Sprijin juridic gratuit oferit de Baroul Galaţi pentru refugiaţii ucraineni

Sprijin juridic gratuit oferit de Baroul Galaţi pentru refugiaţii ucraineni

28 februarie 2022

AVOCAȚI PENTRU REFUGIAȚI

o campanie a Uniunii Naționale a Barourilor din România de asistență juridică și umanitară pentru refugiații din Ucraina

#AvocatipentruRefugiati

#BaroulGalati

#DemnitatePentruRefugiati

Sprijin juridic gratuit oferit de Baroul Galaţi pentru refugiaţii ucraineni 

”Din informaţiile pe care le avem până în prezent, este de aşteptat ca în următoarele zile sprijinul avocaţilor să fie necesar din punct de vedere juridic şi nu numai. Acest sprijin nu se rezumă doar la obţinerea statutului de refugiat, ci şi la soluţionarea diverselor probleme juridice de natură civilă sau administrativă, pe care persoanele respective le vor întâmpina pe perioada şederii lor în România. Avem până în prezent o lista cu peste 20 de avocaţi din baroul nostru care sunt specializaţi şi în problemele legate de refugiaţi”, informează Baroul Galaţi.

Coordonatorul grupului de sprijin este avocatul Dragoş Dumitriu, iar coordonarea acţiunilor cu Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă de la Prefectura Galaţi va fi asigurată de avocatul Ştefan Panţuru.

”În zilele următoare, sub coordonarea UNBR, vom tipări şi distribui printre refugiaţi şi o broşura cu informaţii utile în astfel de situaţii, tradusă în limba ucraineană. Colegii avocaţi din grupul de sprijin vor oferi consultanță juridică gratuită celor aflaţi în nevoie, în vederea soluţionării problemelor juridice diverse, generate de aceasta situaţie, în coordonare cu autoritățile locale relevante. De asemenea, împreună cu Asociaţia Avocaţilor din Baroul Galaţi, ne vom uni eforturile pentru a da o mână de ajutor persoanelor refugiate din Ucraina, inclusiv prin donații de haine, produse alimentare neperisabile, bunuri de strictă necesitate şi fonduri băneşti”, declară reprezentanţii Baroului Galaţi.

sursa: Monitoruldegalati.ro

Link: https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/sprijin-juridic-gratuit-oferit-de-baroul-galati-pentru-refugiatii-ucraineni.html