INVITAȚIE DE PARTICIPARE la selecția a 10 avocați participanți la seminarul (nr. 3) “How to handle cross border maintenance procedures? The first decade of applying the Maintenance Regulation”, organizat în cadrul proiectului CrossBFamilyMatters la Luxembourg în perioada 20-21 iunie 2022

INVITAȚIE DE PARTICIPARE la selecția a 10 avocați participanți la seminarul (nr. 3) “How to handle cross border maintenance procedures? The first decade of applying the Maintenance Regulation”, organizat în cadrul proiectului CrossBFamilyMatters la Luxembourg în perioada 20-21 iunie 2022

07 mai 2022

INVITAȚIE DE PARTICIPARE

la selecția a 10 avocați participanți la seminarul (nr. 3) “How to handle cross border maintenance procedures?  The first decade of applying the Maintenance Regulation”, care va fi organizat în cadrul proiectului CrossBFamilyMatters la Luxembourg în perioada 20-21 iunie 2022

Uniunea Națională a Barourilor din România are calitatea de partener, alături de EIPA Luxembourg – European Centre for Judges and Lawyers (ECJL) și The National School of Judiciary and Public Prosecution (Krajowa Szkola Sądownictwa i Prokuratury – KSSIP) în proiectul Cross-border Family Matters: A tour de table of good practices – proiect finanțat de Comisia Europeană.

Proiectul urmărește să ofere instruire practică cu privire la cele două instrumente principale ale dreptului familiei al în UE: Regulamentul Bruxelles II bis și Regulamentul privind întreținerea. Proiectul se va axa, în special, pe cele trei teme majore ale litigiilor transfrontaliere ale dreptului familiei în UE care implică copiii, responsabilitatea părintească, răpirea copiilor și întreținerea familiei.

Programul complet al evenimentului poate fi descărcat AICI.

UNBR are alocate pentru acest eveniment 10 de locuri. Pentru participanții avocați ce vor fi selectați de UNBR, costurile de participare vor fi achitate din bugetul proiectului.

Invităm avocații interesați să își depună candidatura pentru a fi selectați.

Cerințe:

– candidatul trebuie să fie avocat, cu drept de exercitare a profesiei; avocații stagiari nu sunt excluși din această procedură; cu toate acestea vor avea un avantaj persoanele care justifică implicarea profesională în domeniul de referință al proiectului;

– participarea anterioară ca expert sau cursant în proiecte derulate de UNBR, barouri și INPPA reprezintă un avantaj.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 13 mai 2022.

Vă rugăm ca la depunerea candidaturii să menționați dacă sunteți interesat să participați în persoană la eveniment sau dacă preferați participarea online.

Scrisoarea de intenție (cu atașarea înscrisurilor pe care le veți considerați relevante) va fi întocmită într-un singur document, format PDF, care se va transmite la adresa de mail [email protected] cu menționarea în corespondență a faptului că se comunică de către avocați „candidatura în cadrul proiectului Cross-border Family Matters”.

Candidații selectați vor primi informare prin mail cu linkul la care se vor înregistra la eveniment, ca participant avocat, selectat de UNBR.

Persoana de contact în cadrul UNBR: doamna Veronica Morecuț, șef serviciu relații internaționale, tel.: 021/3134875, 0771760079.