Consiliul UNBR din 16 februarie 2018 a decis ca evenimentele organizate de UNBR și INPPA în 2018 să se desfășoare sub deviza „PROFESIA DE AVOCAT DIN ROMÂNIA LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE: 1918 - 2018"

Publicăm Codul Deontologic al Avocatului Român adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17 iunie 2017 cu mențiunea că acesta intră în vigoare odată cu prima zi a Anului Centenarului - 2018.

Aducem la cunoștință, pe această cale, avocaților și tuturor autorităților publice adresa Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale privind, cităm: ”… o rețea de falsificare de documente care are ca scop obținerea atestării calității de avocat pe teritoriul spaniol pentru cetățeni din spațiul Uniunii Europene, în special cetățeni italieni.”

Protecția prin lege a avocatului. Modificarea Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat din 2017

Protecția prin lege a avocatului. Modificarea Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat din 2017

18 octombrie 2018

Independența profesiei de avocat. Principalele modificări aduse Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Av. dr. Traian Briciu

Vicepreședinte UNBR

Independența este de esența profesiei de avocat, fiind un principiu fundamental de organizare și exercitare a profesiei.

Potrivit principiului independenței, în exercitarea profesiei avocatul se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic.

Scopul activității avocatului este acela de a promova și apăra drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanelor. Acest scop poate, în anumite cazuri, să intre în conflict chiar cu interesele statului sau autorităților publice. Clientul ar putea cere ajutorul față de un abuz săvârșit chiar de autorități. Cum ar putea avocatul să îl apere cu succes și fără teamă, dacă nu ar fi el însuși independent față de stat? Din această perspectivă se vorbește despre independența funcțională a avocaturii, care se manifestă în raporturile dintre profesia de avocat și organele statale. Din această perspectivă, profesia de avocat se bucură de o organizare și conducere proprie, în afara oricărei ingerințe statale. Statul și-a asumat numai rolul de reglementare a structurilor organizatorice și a principalelor coordonate ale statutului profesional al avocaților. Corpului profesional însă îi revine conducerea efectivă a profesiei, iar în această privință nu există ingerințe statale.

Acest aspect al principiului independenței se concretizează în:

– dreptul avocaților de a alege organele profesiei;

– dreptul avocaților ca, în cadrul organelor alese – Congresul Avocaților –, să procedeze la o reglementare a activității lor, prin adoptarea de norme infraparlamentare, cum sunt cele cuprinse în Statutul profesiei de avocat;

– inexistența unui drept al statului de control asupra activității avocatului (de exemplu, răspunderea disciplinară revine în totalitate organelor alese în cadrul corpului profesional);

– avocații nu au un raport de subordonare față de instanțe sau parchete, nici măcar atunci când sunt desemnați să acorde asistență juridică din oficiu. Poziția avocatului trebuie să rămână aceea de apărare a intereselor legitime ale persoanei, indiferent că acest lucru convine sau nu autorităților judiciare într-un anumit moment. În aplicarea principiului independenței, statul garantează avocatului impunitatea, în mod general și prealabil, pentru orice susținere necesară realizării apărării. În acest sens, se prevede că avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată și cu respectarea solemnității ședinței și demnității participanților la procedură, în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și nici dacă sunt în legătură cu consultațiile oferite justițiabililor ori cu formularea apărării în acea cauză ori pentru susținerile făcute în cadrul consultațiilor verbale sau consultațiilor scrise acordate clienților, dacă ele sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională. Este de reținut că independența manifestată de avocat față de organele judiciare nu trebuie confundată cu dreptul de a spune orice și în orice formă. Avocatul nu este apărat și nici nu trebuie apărat pentru nerespectarea solemnității ședinței de judecată sau pentru folosirea unor cuvinte sau expresii de natură a aduce atingere autorității, demnității și onoarei completului de judecată, procurorului, celorlalți avocați, părților ori reprezentanților acestora (art. 39 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995).

– avocații dispun de un sistem de pensii propriu, distinct de sistemul public. Acesta are caracter privat și este gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților.

Fiind de esența profesiei de avocat, independența se manifestă indiferent de forma de exercitare a profesiei și indiferent de modalitatea de exercitare a profesiei.

