Declarația CCBE privind consultarea publică a Comisiei Europene în legătură cu reglementarea profesiilor: ”Planurile naționale de acțiune și proporționalitatea reglementărilor”.

Declarația CCBE privind consultarea publică a Comisiei Europene în legătură cu reglementarea profesiilor: ”Planurile naționale de acțiune și proporționalitatea reglementărilor”.

31 august 2016

La data de 19 august 2016, Consiliul Barourilor Europene (CCBE) a prezentat răspunsul său la consultarea publică a Comisiei Europene privind ”reglementarea profesională: proporționalitate și Planurile naționale de acțiune ale statelor membre “. Această consultare este legată de Directiva 2013/55/UE privind recunoașterea calificării profesionale și a strategiei Comisiei Europene pentru Piața Unică, deoarece în Comunicarea sa din 28 octombrie 2015 (COM (2015) 550) a propus introducerea unui cadru analitic comun, pe care Statele membre vor trebui să îl  pună în aplicare în momentul evaluării proporționalității cerințelor de calificare în cadrul serviciilor profesionale, inclusiv activitățile avocaților.

Declarație CCBE privind consultarea publică a Comisiei Europene în legătură cu reglementarea profesiilor: ”Planurile naționale de acțiune și proporționalitatea reglementărilor”

Libertatea de stabilire a avocaților, valorile de bază ale profesiei de avocat și proporționalitatea reglementărilor (și aplicarea acestora)

Având în vedere valorile de bază ale profesiei de avocat, poziția specială a avocatului poate justifica limitări specifice privind libera circulație a serviciilor și libertatea de stabilire, limitări care nu se aplică altor furnizori de servicii.

În absența unor norme comunitare specifice în domeniu, fiecare stat membru este, în principiu, liber să reglementeze exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul său. Din acest motiv, Rezoluția Parlamentul European din 26 mai 2016 referitoare la Strategia privind piața unică face clar faptul că normele aplicabile în profesia de avocat pot fi diferite de la un stat membru la altul, și, într-adevăr, prevede în mod expres faptul că “dacă un stat membru impune norme mai puțin stricte decât altul nu înseamnă că regulile din urmă sunt disproporționate și, prin urmare, incompatibile cu dreptul Uniunii Europene “. Carta privind principiile fundamentale ale avocatului european  stabilește elemente comune care stau la baza normelor naționale și internaționale care reglementează conduita avocaților europeni.

În majoritatea statelor membre, barourile sunt însărcinate cu responsabilitatea de a adopta reglementări menite să asigure practica corespunzătoare a profesiei. Unele dintre regulile esențiale adoptate în acest scop prevăd, în special, ca avocatul să acționeze în deplină independență și exclusiv în interesul clienților, să evite orice risc de conflict de interese, precum și obligația de a respecta strict secretul profesional. Necesitatea unor astfel de norme a fost analizată în studiul  Yarrow & Decker, care evaluează justificarea economică a reglementărilor  profesionale din sectorul serviciilor juridice.

Astfel, membrii barourilor sunt ținuți de o obligație de a fi într-o situație de independență și față de autoritățile publice, alți operatori și terți, de care  nu trebuie să fie influențați. Ei trebuie să garanteze că toate măsurile luate într-un caz, sunt luate în interesul exclusiv al clientul .

În hotărârea Golder c. Regatului Unit din 21 februarie 1975, Curtea Europeană Drepturilor Omului (CEDO) a arătat deja că dreptul de acces efectiv la justiție implică dreptul de a fi asistat în fața instanței de către un avocat independent.. Potrivit Curții, numai în  prezența  avocatului său un acuzat poate beneficia de o apărare  “concretă și eficientă”.

În conformitate cu CEDO, independența Baroului constituie un corolar indispensabil al independenței avocatului. Numai în cazul în care Baroul își poate exercita atribuțiile în deplină independență poate fi garantată și  independența avocatului.

Prin urmare, avocatul trebuie să fie în măsură să-și garanteze independența în cel mai larg sens al cuvântului: din partea guvernului, a instanței și a procurorului, precum și din partea autorității de executare, și față de  autoritatea legislativă. Trebuie să fie, de asemenea, independent față de cea de a patra putere: presa, și într-un sens mai larg, față de opinia publică.

În plus față de CEDO, Curtea de Justiție a Uniunii Europene consideră, de asemenea, independența avocatului ca o garanție fundamentală a dreptului de apărare a părții acuzate.

