UNBR și Ministerul Educației au încheiat Protocolul de Colaborare privind educația juridică

UNBR și Ministerul Educației au încheiat Protocolul de Colaborare privind educația juridică

16 iunie 2022

UNBR și Ministerul Educației au încheiat Protocolul de Colaborare privind educația juridică

Uniunea Națională a Barourilor din România și Ministerul Educației vor colabora pentru redactarea programei  școlare și a manualelor specifice.

Protocolul a fost semnat pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire.

Cele două instituții își vor coordona acțiunile pe termen mediu și lung pentru susținerea modulelor de educație juridică în unitățile de învățământ preuniversitar, prin oferirea de informații, explicații şi resurse educaționale cu caracter juridic cadrelor didactice și elevilor.

Protocolul prevede implicarea directă a practicienilor dreptului alături de profesori în desfășurarea activităților, de la realizarea materialelor informative până la organizarea de evenimente, dezbateri publice, procese simulate, tabere tematice etc.

Președintele UNBR, Traian Briciu și Ministerul Educației, Sorin Câmpeanu, la semnarea Protocolul de colaborare privind educația juridică în rândul tinerilor. Alături, Delia Găvan, Președinte al Consiliului Municipal al Elevilor București.