Legea consacră universalitatea și indivizibilitatea independenței avocatului, în sensul că aceasta se manifestă în toate aspectele pe care le implică activitatea profesională. Activitatea desfășurată de avocat în condițiile legii și ale Statutului profesiei de avocat, indiferent de forma și modalitatea de exercitare a profesiei, care generează venituri profesionale, nu poate fi reconsiderată ca activitate dependentă în conformitate cu condițiile Codului fiscal.

Aceste dispoziții au drept consecință:

– lipsirea de suport legal a oricărei distincții în ceea ce privește natura independentă a activității profesionale între diferitele forme și modalități de exercitare a profesiei. Sunt indiscutabil independenți și avocații salarizați în interiorul profesiei, precum și avocații stagiari.

– avocații sunt absolviți de a dovedi că activitatea lor îndeplinește criteriile de independență a activității pe care le prevede art. 7 C.fisc., independența fiind de esența profesiei;

– organele fiscale nu au dreptul de a reconsidera veniturile obținute de avocat ca fiind provenite din activități dependente;

– avocații trebuie să respecte legea și statutul pentru a se afla sub protecția textului legal.

Din perspectiva ultimei precizări, așa cum am mai arătat, un aspect al principiului independenței avocatului vizează raporturile acestuia cu clientul. Pentru a îndeplini adevăratul sau rol, ce îmbină interesul privat cu cel public, avocatul trebuie să fie independent nu numai față de autoritățile statului, ci și față de propriul client, precum și față de orice altă persoană care ar avea interes în cauză. Avocatul nu este un subordonat al clientului și nu urmează necondiționat interesele acestuia, ci numai în limita în care ele sunt legitime. Avocatul nu trebuie să se confunde cu clientul, adesea pătimaș și exagerat în așteptări, ci trebuie să își păstreze acea distanțare față de concretul speței specifică profesionistului. El nu trebuie să se lase atras în tensiunile cazului pe care îl are de instrumentat, deoarece în acest fel se confundă cu partea și își pierde aura de partener al justiției, coborând la nivelul de simplu mandatar. De asemenea, avocatul nu poate lucra decât în beneficiul clientului. El nu poate accepta o cauză pentru motive ce țin de un interes propriu în cauza respectivă sau din dorința de a servi interesele altor persoane decât clientul. Acest aspect al principiului independenței, care din păcate nu este destul de bine înțeles, se consideră încălcat atunci când se constată în persoana avocatului: existența unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredințată; prestarea de activități avocațiale în scopul de a se face plăcut clienților, magistraților sau publicului; prestarea de activități avocațiale din simplă complezență; existența oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional; subordonarea întregii activități a avocatului unui singur client, adică activitatea practicată sub forma denumită „in-house lawyer”.

Independența avocatului nu este efectivă în absența unei reglementări adecvate a modului în care se realizează remunerația activității acestuia. Sub acest aspect, legea prevede o noutate relativă – existența unor onorarii minimale. Consiliul U.N.B.R. adoptă, cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat. Necesitatea unor onorarii minimale, cu caracter de recomandare, a apărut a urmare a nevoii de:

– eliminare a cazurilor de practicare a unor onorarii foarte mici în scopul atragerii clientelei;

– crearea unui cadru de referință obiectiv, unitar și public, util[14] pentru situațiile în care instanța ar aprecia că este cazul să aplice dispozițiile art. 451 alin. (2) NCPC, dar și pentru situațiile în care ar exista o dispută între client și avocat în privința onorariului;

– a avea un ghid, opozabil potențialului client, care poate constitui un punct de pornire pentru determinarea onorariului liber negociat[15].

Impunerea unor onorarii minimale, cu caracter de recomandare, are un efect pozitiv din perspectiva împiedicării concurenței neloiale și din perspectiva demnității avocatului, din perspectiva evaluării muncii sale. Așa cum corect s-a reținut, această regulă nu are caracter anticoncurențial și se regăsește și în cazul altor profesii juridice[16].

Consiliul U.N.BR. trebuie să găsească cel mai bun echilibru între valoarea muncii avocatului din perspectiva demnității acestuia și interesul accesului publicului la informația juridică în raport cu posibilitățile de suportare a costurilor pe care le implică onorariul avocatului.