Independența avocatului este în mare parte asigurată și de faptul că supravegherea activităților și a abaterilor ale avocatului nu este lăsată la latitudinea guvernului saua  autorităților judiciare, ci unei entități juridice independente sau unui colegiu de avocați. În acest sens, sarcina esențială a Barourilor, din care trebuie să fie membru orice avocat, este de a asigura o reglementare, în conformitate cu Carta principiilor fundamentale ale avocatului european.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât în repetate rânduri că aplicarea normelor profesionale ale avocaților, și anume că normele privind organizarea, calificările, etica profesională, supervizarea și răspunderea, să servească un obiectiv de interes general, care poate justifica un impediment în calea liberei circulații a persoanelor. Potrivit Curții, aplicarea acestor norme profesionale oferă consumatorilor finali ai serviciilor juridice garanția necesară de integritate și experiență, contribuind, astfel, la buna administrare a justiției.

Limitările privind libertatea de stabilire sunt prevăzute în Directiva 98/5/CE privind exercitarea cu caracter permanent a profesiei de avocat intr-un stat membru, altul decat cel în care s-a obținut calificarea: a se vedea, de exemplu, articolul 11 alineatul (5), potrivit căruia în cazul în care normele fundamentale care reglementează un grup de avocați din statul membru de origine sunt incompatibile fie cu normele în vigoare în statul membru gazdă, fie cu dispozițiile primului paragraf, statul membru gazdă se poate opune deschiderii unei sucursale sau unei agenții pe teritoriul său fără restricțiile prevăzute la punctul 1.

CCBE consideră că, în pofida formulării sale aparent permisive, exercitarea unei posibilități pentru statele membre de a refuza dreptul de stabilire, precum cea prevăzută de articolul 11 alin. 5 este supusă unui test de proporționalitate pe baza unei evaluări de la caz la caz.

În hotărârea sa din 30 noiembrie 1995, Curtea de Justiție a aplicat pentru prima dată principiul proporționalității în ceea ce privește libera circulație a avocaților, și mai specific la stabilirea acestora. Atunci, serviciile temporare au fost deja facilitate de Directiva privind serviciile avocaților, în timp ce Directiva 98/5/CE referitoare la stabilire nu era încă adoptată. Curtea a decis că “măsurile naționale susceptibile să împiedice sau să facă mai puțin atractivă exercitarea libertăților fundamentale garantate de tratat trebuie să îndeplinească patru condiții:

1. trebuie să fie aplicate în mod nediscriminatoriu;

2. acestea trebuie să fie justificate de cerințe imperative de interes general;

3. trebuie să fie de natură să asigure realizarea obiectivului pe care îl urmăresc;

4. și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a se obține. “

Aceste patru condiții sunt denumite în continuare “testul de proporționalitate”.

În consecință, cu condiția ca avocatul să respecte normele locale proporționale, pentru a reveni la exemplul din articolul 11 din Directiva 98/5/CE, un stat membru poate să refuze stabilirea pe teritoriul său a unui avocat dintr-un alt stat membru, pe motiv că un astfel de avocat face parte dintr-o firmă care are nonavocați între proprietari sau conducerea acestuia, numai în condițiile prevăzute la articolul 11.1 din directivă. Art.11.1 prevede un test de proporționalitate de tip Gebhard, deși cu restricții în ceea ce privește obiectivele de politică publică permise. În cazul unei firme de avocatură care are neavocați între proprietari sau în conducerea acesteia, modul în care este exercitat dreptul unui  stat membru de a refuza ca un avocat să practice pe teritoriul său, în calitate de membru al organizației sale,  așa cum prevede articolul 11.5  (sau chiar alte reglementări ale barourilor care restricționează dreptul la liberă circulație),  în egală măsură trebuie să fie justificat de motive imperative de interes general, care, potrivit art. 11.5 (ultima teză), nu se limitează la cele menționate la articolul 11.1, și trebuie să facă obiectul unei test de proporționalitate.

Pe baza jurisprudenței CJUE, ar trebui, printre altele, să fie luate în considerare următoarele elemente ca motive imperative de interes general: buna administrare a justiției, protecția consumatorilor de servicii juridice, practica corespunzătoare a profesiei de avocat, independența avocaților, datoria de a acționa în interesul exclusiv al clienților, respectarea obligației de a evita orice risc de conflict de interese, și stricte respectarea secretului profesional.

Este de datoria Barourilor de a evalua aceste riscuri și să aplice testul de proporționalitate de la caz la caz.

Traducere: CCBE statement on the European Commission Consultation on the regulation of professions: Member States’ National Action Plans and proportionality in regulation

Distribuie prin: