Baroul București: Informare cu privire la Protocolul semnat între ANPC și Baroul București

Baroul București: Informare cu privire la Protocolul semnat între ANPC și Baroul București

04 martie 2020

La data de 02 martie 2020, Baroul București, reprezentat prin Domnul Prodecan Daniel Fenechiu, în baza deciziei decanului, pe de o parte,  și Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANpC), reprezentată prin Președinte, domnul  Andrei Tinu,pe de altă parte,

Au semnat un Protocol privind colaborarea dintre cele două instituții (nr. 2413/02.03.2020 – Baroul București , respectiv nr. 9742/ANC/02.03.2020 – ANpC)

Potrivit art. 3.2. din Protocol, ”În scopul atingerii obiectivelor cooperării, ANpC își asumă următoarele obligații:

a) Să recunoască dreptul avocaților membri ai Baroului București de a-și reprezenta clienții în fața sa, în baza unui contract de asistență juridică, legal încheiat, conform prevederilor Legii nr. 51/1995 actualizate, și care se actualizează față de Autoritate cu împuternicire avocațială care să confirme drepturile cu care au fost împuterniciți, avocații având obligația de a prezenta împuternicirea avocațială pentru fiecare persoană pentru care solicită informații, personalul instituției având obligația de a le acorda relațiile solicitate în cadrul [… citește mai mult]

Distribuie prin: