INFORMARE privind accesul la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară

INFORMARE privind accesul la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară

09 august 2022

INFORMARE

privind accesul la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară

La 05 august 2022 a avut loc la sediul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară o întâlnire între reprezentanții acestei instituții și cei ai Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la implementarea măsurilor tehnice pentru accesul gratuit la seturile de date din sistemul informatic de cadastru și carte funciară, cu scopul de a ușura accesul avocaților la sistem.

La întâlnire au participat din partea UNBR domnul av. dr. Traian Briciu, Președintele UNBR, domnul av. dr. Sergiu Stănilă, decan al Baroului Timiș și membru al Comisiei Permanente a UNBR și domnul av. Aurelian Antonio Iordan, membru al Comisiei Permanente a UNBR. Din partea ANCPI au participat doamna Hajnalka Ildiko Vig, Președinte Director General, domnul Mircea Viorel POPA, Director General Adjunct, domnul Liviu Stoica, Director IT și doamna Cezara Simirea, Director Direcția Publicitate Imobiliară.

Pentru rațiuni ce țin de verificarea calității de avocat cu drept de exercitare a profesiei a celor care solicită accesul la seturile de date, s-a stabilit de comun acord să fie folosit mecanismul informatic dezvoltat în cadrul TABLOULUI NAȚIONAL AL AVOCAȚILOR (www.ifep.ro), care va colecta acordurile privind prelucrarea datelor și angajamentele de confidențialitate și de respectare a condițiilor, va prelua datele înregistrate în Tabloul național al avocaților și va transmite către ANCPI confirmările necesare în vederea acordării accesului.

După preluarea informațiilor din aplicație (procesarea acestora va fi efectuată zilnic), ANCPI va comunica avocaților pe adresa de poștă electronică înregistrată în Tabloul național al avocaților un email în care se va regăsi linkul pentru aplicația web pentru logarea în eTerra, cu numele de utilizator și parola. Numele de utilizator va fi adresa de email înregistrată în Tabloul avocaților, iar parola alocată inițial va putea fi schimbată de fiecare utilizator individual.

Până la finalul lunii august vor fi efectuate operațiunile tehnice pentru implementarea acestor proceduri și vor fi pregătite tutoriale privind pașii de urmat în vederea accesării sistemului informatic de cadastru și carte funciară, acestea urmând a fi comunicate avocaților.

Vom informa avocații cu privirea la momentul în care se va lansa procedura de acces.