Poșta Română clarifică, la solicitarea UNBR, disponibilitatea serviciilor poștale pentru comunicarea actelor
● Serviciile de scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire continuă să existe, dar sub forma unor modalități diferite de accesare a acestora, în funcție de volumul, frecvența și natura expedierilor
Uniunea Națională a Barourilor din România informează avocații cu privire la clarificările primite din partea Companiei Naționale Poșta Română, ca urmare a demersurilor întreprinse de UNBR în legătură cu disponibilitatea serviciilor poștale utilizate în mod curent pentru comunicarea actelor oficiale și procedurale.
UNBR mulțumește Companiei Naționale Poșta Română pentru promptitudinea cu care a reacționat la adresa transmisă de Uniune și pentru deschiderea manifestată în vederea clarificării situațiilor semnalate de avocați.
În răspunsul la adresa UNBR nr. 3-AUT-2026 din 09.01.2026, Compania Națională Poșta Română precizează următoarele:
● Serviciul de scrisoare recomandată nu a fost eliminat din oferta Poștei Române. Acesta este disponibil în continuare, fără restricții, la nivel național, fiind accesibil la orice oficiu poștal, în condițiile standard prevăzute de reglementările în vigoare.
● Serviciul de scrisoare cu confirmare de primire și conținut declarat nu a fost desființat. Acesta este disponibil în continuare, însă poate fi accesat în baza unor contracte comerciale, încheiate cu beneficiari care transmit volume recurente de corespondență și care necesită utilizarea constantă a acestui tip de servicii, în condiții adaptate specificului activității lor.
● Pentru expedierile ocazionale, precum și pentru utilizatorii care optează pentru un serviciu cu un nivel de calitate îmbunătățit, Poșta Română recomandă utilizarea serviciului Prioripost cu confirmare de primire și valoare declarată. Acest serviciu oferă urmărire în timp real, confirmare de primire semnată de destinatar și posibilitatea asigurării conținutului trimiterii.
Pentru o informare completă, serviciul Prioripost este un serviciu din clasa expres intern, care permite expedierea pe teritoriul național a oricărui tip de document, cu prioritate în transport, prelucrare și livrare. Acesta poate include, la cerere:
● serviciul de confirmare poștală de primire (AR), constând în predarea către expeditor a dovezii privind livrarea trimiterii poștale înregistrate, confirmată în scris de destinatar, expeditorul fiind în mod obligatoriu destinatarul confirmării;
● serviciul de trimitere cu valoare declarată (V), care asigură trimiterea poștală înregistrată împotriva pierderii, furtului, distrugerii sau deteriorării, în limita valorii declarate de expeditor, și permite eliberarea, la cerere, a dovezii de depunere.
În concluzie, pentru situațiile în care volumele de corespondență sunt recurente, Poșta Română rămâne disponibilă pentru încheierea unor contracte comerciale având ca obiect servicii de corespondență cu confirmare de primire și conținut declarat, similare celor utilizate anterior.
Pentru expedierile ocazionale, este recomandată utilizarea serviciului Prioripost cu confirmare de primire și valoare declarată, care asigură, din punct de vedere funcțional, aceleași garanții legale și operaționale, beneficiind totodată de facilități suplimentare.
UNBR va continua dialogul instituțional cu operatorii relevanți, în vederea asigurării unor condiții adecvate pentru exercitarea profesiei de avocat și pentru buna desfășurare a procedurilor judiciare și administrative.
Totodată, facem apel către toți avocații ca, în situația în care întâmpină dificultăți în comunicarea actelor de procedură prin intermediul serviciilor poștale sau au nevoie de clarificări suplimentare, să transmită sesizările și solicitările lor la adresa de e-mail comunicare@unbr.ro, pentru a putea fi analizate și soluționate în mod unitar.
Uniunea Națională a Barourilor din România