• Interviu cu Av. Dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR – Rolul avocatului într-un stat de drept cu privire la apararea vieţii private şi a secretului profesional
• UNBR organizează Ziua Europeană a Avocaţilor

• Modificările Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE PUBLICATE IN MONITORUL OFICIAL

• Dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal (ref. la împăcarea părţilor) sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei de 1.02.2014 și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE NEPUBLICATE IN MONITORUL OFICIAL

• Curtea respinge obiecţia de neconstituţionalitate a legii de abrogare a art 276 cod penal “Presiuni asupra justiţiei”
• Dispoziţiile privind pronunțarea judecătorului de cameră preliminară fără participarea procurorului și a inculpatului sunt neconstituţionale
• Art.77¹ alin.(6) teza finală din Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.
• Curtea Constituţională a decis că nu sunt venituri impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, veniturile realizate în mod individual din exercitarea unei profesii libere de către persoanele cu handicap grav sau accentuat.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

• Contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu
• Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv şi în materia prescripţiei răspunderii penale
• Timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007

• Propunerea legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice la Senat pentru vot final

• Masă rotundă organizată cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la apariţia primei legi moderne de organizare a profesiei de avocat în România

• Despre posibilitatea invocarii secretului profesional în situația în care principalul concept de afaceri al întreprinderii ar fi constat într‑o fraudă de mare amploare
• Noi reguli de transparenţă pentru companiile mari. Acestea vor fi obligate să dezvăluie informaţii privind aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită

Interviu cu Av. Dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR

Rolul avocatului într-un stat de drept cu privire la apararea vieţii private şi a secretului profesional

La data de 10 decembrie 2014, avocaţii vor celebra în premieră Ziua Europeană a avocatului. Decizia de a inaugura această zi, care urmează să fie sărbătorită în fiecare an, a fost luată în cadrul Consiliului Barourilor din Europa şi are ca scop promovarea valorilor comune ale avocaţilor şi a rolului lor în edificarea statului de drept. Legat de acest eveniment, UNBR a ales ca temă principală care să se afle în centrul dezbaterilor ”Rolul legal al avocatului într-un stat de drept cu privire la apararea vieţii private şi a secretului profesional. Situaţia din Romania ”.

„ Avocatul” : Care au fost motivele pentru care UNBR a ales această temă pentru a fi dezbătută cu prilejul Zilei Europene a Avocaţilor?

Gheorghe Florea:  La ora actuală, acest subiect este prioritatea numărul unu pentru avocaţii din România, dar şi pentru cei europeni şi chiar la nivel global. Având în vedere riscurile cu care se confruntă aceste valori fundamentale ale profesiei de avocat, din cauza evenimentelor politice şi sociale petrecute în ultima vreme, Consiliul Barourilor Europene (CCBE)  a propus  avocaţilor europeni să pună în centrul dezbaterilor problematica legată de: ”Supravegherea electronică în masă, ca ameninţare la adresa secretului profesional şi a confidenţialităţii relaţiilor dintre avocat şi clienţi” şi a recomandat ca această temă să fie abordată în cadrul  evenimentelor susţinute de barouri şi de uniunile profesionale cu prilejul primei Zile Europene a Avocaţilor. Prin urmare, tema aleasă de UNBR are drept scop analiza acestor probleme şi găsirea unor soluţii în context naţional.

„ Avocatul”: Care sunt aspectele care pun în pericol secretul profesional şi confidenţialitatea relaţiilor avocat client în context naţional?

Gheorghe Florea:  Trăim în Uniunea Europeană şi orice mişcare legislativă şi chiar de altă natură are repercusiuni directe în plan naţional. Datorită tehnologiei, trăim într-un spaţiu global şi orice eveniment legat de securitatea cetăţenilor, indiferent de locul în care se petrece,  are reverberaţii în legislaţia statelor lumii, implicit în România. Aş aminti aici de Patriotic Act, adoptat de SUA după evenimentele de la 11 septembrie 2001, prin care s-au permis interceptările şi reţinerea datelor în scopul prevenirii actelor de terorism. Acest document legal, adoptat pe alt continent s-a propagat imediat şi în Europa aducând un val de reglementări cu privire la reţinerea datelor şi autorizarea interceptării comunicaţiilor. De atunci, în permanenţă echilibrul dintre dreptul la siguranţă al cetăţenilor şi dreptul la viaţa privată s-a alterat ajungându-se în situaţia în care secretul profesional şi confidenţialitatea relaţiilor avocat client să fie grav periclitate datorită măsurilor de supraveghere dispuse de guverne şi datorită faptului ca legislaţia de protecţie a vieţii private a rămas în urmă. Chiar dacă Directiva privind reţinerea datelor a fost anulată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor a fost declarată neconstituţională, nu ne putem relaxa, dimpotrivă. Trebuie să fim atenţi şi implicaţi foarte activ în evoluţia  legislaţiei care va urma acestora şi ţinând cont de experienţă să nu permitem  ambiguităţi care să pună în pericol confidenţialitatea şi secretul profesional. CCBE a luat poziţie faţă de aceste aspecte şi a făcut recomandări membrilor în legătură cu modul în care ar trebui să acţioneze ca urmare a anulării Directivei privind reţinerea datelor, insistând asupra faptului că incertitudinea privind confidenţialitatea comunicării între avocaţi şi clienţii lor, datorită supravegherii în masă exercitată de guverne poate avea un impact negativ asupra dreptului cetăţenilor UE privind accesul la consiliere juridică, la justiţie şi la un proces echitabil.

„ Avocatul”: Care este rolul avocatului într-un stat de drept cu privire la apararea vieţii private şi a secretului profesional?

Gheorghe Florea:  Rolul avocatului este de a susţine şi a găsi soluţii de echilibru între aceste drepturi  fundamentale nu numai în faţa instanţelor, dar şi de a avea un rol activ în înfăptuirea statului de drept, cu alte cuvinte a veghea în permanenţă la procesul legislativ, astfel încât astfel de dezechilibre să fie înlăturate din start.

Seria evenimentelor petrecute în ultimul timp arată că acum, mai mult decît oricând, avocatul trebuie să intervină cu opinii pertinente în evoluţia legislativă pentru că lucrurile s-au precipitat peste măsură la nivelul Uniunii Europene şi implicit  la nivel naţional. Iată că la puţin timp după ce Directiva UE privind reţinerea datelor a fost declarată nevalidă de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Constituţională a României a procedat la fel cu Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului. În prezent, se aşteaptă un alt proiect de lege care să reglementeze reţinerea datelor însă cu respectarea dreptului la viaţă privată. Avocaţii trebuie să fie vigilenţi încă de la începutul procesului legislativ pentru că astfel de reglementări ar putea afecta relaţia de confidenţialitate avocat client dacă nu sunt bine fundamentate juridic.

„ Avocatul”: Cu ce alte probleme se mai confruntă profesia de avocat?

Ne aflăm într-o perioadă în care evoluţia tehnologiei avansează într-un ritm mult mai accelerat decât legislaţia de protecţie împotriva invaziei vieţii private şi în permanenţă apar  breşe prin care se pot încălca drepturi fundamentale. Şi vă dau ca exemplu apariţia sistemelor de cloud, care nu pun numai probleme de proprietate intelectuală, dar şi de protecţie a vieţii private, a privilegiului avocatului privind relaţia de confidenţialitate cu clientul său.  Chiar dacă teoretic, codul de procedură penală nu permite percheziţionarea corporală , asediului sau a domiciliul avocatului pentru a strînge date despre clienţi, depozitarea documentelor în cloud, pe servere virtuale ar putea să nu mai intre în aria de aplicabilitate a excepţiei. Plus că obligaţiile  providerului cu privire la protecţia acestor date sunt neclare. Deci, cu toate asigurările providerilor că aceste date sunt în siguranţă şi că nu pot fi accesate de persoane străine, atâta vreme cât nu sunt stabilite obligaţii clare legate de protecţia acestor date, cu raportări speciale la protecţia documentelor apărate de secretul profesional, avocaţii nu au voie să stea liniştiţi pentru că profesia lor este într-un mare pericol.

Chiar zilele trecute, Parlamentul European a anunţat că pregăteşte măsuri în vederea  unei mai bune implementări strategiei europene privind cloud computing-ul. Să nu ne aşteptăm că acestea nu ne vizează direct şi foarte repede.  Este de datoria avocatului să fie vigilent cu privire la modul în care vor fi implementate în ţara noastră noile reglementări pentru că îl vizează direct şi pe el dar mai ales pe clientul său.

Majoritatea problemelor pe care le au avocaţii astăzi au aceleaşi surse şi anume breşele ivite în legislaţie cu privire la apărarea secretului profesional. Iar găsirea unor soluţii pentru apărarea secretului şi a confidenţialităţii  în contextul evoluţiei tehnologice şi economice este un aspect extrem de dificil. Avocatul trebuie să răspundă cererii din ce în ce mai diversificate a pieţei şi în acelaşi timp să respecte valorile fundamentale care ţin în viaţă profesia. Şi vă dau câteva exemple. Piaţa reclamă astăzi servicii integrate. Clienţii vor soluţii integrate juridic, financiar, contabil, cercetări de piaţă etc. Problema aici este cum poţi apăra secretul şi confidenţialitatea şi cum poţi evita conflictele de interese în condiţiile în care mai mulţi profesionişti din domenii diferite lucrează la acelaşi material pentru un client. Cum împaci această exigenţă păstrării secretului profesional cu necesitatea informării reciproce cu ceilalţi profesionişti  în vederea realizării unei misiuni comune? Sunt întrebări la care trebuie să găsim soluţii legislative foarte rapid pentru că piaţa, publicul nu aşteaptă. Iar soluţiile de provizorat, fără garantarea acestor valori fundamentale ale profesiei, ne-ar putea costa erodarea încrederii clientului în avocat şi declinul profesiei.

Un alt exemplu ţine de un subiect foarte controversat,  care aparent nu are legătură cu secretul profesional.  Este vorba de publicitate. Piaţa reclamă astăzi promovarea serviciilor avocaţiale, nimeni nu contestă acest lucru. Suntem chiar obligaţi prin lege să comunicăm publicului o serie de informaţii precum cele prevăzute de art. 26, alin.1 al O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România.  Printre altele, avocaţii trebuie să ofere  informaţii cu privire la activităţile conexe şi la parteneriatele prestatorilor, agreate pentru desfăşurarea acestor activităţi, care sunt legate de serviciul în cauză, precum şi cu privire la măsurile luate pentru a se evita conflictele de interese. Aceste informaţii se includ în orice document informativ în care prestatorii oferă o descriere detaliată a serviciilor lor. Legislaţia oferă avocaţilor o posibilitate foarte mare de a-şi face  publicitate până la limita marcată de secretul profesional. Şi acum trebuie să găsim soluţii legislative, astfel încât să permitem avocaţilor să-şi promoveze serviciile avocaţiale pe o piaţă supraaglomerată de servicii conexe, dar în acelaşi timp să marcăm foarte clar limita secretului profesional şi în acest context. Pentru că dacă dacă te afişezi cu clienţii şi te promovezi publicând detalii financiare sau de altă natură dintr-un caz, chiar cu acordul clientului, automat faci o breşă în  secretul profesional şi aceasta are ca efect erodarea încrederii în avocaţi.

„ Avocatul”: Ce mesaj doriţi să transmiteţi colegilor cu prilejul Zilei Europene a Avocaţilor?

Gheorghe Florea:  Aş vrea să folosesc acest prilej pentru a-i îndemna să fie atenţi, să privească ce se întâmplă în jurul nostru, ce reforme se pun la cale în alte ţări europene, în Franţa mai ales, cu privire la profesia de avocat. De asemenea, aş dori să-i îndemn să fie atenţi  la reglementările care urmează la nivel european şi naţional în privinţa retenţiei datelor şi protecţiei vieţii private şi să conştientizeze faptul că suntem într-un moment de răscruce în care dacă nu suntem vocali să ne apărăm valorile fundamentale, profesia noastră se va degrada şi serviciile avocaţiale vor ajunge o marfă generică, fără valoare adăugată. Fără implicarea profundă a avocaţilor în evoluţia reglementărilor care urmează, atât profesia cât şi statul de drept vor avea de suferit.

UNBR organizează Zilua Europeană a Avocaţilor

Cu prilejul Zilei Europene a Avocaţilor, UNBR va organiza conferinţa cu tema ”Rolul legal al avocatului într-un stat de drept cu privire la apărarea vieţii private şi a secretului profesional. Situaţia din Romania”

La data de 10 decembrie 2014, uniunile profesionale şi barourile din Europa celebrează pentru prima oară Ziua Europeană a Avocaţilor. Decizia de a inaugura această zi, care urmează să fie sărbătorită în fiecare an, a fost luată în cadrul Consiliului Barourilor din Europa şi are ca scop promovarea valorilor comune ale avocaţilor şi a rolului lor în edificarea statului de drept.

Tema centrală, propusă de CCBE pentru a fi dezbătută anul acesta în cadrul evenimentelor legate de Ziua Europeană a Avocaţilor, este apărarea secretului profesional şi a confidenţialităţii relaţiilor avocat client.

Această recomandare vine în contextul în care dreptul la viaţă privată şi protecţia informaţiilor cu caracter personal sunt din ce în ce mai ameninţate de supravegherea în masă exercitată de guverne. Avocaţii au un rol fundamental în apărarea drepturilor cetăţenilor şi fără garanţia confidenţialităţii datelor oferite de client, încrederea în justiţie şi statul de drept au de suferit.

Urmând recomandarea CCBE, Uniunea Naţională a Barourilor din România va organiza pe 11 decembrie o conferinţă cu tema ”Rolul legal al avocatului într-un stat de drept cu privire la apararea vieţii private şi a secretului profesional. Situaţia din Romania”, în cadrul căreia vor avea loc prezentări şi dezbateri pe marginea provocărilor legislative legate de această temă.

Vor fi invitaţi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Institutului Naţional al Magistraturii, ai Ministerul Justiţiei şi ai Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie, parlamentari avocaţi, reprezentanti ai Ministerului pentru Societatea Informaţională, cadre universitare şi jurnalişti.

Contextul evenimentului

În 2014, CCBE a lansat ideea de a coordona un eveniment european anual care va încuraja uniunile profesionale şi barourile să organizeze activităţi la nivel naţional şi local,  în jurul unei teme centrale, în scopul promovării Statului de Drept şi a rolului avocatului în apărarea acestor principii juridice în favoarea cetăţenilor.

Prima Zi Europeană a Avocaţilor a fost declarată pe data 10 decembrie 2014

În acest context, CCBE a propus Uniunilor Profesionale Membre să organizeze evenimente în vederea celebrării acestei zile, elaborând şi Ghid al acţiunilor ce pot fi întreprinse cu ocazia acestei zile: European Lawyers Day Handbook

Mai multe Uniuni profesionale din Europa au anunţat deja, pe site-ul CCBE, evenimentele pe care le vor organiza.

Având în vedere îngrijorările din ce în ce mai accentuate privind supravegherea electronica în masă,  CCBE propune pentru acest an ”Supravegherea electronică în masă, ca ameninţare la adresa secretului profesional şi a confidenţialităţii relaţiilor dintre avocat şi clienţi” drept temă principală a dezbaterilor care vor avea loc cu prilejul Zilei Europene a Avocaţilor.

Modificările Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi

Ordonanţă de urgenţă nr. 72 din 11 Noiembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi (Publicată în Monitorul Oficial nr. 0837 din 17.11.2014)

Principalele modificări operate de acest act normative sunt următoarele:

– Se defineşte noţiunea de finanţator – “institutie de credit sau institutie financiara nebancara inscrisa in Registrul Special al Institutiilor Financiare Nebancare deschis si tinut de Banca Nationala a Romaniei, inclusiv unitatile teritoriale ale acesteia, care indeplineste conditiile de eligibilitate si acorda credite persoanelor fizice pentru achizitia unui autoturism nou in cadrul Programului”

– Se prevede că beneficiarii Programului trebuie sa dispuna de un avans de minimum 5% din pretul de achizitie a autoturismului nou iar garantia statului va fi de maximum 50% din finantarea acordata.

– Se prevede obligaţia beneficiarului de a  asigura autoturismul nou-achizitionat din finantarea garantata printr-o polita de asigurare de tip CASCO, caracteristicile politelor de asigurare si modalitatea de incheiere fiind prevazute in normele de aplicare.

– Se prevede obligaţia beneficiarul ui de a  cesionar  drepturile derivand din politele de asigurare in favoarea statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice si finantatorului, proportional cu procentul de garantare a platii primei de asigurare pe toata durata de valabilitate a creditului garantat in cadrul Programului. Modalitatea de plata a despagubirilor rezultate din daune partiale sau daune totale va fi prevazuta in normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.

–  Pentru acoperirea riscurilor statului generate de acordarea garanţiei de stat, se includ prevederi cu privire la plata unui comision de risc de până la 1%, pentru întreaga perioadă a creditului, aplicat la valoarea garantata şi care se virează de către beneficiarii Programului într-un cont de venituri bugetare distinct, deschis la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale la care aceştia sunt luaţi în evidenţă fiscală.

–  În ceea ce privește măsura asiguratorie de constituire a ipotecii mobiliare asupra autoturismului nou achiziționat, se clarifică faptul că, contractul de garantare, care are valoare de înscris autentic, va conţine prevederi de înscriere a ipotecii la AEGRM de către finanţator. În cazul executării garanţiei de stat, sumele rezultate se vor distribui între finanţator şi stat, proporţional cu procentul de garantare.

– Art 7 a fost abrogat deoarece  finanţatorii Programului  sunt atât instituţii de credit cât şi instituţii financiare nebancare iar prevederile articolului 7 s-ar aplica doar în cazul institutiilor de credit participante în Program ceea ce ar crea o discriminare între instituțiile finanțatoare în Program.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE PUBLICATE IN MONITORUL OFICIAL

Dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal (ref. la împăcarea părţilor) sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei de 1.02.2014 și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit

Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din 07 Octombrie 2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, Publicată în Monitorul Oficial nr. 0843 din 19.11. 2014

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit. Prin urmare, în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2014), chiar dacă momentul citirii actului de sesizare fusese depășit, poate interveni împăcarea, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Art. 159 alin. (3)Cod Penal

 Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

În cauză s-a pus problema aplicării legii mai favorabile în condiţiile în care în reglementarea actualului cod, împăcarea produce efecte numai între părți, în măsura în care are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, spre deosebire de reglementarea din vechiul Cod penal, care permitea, conform art.132, în situația împăcării, atât solidaritatea activă, cât și solidaritatea pasivă, iar aceasta putea interveni până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Conform argumentaţiei susţinute de Ministerul Public,  în măsura în care părțile doresc să se împace și ambele coduri prevăd posibilitatea împăcării pentru o anumită infracțiune, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, în timp ce, pentru acele infracțiuni pentru care doar Codul penal în vigoare prevede împăcarea ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale, actualul Cod constituie legea penală mai favorabilă.

Curtea a constatat că intrarea în vigoare a Codului penal a creat, în raport cu stadiul soluționării cauzelor penale având ca obiect constatarea săvârșirii infracțiunilor analizate, trei situații procesuale diferite.

1. Prima dintre acestea privește situația cauzelor soluționate definitiv până la data intrării în vigoare a Codului penal, cărora prevederile art.159 alin.(3) din acest cod nu le sunt aplicabile.
2. A doua se referă la situația cauzelor aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului penal, în cazul cărora la data anterior referită nu a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței, cauze în care textul criticat poate fi aplicat.
3.  În fine, a treia ipoteză are în vedere situația cauzelor în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului penal, în care, la data arătată fusese depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

Curtea a reținut că doar cu privire la această din urmă situație se pune problema constituționalității aplicării/neaplicării dispozițiilor art.159 alin.(3) din Codul penal în situații tranzitorii. Legiuitorul nu a reglementat însă in terminis procedura ce se impune a fi urmată în cazul împăcării ce intervine în cauzele începute sub imperiul Codului penal din 1969, dar în care momentul citirii actului de sesizare a instanței a fost depășit la data intrării în vigoare a Codului penal. Potrivit dispozițiilor art.15 alin.(2) din Legea fundamentală, în aceste cauze va fi aplicată legea penală mai favorabilă. Aceasta poate fi  fie Codul penal din 1969, fie Codul penal în vigoare.

Pentru a răspunde exigențelor principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, prevăzut la art.15 alin.(2) din Constituție, așa cum acesta a fost detaliat în jurisprudența Curții Constituționale, Curtea reține că dispozițiile art.159 alin.(3) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care, până la încetarea situațiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea poate interveni și în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal și în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței.

În textul Deciziei, Curte a dat indicaţii şi în legătură cu efectele acesteia, reţinând că, potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, coroborate cu cele ale art.11 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.

O altă dezbatere interesantă în această speţă se referă la calificarea împăcării ca instituţie de drept substanţial şi procesual,  pentru a determina aplicabilitatea principiului legii mai favorabile. S-a  susținut  că împăcarea, din punctul de vedere al dreptului penal, este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar din punct de vedere procesual-penal, reprezintă un impediment în desfășurarea procesului penal. Ministerul Public a argumentat că, fiind o instituție cu o puternică componentă de drept substanțial, aceasta este supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Pentru a determina însă natura juridică a acestei instituții, respectiv dacă aceasta este una de drept penal substanțial sau procedural, Curtea, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011, va avea în vedere următoarele criterii: obiectul de reglementare al normei, scopul reglementării și rezultatul la care conduce norma. Așadar, așezarea dispozițiilor de drept penal și a celor procesual penale în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru stabilirea naturii lor (a se vedea Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011 și Hotărârea Curții Europeană a Drepturilor Omului din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr.2), paragrafele 111, 112 și 113). De asemenea, dacă aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile.

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE NEPUBLICATE IN MONITORUL OFICIAL

Curtea respinge obiecţia de neconstituţionalitate a legii de abrogare a art 276 cod penal “Presiuni asupra justiţiei”

În ziua de 4 noiembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru abrogarea art. 276 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, sesizare formulată de Președintele României. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile Legii pentru abrogarea art.276 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, ca neîntemeiată în raport de criticile formulate.  Până în prezent, CCR nu a publicat motivarea deciziei.

Proiectul de Lege pentru abrogarea art. 276 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal a fost adoptat de Camera Deputaţilor la data de 30 septembrie 2014.

Articolul abrogat  prevedea  că „fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă”

Conform expunerii de motive semnate de 120 de deputaţi şi senatori, art. 276 ar aduce atingere libertăţii de exprimare întrucât “declaraţiile oricărei persoane, cu atât mai mult cele apărute în mass media, ar putea fi interpretate, în orice moment, ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui alt organ de urmărire penală. Acest fapt nu face decât să creeze posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare, care să aducă atingere libertăţii de exprimare”.

Menţionăm că un alt  Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal  (care vizează modificarea art 276 “Presiuni asupra justiţiei”  şi a art 277 ”Compromiterea intereselor justiţiei”) se află în prezent în procedură legislativă la Camera Deputaţilor, fiind adoptat tacit  de Senat, la data de 30.09.2014.

Conform proiectului, Art. 276 are următorul cuprins:

“(1) Declaraţia publică cu character nereal, făcută cu intenţie, la adresa unui judecător, a unui complet de judecată sau unui organ de urmărire penală, făcută în scop de intimidare a acestora, de oricare dintre părţi, direct sau prin reprezentanţi autorizaţi, în legătură cu instrumentarea unei procedure judiciare aflată în curs de desfăşurare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă.

(2) Intenţia, caracterul nereal al declaraţiei, ca şi intimidarea ca scop, astfel cum sunt prevăzute în alineatul precedent nu se prezumă.”

În ceea ce priveşte modificările prevăzute în proiect pentru art 277 Cod Penal, adoptat de Senat,  acestea se referă la:

–          Extinderea  sferei subiecţilor activi, initiative legislative vizând persoana care a luat cunoştinţă de informaţii confidenţiale în virtutea unei calităţi stabilite de lege sau a atribuţiilor de serviciu (în prezent potrivit alin 1, această categorie de subiecţi include doar magistraţii şi funcţionarii publici care au luat cunoştinţă în virtutea funcţiei)

–          Agravarea răspunderii penale în cazul în care dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare este săvârşită de un judecător sau de un reprezentant al organului de urmărire penală

–          Extinderea sferei de aplicabilitate a infracţiunii la toate cauzele (în prezent art 277 vizează doar sfera procesului penal)

Pentru punerea proiectului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se aşteaptă Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Până în prezent, Guvernul a transmis punctul sau de vedere care este împotriva adoptării iar Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a dat aviz negativ.

Dispoziţiile privind pronunțarea judecătorului de cameră preliminară fără participarea procurorului și a inculpatului sunt neconstituţionale

În ziua de 11 noiembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepțiile de neconstituționalitate a mai multor dispoziţii din Codul de procedură penală. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:

1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.341 alin.(10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului”, este neconstituțională;

Art. 341 – Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară

(10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.344 alin.(4) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale;

Art. 344 -Măsurile premergătoare

 (4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.

3.         A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.345 alin.(1) și în art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului”, este neconstituțională;

Art. 345 – Procedura în camera preliminară

(1)               Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. (4).

Art. 346 – Soluţiile

(1) Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului.

4.  A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.347 alin.(3) raportate la cele ale art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) și art.346 alin.(1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Art. 347 – Contestaţia

(3) Dispoziţiile art. 343-346 se aplică în mod corespunzător.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.77¹ alin.(6) teza finală din Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.

În ziua de 11 noiembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.77¹ alin.(6) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.77¹ alin.(6) teza finală din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea Constituţională a decis că nu sunt venituri impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, veniturile realizate în mod individual din exercitarea unei profesii libere de către persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Pe 13 noiembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere şi a admis  excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.55 alin.(4) lit.k¹ din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

„(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: […]

k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.55 alin.(4) lit.k¹ din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nu sunt venituri impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, veniturile realizate în mod individual din exercitarea unei profesii libere de către persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu

Decizia ICCJ nr. 4 din 29 Septembrie 2014 privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 425 ind.1 alin. (1) din Codul de procedură penală (Monitorul Oficial nr. 0821 din 11 noiembrie 2014)

Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, s-a arătat că, în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la faptul dacă şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în camera de consiliu sau se desfăşoară în şedinţă publică, iar hotărârea pronunţată este decizie sau încheiere.

Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 203 alin. (5) si art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedura penala.

Într-o primă orientare, minoritară, instanţele au considerat ca şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia declarată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de camera preliminară privind masurile preventive are loc în camera de consiliu şi hotărârea ce se pronunţă este o încheiere.  Aceasta opinie se întemeiaza pe dispoziţiile art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală care prevad că “In cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu”.

Într-o a doua orientare instanţele au considerat că şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia declarată împotriva incheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de camera preliminară privind măsurile preventive are loc în şedinţa publica, iar hotărârea pronunţată este o decizie. Această opinie se intemeiază pe următoarele considerente:

–           Prin Hotărârea Bocellari şi Rizza impotriva Italiei (Dosar nr. 399/02) Hotarare – 13.11.2007 [Sectia a 11-a], Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, ca art. 6 paragraful l din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale a fost încălcat în componenta privitoare la publicitatea sedinţei de judecată. Astfel, Curtea europeana a reţinut că, deşi *Desfăşurarea procedurilor vizând aplicarea măsurilor preventive în camera de consiliu, atât în prima instanţă, cât şi în apel, este expres prevazută de lege, […] Justiţiabilii implicaţi într-o procedură de aplicare a măsurilor preventive trebuie sa aibă cel puţin posibilitatea de a solicita o şedinţă publică in faţa camerelor specializate ale tribunalelor şi curţilor de apel

–          S-a considerat că dispoziţiile art 203 din Codul de procedură penală, în care se face vorbire despre contestaţiile privitoare la măsurile preventive care se soluţionează în camera de consiliu, ar fi o eroare de legiferare deoarece prin acest articol a fost reglementată procedura prin care judecatorul de drepturi şi libertăţi şi cel de camera preliminară dispun, în prima fază, asupra cererilor, propunerilor şi plângerilor privind măsurile preventive, câtă vreme pentru calea de atac a contestaţiei legiuitorul a reglementat expres procedura prin articolele 204 si 205 din Codul de procedură penală.

Curtea a admis  recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov , stabilind că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală stabileşte că în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.

În argumentarea deciziei, Curtea a reţinut că Sedinţa desfasurată în camera de consiliu nu este publică, însa instituie o serie de garanţii suficiente pentru respectarea drepturilor inculpatului. Astfel procedura, atât în fond, cât şi în calea de atac, este contradictorie şi se desfăşoară in prezenţa avocatului şi a inculpatului care beneficiază de toate înlesnirile necesare organizării eficiente a apărării (audiere, acces la dosar, comunicarea hotarârii s.a.). In materia măsurilor preventive, în faza urmăririi penale ori în camera preliminarp, lipsa de publicitate nu exclude şi nu limitează garanţii procesuale recunoscute pentru sedinţa publica, ci protejeaza inculpatul şi cercetarea de o publicitate nocivă.

În ceea ce priveşte invocarea Hotărârii Bocellari si Rizza impotriva Italiei, ICCJ a reţinut că solutia Curtii europene s-a referit la “masuri preventive patrimoniale”, respectiv la confiscare. De asemenea, a mai reţinut că art. 425^1 alin. (1) potrivit căruia calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, instituie o normă cu caracter general. Natura de normă cu caracter general se desprinde din conţinutul său, legiuitorul însuşi făcând aceste precizări în teza finală a textului. Or,  normă generală ulterioară uneia speciale nu abrogă norma specială decât în cazul în care se prevede în mod expres.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv  şi  în materia prescripţiei răspunderii penale

Decizia  ÎCCJ nr. 21 din 06 Octombrie 2014 cu privire la interpretarea art.5 alin.1 din Codul penal (Decizie Dosar nr. 23/1/2014/HP/P), Publicată în Monitorul Oficial nr. 0829 din 13 noiembrie 2014

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că dispoziţiile art. 5, alin 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv.

Art. 5  Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În această cauză, Curtea a fost învestită în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile care să răspundă la întrebarea dacă ”art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretat că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost judecate definitiv și față de care s-a împlinit prescripția răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată prin Decizia nr. 2/2014 a ÎCCJ, însă față de care prescripția răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiași text legal prin Decizia  265 din 2014 a Curţii Constituţionale.

Problema de drept a survenit  deoarece de la 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a art 5 alin 1 Cod penal) şi până  la 20 mai 2014 când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia CCR nr 265 / 2014 ( prin care s-a statuat ca „dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile) a intervenit şi o hotărâre de interpretare a ICCJ, deci alt act cu putere obligatorie pentru judecători.

Astfel:

–          Reglementand aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei, legiuitorul a consacrat in alin. 1 al art. 5 din Codul penal exceptiile de la activitatea legii penale, materializate in ultraactivitatea legii abrogate si retroactivitatea legii noi pentru fapte comise anterior intrarii acesteia in vigoare, transpunand, astfel, principiul constitutional al retroactivitatii legii penale mai favorabile.

–          Prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca, in aplicarea art. 5 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, stabilind mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile in doua etape, urmand ca mai intai sa se identifice dispozitiile mai blande cu privire la pedeapsa din legi succesive, iar apoi sa se aleaga legea mai favorabila in cazul prescriptiei raspunderii penale prin luarea in considerare a tuturor prevederilor incidente din cuprinsul aceleiasi legi (durata termenului, intreruperea si suspendarea cursului de prescriptie).

–          La data de 20 mai 2014 s-a publicat in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr. 372, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a statuat ca „dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile”.

Având în vedere această succesiune de acte cu putere obligatorie, ÎCCJ şi-a pornit argumentaţia de la definirea noţiunii de lege penală, pentru că este vorba de aplicarea “legii penale mai favorabile”. Art. 173 din Codul penal definesc notiunea de lege penala, prin care se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice si ordonante de urgenta sau alte acte normative care, la data adoptarii lor, aveau putere de lege.

Curtea a arătat că efectul obligatoriu pentru instante al dezlegarii date problemelor de drept ce au format obiectul recursului in interesul legii si al intrebarii prealabile, consacrat de norma procesual penala in art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3), nu confera hotararilor interpretative ale instantei supreme caracter de acte cu putere de lege, ci reprezinta o transpunere a dispozitiilor art. 126 alin. (3) din Constitutia Romaniei referitoare la pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie in ierarhia sistemului judiciar si la rolul sau de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti.

Spre deosebire de hotararile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in interpretarea si aplicarea unitara a legii in materie penala care, potrivit art. 474 alin. (4) si art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala, sunt obligatorii doar pentru instante, deciziile instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii si produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constitutie, impunandu-se a fi respectate nu numai de catre instantele judecatoresti, ci de toate subiectele de drept, atat de Parlament, cat si de Guvern, respectiv de autoritatile si institutiile publice. Asadar, in virtutea legii fundamentale, deciziile Curtii Constitutionale sunt de imediata si generala aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ceea ce inseamna ca nu se aplica doar raporturilor juridice nascute ulterior acestui moment, ci tuturor situatiilor juridice in desfasurare, care nu au fost definitiv judecate pana la data publicarii. Singura exceptie o reprezinta situatia actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale care reprezinta lege penala mai favorabila, in sensul art. 5 alin. (2) din Codul penal si care ultraactiveaza. Pentru a exista aceasta exceptie de la principiul activitatii legii penale este obligatoriu ca, prin decizia pronuntata, Curtea Constitutionala sa declare neconstitutionalitatea unui text dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul in care prin hotarare se da o unica interpretare conforma cu legea fundamentala fara ca textul din actul normativ sa fie declarat neconstitutional. Avand in vedere ca, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constitutionala nu a declarat neconstitutionale dispozitiile art. 5 din Codul penal, ci doar a stabilit singura interpretare conforma cu Constitutia a acestui text de lege, rezulta ca in cazul concret, ce a format obiectul controlului de constitutionalitate, nu este incidenta situatia de exceptie reglementata in alin. 2 al articolului mentionat, decizia fiind de imediata si generala aplicare de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, tuturor situatiilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost inca solutionate definitive

In aceste conditii, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala si-a incetat efectele, incepand cu data de 20 mai 2014 cand a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 si astfel nu mai poate fi aplicata raporturilor juridice nascute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesolutionate definitiv pana la data publicarii hotararii instantei de contencios constitutional, intrucat, pentru considerentele dezvoltate in prezenta, nu reprezinta lege penala mai favorabila.

Timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007

Decizia ICCJ  nr. 13 din 20 octombrie 2014 referitoare la dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014 ( Dosar nr. 9/1/2014/HP/C)

Publicată în Monitorul Oficial nr. 0834 din 17.11.2014

Înalta Curte a fost învestită în vederea  pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007”

ÎCCJ a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a stabilit că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.

În practică, s-au conturat trei orientări jurisprudenţiale:

–          Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 instituie o discriminare între bunurile provenite de pe piaţa internă şi bunurile provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, aflate în situaţii similare.

–          Într-o a doua orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 nu instituie o discriminare între autovehiculele achiziţionate din România şi cele achiziţionate dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi nu sunt contrare art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

–          Într-o a treia orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.

Analizând prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, Înalta Curte a apreciat că acestea  nu instituie nicio circumstanţiere în privinţa sferei de aplicare a obligaţiei de plată a timbrului de mediu în raport cu data primei înmatriculări a autovehiculului rulat provenit de pe piaţa internă supus. În consecinţă, conform principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atât timp cât legiuitorul nu a introdus un criteriu de aplicare a timbrului de mediu în raport cu data primei înmatriculări a autovehiculului rulat provenit de pe piaţa internă, nici Înalta Curte, pe calea procedurii hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu poate introduce o asemenea circumstanţiere.

Or, atât timp cât actul normativ cu forţă juridică superioară, în speţă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, nu a introdus o asemenea circumstanţiere, nici actul administrativ cu caracter normativ, având forţă juridică inferioară, emis în aplicarea ordonanţei de urgenţă, respectiv Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013, nu pot introduce o asemenea condiţionare.

Este adevărat că prevederile art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013 fac referire la autovehiculele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2007, pentru care se achită timbrul de mediu, în condiţiile reglementate, „şi în cazul în care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”. Însă, acest text are în vedere faptul că taxele, a căror neachitare atrage obligaţia de plată a timbrului de mediu, au fost instituite prin reglementări aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2007. În consecinţă, data de 1 ianuarie 2007 este menţionată în cuprinsul normelor metodologice cu referire la taxa care a fost achitată în temeiul reglementărilor aplicabile începând cu data respectivă, iar nu ca reper pentru excluderea din sfera de aplicare a timbrului de mediu a autovehiculelor rulate înmatriculate anterior acestei date.

Propunerea legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice la Senat pentru vot final

Scopul actului normativ este acela de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activităţi antreprenoriale, aflate în insolvenţă, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.

Conform proiectului, debitorul poate depune cerere pentru procedura de insolvenţă în situaţia în care este în incapacitate de a-şi achita datoriile la momentul în care acestea devin scadente. Debitorul este considerat a fi în imposibilitate de a-şi achita datoriile la scadenţă dacă este incapabil să-şi achite două sau mai multe datorii, faţă de doi sau mai mulţi creditori, în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestor datorii.

Cererea pentru aplicarea procedurii de insolvenţă poate fi făcută şi de către creditor dacă poate dovedi faptul că debitorul nu are capacitatea de a-şi achita datoriile în momentul scadenţei acestora şi în cazul în care valoarea totală nominal a creanţei depăşeşte suma de 25 000 lei.

Prin initiativa legislativă sunt reglementate în principal:

–          Competenţa materială şi teritorială

–          Începerea procedurii de insolvenţă

–          Planul de rambursare al datoriilor

–          Lichidarea activelor debitorului

–          Eliberarea de datoriile reziduale

–          Sancţiunile

Proiectul se află pe ordinea de zi a Senatului, pentru vot final.

Consiliul legislativ propune reanalizarea şi reformularea proiectului în integralitatea sa din cauza unor imperfecţiuni de redactare şi de fond, care încalcă normele tehnicii legislative. Guvernul  a dat avize positive, însă sub rezerva adoptării mai multor amendamente.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a dat aviz favorabil iar Comisia juridical de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (comisie sesizată în fond) a transmis raport de admitere.

Fişa procedurii legislative AICI

Masă rotundă organizată cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la apariţia primei legi moderne de organizare a profesiei de avocat în România

Uniunea Naţională a Barourilor din România – UNBR, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române şi Baroul Bucureşti, organizează cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la apariţia primei legi moderne de organizare a profesiei de avocat în România, Legea nr. 1709/1864

MASA ROTUNDĂ CU TEMA

„150 de ani de la crearea Baroului român modern.

Semnificaţiile Legii nr. 1709 din 4 decembrie 1864 pentru constituirea corpului de advocaţi.

Tradiţii, prezent şi perspective”

Sâmbătă, 6 decembrie 2014, ora 09.30 – Sala de festivităţi a Baroului Bucureşti

REFERENŢI:

Domnul prof. univ. dr. Mircea Duţu, Directorul Institutului de Cercetări Juridic “Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, cu tema:

Legea pentru constituirea corpului de avocaţi din România 6 decembrie 1864: moment fondator al organizării moderne a profesiei de avocat

Domnul av. Ion Ilie-Iordăchescu, Decanul Baroului Bucureşti, cu tema:

Evocări istorice privind afirmarea avocaturii bucureştene după aplicarea Legii nr. 1709 din 4 decembrie 1864, pentru constituirea corpului de advocaţi

Domnul av. dr. Traian Briciu, Directorul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, cu tema:

Înfiinţarea, prin lege, a barourilor şi a baroului naţional – tradiţie şi actualitate privind continuitatea organizării Corpului profesional al avocaţilor în România modernă

Domnul av. dr. Gheorghe Florea, Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cu tema:

Aspecte privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, de la intrarea sa in vigoare şi până în prezent. Dificultăţi în interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

Despre posibilitatea invocarii secretului profesional în situația în care principalul concept de afaceri al întreprinderii ar fi constat într‑o fraudă de mare amploare

HOTĂRÂREA CURȚII DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE(Camera a doua) 12 noiembrie 2014(*) „Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Directiva 2004/39/CE – Articolul 54 – Obligația de a păstra secretul profesional, care revine autorităților naționale de supraveghere financiară – Informații privind o întreprindere de investiții frauduloasă aflată în lichidare judiciară”

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât că articolul 54 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, trebuie interpretat în sensul că o autoritate națională de supraveghere poate invoca, în cadrul unei proceduri administrative, obligația de a păstra secretul profesional față de o persoană care, în afara unui caz care ține de dreptul penal sau a unei proceduri civile sau comerciale, i‑a solicitat accesul la informații privind o întreprindere de investiții aflată în prezent în lichidare judiciară chiar și în situația în care principalul concept de afaceri al acestei întreprinderi ar fi constat într‑o fraudă de mare amploare care viza prejudicierea deliberată a investitorilor, iar mai mulți dintre responsabilii întreprinderii respective ar fi fost condamnați la pedepse privative de libertate.

Întrebarea  preliminară la care a trebuit să răspundă CJUE este următorea:

O autoritate de supraveghere precum [BaFin] poate să invoce față de o persoană care i‑a solicitat, în conformitate cu [IFG], accesul la informații cu privire la un anumit prestator de servicii financiare obligațiile de confidențialitate care îi revin în temeiul dreptului Uniunii (astfel cum sunt reglementate la articolul 9 din [KWG] și la articolul 8 din [WpHG]) în situația în care conceptul esențial de afaceri al societății care oferă servicii financiare, aflată în stare de lichidare judiciară ca urmare a dizolvării din cauza insolvenței, consta într‑o fraudă de mare amploare prin prejudicierea deliberată a investitorilor, iar responsabilii acestei societății au fost condamnați definitiv la pedepse privative de libertate de mai mulți ani?”

Curtea a argumentat că după cum reiese și din ultima teză a considerentului (63) al Directivei 2004/39, lipsa unei astfel de încrederi ar fi de natură să compromită transmiterea fără piedici a informațiilor confidențiale necesare exercitării activității de supraveghere.  Așadar, în scopul de a proteja nu doar întreprinderile vizate în mod direct, ci și funcționarea normală a piețelor instrumentelor financiare din Uniune, articolul 54 alineatul (1) din Directiva 2004/39 impune, ca normă generală, obligația de a păstra secretul profesional.

În speță, ținând seama de natura frauduloasă a activității pe care o desfășura Phoenix, de condamnările penale ale responsabililor săi, precum și de intrarea sa în lichidare judiciară, trebuie subliniat, pe de o parte, că articolul 54 alineatul (1) din Directiva 2004/39 prevede că obligația de a păstra secretul profesional este aplicabilă „fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal”.       Trebuie amintit, pe de altă parte, că articolul 54 alineatul (2) din directiva menționată prevede că, în cazul în care o întreprindere de investiții a fost declarată în stare de faliment sau este lichidată forțat, „informațiile confidențiale care nu privesc terțe părți pot fi divulgate în cadrul unor proceduri civile sau comerciale, cu condiția să fie necesare în derularea procedurii”.

 În consecință, în ceea ce privește informațiile referitoare la întreprinderi de investiții declarate în faliment sau lichidate forțat, precum cea din litigiul principal, obligația de a păstra secretul profesional nu poate fi înlăturată, fără a se aduce atingere cazurilor reglementate de dreptul penal, decât dacă sunt îndeplinite cele trei condiții menționate la punctul anterior, și anume ca informațiile confidențiale să nu privească terțe părți, ca divulgarea acestor informații să intervină în cadrul unor proceduri civile sau comerciale și ca respectivele informații să fie necesare în derularea acestor proceduri.

Noi  reguli de transparenţă pentru companiile mari. Acestea vor fi obligate să dezvăluie informaţii privind aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită

Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari ( 1 )

Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 330/1 din 15.11.2014

Companiile care sunt entități de interes public și care, la data bilanțului, depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de angajați vor fi obligate să  includă în raportul de gestiune o declarație nefinanciară care conține, în măsura în care acestea sunt necesare pentru înțelegerea dezvoltării, performanței și poziției întreprinderii și a impactului activității sale, informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită, inclusiv:

(a) o descriere succintă a modelului de afaceri al întreprinderii;

(b) o descriere a politicilor adoptate de întreprindere în legătură cu aceste aspecte, inclusiv a procedurilor de diligență necesară aplicate;

(c) rezultatele politicilor respective;

(d) principalele riscuri legate de aceste aspecte care decurg din operațiunile întreprinderii, inclusiv, atunci când este relevant și proporțional, relațiile sale de afaceri, produsele sau serviciile sale care ar putea avea un impact negativ asupra domeniilor respective și modul în care întreprinderea gestionează riscurile respective;

(e) indicatori-cheie de performanță nefinanciară relevanți pentru activitatea specifică a întreprinderii.

Conform Directivei enunţate, Statele membre pot permite ca informațiile referitoare la evoluțiile iminente sau aspectele în curs de negociere să fie omise în cazuri excepționale în care, potrivit avizului justificat în mod corespunzător al membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern și poartă o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informații ar aduce prejudicii grave poziției comerciale a grupului, cu condiția ca aceste omisiuni să nu împiedice o înțelegere corectă și echilibrată a dezvoltării, performanței și poziției grupului și a impactului activității sale.

Statele membre trebuie să  asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive până la 6 decembrie 2016.

DESCARCA pdf