Dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal (ref. la împăcarea părţilor) sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei de 1.02.2014 și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit

Dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal (ref. la împăcarea părţilor) sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei de 1.02.2014 și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit

29 noiembrie 2014

noutati

 
noutati
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE PUBLICATE IN MONITORUL OFICIAL

  • Dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal (ref. la împăcarea părţilor) sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei de 1.02.2014 și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit
  • Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din 07 Octombrie 2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, Publicată în Monitorul Oficial nr. 0843 din 19.11. 2014

    Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit. Prin urmare, în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2014), chiar dacă momentul citirii actului de sesizare fusese depășit, poate interveni împăcarea, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

    Art. 159 alin. (3)Cod Penal

     Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

    În cauză s-a pus problema aplicării legii mai favorabile în condiţiile în care în reglementarea actualului cod, împăcarea produce efecte numai între părți, în măsura în care are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, spre deosebire de reglementarea din vechiul Cod penal, care permitea, conform art.132, în situația împăcării, atât solidaritatea activă, cât și solidaritatea pasivă, iar aceasta putea interveni până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

    Conform argumentaţiei susţinute de Ministerul Public,  în măsura în care părțile doresc să se împace și ambele coduri prevăd posibilitatea împăcării pentru o anumită infracțiune, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, în timp ce, pentru acele infracțiuni pentru care doar Codul penal în vigoare prevede împăcarea ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale, actualul Cod constituie legea penală mai favorabilă.

    Curtea a constatat că intrarea în vigoare a Codului penal a creat, în raport cu stadiul soluționării cauzelor penale având ca obiect constatarea săvârșirii infracțiunilor analizate, trei situații procesuale diferite.

    1. Prima dintre acestea privește situația cauzelor soluționate definitiv până la data intrării în vigoare a Codului penal, cărora prevederile art.159 alin.(3) din acest cod nu le sunt aplicabile.
    2. A doua se referă la situația cauzelor aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului penal, în cazul cărora la data anterior referită nu a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței, cauze în care textul criticat poate fi aplicat.
    3.  În fine, a treia ipoteză are în vedere situația cauzelor în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului penal, în care, la data arătată fusese depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

    Curtea a reținut că doar cu privire la această din urmă situație se pune problema constituționalității aplicării/neaplicării dispozițiilor art.159 alin.(3) din Codul penal în situații tranzitorii. Legiuitorul nu a reglementat însă in terminis procedura ce se impune a fi urmată în cazul împăcării ce intervine în cauzele începute sub imperiul Codului penal din 1969, dar în care momentul citirii actului de sesizare a instanței a fost depășit la data intrării în vigoare a Codului penal. Potrivit dispozițiilor art.15 alin.(2) din Legea fundamentală, în aceste cauze va fi aplicată legea penală mai favorabilă. Aceasta poate fi  fie Codul penal din 1969, fie Codul penal în vigoare.

    Pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art.15 alin.(2) din Constituție, așa cum acesta a fost detaliat în jurisprudența Curții Constituționale, Curtea reține că dispozițiile art.159 alin.(3) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care, până la încetarea situațiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea poate interveni și în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal și în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

    În textul Deciziei, Curte a dat indicaţii şi în legătură cu efectele acesteia, reţinând că, potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, coroborate cu cele ale art.11 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.

    O altă dezbatere interesantă în această speţă se referă la calificarea împăcării ca instituţie de drept substanţial şi procesual,  pentru a determina aplicabilitatea principiului legii mai favorabile. S-a  susținut  că împăcarea, din punctul de vedere al dreptului penal, este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar din punct de vedere procesual-penal, reprezintă un impediment în desfășurarea procesului penal. Ministerul Public a argumentat că, fiind o instituție cu o puternică componentă de drept substanțial, aceasta este supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

    Pentru a determina însă natura juridică a acestei instituții, respectiv dacă aceasta este una de drept penal substanțial sau procedural, Curtea, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011, va avea în vedere următoarele criterii: obiectul de reglementare al normei, scopul reglementării și rezultatul la care conduce norma. Așadar, așezarea dispozițiilor de drept penal și a celor procesual penale în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru stabilirea naturii lor (a se vedea Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011 și Hotărârea Curții Europeană a Drepturilor Omului din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr.2), paragrafele 111, 112 și 113). De asemenea, dacă aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile.