Baroul Timiș: ”O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există” – miercuri, 4 octombrie

Baroul Timiș: ”O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există” – miercuri, 4 octombrie

03 octombrie 2023

Baroul Timiș: ”O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există” – miercuri, 4 octombrie

Membrii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) au votat în unanimitate, în ședința din 1-2 septembrie 2023, declanșarea unei forme de protest extrem pentru conștientizarea rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Astfel, în cadrul campaniei “O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există”, miercuri, 4 octombrie, avocații își vor întrerupe activitatea timp de 24 de ore. Prin decizia Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 32/12 septembrie 2023, avocații vor asigura asistență juridică în cauzele urgente, cum ar fi cele cu masuri preventive sau asiguratorii.

”UNBR și barourile declară că problemele actuale din justiție sunt chestiuni de interes public care necesită dialogul la aceeași masă a reprezentanților celor trei puteri în stat, precum și a partenerilor indispensabili ai justiției.

În ziua de miercuri, 4 octombrie 2023, Baroul Timiș nu va emite împuterniciri avocațiale pentru asistența juridică obligatorie în procesul penal și nu va desemna avocați. De asemenea, Baroul Timiș nu va desemna avocați care să exercite activitatea profesională de asistență judiciară/extrajudiciară gratuită și, respectiv, de curator în procesul non-penal.

Baroul Timiș recomandă membrilor săi să își întrerupă activitatea în ziua de miercuri, 4 octombrie 2023.

Miercuri, 4 octombrie 2023, Baroul Timiș va organiza la sediul său, începând cu ora 10:00, o Masă rotundă cu invitați din toate instituțiile judiciare, în care se vor dezbate posibile soluții pentru rezolvarea problemelor semnalate. De asemenea, va avea loc o conferință de presă, în care vor fi prezentate principalele provocări cu care se confruntă avocații la nivel local, cu accent pe problemele acute”, spune decanul Baroului Timiș, avocat dr. Sergiu I. Stănilă.

Priveste motivele pentru care a fost declansata actiunea de protest, acestea constau in disfunctionalitatile pe care le intampina avocatii in desfasurarea activitatilor judiciare. In acest sens, UNBR prezinta, prin intermediul unui comunicat de presa emis luni, 4 septembrie 2023, o lista cu 12 probleme cu care se confrunta avocatii, ale caror consecinte sunt afectarea dreptului la aparare si a liberului acces la justitie, precum si impiedicarea asigurarii unui drept la aparare efectiv si legitim.

„Campanie de constientizare a rolului si importantei Avocatului in apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti

Ca urmare a problemelor recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din tara, la solicitarea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, cu privire la disfunctionalitatile frecvente pe care le intampina avocatii in desfasurarea activitatilor judiciare in plan local, materializate in:

nerespectarea rolului avocatului si a functiei acestuia in cadrul procesului judiciar (identificarea avocatului cu clientul, incalcarea confidentialitatii comunicarilor dintre avocati si clienti, limitarea abuziva a pledoariei);

organizarea activitatii instantelor fara a se respecta repartizarea cauzelor pe intervale orare, intarzieri nerezonabile in procedura de regularizare a cererilor si in redactarea si comunicarea hotararilor sau comunicarea acestora in timpul vacantei judecatoresti, fara a se respecta dreptul la recuperarea capacitatii de munca al avocatului;

lipsa de respect manifestata de organele de urmarire penala in mod constant si frecvent, atat fata de timpul si drepturile avocatilor desemnati pentru asistenta judiciara din oficiu, cat si fata de timpul si drepturile avocatului ales; in foarte multe cazuri, amanarea sau chiar omiterea emiterii si comunicarii referatelor de plata, precum si amendarea abuziva a avocatilor de catre organele de urmarire penala;

reorganizarea activitatilor de sedinta judecatoreasca altfel decat programul stabilit initial, fara informarea din timp a avocatilor participanti la dosare;

accesul ingreunat la arhive si la informatiile relevante ale dosarului electronic, care impiedica pregatirea in termen util a apararii;

intarzierile sistematice la plata onorariilor avocatilor pentru asistenta din oficiu,

cenzurarea abuziva a onorariilor avocatiale pana la sume derizorii, dupa criterii subiective si fara considerarea obligatiilor fiscale aferente veniturilor avocatiale;

cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activitatilor de asistenta juridica obligatorie;

omisiunea instantelor de a acorda onorariile aferente asistentei judiciare din oficiu, prin hotararile judecatoresti, cu respingerea solicitarilor de completare a dispozitivului si punerea cheltuielilor de judecata in sarcina avocatului solicitant;

desemnarea curatorilor si a sarcinilor pe care le au de indeplinit fara a se dispune corelativ achitarea unui onorariu sau lipsa desemnarii si platii curatorilor citati in caile de atac ale hotararilor judecatoresti;

atitudinea de lipsa de respect fata de timpul de studiu si rolul avocatului in procesul penal si civil;

tendintele de inasprire a masurilor fiscale, ce vizeaza profesiile liberale si care vor avea un impact economic deosebit de grav asupra pietei serviciilor, implicit asupra profesiei de avocat, cu efect direct asupra onorariilor percepute justitiabililor, ingreunand si mai mult liberul acces la actul de justitie, cuantumul nerezonabil al unor taxe de timbru, care este de natura a impiedica accesul la justitie al cetatenilor,

Toate cele de mai sus reprezentand deficiente sistemice cu consecinta gravei afectari a dreptului la aparare si a liberului acces la justitie, precum si impiedicarea asigurarii unui drept la aparare efectiv si legitim.

Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania a hotarat organizarea unei campanii pentru apararea drepturilor avocatilor si implicit ale justitiabililor, cu scopul constientizarii rolului profesiei de Avocat si a profesionistilor Avocati in viata sociala a Statului, a societatii Civile si a sistemului judiciar”, se precizeaza in comunicatul UNBR, in care sunt sintetizate problemele cu care se confrunta avocatii din toata tara.

Integral AICI