DECIZII ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Decizia  ÎCCJ nr. 21 din 06 Octombrie 2014 cu privire la interpretarea art.5 alin.1 din Codul penal (Decizie Dosar nr. 23/1/2014/HP/P), Publicată în Monitorul Oficial nr. 0829 din 13 noiembrie 2014

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că dispoziţiile art. 5, alin 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv.

Art. 5  Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În această cauză, Curtea a fost învestită în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile care să răspundă la întrebarea dacă ”art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretat că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv și față de care s-a împlinit prescripția răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată prin Decizia nr. 2/2014 a ÎCCJ, însă față de care prescripția răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiași text legal prin Decizia  265 din 2014 a Curţii Constituţionale.

Problema de drept a survenit  deoarece de la 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a art 5 alin 1 Cod penal) şi până  la 20 mai 2014 când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia CCR nr 265 / 2014 ( prin care s-a statuat ca „dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile) a intervenit şi o hotărâre de interpretare a ICCJ, deci alt act cu putere obligatorie pentru judecători.

Astfel:

–          Reglementand aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei, legiuitorul a consacrat in alin. 1 al art. 5 din Codul penal exceptiile de la activitatea legii penale, materializate in ultraactivitatea legii abrogate si retroactivitatea legii noi pentru fapte comise anterior intrarii acesteia in vigoare, transpunand, astfel, principiul constitutional al retroactivitatii legii penale mai favorabile.

–          Prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca, in aplicarea art. 5 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, stabilind mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile in doua etape, urmand ca mai intai sa se identifice dispozitiile mai blande cu privire la pedeapsa din legi succesive, iar apoi sa se aleaga legea mai favorabila in cazul prescriptiei raspunderii penale prin luarea in considerare a tuturor prevederilor incidente din cuprinsul aceleiasi legi (durata termenului, intreruperea si suspendarea cursului de prescriptie).

–          La data de 20 mai 2014 s-a publicat in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr. 372, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a statuat ca „dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile”.

Având în vedere această succesiune de acte cu putere obligatorie, ÎCCJ şi-a pornit argumentaţia de la definirea noţiunii de lege penală, pentru că este vorba de aplicarea “legii penale mai favorabile”. Art. 173 din Codul penal definesc notiunea de lege penala, prin care se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice si ordonante de urgenta sau alte acte normative care, la data adoptarii lor, aveau putere de lege.

Curtea a arătat că efectul obligatoriu pentru instante al dezlegarii date problemelor de drept ce au format obiectul recursului in interesul legii si al intrebarii prealabile, consacrat de norma procesual penala in art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3), nu confera hotararilor interpretative ale instantei supreme caracter de acte cu putere de lege, ci reprezinta o transpunere a dispozitiilor art. 126 alin. (3) din Constitutia Romaniei referitoare la pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie in ierarhia sistemului judiciar si la rolul sau de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti.

Spre deosebire de hotararile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in interpretarea si aplicarea unitara a legii in materie penala care, potrivit art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala, sunt obligatorii doar pentru instante, deciziile instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii si produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constitutie, impunandu-se a fi respectate nu numai de catre instantele judecatoresti, ci de toate subiectele de drept, atat de Parlament, cat si de Guvern, respectiv de autoritatile si institutiile publice. Asadar, in virtutea legii fundamentale, deciziile Curtii Constitutionale sunt de imediata si generala aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ceea ce inseamna ca nu se aplica doar raporturilor juridice nascute ulterior acestui moment, ci tuturor situatiilor juridice in desfasurare, care nu au fost definitiv judecate pana la data publicarii. Singura exceptie o reprezinta situatia actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale care reprezinta lege penala mai favorabila, in sensul art. 5 alin. (2) din Codul penal si care ultraactiveaza. Pentru a exista aceasta exceptie de la principiul activitatii legii penale este obligatoriu ca, prin decizia pronuntata, Curtea Constitutionala sa declare neconstitutionalitatea unui text dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul in care prin hotarare se da o unica interpretare conforma cu legea fundamentala fara ca textul din actul normativ sa fie declarat neconstitutional. Avand in vedere ca, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constitutionala nu a declarat neconstitutionale dispozitiile art. 5 din Codul penal, ci doar a stabilit singura interpretare conforma cu Constitutia a acestui text de lege, rezulta ca in cazul concret, ce a format obiectul controlului de constitutionalitate, nu este incidenta situatia de exceptie reglementata in alin. 2 al articolului mentionat, decizia fiind de imediata si generala aplicare de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, tuturor situatiilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca solutionate definitive

In aceste conditii, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala si-a incetat efectele, incepand cu data de 20 mai 2014 cand a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si astfel nu mai poate fi aplicata raporturilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesolutionate definitiv pana la data publicarii hotararii instantei de contencios constitutional, intrucat, pentru considerentele dezvoltate in prezenta, nu reprezinta lege penala mai favorabila.