Dreptul la apărare vs. folosirea ca mijloace de probă a înscrisurilor clasificate

Dreptul la apărare vs. folosirea ca mijloace de probă a înscrisurilor clasificate

23 februarie 2017

Dreptul la apărare vs. Folosirea ca mijloace de probă a înscrisurilor clasificate

Avocat Petre Matei
Auditor de justiție Ioan-Andrei Stoian

I. Enunțarea problemei

Prin folosirea ca mijloace de probă în cadrul proceselor civile a documentelor clasificate se poate aduce atingere mai multor principii fundamentale ale procesului civil, precum: dreptul la un proces echitabil (art. 6 alin. 1 CPC, art. 6 par. 1 CEDO), principul egalităţii (art. 8 CPC), dreptul la apărare (art. 13 CPC), principiul contradictorialităţii (art. 14 CPC).

În concret, partea împotriva căreia se folosesc documente clasificate este lipsită de orice posibilitate de a proba contrariul celor consemnate în acestea, atâta timp cât nu are acces la ele (nici ea personal, nici apărătorul ei). În acest fel se aduce atingere dreptului la apărare şi la un proces echitabil. Totodată, partea care deţine şi foloseşte astfel de mijloace de probă (documente clasificate) va avea în cadrul procesului o poziţie de superioritate, aducându-se astfel atingere principiului egalităţii, ce trebuie să caracterizeze procesul civil.

Prin folosirea ca mijloace de probă a documentelor clasificate va avea de suferit inclusiv principiul contradictorialităţii, întrucât instanţa nu ar putea pune în discuţia părţilor aspecte consemnate în astfel de înscrisuri. Or, după cum se ştie, „Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.” (art. 14 alin. 6 CPC).

Ipoteza cea mai frecventă în care poate apărea această problemă este cea în care una dintre părţi este statul.

II. Posibile soluţii. Concluzii

Pentru rezolvarea acestei situaţii se pot identifica următoarele soluţii:
– declasificarea în anumite condiţii a informaţiilor în litigiu şi folosirea lor ca mijloace de probă conform dreptului comun;
– permiterea accesului la aceste documente avocatului părţii şi folosirea lor ca mijloace de probă;
– permiterea accesului la aceste documente avocatului şi părţii şi folosirea lor ca mijloace de probă;
– nefolosirea respectivelor înscrisuri ca mijloace de probă în cadrul procesului, dacă nu se adoptă niciuna dintre măsurile de mai sus.

Considerăm că cea mai viabilă dintre variantele prezentate mai sus este prima, respectiv declasificarea în anumite condiţii a informaţiilor în litigiu şi folosirea lor ca mijloace de probă conform dreptului comun.

Vom analiza succint motivele pentru care celelalte alternative nu sunt preferabile:

– permiterea accesului la documente clasificate avocatului părţii şi folosirea lor ca mijloace de probă

În prezent, profesia de avocat nu este una dintre acelea pentru care se poate obţine, conform legii, autorizaţie de acces la informaţii clasificate. Cu toate acestea, reglementarea în viitor a acestui fapt nu este de neconceput.

Astfel, atâta timp cât sunt respectate exigenţele asigurării unei protecţii adecvate a documentelor clasificate şi principiul necesităţii de a cunoaşte, nu există motive pentru care un avocat nu ar putea obţine o autorizaţie de acces la informaţii clasificate (să nu uităm că organele judiciare care reprezintă acuzarea – poliţişti, procurori, judecători au acest drept).

Cu toate că, teoretic, nu este de neconceput ipoteza pusă în dicuţie, ea nu este una viabilă. Ea nu rezolvă problema.

În primul rând, dacă doar avocatul părţii are acces la aceste informaţii, acesta nu şi-ar putea îndeplini una dintre cele mai importante obligaţii profesionale – informarea clientului (a se vedea art. 112, 113 din Statutul profesiei de avocat). Dacă ar aduce la cunoştinţa clientului său informaţiile clasificate la care are acces (şi care se referă la clientul său), avocatul s-ar face vinovat de infracţiunea de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională (art. 407 CP) sau de alte infracţiuni.

În al doilea rând, toate actele pe care avocatul le-ar încheia în exercitarea profesiei sale şi care s-ar baza pe informaţii clasificate ar dobândi nivelul de clasificare al documentului din care provin (conform art. 14 din HG nr. 585/2002). S-ar crea astfel dificultăţi foarte mari, întrucât clientul nu ar mai avea acces la actele întocmite de apărătorul său (ex. Cerere de chemare în judecată, întâmpinare, concluzii scrise etc.).

