Salon al Vechiului Cazinou din Arad, a fost deschis de dl. av. Andrei Ioniță, decanul Baroului Arad, care a adresat un cuvânt de bun venit invitaților și a punctat importanța continuității și a valorilor fundamentale ale avocaturii.
Prin participarea și mesajele transmise în cadrul Adunării Generale Festive și Conferinței aniversare, UNBR și-a reafirmat angajamentul față de apărarea profesiei de avocat și a principiilor fundamentale ale statului de drept.
Președintele UNBR, prof. univ. dr. Traian-Cornel Briciu, a evidențiat importanța consolidării rolului avocatului în societate: „Tradiția nu este doar comemorare, ci fundamentul pe care construim avocatura viitorului”.
În cadrul Adunării Festive, au fost susținute alocuțiuni de către conducerea UNBR precum și de către oficialități locale și naționale fiind acordate distincții pentru contribuția remarcabilă adusă profesiei de avocat. Printre invitați s-au numărat:
● Membrii Comisiei permanente a UNBR, dl. vicepreședinte Mihai Baco, dl. vicepreședinte Liviu Mihai (decan al Baroului Suceava), dl. vicepreședinte Sergiu Stănilă, dl. secretar general al Comisiei Permanente, Alexandru Suciu (decan al baroului Sibiu), d-na Luminița Ioana, dl. Cristian Domocoș;
● Domnul Presedinte al Casei de Asigurări a Avocaților, Mihăița Bubatu;
● Domnii decani al barourilor Argeș – Dragoș Andrei Nicolescu, Bihor – Adrian Stancu, Satu Mare – Vlad Băculescu, Sălaj – Cristian Tărău, Timiș-Cristian Banda;
● Secretarul de stat în cadrul Ministerului Justiției, dna Roxana Momeu;
● Prefectul județului Arad, dl. Mihai Pașca;
● Președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin-Marinel Cionca-Arghir;
● Primarul municipiului Arad, dl. Călin Bibarț;
● Reprezentanți ai instanțelor judecătorești și ai Ministerului Public;
● Rectorii universităților din Arad, alături de alți parteneri instituționali și reprezentanți ai mediului juridic.
După sesiunea festivă, evenimentul a continuat cu Conferința profesională aniversară având tema „Dreptul în schimbare. Rolul avocatului între normă și practică”. Conferința a fost structurată în două secțiuni principale:
● Drept civil și procesual civil, susținută de prof. univ. dr. Traian Briciu și conf. univ. dr. Claudiu Dinu;
● Drept penal, procesual penal și fiscal, cu intervenții semnificative din partea dr. Mihail Udroiu (judecător ÎCCJ) și conf. univ. dr. Flavius Cosmin Costaș.
Ziua aniversară s-a încheiat cu un moment festiv găzduit de Salonul Regal, în cadrul unui cocktail și un recital susținut de Cvartetul Arădean, urmat de banchetul oficial.
AICI puteți vedea prezentarea aniversară a Baroului Arad.
Galerie foto: