Baroul Suceava și UNBR au transmis autorităților locale din județul Suceava întreaga lor disponibilitate pentru susținerea unei campanii de asistență juridică gratuita oferite refugiaților din zonele de conflict

Baroul Suceava și UNBR au transmis autorităților locale din județul Suceava întreaga lor disponibilitate pentru susținerea unei campanii de asistență juridică gratuita oferite refugiaților din zonele de conflict

28 februarie 2022

AVOCAȚI PENTRU REFUGIAȚI

o campanie a Uniunii Naționale a Barourilor din România de asistență juridică și umanitară pentru refugiații din Ucraina

#AvocatipentruRefugiati

#BaroulSuceava

#DemnitatePentruRefugiati

Din dorința de a putea ajuta la gestionarea acestei crize umanitare și pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului, Baroul Suceava și UNBR au transmis autorităților locale din județul Suceava întreaga lor disponibilitate  pentru  susținerea  unei  campanii  de  asistență  juridică gratuita oferite refugiaților din zonele de conflict. În urma discuțiilor purtate cu instituția Prefectului și reprezentanții ONG-urilor am  încheiat  un  parteneriat  pentru  oferirea  de   asistență judiciară gratuită refugiaților din Ucraina.

În urma discuțiilor cu reprezentații Instituției Prefectului și a Crucii Roșii  am  stabilit de  comun  acord ca  donațiile  în  bani  din  partea dumneavoastră, în cazul în care doriți să contribuiți, să fie transmise direct  în  contul  Crucii  Roșii  Suceava.

CONT:RO21RNCB0244020411980024, contact Director Dediu Cornel tel.0722/342.867

Am stabilit acest lucru pentru a simplifica procedurile și pentru ca donațiile dumneavoastră  să  ajungă  direct  la  persoanele care  au  mai multă nevoie, întrucât criza umanitară se  petrece cu precădere peste graniță la Punctul de  Frontieră Porunbo, unde pot ajunge  doar reprezentanții Crucii Roșii.

De asemenea,  este deschis la sediul Baroului un punct de strângere donații în produse care vor fi transmise ulterior Crucii Roșii Suceava și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Facem precizarea ca în acest moment este stringenta nevoie de pături, saci de dormit, paturi de campanie, medicamente, produse de igienă  personală.  În  clipa  de  față  nu  există  solicitări  pentru  produse alimentare perisabile.

Vă mulțumim pentru solidaritatea și efortul dumneavoastră!
Decan, av. Liviu Mihai