Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se taxează cu 50% din valoarea contractului

Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se taxează cu 50% din valoarea contractului

27 februarie 2015

noutati

 
noutati

  • Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se taxează cu 50% din valoarea contractului
  • Decizia ÎCCJ nr. 2 din 19 Ianuarie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj privind stabilirea taxei judiciare de timbru în cazul plângerii împotriva hotărârilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în aplicarea art. 285^1 raportat la art. 287^17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Dosar nr. 8/2014), publicată în Monitorul Oficial nr. 0117 din 13.02.2015

    ÎCCJ – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj și a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.2851 raportat la art.28717 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se taxează cu 50% din suma prevăzută la art.28717 alin.(2), reprezentând valoarea contractului.

    Practica neunitară a fost generată de două orientări ale instanțelor, respectiv taxa judiciară în sumă fixă și taxa judiciară la valoarea contractului.

    Într-o orientare jurisprudenţială, instanțele au considerat că plângerea este supusă taxei judiciare în sumă fixă de 2 lei, respectiv de 4 lei deoarece, având ca obiect decizia adoptată de CNSC în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ, nu are legătură nemijlocită cu un contract deja încheiat ori cu repararea prejudiciului cauzat.

    Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că plângerea este supusă taxei judiciare de timbru la valoare,  ceea ce rezultă din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 2851 din OUG nr. 34/2006, care conţine o normă de trimitere la „sumele” prevăzute la art. 28717 din ordonanţa de urgenţă. De asemenea, în considerarea principiului potrivit căruia în situaţii identice se impun soluţii identice, a fost invocat argumentul referitor la egalitatea de tratament între persoanele care aleg calea contestaţiei la CNSC şi cele care aleg calea procedurii contencioase în faţa tribunalului.

    Curtea a considerat că din interpretarea dispoziţiilor citate, rezultă cu evidenţă faptul că art. 28717 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 reglementează două ipoteze diferite pentru determinarea taxelor judiciare de timbru datorate pentru cererile introduse, potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă, la instanţele judecătoreşti, şi anume:

    – ipoteza cererilor evaluabile în bani, reglementată de art. 28717 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, atunci când cererea fie vizează contracte (care intră în sfera de aplicare a ordonanţei de urgenţă), fie are ca obiect repararea prejudiciului cauzat şi se taxează în funcţie de valoare, conform criteriilor indicate la lit. a)-g) ale alineatului respectiv;

    – ipoteza cererilor neevaluabile în bani, reglementată de art. 28717 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, pentru care se datorează taxa judiciară de timbru în cuantum fix de 4 lei.

    În aceeași hotărâre, instanța a mai precizat că  în situaţia în care, odată cu plângerea împotriva deciziei pronunţate de CNSC, partea formulează şi capete de cerere vizând contractele aflate în sfera de aplicare a ordonanţei de urgenţă şi/sau repararea prejudiciului, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere, după cum acesta este sau nu evaluabil în bani, respectiv:

    –          o taxă fixă determinată potrivit art. 2851 raportat la art. 28717 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, pentru capătul de cerere având ca obiect plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;

    –          o taxă calculată la valoare, potrivit art. 28717 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 pentru capetele de cerere având ca obiect contractele aflate în sfera de aplicare a ordonanţei şi/sau repararea prejudiciului cauzat.