Secretul profesional între mit și realitate

Secretul profesional între mit și realitate

24 octombrie 2023

Secretul profesional între mit și realitate

 

Avocat dr. Sergiu I. STĂNILĂ[1]

 

S-au exprimat opinii argumentate[2], s-au scris articole și studii[3] având ca temă secretul profesional. Unanim este acreditată ideea potrivit căreia secretul profesional este de esența relației avocat – client, este o garanție a dreptului la apărare în procesul judiciar, este o garanție a dreptului la un proces echitabil. Este însă secretul profesional absolut? Care sunt limitele de reglementare ale acestuia? Vom încerca să justificăm un răspuns la aceste întrebări în rândurile care urmează, analizând două reglementări care ar putea fi interpretate ca fiind excepții de la absolutizarea secretului profesional.

 

1. Documente CCBE – Carta principiilor fundamentale ale avocatului european[4] și Codul deontologic al avocaților europeni[5]

O incursiune în Carta principiilor fundamentale ale avocatului european, cu referire la secretul profesional și la confidențialitatea comunicării dintre avocat și clientul său, arată o listă de zece principii, comune regulamentelor naționale și internaționale care guvernează profesia de avocat.

În esență, acestea cuprind dreptul și îndatorirea avocatului de a respecta secretul profesional și, respectiv, confidențialitatea cauzelor ce i-au fost încredințate. Respectarea confidențialității comunicării nu este doar obligația avocatului, ci este în același timp și un drept fundamental al clientului.

Codul deontologic al avocaților europeni conține, de asemenea, prevederi referitoare la confidențialitate, care constituie un drept și, totodată, o îndatorire primordială și fundamentală a avocatului. Obligația avocatului de a respecta confidențialitatea servește atât intereselor administrării justiției, cât și intereselor clientului. Obligația respectării confidențialității nu este limitată în timp.

 

2. Reglementarea secretului profesional în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat republicată[6] și în Statutul Profesiei de Avocat[7]

Potrivit art. 11 din Legea nr. 51/1995 republicată, avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege. Limitându-ne doar la teza I, am fi tentați să răspundem pozitiv întrebării privind caracterul absolut al secretului profesional, însă teza a II – a art. 11 ne arată că există, generic, limite ale acestuia. Norma nu distinge cu privire la natura legii care ar putea reglementa aceste excepții de la păstrarea secretului profesional, sens în care opinăm că excepțiile respective pot fi reglementate prin orice tip de lege, nu numai prin Legea nr. 51/1995 republicată.

Legea nr. 51/1995 republicată conține multe prevederi menite să detalieze în ce constă secretul profesional și cum este acesta reglementat[8], oprindu-ne mai jos doar asupra celor mai relevante.

Astfel, potrivit art. 34 din Lege, pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziționarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri și bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condițiile legii. Sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării: a) înscrisurile care conțin comunicări între avocat și clientul său; b) înscrisurile care conțin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client. Nu vor putea fi ascultate și înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului și nici nu va putea fi interceptată și înregistrată corespondența sa cu caracter profesional, decât în condițiile și cu procedura prevăzute de lege. Raportul dintre avocat și persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârșește ori pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activitățile de supraveghere tehnică au vizat și raporturile dintre avocat și suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obținute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Judecătorul dispune informarea avocatului.

Normele Statutului Profesiei de Avocat, act juridic cu putere inferioară Legii nr. 51/1995, sunt mult mai clare, mult mai ferme, în ceea ce privește reglementarea secretului profesional.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 2 lit. e) din Statut, exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale: principiul păstrării secretului profesional.

Potrivit art. 8 din Statut, secretul profesional este de ordine publică. Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată. Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanță și de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său și nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestație în privința onorariilor convenite, exclusiv pentru necesități stricte pentru apărarea sa. Obligația de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informațiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice. Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.

Potrivit art. 9 din Statut, obligația de a păstra secretul profesional este absolută și nelimitată în timp. Obligația se întinde asupra tuturor activităților avocatului, ale asociaților săi, ale avocaților colaboratori, ale avocaților salarizați din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alți avocați. Obligația de a păstra secretul profesional revine și persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum și salariaților săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoștință această obligație. Obligația de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat și salariaților acestora cu privire la informațiile cunoscute în exercitarea funcțiilor și atribuțiilor ce le revin.

Potrivit art. 109 alin. 3 lit. d) din Statut, constituie atingere a independenței avocatului și, ca atare, trebuie evitate și înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale: existența oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional.

Potrivit art. 113 din Statut, avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredințat. Confidențialitatea și secretul profesional garantează încrederea în avocat și constituie obligații fundamentale ale avocatului.

Potrivit art. 114 alin. 2 din Statut, avocatul trebuie să se abțină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie știrbită.

Potrivit art. 114 alin. 3 din Statut, avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client dacă secretul informațiilor încredințate de un client anterior riscă să fie afectat sau atunci când cunoașterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul client.

Potrivit art. 117 din Statut, cu excepția unui acord între părți, avocatul trebuie să se abțină a se ocupa de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când se ivește un conflict de interese, când avocatul apreciază că nu poate asigura apărarea drepturilor și intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie lezată.

Potrivit art. 134 alin. 4 din Statut, avocatul este obligat să respecte secretul profesional în privința strategiilor, tacticilor și acțiunilor preconizate și desfășurate pentru client.

Potrivit art. 228 din Statut, sediul profesional și celelalte spații în care avocatul își desfășoară activitatea profesională trebuie să asigure păstrarea secretului profesional. Secretul profesional vizează toate informațiile și datele de orice tip, în orice formă și pe orice suport, furnizate avocatului de către client în scopul acordării asistenței juridice și în legătură cu care clientul a solicitat păstrarea confidențialității, precum și orice documente redactate de avocat care conțin sau se fundamentează pe informațiile ori datele furnizate de client în scopul acordării asistenței juridice și a căror confidențialitate a fost solicitată de client. În scopul asigurării secretului profesional, avocatul păstrează lucrările numai la sediul profesional sau în spațiile avizate în acest sens de consiliul baroului. Sediul profesional poate fi situat și în locuința avocatului. Actele și lucrările cu caracter profesional sunt inviolabile. Pentru asigurarea secretului profesional, avocatul are obligația să se opună percheziționării domiciliului, a sediului profesional principal, secundar și a biroului de lucru, precum și percheziției corporale, cu privire la actele sau lucrările cu caracter profesional aflate în locurile sus-menționate ori asupra sa. Avocatul este obligat să se opună și ridicării înscrisurilor și bunurilor constând în acte și lucrări cu caracter profesional, dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 35 din Lege. Avocatul are obligația ca, de îndată, să îl încunoștințeze despre cele întâmplate pe decanul baroului.

 

3. Art. 45 alin. 8 din Legea nr. 51/1995 republicată

Prima situație analizată o constituie cea reglementată de art. 45 alin. 8 din Legea nr. 51/1995 republicată. Potrivit textului de lege menționat, nu constituie infracțiune fapta avocatului de nedenunțare a unor infracțiuni despre care ia cunoștință în exercitarea profesiei, cu excepția următoarelor infracțiuni:

1. omor, ucidere din culpă sau altă infracțiune care a avut ca urmare moartea unei persoane;
2. genocid, infracțiuni contra umanității sau infracțiuni de război contra persoanelor;
3. cele prevăzute de art. 32-38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare.

În toate cazurile, este exonerat de răspundere avocatul care previne săvârșirea infracțiunii sau consecințele acesteia în alt mod decât denunțarea făptuitorului.

Infracțiunea de nedenunțare este prevăzută și sancționată de art. 266 Cod Penal, după cum urmează:

(1) Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani.

(11) Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

(2) Nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

(3) Nu se pedepsește persoana care, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Avocatul poate fi subiect activ al infracțiunii de nedenunțare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) să fie vorba despre una dintre următoarele infracțiuni: omor, ucidere din culpă sau altă infracțiune care a avut ca urmare moartea unei persoane, genocid, infracțiuni contra umanității sau infracțiuni de război contra persoanelor, cele prevăzute de art. 32-38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare.
b) să ia cunoștință despre infracțiunile respective în exercitarea profesiei.
c)organul de urmărire penală să nu fie încă sesizat. În mod evident, dacă organul de urmărire penală este deja sesizat printr-unul dintre modurile de sesizare[9], nu ne aflăm în prezența infracțiuni de nedenunțare.

În ce măsură este această reglementare o excepție de la secretul profesional? Mai întâi trebuie să distingem între situația în care avocatul ia la cunoștință în exercitarea profesiei, despre săvârșirea de către clientul său a uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 45 alin. 8 din Legea nr. 51/1995 republicată și, respectiv, situația în care avocatul ia la cunoștință în exercitarea profesiei, despre săvârșirea de către o altă persoană decât clientul său, cu care nu se află într-un raport juridic specific Legii nr. 51/1995 republicată, a uneia dintre infracțiunile respective. A doua situație nu va fi supusă analizei, întrucât nu intră sub incidența secretului profesional, avocatul neaflându-se cu persoana respectivă în raporturi specifice Legii nr. 51/1995, respectiv avocat – client.

În prima situație, dacă organul de urmărire penală este deja sesizat cu comiterea infracțiunii respective, avocatul nu are obligația legală de înștiințare de îndată a autorităților, nesăvârșind infracțiunea de nedenunțare. Dacă însă organul de urmărire penală nu este încă sesizat, iar persoana care a comis infracțiunea în cauză a dobândit calitatea de client al avocatului, înainte ca acesta din urmă să ia la cunoștință, în exercitarea profesiei, despre săvârșirea infracțiuni, apar mai multe întrebări. Prima ar fi aceea dacă informațiile transmise de client avocatului, cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate de art. 45 alin. 8 din Legea nr. 51/1995 republicată, intră sub protecția secretului profesional. A doua ar fi aceea dacă avocatul are obligația de înștiințare de îndată a autorităților și dacă neîndeplinindu-și această obligație, săvârșește infracțiunea de nedenunțare.

Răspunsul la prima întrebare ni-l oferă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 51/1995 republicată, potrivit cărora orice aspect al cauzei care îi este încredințat de către client avocatului, intră sub protecția secretului profesional.

La a doua întrebare, apreciem răspunsul ca fiind de asemenea pozitiv, respectiv avocatul are obligația de înștiințare de îndată a autorităților, în situația în care nu își îndeplinește această obligație, săvârșind infracțiunea de nedenunțare.

Același art. 11 din Legea nr. 51/1995, în teza a II – a, stabilește generic limitele secretului profesional, respectiv cazurile prevăzute expres de lege. Și tot Legea nr. 51/1995 republicată reglementează în art. 45 alin. 8 care sunt acele cazuri expres prevăzute de lege, și anume: infracțiunea de omor, de ucidere din culpă sau altă infracțiune care a avut ca urmare moartea unei persoane, de genocid, infracțiuni contra umanității sau infracțiuni de război contra persoanelor, cele prevăzute de art. 32-38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare. Explicația este dată de ierarhizarea de către legiuitor a valorilor sociale ocrotite. Viața persoanei reprezintă valoarea supremă pentru înfăptuirea justiției, neputând fi prejudiciată prin recunoașterea unor valențe absolute secretului profesional.

În toate cazurile, avocatul care previne săvârșirea infracțiunii sau consecințele acesteia în alt mod decât denunțarea făptuitorului este exonerat de răspundere. Prima teză se referă la situațiile în care nu se comite nici măcar un act de executare cu relevanță penală, datorită conduitei avocatului, situație în care acesta este exonerat de răspundere, fără a fi obligat să înștiințeze de îndată a autoritățile. A doua teză se referă la situațiile în care conduita avocatului împiedică consumarea infracțiuni, aceasta rămânând în stadiul tentativei, dacă tentativa se pedepsește.

 

4. Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative[10]

A doua situație analizată o constituie cea reglementată de Legea nr. 129/2019, care instituie în sarcina avocatului obligația de raportare a anumitor tranzacții și operațiuni încheiate de clientul său.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. f) din Lege, intră sub incidența prezentei legi următoarele entități raportoare: notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcționarea sau administrarea de fiducii, societăți, fundații sau structuri similare.

Potrivit art. 33 alin. 1 din Lege, oficiul solicită entităților raportoare, autorităților sau instituțiilor publice sau private datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite de lege. Datele și informațiile solicitate sunt transmise Oficiului exclusiv în format electronic și sunt prelucrate și utilizate în cadrul Oficiului în regim de confidențialitate, cu respectarea măsurilor de securitate ale prelucrărilor de date cu caracter personal.

Potrivit art. 33 alin. 4 din Lege, secretul profesional și secretul bancar la care sunt ținute entitățile raportoare, inclusiv cele prevăzute prin legi speciale, nu sunt opozabile Oficiului, cu excepția entităților prevăzute la alin. (5).

Potrivit art. 33 alin. 5 din Lege, avocații vor aduce la îndeplinire dispozițiile prevăzute de prezenta lege, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, privind păstrarea secretului profesional.

Avocatul este entitate raportoare atunci când acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lui privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți, constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lui în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile, crearea, funcționarea sau administrarea de fiducii, societăți, fundații sau structuri similare[11].

Activitatea de raportare se desfășoară cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 republicată privind păstrarea secretului profesional, singurele care sunt opozabile Oficiului. Cum am văzut însă, Legea nr. 51/1995 republicată prevede excepții de la păstrarea secretului profesional, dacă acestea sunt reglementate de orice altă lege. Prevederea din Legea nr. 129/2019 nu face însă trimitere și la Statutul Profesiei de Avocat, care conține prevederi mai solide în ceea ce privește păstrarea secretului profesional. În consecință, putem afirma că obligația de raportare stabilită în sarcina avocatului poate reprezenta o ingerință în secretul profesional dintre avocat și clientul său, dacă exercitarea acesteia nu este însoțită de anumite garanții de natură a eficientiza secretul profesional.

Am putea aminti aici Hotărârea CJUE din 8 decembrie 2022 în cauza C-694/20 | Orde van Vlaamse Balies și alții, în care s-a reținut că, deși combaterea planificării fiscale agresive și prevenirea riscului de evaziune și de fraudă fiscală constituie obiective legitime, Curtea apreciază că ingerința în secretul profesional al avocaților, supusă examinării sale în această cauză, nu este necesară pentru atingerea lor. Curtea amintește că articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a UE protejează confidențialitatea oricărei corespondențe între particulari și acordă o protecție sporită schimburilor dintre avocați și clienții lor. Această dispoziție, a cărei protecție acoperă nu numai activitatea de apărare, ci și consultanța juridică, garantează în mod necesar secretul acestei consultanțe, atât în ceea ce privește conținutul, cât și existența sa. Obligația de notificare determină o ingerință în dreptul la respectarea comunicațiilor dintre avocați și clienții lor, garantat la articolul 7 din Cartă. În plus, această obligație de notificare conduce la o altă ingerință în dreptul respectiv, care rezultă din divulgarea de către terții intermediari astfel notificați către administrația fiscală a identității și a consultării avocatului[12]. Situația este similară raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 129/2019, ceea ce diferă însă fiind valoarea socială ocrotită.

 

5. Hotărâri relevante din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului

De-a lungul timpului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat mai multe hotărâri prin care a recunoscut importanța secretului profesional:

a. Cauza AM & S Europe Limited împotriva Comisiei Europene, C-155/79[13], în care Curtea a stabilit că secretul profesional al avocatului este un principiu general al dreptului Uniunii; Decizia a fost și continuă să fie deosebit de importantă, întrucât a confirmat protejarea comunicărilor confidențiale între avocat și client (contestată până în 1978) și a definit aria de aplicare a confidențialității și implicațiile practice ale acesteia. Curtea a recunoscut că păstrarea confidențialității comunicărilor avocat-client constituie un principiu general de drept, care este comun legislației tuturor statelor membre și, ca atare, un drept fundamental protejat de dreptul Uniunii Europene. Curtea a statuat că „orice justițiabil trebuie să se poată adresa în mod liber avocatului său, a cărui profesie cuprinde sarcina de a acorda, în mod independent, consiliere juridică tuturor celor care au nevoie de aceasta”;

b. Cauza P, Akzo Nobel Chemicals Ltd, cu sediul în Hersham (Regatul Unit) și Akcros Chemicals Ltd, cu sediul în Hersham împotriva Comisiei Europene, C‑550/07[14], în care Curtea a stabilit conceptul de independență a avocatului și condițiile care asigură protecția secretului profesional; Curtea a precizat că beneficiul protecției secretului profesional al avocatului este subordonat îndeplinirii a două condiții cumulative: comunicarea cu avocatul să fie legată de exercitarea „dreptului la apărare al clientului” și, pe de altă parte, trebuie să fie vorba despre o comunicare care provine de la „avocați independenți”, și anume de la „avocați care nu au cu clientul un raport de muncă”;

c. Cauza Ordre des barreaux francophones et germanophones și alții împotriva Conseil des ministres, C‑305/05[15], în care Curtea a stabilit că obligațiile de raportare nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Delimitarea sferei în care avocatul este scutit de obligațiile de raportare; Curtea a constatat că obligațiile de informare și de cooperare ale avocatului cu autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat prin articolul 6 din CEDO și prin articolul 6 alineatul (2) din Tratatul UE. Din articolul 2a punctul 5 din Directiva 91/308 rezultă că obligațiile de informare și de cooperare nu se aplică avocaților decât în măsura în care aceștia îi asistă pe clienții lor la planificarea sau la realizarea anumitor tranzacții de natură preponderent financiară sau imobiliară menționate în respectiva dispoziție la litera (a) sau atunci când acționează în numele și pentru clientul lor în orice tranzacție financiară sau imobiliară. În general, aceste activități se situează într-un context care nu are nicio legătură cu o procedură judiciară și, în consecință, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil.

d. Cauza Birutė Šiba împotriva Arūnas Devėnas, C 537/13[16], în care Curtea a stabilit confidențialitatea clauzelor contractuale cu privire la onorarii pentru prestări de servicii juridice încheiat între un avocat „furnizor” și un client „consumator”. Hotărârea a adus o schimbare majoră în modul de abordare a relației avocat client, stabilind că “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională”. Mai mult decât atât, instanța europeană a stabilit calitatea de “vânzător sau furnizor” a avocatului și calitatea de „consumator” a clientului, în sensul acestei Directive.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o serie de decizii relevante în materia secretului profesional:

a. Interceptarea schimbului de mesaje dintre avocat și client, Cauza Laurent împotriva Franței[17], Decizia din data de 24 mai 2018: această cauză avea ca obiect interceptarea de către un ofițer de poliție a unor documente pe care reclamantul, un avocat, le-a înmânat clienților săi, care se aflau sub escorta poliției, în holul clădirii unei instanțe. Reclamantul a susținut că interceptarea de către ofițerul de poliție a documentelor înmânate de acesta clienților săi a constituit o încălcare a dreptului său la respectarea corespondenței. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenție, constatând că interceptarea și deschiderea corespondenței reclamantului cu clienții săi, în calitatea acestuia de avocat, nu a răspuns niciunei nevoi sociale imperative și, prin urmare, nu a fost necesară într-o societate democratică în sensul art. 8. Curtea a precizat, în special, că o foaie de hârtie pliată în două, pe care un avocat a scris un mesaj și a înmânat-o clienților săi, constituia o corespondență protejată în sensul art. 8 din Convenție. A subliniat, de asemenea, că era irelevant conținutul documentelor interceptate de ofițerul de poliție, având în vedere că, indiferent de scopul său, corespondența dintre avocați și clienții acestora constituie aspecte cu caracter privat și confidențial. În speță, reclamantul, în calitatea sa de avocat, a scris și a înmânat hârtiile în cauză clienților săi, chiar în fața ofițerului superior însărcinat cu escortarea acestora, fără să încerce să-și ascundă acțiunile. În absența oricărei suspiciuni privind săvârșirea unui act ilegal, interceptarea documentelor în cauză nu putea fi justificată;

b. Monitorizarea liniilor telefonice ale unei firme de avocatură, Cauza Kopp împotriva Elveției[18], Decizia din data de 25 martie 1998: Cauza a avut ca obiect monitorizarea liniilor telefonice ale firmei de avocatură a reclamantului, care a fost dispusă de procurorul general federal, în cadrul procedurii penale în care acesta era terț. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenție, constatând că legislația elvețiană nu indica suficient de clar domeniul de aplicare și modalitățile de exercitare a puterii discreționare a autorităților în materie. În consecință, a considerat că reclamantul, în calitate de avocat, nu a beneficiat de gradul minim de protecție impus de statul de drept într-o societate democratică. Curtea a reținut, în special, că, deși jurisprudența Curții Federale a Elveției a consacrat principiul general acceptat potrivit căruia secretul profesional al avocaților acoperă doar relația dintre un avocat și clienții săi, Legea nu stabilea clar cum, în ce condiții și cine trebuie să facă diferența între problemele de serviciu ale unui avocat și cele care se referă la altă activitate;

c. Cauza Pruteanu împotriva României[19], Decizia din data de 3 februarie 2015: Cauza privea interceptarea convorbirilor telefonice ale unui avocat și imposibilitatea acestuia de a contesta legalitatea măsurii și de a solicita distrugerea înregistrărilor aferente. Reclamantul s-a plâns de o ingerință în dreptul său la respectarea vieții private și a corespondenței sale. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenție, constatând că ingerința denunțată a fost disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit – stabilirea adevărului în cadrul unei proceduri penale și, prin urmare, apărarea ordinii publice – și că, în consecință, reclamantul nu a beneficiat de un „control efectiv” impus de statul de drept și care să poată limita ingerința denunțată la ceea ce era necesar într-o societate democratică. Curtea a reamintit, în special, că interceptarea convorbirilor dintre un avocat și clientul său aduce atingere fără îndoială secretului profesional, care reprezintă baza relației de încredere care există între aceștia.

d. Cauza Cevat Özel contra Turciei[20], Decizia din data de 7 iunie 2016: Curtea a condamnat Turcia pentru încălcarea articolului 8 din Convenție deoarece instanța nu a notificat avocatul interceptat tangențial în legătură cu faptul că a fost supravegheat. El a descoperit întâmplător acest lucru în timp ce studia un dosar la grefa instanței.  Curtea a arătat ”că în cazul în care a încetat supravegherea, problema notificării ulterioare a măsurilor de supraveghere este indisolubil legată de cea a eficacității căilor de atac și, prin urmare, de existența unor garanții eficiente împotriva abuzul de putere în ceea ce privește supravegherea. Persoana în cauză nu are posibilitatea, în principiu, să conteste retroactiv  în instanță legalitatea acțiunilor întreprinse fără știrea sa, cu excepția cazului în care este notificată cu privire la acest aspect”. Curtea a mai arătat că ”nu au existat garanții adecvate și eficiente împotriva eventualelor abuzuri ale puterilor statului cu atribuții de supraveghere, în cazul în care ascultarea autorizată de un tribunal, in privința informațiilor judiciare care îl privesc pe reclamant”.

e. Obligația de raportare a activităților suspecte, Cauza Michaud împotriva Franței[21], Decizia din data de 6 decembrie 2012: Această cauză privea obligația avocaților francezi de a raporta suspiciunile lor privind posibilele activități de spălare a banilor, desfășurate de clienții lor. Printre altele, reclamantul, membru al Baroului din Paris și al Consiliului Baroului, a susținut că această obligație, care a rezultat ca urmare a transpunerii unor directive europene, contravine art. 8 din Convenție, care protejează confidențialitatea relației avocat-client. Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 8 din Convenție. Subliniind importanța confidențialității relațiilor avocat-client și a secretului profesional al avocaților, Curtea a considerat totuși că obligația de a raporta existența unor activități suspecte urmărea scopul legitim de apărare a ordinii publice și de prevenire a infracțiunilor, întrucât era destinată combaterii spălării banilor și a infracțiunilor conexe, și că era necesară pentru atingerea acestui scop. În ceea ce privește acest ultim aspect, Curtea a hotărât că obligația de a raporta existența unor activități suspecte, astfel cum a fost pusă în aplicare în Franța, nu constituia o ingerință disproporționată în secretul profesional al avocaților, întrucât aceștia nu făceau obiectul cerinței de mai sus atunci când apărau justițiabili, iar legea instituia un filtru prin care secretul profesional era protejat, garantând că avocații nu trimiteau rapoartele lor direct autorităților, ci decanului baroului de care aparțineau.

 

6. În loc de concluzii

Secretul profesional este și va rămâne cheia de boltă a relației avocat – client, fără de care sintagme precum proces echitabil și drept la apărare, ar fi simple deziderate lipsite de conținut.

Acceptând ierarhizarea valorilor sociale ocrotite de justiție, relația avocat – client trebuie să primească garanții legale suficiente, astfel încât obligațiile stabilite în sarcina avocatului profesionist, cum sunt cele mai sus analizate, dar și altele, să nu reprezinte ingerințe de neacceptat, să nu știrbească confidențialitatea relației avocat – client și, totodată încrederea justițiabilului în obiectivitatea și acuratețea actului de justiție. Numai așa secretul profesional va rămâne o realitate și nu un mit.

 

 

_________________

[1] Decan al Baroului Timiș, Vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România.
[2] A se vedea Traian Briciu, Toate părțile implicate în actul de justiție recunosc existența secretului profesional, sursa accesată la data de 24.10.2023: https://www.universuljuridic.ro/toate-partile-implicate-actul-de-justitie-recunosc-existenta-secretului-profesional/.
[3] A se vedea Gheorghe Florea, Mărirea și decăderea secretului profesional al avocatului. Reinterpretări ale acestui principiu în contextul spectacolului judiciar, sursa accesată la data de 24.10.2023: https://www.universuljuridic.ro/marirea-si-decaderea-secretului-profesional-al-avocatului-reinterpretari-ale-acestui-principiu-contextul-spectacolului-judiciar/.
[4] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://www.ccbe.eu/NTCdocument/EN_CCBE_CoCpdf1_1382973057.pdf. Carta a fost adoptată la data de 24 noiembrie 2006.
[5] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://www.ccbe.eu/NTCdocument/Codul_Deontologic_fi31_1253625489.pdf. Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană a fost adoptat la data de 28 octombrie 1998 și ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 și 19 mai 2006. Codul se aplică în România (Codul deontologic al avocatului român), începând de la data de 1 ianuarie 2007.
[6] Republicată în Monitorul Oficial cu numărul 440 din data de 24 mai 2018.
[7] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 898 din data de 19 decembrie 2011.
[8] A se vedea art. 45 din Legea nr. 51/1995 republicată, potrivit căruia:
(1) Avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
(2) Orice contact dintre avocat și o persoană cu interese contrare în cauza în care avocatul este angajat, reprezentantul acesteia sau un terț care se dovedește că este interesat de soluția ce se va pronunța în cauză nu poate fi realizat decât cu acordul expres, prealabil, al clientului, în prezența clientului sau a persoanei desemnate de acesta.
(3) Avocatul nu poate fi ascultat ca martor și nu poate furniza relații niciunei autorități sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredințată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă și scrisă din partea tuturor clienților săi interesați în cauză.
(4) Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de avocat cu privire la faptele și împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părți în cauză.
(5) Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfășura nicio activitate profesională în acea cauză.
(6) Divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informații confidențiale din sfera privată a clientului său ori care privește un secret operațional sau comercial care i-a fost încredințat în virtutea aceleiași calități sau de care a putut să ia cunoștință în timpul desfășurării activităților specifice profesiei constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(7) Sunt obligați să respecte secretul profesional și membrii organelor de conducere ale profesiei de avocat cu privire la aspectele de care au luat cunoștință în virtutea exercitării prerogativelor cu care au fost investiți.
(8) Nu constituie infracțiune fapta avocatului de nedenunțare a unor infracțiuni despre care ia cunoștință în exercitarea profesiei, cu excepția următoarelor infracțiuni:
1. omor, ucidere din culpă sau altă infracțiune care a avut ca urmare moartea unei persoane;
2. genocid, infracțiuni contra umanității sau infracțiuni de război contra persoanelor;
3. cele prevăzute de art. 32-38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare. În toate cazurile, este exonerat de răspundere avocatul care previne săvârșirea infracțiunii sau consecințele acesteia în alt mod decât denunțarea făptuitorului.
(9) Avocatul nu poate îndeplini funcția de expert sau de traducător în cauza în care este angajat apărător.
A se vedea și art. 47 din Legea nr. 51/1995 republicată, potrivit căruia:
(1) Orice comunicare publică sau orice publicitate făcută de un avocat sau de o formă de exercitare a profesiei este permisă, cu condiția ca aceasta să respecte reglementările profesionale și cele privitoare la independența, demnitatea, integritatea profesiei, păstrarea secretului profesional, să fie obiectivă și să corespundă adevărului.
(2) Statutul profesiei de avocat reglementează detaliat normele aplicabile publicității făcute de avocați sau de formele de exercitare a profesiei de avocat în scopul atragerii clientelei.
[9] Potrivit art. 288 Cod Procedură Penală, cu denumirea marginală Modurile de sesizare:
(1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora.
(3) În cazul infracțiunilor săvârșite de militari, sesizarea comandantului este necesară numai în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 413-417 din Codul penal.
[10] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 589 din data de 18 iulie 2019.
[11] A se vedea și Mihai Adrian Hotca, Secretul profesional al avocatului în contextul legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (I), sursa accesată la data de 24.10.2023: https://www.universuljuridic.ro/secretul-profesional-al-avocatului-contextul-legislatiei-privind-prevenirea-si-combaterea-spalarii-banilor-si-finantarii-terorismului/.
[12] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://www.unbr.ro/decizie-istorica-a-marii-camere-a-cjue-obligatiile-de-raportare-a-avocatilor-in-contextul-planificarii-fiscale-agresive-incalca-secretul-profesional/.
[13] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:61979CJ0155.
[14] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62007CJ0550&from=en.
[15] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62005CJ0305&from=EN.
[16] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130de32ad2bebadea439abdfdfe19e066f7bf.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4ObhmKe0?text=&docid=161389&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=251438.
[17] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://hudoc.echr.coe.int/eng-press#{%22itemid%22:[%22003-6092428-7852145%22]}.
[18] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-94590%22]}.
[19] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-152275%22]}.
[20] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-163452%22]}.
[21] Sursa accesată la data de 24.10.2023: https://hudoc.echr.coe.int/fre-press#{%22itemid%22:[%22003-4185769-4956436%22]}.