Baroul Satu Mare – Consiliul Baroului Satu Mare susține necondiționat pozițiile exprimate de către UNBR și Baroul București, venite în sprijinul confraților noștri Robert Roșu și Corina Dicu

Baroul Satu Mare – Consiliul Baroului Satu Mare susține necondiționat pozițiile exprimate de către UNBR și Baroul București, venite în sprijinul confraților noștri Robert Roșu și Corina Dicu

24 decembrie 2020

COMUNICAT

Consiliul Baroului Satu Mare susține necondiționat pozițiile exprimate de către UNBR și Baroul București, venite în sprijinul confraților noștri Robert Roșu și Corina Dicu.

În cursul zilei de ieri 21.12.2020, în fața Palatului de Justiție din municipiul Satu Marea avut loc un protest al avocaților din Baroul Satu Mare, prin care am dorit să ne manifestăm solidaritatea față de cei doi colegi.

Este inadmisibil ca un avocat să fie condamnat penal pentru faptul că și-a exercitat profesia cu bună credință și dedicație. Din păcate prin condamnarea celor doi colegi s-a creat un precedent periculos pentru întregul corp profesional al avocaților din România.

Dreptul la apărare precum și cel la liberă exprimare trebuiesc ocrotite cu sfințenie într-un stat care se dorește a fi democratic.

Statul de Drept a primit o grea lovitură din partea Justiției prin condamnarea colegilor noștri Robert Roșu și Corina Dicu.

Întreaga comunitate a avocaților din Baroul Satu Mare este revoltată din cauza represiunii nedrepte a confraților noștri Corina și Robert, fiind creată impresia că avocatul poate fi tras la răspundere penală pentru susținerile și apărările pe care le face în folosul clienților săi.

Consiliul Baroului Satu Mare
prin d e c a n
avocat Vlad Băculescu


Citește Comunicatul fisier PDF AICI