Două decenii de la intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Aspecte privind controlul constituţionalităţii prevederilor sale

Av. dr. Gheorghe FLOREA
Președinte Uniunea Națională a Barourilor din România

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 51/1995) a fost supusă unui control prealabil[1] de constituţionalitate anterior promulgării, iar apoi a fost supusă unui control de neconstituţionalitate printr-un număr de peste 90 de sesizări[2].

După promulgarea legii s-au admis 3 sesizări de neconstituţionalitate a legii.[3]

Prin decizia nr. 109 din 9 februarie 2010[4] s-a declarat neconstituţională OUG nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995.

1. Consideraţii generale. Rolul deciziilor Curţii Constituţionale în clarificarea viziunii legiuitorului român asupra profesiei de avocat

Legea nr. 51/1995 a fost supusă  controlului de constituţionalitate atât  înainte de promulgarea acesteia, cât şi controlului „concret”  al unor dispoziţii  expres precizate  prin soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.

În toate cazurile în care a fost sesizată, Curtea Constituţională a pronunţat decizii.

Regimul juridic al acestora este supus reglementărilor de ordin constituţional. Art. 145 alin. (4) din Constituţie prevede că “deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“.

Deciziile pronunţate în cazul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate au un efect obligatoriu inter partes, iar caracterul prejudicial al excepţiei de neconstituţionalitate determină ca soluţia dată să fie obligatorie pentru instanţa în faţa căreia a fost ridicată[5]. În consecinţă, o excepţie respinsă poate fi reiterată în altă cauză, de către alte părţi şi pentru alte motive[6].

Fără a aduce atingere obligativităţii deciziei iniţiale de respingere a aceleiaşi excepţii, în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat are un conţinut particular în contenciosul constituţional care are ca obiect soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, evoluţia stării de constituţionalitate determină fie respingerea, în mod repetat a excepţiei de neconstituţionalitate care vizează aceeaşi dispoziţie normativă, pentru că subzistă interpretarea dată înţelesului constituţional al aceleiaşi dispoziţii legale, fie admiterea excepţiei, în regulă generală, dacă cerinţe jurisprudenţiale a motivării diferite a excepţiei, se verifică la speţa soluţionată de Curtea Constituţională.

Sunt situaţii în care excepţia invocată repetitiv nu se bazează pe motive noi, faţă de cele anterior invocate. În consecinţă, în legătură cu aceeaşi dispoziţie normativă există o respingere a excepţiei de neconstituţionalitate prin decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale.

… Continuarea pe site-ul www.juridice.ro rubrica „ESSENTIALS”

[1] Decizia nr. 45/2 mai 1995, M. Of. nr. 90/ 20 mai 1995

[2] Pentru o sinteză a problematicii, a se vedea şi T. Toader, M. Safta – Legislaţia avocaţială reflectată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în Justiţia, Baroul Dolj, nr. 2/2014, pag. 16 şi urm.

[3] Decizia nr. 513/20 iunie 2006 (ref. La art. 16 ¹), în M. Of. nr. 598 / 11 iulie 2006; decizia nr. 1519/15 noiembrie 2011 [ref. la art. 21 al. (II)], M. Of. nr. 67 / 27 ianuarie 2012; decizia nr. 297 / 22 mai 2014 [art. 25 alin. (2)], M. Of. nr. 521/15.07.2014

[4] M. Of. Nr. 175 / 18.03.2010; acest caz particular impune o analiză mai amplă.

[5] I. Vida – Obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti – factor de stabilitate a Constituţiei, www.ccr.ro (http://193.226.121.81/default.aspx?page=publications/buletin/7/vida)

[6] Lucian Mihai –  Curtea Constituţională: decizii de constatare a neconstituţionalităţii 1992-1998 în Cuvânt înainte, Editura Militară, Bucureşti, 1999, pag. 9