Stadiul reglementărilor europene privind pachetul de reformă în domeniul protecției datelor

Stadiul reglementărilor europene privind pachetul de reformă în domeniul protecției datelor

04 ianuarie 2016
 

noutati
newsletter_header

  • Stadiul reglementărilor europene privind pachetul de reformă în domeniul protecției datelor

La data de 18 decembrie 2015, Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană  (Coreper) a confirmat textul final de compromis convenit cu Parlamentul European privind reforma în domeniul protecției datelor. Acordul a fost încheiat între Consiliu, Parlamentul European și Comisie la data de 15 decembrie.

În urma acordului politic obținut în cadrul trilogului, textele finale vor fi adoptate în mod oficial de Parlamentul European și de Consiliu la începutul anului 2016. Noile norme vor începe să se aplice la doi ani de la data adoptării.

Pachetul de reformă cuprinde două instrumente:

Regulamentul general privind protecția datelor va permite cetățenilor să exercite un control sporit asupra datelor lor cu caracter personal. În același timp, modernizarea și unificarea normelor va permite întreprinderilor să profite cât mai mult de oportunitățile oferite de piața unică digitală, prin reducerea birocrației și valorificarea avantajelor oferite de încrederea sporită a consumatorilor.

Directiva privind protecția datelor pentru sectoarele poliției și justiției penale va garanta faptul că datele victimelor, ale martorilor și ale persoanele suspectate de infracțiuni sunt protejate în mod corespunzător în contextul anchetelor penale sau al acțiunilor de asigurare a respectării legii. Totodată, asigurarea unei armonizări legislative sporite va facilita și cooperarea transfrontalieră între forțele polițienești sau organismele de urmărire penală, permițându-le să combată în mod mai eficace criminalitatea și terorismul în întreaga Europă.

În noul proiect de directivă, în ultimele amendamente aduse de Consiliu la data de 9 octombrie 2015, se atrage atenția asupra riscurilor asupra drepturilor și libertățile persoanelor vizate în cazul în care prin prelucrarea datelor este  încălcată confidențialitatea datelor protejate de secretul profesional. (Tabel comparativ, amendament 29, art. 37a si amendament 35, art 42, în  abordarea generală a Consiliului)

A se vedea: Comunicatul Comisiei Europene, din data de 15 decembrie 2015, referitor la Acordul privind reforma UE în materie de protecție a datelor inițiată de Comisie va impulsiona piața unică digitală