Baroul Timiș – Conferința profesională: Specialiști de referință despre probleme actuale în codurile României, ediția a IV-a, Timișoara, 18.09.2021

Baroul Timiș – Conferința profesională: Specialiști de referință despre probleme actuale în codurile României, ediția a IV-a, Timișoara, 18.09.2021

18 august 2021

BAROUL TIMIȘ, în parteneriat cu EDITURA UNIVERSUL JURIDIC,

organizează a IV-a ediție a Conferinței „Specialiști de referință despre probleme actuale în codurile României”.

Conferința va avea loc sâmbătă, 18 septembrie, începând cu ora 10.00 în Aula Magna „Ioan Curea”, Universitatea de Vest din Timișoara.

Conferința va fi structurată în patru paneluri tematice, după cum urmează:

Panel I – Drept procesual civil

Panel II – Drept procesual penal

Panel III – Drept civil

Panel IV – Drept penal

Speakeri confirmați (în ordine alfabetică):

– Prof. univ. dr., av. Traian Briciu, Președinte, Uniunea Națională a Barourilor din România

– Prof. univ. dr., av. Sergiu Bogdan, Asociat coordonator al SCA Sergiu Bogdan & Asociații

– Jud. Mircea Crețu, Președinte, Curtea de Apel Timișoara

– Conf. univ. dr., av. Claudiu Constantin Dinu, Facultatea de Drept, Universitatea din București

INTERMEZZO – av. dr. Florentin Țuca, Managing Partner, Țuca Zbârcea & Asociații

– Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Rector, Universitatea „Nicolae Titulescu”, București

– Prof. univ. dr., av. Gheorghiță Mateuț, Universitatea Babeș-Bolyai

– Prof. univ. dr., av. Lucian Bernd Săuleanu, Decan, Baroul Dolj

– Jud. dr. Mihail Udroiu, Curtea de Apel Oradea

– Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea

Condiții de participare:

Taxa de participare este:

– 50 lei+TVA pentru avocații definitivi membri ai Baroului Timiș și avocații definitivi cu sediul secundar înregistrat la Baroul Timiș;
– 300 lei+TVA pentru avocații membri ai altor Barouri și pentru orice alte persoane care nu se încadreaza în categoria de mai sus, atât pentru prezența fizică, cât și online.

Participarea online nu este disponibilă pentru avocații membri ai Baroului Timiș și nici pentru avocații definitivi cu sediul secundar înregistrat la Baroul Timiș

Pentru avocații stagiari membri ai Baroului Timiș, participarea este gratuită.

Taxa de participare se poate achita în contul RO15BREL0002001437590100,

deschis la Banca Libra Internet Bank Timișoara, titular Baroul Timiș, CIF 4759527,

pe ordinul de plată făcându-se mențiunea „taxă de participare Conferință 18.09.2021 pentru ……………………….. (nume, prenume)”.
Copia OP se transmite prin e-mail la [email protected].

Înscrierile se fac până în data de 17.09.2021, ora 12.00.

Taxa de participare include (și pentru avocații stagiari):

– asistare la lucrările conferinței;
– cafea/apă pe toată durata evenimentului;
– masa de prânz;
– abonament valabil pana la data de 31.12.2021 la un modul Bibliolex (Biblioteca juridică virtuală).
–bibliolex are 5 module: REVISTELE UNIVERSUL JURIDIC, EXECUTARE SILITĂ, INSOLVENȚĂ, DREPT NOTARIAL, LIFE IN LAW, LAW IN LIFE.

Toți participanții vor primi acces la modulul REVISTELE UNIVERSUL JURIDIC.

În cazul în care doriți acces la alt modul vă rugăm sa va exprimați opțiunea printr-un e-mail trimis la adresa: [email protected].

Înscrierea este obligatorie pentru toate categoriile de avocați enumerate mai sus.

Conferința este organizată cu sprijinul:

WOLTERS KLUWER România

Alpha Bank

Alexandrion Grup România

Tudor. Personal Tailor