Mesajul Președintelui UNBR de Ziua Avocatului Român – 24 iunie 2022

Mesajul Președintelui UNBR de Ziua Avocatului Român – 24 iunie 2022

24 iunie 2022

Ziua Avocatului Român 2022

Ceea ce facem este important

Dragi colegi,

Fiecare an reflectă într-un fel aparte valențele avocaților. Anul acesta încă ne aflăm sub efectul pandemiei și al războiului din Ucraina care, lăsând pentru moment deoparte dramele create, a acționat ca un test turnesol pentru profesia noastră și a pus în evidență elementele forte ale avocatului.

Am parcurs un an încărcat de probleme sociale, iar avocații s-au implicat mai mult ca niciodată în comunitate, au venit în sprijinul cetățenilor prin proiectele de educație juridică și pentru refugiați. Au arătat forța profesiei, lucru remarcat atât la nivel intern, cât și la nivel internațional.

De asemenea Campania Apărarea Apărării, desfășurată intensiv pe parcursul anului trecut a avut efecte, după cum bine știți.

Aș dori ca această zi să nu fie una de bilanț, ci una de reafirmare a capacității noastre colective și individuale.

Mulțumesc foarte mult și felicit toți avocații pentru modul în care și-au îndeplinit menirea în aceste condiții extrem de aspre, și mă alătur tuturor celor care astăzi transmit încurajări, bucurie, și simt că ceea ce fac este important.

La mulți ani!

Av. dr. Traian-Cornel Briciu

Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România