În al treilea rând, nu trebuie ignorate măsurile speciale de protecţie pe care avocatul care a obţinut autorizaţie trebuie să le ia în vederea protejării documentelor clasificate: cameră în care să fie ţinute documentele clasificate, registre specifice, fichet metalic etc. (art. 40 şi urm. din HG nr. 585/2002).

În al patrulea rând, s-ar crea mari dificultăţi în ceea ce priveşte transmiterea, multiplicarea şi transportul acestor documente. Aceste formalităţi ar îngreuna şi întârzia înfăptuirea actului de justiţie.

– permiterea accesului la aceste documente avocatului şi părţii şi folosirea lor ca mijloace de probă

Acordarea accesului la informaţii clasificate oricărei persoane care are un litigiu nu este o soluţie. În acest fel, protejarea documentelor secrete de stat ar deveni iluzorie. În orice caz, pe această cale s-ar ajunge la desfiinţarea ideii de secret de stat/secret de serviciu.

– nefolosirea documentelor clasificate ca mijloace de probă în cadrul procesului, dacă nu se adoptă niciuna dintre măsurile de mai sus

Prin ignorarea cu desăvârşire a unor astfel de informaţii s-ar putea crea mari prejudicii uneia dintre părţi, întrucât anumite aspecte nu ar putea fi dovedite în alt fel – ne referim aici în special la situaţia în care statul este parte în procedură.

Cu toate acestea, soluţia pusă în discuţie ar putea fi luată în calcul în situaţia în care ar exista posibilitatea declasificării documentelor de către emitent, iar acesta ar hotărî să nu le declasifice.

Din cele ce preced rezultă că soluţia declasificării în anumite condiţii a informaţiilor în litigiu şi folosirea lor ca mijloace de probă conform dreptului comun este cea mai oportună. Ea este de natură să asigure un just echilibru între dreptul la apărare în procesul civil şi interesul general al protejării securităţii naţionale.

În orice caz, declasificarea ar trebui să se facă cu respectarea anumitor condiţii:
– prin declasificare să nu fie dezvăluită identitatea surselor cu care lucrează serviciile secrete (ex. informatori, colaboratori etc.);
– prin declasificare să nu fie dezvăluite metodele specifice folosite de serviciile secrete pentru culegerea informaţiilor;
– procedura de declasificare să ofere suficiente garanţii pentru protejarea siguranţei naţionale;
– în cazul documentelor strict secret de importanţă deosebită nu ar trebui să fie posibilă această declasificare pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă.

OBSERVAŢIE: soluţia propusă este în concordanţă cu dispoziţiile art. 352 alin. 11 şi 12 CPP care reglementează această problemă în cadrul procesului penal.

III. Propuneri de lege ferenda

A) HG nr. 585/2002

Art. 20 al Anexei cuprinzând Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România din 13 iunie 2002 la HG nr. 585/2002 ar trebui modificat astfel:

„Art. 20
(1) Informaţiile se declasifică dacă:
a) termenul de clasificare a expirat;
b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare;
c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege;
d) această măsură este necesară pentru înfăptuirea justiţiei.

(1^1) În cazul prevăzut la alin. 1 lit. d, declasificarea informaţiilor secrete de stat se poate face doar cu respectarea următoarelor condiţii:
a) prin declasificare să nu fie dezvăluită identitatea surselor cu care lucrează serviciile secrete;
b) prin declasificare să nu fie dezvăluite metodele specifice muncii informative, folosite de serviciile secrete pentru culegerea informaţiilor;
c) prin dezvăluirea informaţiilor să nu fie puse în pericol siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare;
d) informaţiile clasificate la nivelul strict secret de importanţă deosebită nu pot fi declasificate în scopul folosirii lor ca mijloace de probă în procesele civile.

(1^2) Verificarea îndeplinirii condiţiilor enumerate la alin. 1^1 se face de către autoritatea emitentă a documentului clasificat care, după caz, va formula o solicitare conform art. 19 sau va respinge motivat cererea de declasificare a informaţiilor.

(2) Declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale.

(3) Emitenţii documentelor secrete de stat vor evalua periodic necesitatea menţinerii în nivelurile de secretizare acordate anterior şi vor prezenta, împuterniciţilor şi funcţionarilor superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, propuneri în consecinţă.”

B) Codul de procedură civilă

Articolul 13 din Codul de procedură civilă ar trebui modificat în forma indicată:

„Art. 13. Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.
(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3^1) Dacă autoritatea emitentă nu declasifică total sau parţial informaţiile clasificate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate.”

Avocat Petre Matei 
Auditor de justiție Ioan-Andrei Stoian

* Articolul a fost preluat cu acordul autorului și al www.juridice.ro

Distribuie prin: