Noi norme privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Noi norme privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

11 martie 2021

Noi norme privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Sursa: Monitorul Oficial al României Nr. 240, Partea I| 9 Martie 2021

Referința: Legea 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Prin Ordinul 37/2021 al președintelui ONPSCB au fost aprobate cele mai recente norme care se aplică entităților raportoare supravegheate și controlate de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Cadrul juridic definește și obligațiile destinate avocaților, care trebuie să desemneze una sau mai multe persoane cu responsabilităţi în aplicarea Legii 129/2019 și să detalieze concret atribuţiile şi responsabilităţile încredinţate în acest scop.

Actul normativ prevede și proceduri preventive referitoare la datoria de diligență a avocaților și implementarea procedurilor interne necesare.

Pentru a permite avocaților să înțeleagă mai bine sistemul de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului și a obligațiilor care le sunt aplicabile, Uniunea Națională a Barourilor din România și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor vor organiza în 15 Martie un seminar gratuit de instruire.

Alte resurse legislative utile :

Standarde europene și internaționale în domeniul spălării banilor

• Directiva UE 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 Mai 2018 de modificare a Directivei UE 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și a directivelor 2009 / 138 / CE și 2013/36 / UE (Text cu relevanță pentru SEE) JOUE 19 iunie 2018 (a cincea directivă)

• Directiva UE 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 Mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului (a patra directivă), astfel cum a fost modificată prin Directiva UE din 2018 / 843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 Mai 2018 (text consolidat)

Recomandări GAFI

GAFI |Grupul de acțiune financiară internațională

Este organismul internațional care a stat la baza a cinci directive europene privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Prima Directivă privind lupta împotriva spălării banilor a apărut în Iunie 1991, la doi ani după crearea GAFI. Zece ani mai târziu, în 2001, a fost publicată a doua Directivă care a inclus pentru prima dată avocații în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului (momentul 9/11 marcând legislația din domeniu la nivel mondial). În 2018 a fost consolidată ultima Directivă în materie, pentru a pune legislația europeană în legătură cu noile recomandări GAFI.