Concluziile întâlnirii Consiliului UNBR cu Ministrul Justiției, referitoare la proiectul de modificare a legii avocaturii

Concluziile întâlnirii Consiliului UNBR cu Ministrul Justiției, referitoare la proiectul de modificare a legii avocaturii

07 iunie 2016

Sâmbătă, 4 iunie 2016, a avut loc ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) la care a participat doamna Raluca Prună, Ministrul Justiției, care și-a exprimat intenția de a discuta cu avocații cu privire la aspectele acestui proiect.

Consiliul UNBR a luat act de explicațiile date de doamna Ministru în legătură cu poziția Ministerului Justiției, transmisă Guvernului României și comunicată Camerei Deputaților  privind  forma proiectului de lege, reflectată în primul Raport al Comisiei juridice a Camerei Deputaților.

S-a constatat că această poziție instituțională nu a fost transmisă și avocaților pentru a se identifica exact aspectele ce impun discuții tehnice în legătură cu proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, față de care Ministrul Justiției a exprimat în spațiul public, critici și considerații, care au fost respinse ca nefondate, de organele profesiei de avocat.

Doamna Ministru a admis că a făcut și greșeli în afirmațiile publice privind intenția de consacrare legală a unei „imunități absolute” a avocaților, precum și în cele referitoare la lipsa unor reglementări similare în alte țări europene cu privire la prezența decanului la perchezițiile la sediul avocatului. Având în vedere și condiția sa de „avocat incompatibil” în Baroul București, după ce a făcut verificări suplimentare, a considerat și consideră că există aspecte incluse în proiectul de lege, care comportă discuții din perspectiva tehnică a  unui jurist, însă „nici lumea nu mai este așa cum o știam. Sunt restrângeri, din păcate, de drepturi” (!)

Urmare interpelărilor și luărilor de poziții ale unor membri ai Consiliului UNBR și a discuțiilor purtate, doamna ministru și-a exprimat decizia ca în viitor Ministerul Justiției să conlucreze cu UNBR în ceea ce privește toate proiectele de acte normative, inclusiv cele aflate deja în lucru la Ministerul Justiției, care vizează funcționarea, înfăptuirea justiției și apărarea, inclusiv cu privire la cele aflate în prezent în lucru, la Ministerul Justiției.

Consiliul UNBR a luat în discuție propunerile unor consilii ale  barourilor, comunicate UNBR sau direct în spațiul public,  prin care s-a solicitat să fie organizate, la nivel național, acțiuni de protest față de afirmațiile incorecte ale Ministrului Justiției  cu privire la efectele  reglementarilor propuse prin Proiectul de lege , inclusiv în forma suspendării prestării serviciilor avocațiale angajate sau în care avocații sunt desemnați din oficiu, pe o perioada de timp determinată pentru a se înțelege  de către toate autoritățile implicate decizia Corpului profesional al avocaților  de a nu  se admite  nici un compromis  când este vorba despre obligația generală de a se respecta principiul confidențialității comunicărilor dintre avocat și client, consacrat legal în interesul persoanelor care apelează la sfatul unui avocat, ori care se apără prin avocat!

Urmare dezbaterilor, Consiliul UNBR a decis ca toate manifestările organizate de  U.N.B.R. și de Barouri până la Ziua avocatului și Ziua justiției din acest an să se constituie într-un protest ferm al Corpului profesional al avocaților din România atât față de derapajele identificate în mesajele publice cât, mai ales, față de atitudinea autorităților de încălcare sau restrângere a dreptului la secretul profesional și a dreptului de acces la un tribunal pe bază de lege și prin apărarea efectivă a drepturilor cetățenilor !

Consiliul UNBR adresează un mesaj de mulțumire tuturor organizațiilor profesionale ale judecătorilor care și-au manifestat în spațiul public sprijinul pentru apărarea valorilor fundamentale ale profesiei de avocat, inclusiv prin promovarea unei legislații clare, precise și previzibile privind profesia de avocat , în consens cu exigențele statului de drept și își exprimă convingerea că protestul inițiat de avocați va fi susținut în continuare.

CONSILIUL UNBR