Comunicat de presă – Baroul Iași: Întrevedere între conducerea Baroului Iași și UNHCR despre integrarea refugiaților care provin din profesii liberale

Comunicat de presă – Baroul Iași: Întrevedere între conducerea Baroului Iași și UNHCR despre integrarea refugiaților care provin din profesii liberale

29 noiembrie 2023

Comunicat de presă Baroul Iași   

 

Întrevedere între conducerea Baroului Iași și UNHCR despre integrarea refugiaților care provin din profesii liberale

Iași, 28 noiembrie 2023 – Avocații din Baroul Iași s-au întâlnit cu reprezentanții UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați în România, pentru a discuta despre posibile soluții care să faciliteze integrarea refugiaților care provin din profesii liberale în piața muncii din țara aleasă ca destinație pe termen lung. La întrevederea cu reprezentantul UNHCR în România Pablo Zapata și cu Andrea Dianne Groves ( Head of Field Unit – Iași) au participat din partea Baroului Iași: decanul Oana Neda, prodecanul Iulian Cațarschi, precum și membrii Consiliului Baroului: Doina Stupariu, Mihai Tun, Tudor Duca și Irina Raihel Arnautu.

Reprezentanții UNHCR au remarcat că posibilele soluții care să faciliteze integrarea, inclusiv a avocaților care au fost forțați să-și părăsească țara de origine, trebuie să înceapă prin identificarea acestora și a sprijinului necesar pentru integrare în piața muncii. Împreună, participanții au subliniat importanța protejării tuturor colegilor avocați, inclusiv a celor refugiați din motive de război, persecuții sau alte situații extreme. Aceștia au adăugat că accesul în profesie este acordat în mod egal tuturor avocaților străini și au făcut referire la reglementările interne și la cele ale Uniunii Europene.

Abordările la nivel național în materie de reglementare a profesiei de avocat sunt relativ uniforme, în sensul că toate statele membre reglementează profesia prin activități rezervate și titluri protejate. La nivelul UE, Directiva 98/5/CE și Directiva 77/249/CEE facilitează mobilitatea avocaților în întreaga UE.

De asemenea, conform informațiilor furnizate de statele membre, în baza de date a profesiilor reglementate există aproape 6 000 de profesii reglementate în Uniunea Europeană, numărul acestora variază însă de la o țară la alta.  Potrivit unei comunicări a  executivului european, sectoarele juridic și contabil contribuie împreună cu 3 % la nivelul global de ocupare a forței de muncă în UE și cu același procent la valoarea adăugată brută totală a UE și, de asemenea, furnizează servicii vitale altor sectoare economice.

Contactată de echipa UNBR, Ana Lukyanchenko, avocată din Ucraina, refugiată în România, ne-a declarat că sunt 65 de mii de avocați în țara ei de origine, care întâmpină dificultăți în exercitarea profesiei. Ana este refugiată în România din 24 februarie 2022 și, deși inițial a sperat că se va întoarce acasă, acum și-a depus actele pentru obținerea cetățeniei române și se pregătește ca anul viitor să-și înscrie copilul la școală. Mărturisește că, deși vorbește românește, practicarea dreptului în altă țară decât cea de origine este un proces complex de integrare.


Galerie foto: