Măsurile în vederea elaborării noului Protocol de colaborare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu Uniunea Națională a Barourilor din România

Măsurile în vederea elaborării noului Protocol de colaborare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu Uniunea Națională a Barourilor din România

07 aprilie 2016


  • Măsurile în vederea elaborării noului Protocol de colaborare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu Uniunea Națională a Barourilor din România

Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a transmis Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) adresa nr. 871 / 28 martie 2016, referitoare la măsurile inițiate în urma întâlnirii din data de 16 februarie 2016 dintre Conducerea executivă a UNBR și reprezentanții Oficiului. Această întâlnire  a avut ca scop clarificarea relațiilor inter-instituționale dintre UNBR și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, relative la situația particulară a societăților de avocați în legătură cu respectarea Legii nr.656/2002. Cu această ocazie, s-au discutat probleme privind eficientizarea cooperării instituționale  și aspecte privind asistența pentru pregătirea avocaților în domeniul ce vizează aplicarea legislației pentru prevenirea spălării banilor și finanțarea  terorismului.

În contextul discuțiilor purtate la întâlnirea din 16 februarie 2016, Oficiul a întocmit planul de instruiri pentru 2016 ,care este postat pe website-ul oficiului, la secțiunea programe instruiri, sens în care sunt planificate seminarii în domeniul AML/ CFT persoanelor desemnate în relația cu ONPCSB – inclusiv pentru avocati (iunie/noiembrie 2016). De asemenea, este în curs de elaborare un nou Protocol de cooperare.

Redăm, mai jos, conținutul integral al Adresei  nr. 871 / 28 martie 2016 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) adresată Uniunii Naționale a Barourilor din România,

„Către Uniunea Națională a Barourilor din România

Domnului Av. Dr. Gheorghe Florea, Președinte

În primul rând dorim să menționăm faptul că am fost onorați de vizita delegației UNBR la sediul Oficiului în data de 16 februarie 2016 și să ne cerem scuze pentru furnizarea unui feed-back pe acest palier, cu întârziere.

Salutăm inițiativă organizării unor astfel de întâlniri care oferă posibilitatea consolidării relațiilor de cooperare în domeniu și realizarea unui forum de discuții, schimb de idei cu privire la cele mai bune practici în aplicarea regulilor de conformitate.

În perioada 2005-2015 o serie de rezultate pozitive s-au înregistrat atât pe linia promovării standardelor înalte de integritate, cât și pe linia depistării și urmăririi penale a cazurilor de spălare a banilor având la bază fapte de evaziune fiscală/corupție.

Prevenirea cazurilor de spălare a banilor depinde de conștientizarea riscurilor jucătorilor pe piața financiară și non-financiară, de etică, integritate și transparență.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în dubla sa calitate de reglementator și autoritate de aplicare a legii, încurajează această abordare preventivă care permite depistarea din timp a riscurilor și vulnerabilităților la spălarea banilor și prin care se pot identifica suspiciuni sau chiar incidente de corupție și spălare de bani.

Misiunea noastră comună este de a proteja integritatea, stabilitatea și reputația sistemului financiar și non-financiar sens în care componenta de conformitate joacă un rol esențial la nivelul companiilor și al reprezentanților profesiilor liberale, în calitatea lor de entități raportoare.

Pe această linie, menționăm strategia activă a Oficiului de a întreprinde activități de supraveghere off-site și on-site asupra entităților raportoare care au această menire de a verifica dacă sunt implementate mecanisme specifice de cunoaștere a clientelei, o politică e acceptare a acesteia și proceduri de prevenire și combatere a spălării banilor.

Respectarea elementelor esențiale de politică – fiind vorba de cadrul de reglementare intern al companiilor, va permite acestora să controleze în mod adecvat riscurile față de spălarea banilor.

Companiile care rezistă în situații de criză sunt cele care au dau dovadă de integritate, încredere și trebuie să fim conștienți de faptul că nu există integritate doar pe jumătate, doar până la un punct, cu atât mai mult acum, când capitalul reputațional devine cea mai importantă carte de vizită a unei companii în față clienților săi și a autorităților publice.

Continuarea acestor eforturi comune se impun în perioada următoare, dacă avem în vedere necesitatea implementării de către instituțiile competente ale sistemului românesc de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (Directiva a-IV-a).

Totodată, evaluare națională a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului,inclusiv instituirea unui mecanism pentru a coordona răspunsul național la riscurile menționate sunt sarcini impuse României ca stat membru al UE, iar realizarea lor în practică impune o întărire a parteneriatului public-privat, pe care Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor l-a promovat în ultimii ani.

În contextul discuțiilor purtate la întâlnirea din data de 16 februarie 2016, Oficiul a demarat următoarele acțiuni:

  • a întocmit Planul de instruiri pentru anul 2016 care este postat pe website-ul Oficiului la secțiunea Programe/instruiri, sens în care sunt planificate seminarii în domeniul AML/CFT persoanelor desemnate in relatia cu ONPCSB – inclusiv pentru avocați (iunie/noiembrie a.c.)
  • întocmirea noului draft de Protocol de cooperare care va fi remis UNBR
  • efectuarea acțiunilor de control/inspecție/verificare doar de către specialiștii ONPCSB, conform Legii nr. 656/2002
  • verificarea de către reprezentanții ONPCSB a minutei întocmită de UNBR cu ocazia întâlnirii.

Suntem încrezători că subiectele abordate în cadrul acestei întâlniri reprezintă un pas însemnat în direcția îmbunătățirii nivelului de colaborare dintre Uniunea Națională a Barourilor din România și Oficiu și către încurajarea comunicării dintre actorii implicați pentru asigurarea conformității”.