Contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu

Contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu

29 noiembrie 2014

noutati

 
noutati

DECIZII ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

  • Contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu
  • Decizia ICCJ nr. 4 din 29 Septembrie 2014 privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 425 ind.1 alin. (1) din Codul de procedură penală (Monitorul Oficial nr. 0821 din 11 noiembrie 2014)

    Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, s-a arătat că, în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la faptul dacă şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în camera de consiliu sau se desfăşoară în şedinţă publică, iar hotărârea pronunţată este decizie sau încheiere.

    Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 203 alin. (5) si art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedura penala.

    Într-o primă orientare, minoritară, instanţele au considerat ca şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia declarată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de camera preliminară privind masurile preventive are loc în camera de consiliu şi hotărârea ce se pronunţă este o încheiere.  Aceasta opinie se întemeiaza pe dispoziţiile art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală care prevad că “In cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu”.

    Într-o a doua orientare instanţele au considerat că şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia declarată împotriva incheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de camera preliminară privind măsurile preventive are loc în şedinţa publica, iar hotărârea pronunţată este o decizie. Această opinie se intemeiază pe următoarele considerente:

    –           Prin Hotărârea Bocellari şi Rizza impotriva Italiei (Dosar nr. 399/02) Hotarare – 13.11.2007 [Sectia a 11-a], Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, ca art. 6 paragraful l din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale a fost încălcat în componenta privitoare la publicitatea sedinţei de judecată. Astfel, Curtea europeana a reţinut că, deşi *Desfăşurarea procedurilor vizând aplicarea măsurilor preventive în camera de consiliu, atât în prima instanţă, cât şi în apel, este expres prevazută de lege, […] Justiţiabilii implicaţi într-o procedură de aplicare a măsurilor preventive trebuie sa aibă cel puţin posibilitatea de a solicita o şedinţă publică in faţa camerelor specializate ale tribunalelor şi curţilor de apel

    –          S-a considerat că dispoziţiile art 203 din Codul de procedură penală, în care se face vorbire despre contestaţiile privitoare la măsurile preventive care se soluţionează în camera de consiliu, ar fi o eroare de legiferare deoarece prin acest articol a fost reglementată procedura prin care judecatorul de drepturi şi libertăţi şi cel de camera preliminară dispun, în prima fază, asupra cererilor, propunerilor şi plângerilor privind măsurile preventive, câtă vreme pentru calea de atac a contestaţiei legiuitorul a reglementat expres procedura prin articolele 204 si 205 din Codul de procedură penală.

    Curtea a admis  recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov , stabilind că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală stabileşte că în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.

    În argumentarea deciziei, Curtea a reţinut că Sedinţa desfasurată în camera de consiliu nu este publică, însa instituie o serie de garanţii suficiente pentru respectarea drepturilor inculpatului. Astfel procedura, atât în fond, cât şi în calea de atac, este contradictorie şi se desfăşoară in prezenţa avocatului şi a inculpatului care beneficiază de toate înlesnirile necesare organizării eficiente a apărării (audiere, acces la dosar, comunicarea hotarârii s.a.). In materia măsurilor preventive, în faza urmăririi penale ori în camera preliminarp, lipsa de publicitate nu exclude şi nu limitează garanţii procesuale recunoscute pentru sedinţa publica, ci protejeaza inculpatul şi cercetarea de o publicitate nocivă.

    În ceea ce priveşte invocarea Hotărârii Bocellari si Rizza impotriva Italiei, ICCJ a reţinut că solutia Curtii europene s-a referit la “masuri preventive patrimoniale”, respectiv la confiscare. De asemenea, a mai reţinut că art. 425^1 alin. (1) potrivit căruia calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, instituie o normă cu caracter general. Natura de normă cu caracter general se desprinde din conţinutul său, legiuitorul însuşi făcând aceste precizări în teza finală a textului. Or,  normă generală ulterioară uneia speciale nu abrogă norma specială decât în cazul în care se prevede în mod expres.