Pactul pentru Justiție | Oana Cambera: „Ne dorim ca dialogul dintre Guvern, autoritățile judiciare și profesiile juridice să devină o regulă, nu o excepție”

Pactul pentru Justiție | Oana Cambera: „Ne dorim ca dialogul dintre Guvern, autoritățile judiciare și profesiile juridice să devină o regulă, nu o excepție”

16 octombrie 2025

Pactul pentru Justiție | Oana Cambera: „Ne dorim ca dialogul dintre Guvern, autoritățile judiciare și profesiile juridice să devină o regulă, nu o excepție”

Oana Cambera, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a subliniat, la masa rotundă „Pactul pentru Justiție – responsabilitate comună pentru o justiție funcțională”, organizată de Comisia juridică a Senatului României împreună cu UNBR, că Guvernul sprijină inițiativa Pactului și consideră dialogul constant dintre instituții o condiție esențială pentru stabilitatea sistemului judiciar.

Salut această inițiativă. Este o ocazie foarte bună să vorbim despre cooperare și despre un dialog constant, constructiv și consecvent”, a spus Oana Cambera, arătând că Executivul dorește „ca dialogul dintre Guvern, autoritățile judiciare și profesiile juridice să devină o regulă, nu o excepție.”

Ea a evidențiat că Pactul pentru Justiție trebuie privit ca un demers comun pentru reconstrucția încrederii publice: „Avem nevoie de o cultură a dialogului și a colaborării, dar și de respect reciproc între instituțiile care servesc același scop – interesul public.

Fiecare dintre noi, din poziția pe care o ocupă, contribuie la încrederea pe care cetățeanul o are în justiție”, a adăugat reprezentanta Guvernului, subliniind că Executivul este pregătit să sprijine orice demers care întărește statul de drept și cooperarea instituțională.